Dragă Luca,

Dan NICOLAESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 502 din 26 septembrie-2 octombrie 2013
Dragă Luca, jpeg

Stau şi te aştept. Iar. E tîrziu şi sînt nervos. Fumez. Cine mai merge să-i vadă a treia oară cîntînd pe proştii ăia?

Te iubesc foarte tare, dar mă enervezi îngrozitor. Nu cred că m-a enervat cineva în halul ăsta. Şi asta de vreo doi ani încoace. Nimeni, sînt sigur, niciodată, nimeni. Iar cînd sînt nervos, am tendinţa de a deveni incoerent. Ştii asta. În plus, acum sînt nervos şi obosit. Dar cînd vine vorba de tine, lipsa de coerenţă, în mod paradoxal, mă face să gîndesc mai clar şi atunci sar de la o idee la alta, aparent fără nici o logică.

Uit de problemele legate de şcoală, detaliile zilnice capătă proporţii apocaliptice. Aranjatul prosopului pe calorifer, după ce faci duş, mi se pare la fel de important ca cititul cărţilor lui Borges, simt că urmele de pastă de dinţi de pe chiuvetă îţi blochează accesul la Blecher. Bascheţii aruncaţi în mijlocul sufrageriei mă fac să cred că nu vei vedea niciodată filmele lui Bergman, ba mai mult, chiar dacă le vei vedea cumva, cîndva, nu vei înţelege mare lucru, pentru că ai devenit insensibil şi abrutizat din cauza versurilor lui Marduk. Hainele murdare aruncate peste tot, farfuriile pline cu resturi îmi confirmă faptul că nu vei asculta niciodată nici Gentle Giant, nici Mozart, nici Bach. Mirosul de floricele îmi face rău, iar sunetul mesageriei telefonice mă face să văd roşu în faţa ochilor. Roşu aprins.

Şi atunci, simt că explodez şi îmi vine să te pedepsesc pe vecie, iremediabil, ireconciliabil şi ireversibil. Simt că trebuie să suferi şi tu la fel ca mine. Să vezi şi tu roşu în faţa ochilor. Acelaşi roşu aprins. Să-ţi confisc nu doar calculatorul, ci toate lucrurile. Tot. Să nu-ţi mai vorbesc. Să nu-ţi mai dau mîncare. Să te închid în cameră, de unde să nu ieşi decît peste ani de zile. Mulţi ani.

Pe scurt, avem o problemă. Şi-ţi propun să o tratăm examinînd cîteva opţiuni. Inginereşte.

Au fost momente în care mi-am dorit să te dai cu capul de zid, să ajungi într-o fundătură şi să te blochezi, să-ţi dispară toate opţiunile, pentru ca apoi, într-o zi, după ce te vei fi trezit, să apari spăsit, cu capul plecat şi spunînd cu vocea gîtuită că da, ai înţeles că ai greşit, că noi, părinţii tăi, am avut dreptate. Şi atunci, eu, uşor flatat şi copleşit de milă, ajutat de înţelepciunea vîrstei, să şterg totul cu buretele şi să te transform, în sfîrşit, în... mine. Să purtăm haine identice, diferite doar prin mărime, să ascultăm aceeaşi muzică, să vedem aceleaşi filme, mai ales că aici ne intersectăm într-o oarecare măsură. Să avem aceleaşi păreri şi aceleaşi reacţii. Să vedem lumea cu o singură pereche de ochi. Şi lumea să ne vadă la fel. Eu şi tu, tu şi eu. Identici.

Dar mi-am dat seama că, de fapt, nu vreau asta.

Sau aş putea să mă transform eu în tine. Să nu mă mai culc înainte de 2 noaptea. Să nu mă trezesc înainte de prînz. Să nu mai învăţ. Să nu mai mănînc roşii niciodată, deşi mi-au plăcut, vreme de 45 de ani. Să am parte de un prim pogo, iniţiatic, apoi de un moshpit. Tribal. Epic. Ştiu că nu voi înţelege versurile, dar îmi vei face tu un semn cînd trebuie să fug şi, la greutatea mea, nu cred că voi avea rival. Crowdsurfing împreună, bere, fumat pe ascuns. Corpse la birou. Un monitor mai mare. Floricele pot să-mi iau cînd vreau. Sînt ieftine.

Dar nu cred că vrei asta.

Un om foarte deştept, un cibernetician (nu mă întreba ce înseamnă asta, că nici eu nu ştiu prea bine) pe nume Heinz von Foerster a născocit o vorbă, un aşa-numit imperativ etic (nici asta nu mă întreba ce înseamnă, e ceva destul de complicat, dar obligatoriu de aplicat, din punctul lui de vedere). Von Foerster zice aşa: "I always act so as to increase the total number of choices“ / „Acţionez întotdeauna astfel încît să sporesc numărul total de alegeri posibile“. Nu-i aşa că-i o chestie deşteaptă? Plus că a trăit peste 90 de ani. Eu aş vrea să trăim 90 de ani. Amîndoi, împreună. Nu ar fi rău. Deloc. La 16 ani poate nu ţi se pare important, dar, crede-mă, devine.

Ia gîndeşte-te puţin. De exemplu, eu să ascult Ghost, tu să citeşti Calvino. Tu să tunzi iarba, eu să nu mai consider pedala dublă o tîmpenie. Să plîngem împreună la Waters, să rîdem împreună de prostia umană, de cretini. Aici avem ce face că sînt mulţi. Să nu facem rău. Să nu ne luăm prea în serios. Să ne ferim de ridicol, de cele mai multe ori, să fim ridicoli împreună, alteori. Tu să înveţi despre vectori, eu să opresc maşina şi să cer indicaţii de la necunoscuţi cînd ne rătăcim. Tu să înţelegi că autoironia este foarte utilă, iar răzbunarea este o mare prostie, eu să-ţi accept glumele tembele. Şi tot aşa, pînă la 90 de ani. Ce zici?

Cînd sînt Arenele, vinerea asta? Aş merge şi eu. Am vorbit cu mama. Putem sta pînă la răsărit. Ne lasă.

Te iubesc,

Dan 

P.S. Nu uita să închizi uşa cu cheia şi pune prosopul pe calorifer după ce faci duş. Ţi-am lăsat Aleph pe noptieră. Poate-ţi va plăcea.

Dan Nicolaescu este coproprietarul librăriei Anthony Frost din Bucureşti.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
România este pentru a treia lună consecutiv țara cu cea mai mare inflație, conform statisticilor Eurostat, iar ca și cum nu ar fi de ajuns, doar bulgarii câștigă mai puțin. Analistul economic Adrian Negrescu explică, pentru „Adevărul”, cum s-a ajuns aici și de ce statul nu are soluții.
image
La ce riscuri de sănătate se expun cei care lucrează noaptea. Boala cumplită care îi paște
Persoanele care lucrează în ture de noapte prezintă un risc mai mare de demență și alte boli, spune un important expert în somn, a cărui afirmație se bazează pe rezultatele unor studii științifice.
image
Banii viitorului: Ce s-ar întâmpla dacă am renunța la cash și am folosi bani virtuali
Într-o lume tot mai digitalizată, ideea de a renunța la tranzacțiile cu bani cash și de a folosi exclusiv bani virtuali devine din ce în ce mai atrăgătoare, punctează specialiștii.

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.