Despre îmbunătăţirea continuă focusată

Publicat în Dilema Veche nr. 327 din 20 - 26 mai 2010
Despre îmbunătăţirea continuă focusată jpeg

Eticheta limbă de lemn, evocînd prototipul discursului clişeizat al totalitarismului comunist, nu i se potriveşte nici unei alte forme de comunicare de astăzi mai bine decît aşa-numitului „limbaj corporatist“. Şi nu atît pentru că limbajul activităţii din marile firme internaţionale (sau, mai general, cel al conducerii şi al organizării muncii) are formule fixe, îmbinări previzibile, structuri rigide. Previzibilă şi dogmatică este în primul rînd gîndirea pe care o vehiculează acest discurs: clişeele se recombină obligatoriu în acelaşi tablou, în care idei corecte, frumoase şi generoase devin scheme de simplificare a realităţii. În discursul corporatist se manifestă un maniheism victorios, care elimină cu totul numele învinsului. Gîndirea pozitivă, optimistă, colectivistă – ale cărei valori supreme sînt viteza, eficienţa şi comunicarea – ocoleşte cu totul laturile ruşinoase ale existenţei: individualismul, subiectivitatea, izolarea, ezitarea, melancolia, tihna etc. Ca într-unul dintre sloganurile publicitare din ultima vreme, „gîndim la fel“ – şi ne bucurăm de fericita coincidenţă.

Să fim totuşi drepţi: limbajul managerial, al gestionării proiectelor, al recrutării de personal etc. e un jargon profesional, bazat pe o terminologie de specialitate, necesară – în măsura în care exprimă idei şi relaţii specifice. Nu e lipsită de importanţă nici valoarea de cod a acestui limbaj, care devine semnal de recunoaştere între cei aparţinînd aceleiaşi mari comunităţi. Problema începe (ca şi în cazul limbii de lemn a comunismului) atunci cînd jargonul devine omniprezent şi autosuficient, cînd folosirea lui pare să rezolve toate problemele, iar norul conceptual creat de cuvintele-emblemă e luat drept realitate.

Limbajul corporatist e în mare măsură preluat, imitat fără rezerve; îl recunoaştem deci după numeroasele anglicisme, împrumuturi mai mult sau mai puţin adaptate (training, management, team-building, planning, target, implementare, focusare, prioritizare) şi calcuri semantice (dedicaţie, expertiză, provocare, suport etc.). Şi mai multe sînt sintagmele traduse ca atare şi tinzînd spre continuă acumulare: capacităţi de comunicare, abilităţi sociale, spirit de echipă, oportunităţi de dezvoltare, atitudine proactivă, strategie de implementare a viziunii, îmbunătăţire continuă focusată etc. Mărcile cele mai puternice ale acestui limbaj nu sînt totuşi listele de cuvinte şi expresii specifice, ci schematismele gîndirii. Unele dintre acestea seamănă cu miturile şi modelele utopiei comuniste: progresul este inevitabil şi continuu, garanţia succesului stă în unitate şi implicare.

Jargonul politic comunist exprima de obicei aceste idei într-un mod mai neaoş, uşor arhaizant; cel corporatist e modern şi anglicizat. Similitudinile sînt totuşi vizibile: înaintare neabătută spre cele mai înalte piscuri – trend ascendent continuu; deplină angajare – implicare activă; hotărîre fermă – determinare etc. Opoziţiile se armonizează, contrariile se reunesc şi negativul e transfigurat în pozitiv („nu avem clienţi, ci parteneri“, „sîntem deschişi provocărilor“). Comune sînt şi idealul omului activ sau cel al educării/transformării rapide, aproape miraculoase, în lumina exemplului pozitiv. Alte asemănări sînt mai slabe: societatea mare şi colectivul mic sînt înlocuite de echipă; specificul naţional – de brandul de ţară. Rămîn şi destule diferenţe majore: ideologia era afişată şi emfatizată de limba de lemn, extrem de abstractă şi operînd la un nivel maxim de generalitate; jargonul corporatist e mai concret şi îşi camuflează ierarhia de valori. Scopul mitologic (viitorul de aur, ţelul suprem) e abandonat în favoarea focusării pe obiectivele strategice imediate. Principala diferenţă pare totuşi a fi tema comunicării – obsesie a ideologiei actuale, ocolită cu prudenţă în trecut.

La fel ca în limbajul public de acum două decenii, discursurile-ecou sînt mai banale decît discursul oficial, ilustrînd în mai mare măsură proliferarea limbajului şi golirea sa de conţinut. Cei care au citit vreodată telegrame adresate secretarului general al partidului sau albume din taberele pioniereşti le pot compara cu testimonialele actuale („ecourile participanţilor la training“): „Informaţiile prezentate la curs mă vor ajuta la implementarea practică a multor metode de management al costurilor, la prioritizarea informaţiilor deja avute şi la eficientizarea proceselor la care iau parte. Sînt sigură că voi avea o altă imagine asupra a ceea ce înseamnă eficienţa în business şi va fi un plus de valoare pentru activitatea desfăşurată de către mine“. Paralelele de mai sus sînt totuşi nedrepte: desigur, e o diferenţă uriaşă între un limbaj impus cu forţa (limba de lemn din trecut) şi altul asumat de bună voie. În plus, o ideologie care propune amabilitate şi comunicare e preferabilă încăpăţînării de a rămîne veşnic morocănos, violent, mofluz. De ce să nu ne dorim un „mediu de lucru deschis, prietenos, cu o comunicare transparentă, cu toleranţă faţă de greşeli, dar cu o atitudine de îmbunătăţire continuă, o abordare pozitivă şi un mod de lucru constructiv“?. Chiar dacă presupune doze mari de ipocrizie şi mimetism, acest limbaj are un nucleu pozitiv şi util societăţii, ba chiar şi comodităţii individului.

În faţa excesului de pozitivitate, în care gîndirea tinde să adoarmă, e totuşi firească dorinţa de a dinamita clişeele. Gîndirea liberă are nevoie şi de o doză de cinism, de plasare contra curentului, de anarhie şi negativism. Pentru că, pînă una alta, ca în cugetarea lui Pascal, omul şi lumea sînt mai curînd bivalenţi (ni ange ni bête), iar utopia purităţii poate conduce la ce e mai rău (qui veut faire l’ange fait la bête). 

Rodica Zafiu este lingvist, profesor la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.