Discriminare cu picioare umflate

Publicat în Dilema Veche nr. 146 din 10 Noi 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Povestea americană a discriminarii pozitive a început în Anglia, în secolul al XVI-lea, cu fiul unui vicar cartofor şi cu un medic aciuiat în suita unui lord. Primul, Hobbes, a venit cu o găselniţă ce avea să schimbe rapid istoria omenirii - teoria contractului social. Conform acestuia, oamenii se nasc cu drepturi la care, de bunăvoie şi nesiliţi decît de frica de moarte, renunţă în favoarea unui guvern(ator), protejîndu-se astfel de propria răutate. Dacă în "starea naturală" (i.e., în absenţa oricărei autorităţi) oamenii s-ar sfîşia între ei precum lupii (vezi homo hominis lupus), în societate lupii se transformă în mieluşei disciplinaţi, la dispoziţia păstorului. Simplu spus, frica de moarte păzeşte stîna. Al doilea pas pe drumul discriminării pozitive îl va face Locke, care preia ideea contractului social şi o rafinează. În noua variantă, contractul nu mai este doar între "lupii-oi", ci între "lupii-oi", pe de o parte, şi "păstor", pe de alta. Lupii-oi îşi cedează o parte din drepturi pastorului, dar îşi menţin dreptul cel mai important - acela de a avea ultimul cuvînt. Devin, cum s-ar zice, oi-lupi. Cîtă vreme ambele părţi respectă termenii contractului, toate sînt bune şi frumoase. Dacă păstorul se obrăzniceşte însă, contractul social este, de facto, reziliat, iar oile au nu doar dreptul, dar chiar datoria de a-şi alege un alt păstor, cu forţa, dacă e necesar. Dreptul la revoltă/revoluţie devine astfel un drept legitim. De acest drept avea să se folosească Thomas Jefferson cînd, în Declaraţia de Independenţă, justifica în faţa întregii lumi dreptul coloniştilor la revoltă împotriva regelui George. Astfel, încă de la naştere, Statele Unite devin prima societate bazată exclusiv pe "drepturi inalienabile", înţelese în sensul cel mai juridic cu putinţă: dreptul la viaţă, la libertate şi la căutarea fericirii. Acestora urmează să li se alăture, în scurt timp, primele zece amendamente la Constituţie - cunoscute sub numele de Bill of Rights - prin care individului i se garantează o serie de drepturi concrete: libertatea credinţei, a cuvîntului, dreptul de a purta arme etc., iar ceva mai tîrziu amendamentele 13, 14, 15, 19 şi 26, menite a proteja drepturile foştilor sclavi, discriminaţi în continuare în statele sudiste, prin tot soiul de chiţibuşerii legale: mai întîi, prin aşa-numitele black codes, iar mai apoi, după introducerea amendamentelor 14 şi 15, prin genericele "Jim Crow laws". Credeţi-mă, nu vă plictisesc cu toate aceste detalii juridice de pomană. Vă plictisesc cu un scop - acela de a scoate în evidenţă o caracteristică specifică societăţii americane, de la origini, pînă în zilele noastre: "legalitatea". În absenţa unei istorii, religii, rase sau etnicităţi "naţionale", americanilor nu le-a mai rămas decît apelul la justiţie - înţeleasă în sensul cel mai prozaic al cuvîntului - pentru a-şi justifica inscripţia E pluribus unum de pe moneda de cinci cenţi. De aici şi respectul, aproape religios, acordat de americani Constituţiei şi importanţa, iritantă uneori în viaţa de zi cu zi, a avocaţilor, la care făcea referire şi Tocqueville. În fine, dar nu în cele din urmă, ultimul pas pe calea ideii de discriminare pozitivă îl va face, în 1955, Rosa Parks. Îl va face... rămînînd pe loc. Refuzînd, adică, să se ridice de pe scaunele interzise negrilor, într-un autobuz din Montgomery, Alabama, pentru a face loc unor albi. Nu o face în semn de protest pentru principii - o face pentru că este, pur şi simplu, obosită şi iritată după o zi de muncă, şi pentru că are picioarele umflate. Gestul ei avea însă să declanşeze o avalanşă de evenimente ce va culmina cu Civil Rights Bill - un pachet de legi ce marchează sfîrşitul "de jure" al discriminării rasiale, demonstrînd, dacă mai era nevoie, că şi o pereche de picioare umflate pot scrie, la o adică, istoria. Dacă, din punct de vedere legal, problema discriminării rasiale era rezolvată, de facto, lucrurile erau mai puţin roz, aşa că în 1965 preşedintele Johnson semnează Ordinul 11246. Ordinul nu doar interzice discriminarea rasială la firmele care au contracte guvernamentale, dar le şi obligă pe acestea să ia măsuri de discriminare pozitivă (affirmative action) drept compensaţie pentru anterioarele discriminări negative. Într-o societate legalistică prin excelenţă, bazată, în plus, pe principiul hotărîrii precedente, conceptul deschide o uşă pe care dau repede buzna armate întregi de avocaţi. Curînd, nu doar firmele - de stat sau private -, dar şi şcolile sau universităţile aveau să aplice principiul discriminării pozitive atît pentru minorităţile rasiale, cît şi pentru majorităţile sexuale (femeile reprezintă, totuşi, aproximativ 52% din totalul populaţiei). Povestea, însă, nu se opreşte aici. Unde-i lege, nu-i tocmeală, aşa că în 1978 Alan Blake dă în judecată Universitatea de Medicină din Davis, California, pentru că a fost respins din motive discriminatorii: era... alb, iar negrii cu scoruri mai slabe la testele trebuincioase fuseseră acceptaţi. Curtea Supremă îi dă, parţial, dreptate, declarînd "cota de negri" o violare a clauzei protecţiei egale în faţa legii. (Mă grăbesc să le precizez celor mai slabi de înger că termenul "negri", în loc de "afro-americani", a redevenit parţial acceptabil inclusiv în mediul academic, tocmai datorită argumentului "discriminării inverse": cîtă vreme îi poţi spune albului, alb, se cuvine să fie permis a-i spune şi negrului, negru, pentru a-i respecta identitatea rasială.) În acelaşi timp însă, Curtea Supremă acceptă ideea ca rasa să fie unul dintre factorii ce pot fi luaţi în considerare în luarea deciziilor de admitere la universitate (precum zona geografică, bunăoară) pentru a asigura diversitatea studenţilor. Povestea rămîne în continuare încîlcită. În 1996, California decide, prin referendum, că discriminarea, fie ea pozitivă sau negativă, rămîne discriminare şi, ca atare, e ilegală. La fel procedează şi statul Washington în 1998, dar acţiuni similare în New Jersey, Michigan sau Arizona nu sînt încununate de succes. Un rol important în interzicerea discriminării pozitive îl are American Civil Right Institute, al cărui fondator şi preşedinte este negrul Ward Connerly. Institutul susţine că affirmative action este nedreaptă cu albii şi debilizantă pentru negri. Susţinînd o părere asemănătoare, cunoscutul comedian de culoare, Bill Cosby, a reuşit să strînească, acum cîţiva ani, un scandal de proporţii. Între timp, universităţi americane de prestigiu discută posibilitatea reintroduceii "cotei" pentru studenţii... albi de sex masculin, a căror proporţie a scăzut, în multe locuri, îngrijorător. Drumul spre iad e, adeseori, pavat cu bune intenţii. Încercările de inginerie ecologică se sfîrşesc, de obicei, cu catastrofe pentru sistem. Începi prin a introduce în ecosistem iepuri care să-ţi mănînce excesul de varză, dar, pentru că aceştia se înmulţesc cu asupra de măsură, introduci vulpi care să mănînce iepurii, apoi lupi care să mănînce vulpile etc. În final, cel mai probabil, de suferit vor suferi tot oile.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.