Deus absconditus

Publicat în Dilema Veche nr. 717 din 16-22 noiembrie 2017
Deus absconditus jpeg

Ce-i drept, am publicat un eseu Despre necunoscut (Humanitas, 2007, reeditat de Baroque Books & Arts, 2015), dar asta nu face din mine un expert în materie. Necunoscutul e șansa inteligenței umane, factorul cognitiv apofatic grație căruia apare o dinamică a cunoașterii. Cel mai vast subiect! Singurul care, odată circumscris, ne plonjează în vertijul unui telescopaj nesfîrșit. Căci așa e – oricît ar suna de banal: avansăm în plin necunoscut, lărgindu-i aria intuită cu fiecare pas de cunoaștere pozitivă. Dacă am ști totul, am fi asemenea lui Dumnezeu, adică am pierde sensul existenței umane, făcut din tatonări în zigzag, pe o planetă și într-un context antropic deopotrivă opace și transparente. Știm însă că asemănarea cu Dumnezeu stă în miezul antropologiei biblico-patristice pe care s-a construit viziunea europeană despre umanism, destin, sens, semnificație, logică. A fi incomplet, în postura omului post-adamic, înseamnă a te lupta, precum Iacob cu îngerul, cu forțele imense, tot mai adînci, ale unui univers din textura căruia pricepem atît de puțin: sursă de smerenie și de ambiție, de mîntuire și de rătăcire luciferică.

Creștinii îl exaltă pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, persoana divino-umană în care s-a petrecut intersecția salutară dintre transcendență și imanență, ca nou început al unui parcurs uman restaurat. Învățătura Sa – transcrisă în Evanghelii și repercutată în două milenii de teologie – ni se arată în toată simplitatea ei indepasabilă. Au asimilat-o nenumărate generații. Ea a stilizat, intuitiv, întreaga noastră civilizație, alcătuind Marele Cod căruia Northrop Frye i-a găsit mai de mult numele incitant și misterios. Ne am separat de sursa Vieții, însă există o cale capabilă să repare această stare de fapt. Nu sîntem aruncați într-o lume fără sens, nici nu trudim sub zodia unui accident cosmic fără rost, ci ne aflăm într-un raport filial cu Acela care a voit toate, dîndu-le un înțeles prin dragostea Sa nesfîrșită, reflex al propriei ființe și sigiliu al propriei jertfe expiatoare. Însă cît a dezvăluit Hristos din natura, scopul, mijloacele și voința Creatorului pe care-L mărturisim? Atît cît ne era necesar pentru a ieși din robia păcatului, regăsind libertatea ca Adevăr întrupat. El ne-a transmis febra metafizică a personalismului, din care aveau să răsară – cu tot cu derivele sale patologice, pe contrasens – toate filozofiile și științele prin care ne-am străduit, în ecou, să descifrăm cauza propriei existențe. Cu alte cuvinte, revelația biblică e minimală, selectivă, operativă și cumva parcimonioasă, în directă relație cu limitele intelectului nostru și cu ce se petrece în țesătura biologică a lui homo sapiens. S-a deschis astfel sempiternul nostru pariu cu necunoscutul. Cu ce nu ni s-a dezvăluit, care copleșește incalculabil vagul conținut al descoperirii de pînă acum. Era însă oarecum inevitabil să asistăm (prin conștiința retrospectivă a simțului istoric) la nebunia creativă declanșată prin simplul fapt că sîntem meniți asemănării cu Dumnezeu. Decalogul, Fericirile, Predica de pe munte, parabolele și – la urmă – totalitatea sursei biblice reprezintă doar metoda pozitivă pentru a ieși de sub robia păcatului. Tema asemănării a inspirat tot restul: autoidolatrizarea omului, sforțarea logico-matematică pentru întemeierea unei mathesis universalis, utopiile terestre, ideologiile și contestațiile la adresa Ființei Supreme (de la Lucrețiu, la Nietzsche și Cioran, pentru a nu cita mai nimic). Toate revoltele, nihilismele și revoluțiile (ca liant plastic al modernității) ne-au exasperat suficient pentru a continua lupta nocturnă cu tot ce nu cunoaștem despre noi și lume, de la structura și funcționarea creierului pînă la cartografierea astrofizică a universului cunoscut (atît de precar). Fiecare generație a sîngerat și a depășit un prag, cu prețuri mari și rezultate mereu mai spectaculoase: sîntem abia la începutul începutului și aproape, pesemne, de un sfîrșit care poate fi conceput nu doar ca apocalipsă (etimologic vorbind), ci și ca dezvoltare încă neimaginabilă a conștiinței panumane. Nu doar religia noastră – pe care, cel puțin în dinamica Occidentului o negăm –, ci și alte forme de religie organizată și de spiritualitate (pentru noi exotică) au postulat un Deus absconditus. La El s-a referit Sf. Pavel în dialogul său din Areopag cu filozofii și magistrații atenieni (Faptele Apostolilor, 17). Dumnezeul necunoscut a fost prima punte dintre monoteismul iudaic, transfigurat prin învățătura christică, și lumea greco-romană. Momentul explicit (al lui verbum caro factum est) a fuzionat astfel cu agnosticismul dialectic al spiritului socratic. Stăm, fragili și grandioși, neînsemnați și pătrunzători, în fața unui altar nenumit la care, din frică și cutremur, nu ne gîndim decît sporadic. Dincolo de zgura anecdotică a evenimentelor, de morfologia culturilor și de semnificația simbolurilor cu care lucrăm, necunoscutul pîndește indiferent și iubitor, dinlăuntrul propriei sale cunoașteri. 

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Calculele Coaliției. Independentul Cătălin Cîrstoiu la Capitală, împărțire politică la sectoare
Lunga căutare a Coaliției pentru un candidat care să-l învingă pe Nicușor Dan a luat sfârșit. Iar până la urmă, PSD și PNL par să se fi oprit la un independent, medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit în rândul Puterii pentru intrarea în cursa pentru Capitală.
image
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
O veste-șoc a lovit-o pe jucătoarea din Belarus, chiar înainte de debutul în turneul de la Miami.
image
Româncă obligată de justiție să își trimită copiii în plasament în Marea Britanie
Curtea de Apel București a hotărât ca o mamă din județul Vaslui să-și trimită copiii în plasament în Marea Britanie. Femeia este acuzată de răpire internațională de minori de către serviciile sociale din Newham, Londra, care au sesizat autoritățile române.

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.