Dincolo de Internet
O să încep prin a mă întreba dacă mai are rost să discutăm despre telecentre azi? Evident, ca să răspund ar trebui să lămuresc ce este acela un telecentru. În principiu, este un loc pus la dispoziţia comunităţilor mai puţin dezvoltate (dar nu numai), unde membrii acestora pot să acceseze gratuit (sau, mai apoi, la un preţ modic) servicii legate de tehnologia informaţiei. Acestea vin de regulă cu asistenţă în utilizarea IT, astfel încît beneficiarii să devină cît de cît familiarizaţi cu elemente de bază ale cunoaşterii în lumea contemporană. Privind la istoria telecentrelor, cei care se izbesc pentru prima oară de acest termen vor rămîne surprinşi să observe că instrumentul cu pricina este utilizat de prin 1985. Suedia, Anglia, Canada, Spania, Ungaria, Australia sînt doar cîteva dintre ţările ce au dezvoltat reţele de telecentre în anii ’80-’90. În România ele au apărut la sfîrşitul anilor ’90, în mediul rural, impulsionate de munca a două ONG-uri: CREST şi CAR, ambele localizate în vestul ţării. Autorităţile guvernamentale s-au implicat relativ recent în dezvoltarea de telecentre, însă o luptă a orgoliilor, mergînd pînă la dispute asupra paternalităţii termenului, pare a fi ridicat obstacole în colaborarea dintre administraţia publică şi sectorul non-guvernamental. Astăzi accesul la Internet, fax, copiatoare şi alte elemente ale tehnologiei contemporane de masă a devenit unul puţin costisitor, la îndemîna aproape a oricui. Este anecdotică imaginea, transmisă cu cîţiva ani în urmă de canalele TV, în care o bătrînică dintr-un sat românesc stătea cu un laptop în braţe pe băncuţa din faţă porţii şi făcea un chat pe Yahoo cu nepoţii plecaţi la muncă în Spania sau Italia. Are rost atunci să mai investeşti în a dezvolta un loc în care comunitatea poate accesa această tehnologie? Nu e mai simplu ca toată lumea să o facă de acasă? O primă raţiune poate fi regăsită în nevoia de a elimina inegalităţile din interiorul societăţii şi faţă de alte societăţi. Să nu uităm că, în ciuda stereotipurilor noastre un pic arogante, societatea românească este una mai degrabă slab educată. Acest lucru se vede şi în abilităţile de a utiliza computerele. Am în minte exemple de profesori universitari ce utilizează cu dificultate e-mail-ul. Îi mai ştiu pe alţii, cu pretenţii, ce nu reuşesc să utilizeze un procesor de text. Să nu mai zic de navigarea online şi de potenţialul său informaţional. Cei ce îmi vin în minte, destul de mulţi, sînt mult mai bine instruiţi şcolar decît restul populaţiei. Concluzia despre cum arată acest "rest al populaţiei" este una deloc măgulitoare pentru aspiraţia de a deveni o societate ce aparţine civilizaţiei contemporane. Totuşi, problema poate fi, de fapt, una formulată strîmb: cei care îmi vin în minte sînt mai ales (dar nu exclusiv!!) persoane aflate în a doua parte a vieţii. Mulţi dintre studenţii pe care i-am avut în ultimii ani depăşesc media cunoştinţelor profesorilor lor. Glumind un pic, aş zice că pînă şi cei de la "Spiru Haret" o fac: la urma urmei, sînt capabili să susţină examene online. În plus, în generaţiile noi, ponderea celor ce merg la facultate se apropie deja de jumătate. Acestea sînt dovezi intuitive că deprinderea de a utiliza Internetul este probabil generalizată în rîndul tinerilor. Cîteva date de sondaj susţin lucruri similare. Atunci să aibă rost să investeşti în crearea de telecentre? Să aibă rost să pregăteşti un loc în care să ai computere, faxuri, scannere, webcam-uri, software şi oameni care să te asiste în a le utiliza? Să merite atît de mult să te adresezi mai ales unei populaţii adulte ce este mai degrabă refractară în a utiliza instrumentul respectiv? Să merite atît de mult să cauţi pungile de subdezvoltare în care tinerii nu au văzut vreodată computere şi să îi înveţi să le folosească? Să fie oare mai util decît să înveţi cum să utilizeze un card bancar pe aceiaşi adulţi refractari la nou? Au fost mai multe articolele de presă în ultimii ani ce au notat şi discutat iniţiativele guvernamentale de a instala cîteva sute de telecentre în comunele din România. Întocmai cu întrebările de mai sus, aproximativ toate discută aproape exclusiv despre accesul la Internet şi la calculatoare. Funcţiile telecentrului sînt însă mult mai extinse, aşa cum am argumentat într-un articol, plasat la graniţa dintre ştiinţă şi popularizare, publicat în Enciclopedia dezvoltării sociale, coordonată de profesorul Cătălin Zamfir la Editura Polirom. În fapt, reducerea decalajelor tehnologice e doar un pretext pentru dezvoltarea unor instrumente de dezvoltare socială ce pot cataliza spiritul comunitar, genera iniţiative antreprenoriale, spori coeziunea comunităţii, facilita accesul la servicii educaţionale şi de îngrijire a sănătăţii, oferi alternative pentru timpul liber. Telecentrul are capacitatea de a deveni un loc de întîlnire şi discuţie. Mai ales pentru ţări în care socializarea în afara grupului de rudenie este mai degrabă scăzută (cazul României, spre exemplu), această funcţie de facilitare a întîlnirii prietenilor şi a prietenilor potenţiali poate avea o importanţă specială. Pînă la catalizarea participării la viaţa comunităţii nu mai este decît un pas. Pe de altă parte, telecentrul poate asigura accesul la varii servicii, mai ales în cazul comunităţilor izolate. Un exemplu simplu l-am întîlnit în Spania, acolo unde uneori distanţele pînă la cel mai apropiat spital depăşesc 50-60 de kilometri. În astfel de situaţii, este util un instrument de intermediere a consultaţiilor medicale, de creştere a frecvenţei contactelor dintre medic şi pacient. Un webcam, un microfon, faxul sau scannerul (pentru a transmite rezultatele analizelor), eventuala prezenţă a unui asistent medical (pentru a facilita investigaţii suplimentare) sînt uşor de plasat într-un telecentru. Medicul şi pacientul pot fi astfel în contact direct, aflîndu-se, în fapt, la cîteva zeci de kilometri distanţă. Mai ales pentru pacienţi proveniţi din grupuri defavorizate, se deblochează astfel accesul, altfel aproape inexistent, către îngrijire medicală de calitate. În fine, "pierzînd timpul" cu prietenii în telecentru, ai ocazia să afli despre faptul că poţi face cumpărături online. Un bun prilej de a şti ce e acela un card bancar şi la ce foloseşte… Răspunsul meu la întrebările anterioare este pozitiv, iar raţiunea centrală este legată de faptul că Internetul şi computerele nu reprezintă scopul, ci doar pretextul acestui instrument de dezvoltare socială. Asta adăugîndu-se, evident, la nevoia de a ţine sub control inegalităţile de adoptare a standardelor tehnologice de azi. Totul este însă ca implementatorii să nu uite care este scopul şi să evite să se concentreze doar pe mijloace.