Despre bucurie sau pledoarie pentru simplitatea vieţii

Publicat în Dilema Veche nr. 511 din 28 noiembrie - 4 decembrie 2013
Despre bucurie sau pledoarie pentru simplitatea vieţii jpeg

Există bucurii simple şi bucurii complexe, bucurii intense şi bucurii palide, bucurii majore şi bucurii minore. Toate ne bucură şi ne dau acea stare de bine mult dorită. Ce le diferenţiază este atît obiectul bucuriei cît şi intensitatea ei. De cele mai multe ori, acestea sînt legate, bucuria de a avea un copil fiind, de exemplu, majoră şi complexă şi, de cele mai multe ori, de o intensitate maximă. Dar, ciudat, uneori chiar şi această bucurie poate fi estompată pentru o clipă de o bucurie mult mai simplă şi trecătoare, cum e bucuria de a bea o bere rece într-o zi toridă de vară. Înseamnă că ne bucurăm mai puţin de copil decît de bere? Da şi nu. Da, în sensul în care există o competiţie internă continuă a bucuriilor care să ne acapareze mintea şi pe moment putem spune că bucuria berii este mai intensă decît bucuria de a avea un copil, fiind preţ de o clipă în prim-planul conştiinţei. Nu, în sensul că una este o bucurie facilă şi trecătoare, pe cînd cealaltă este o bucurie amplă de fundal, care ne umple întreaga viaţă, nu doar cîteva momente din ea.

Bucuriile nu se luptă doar între ele pentru a pune stăpînire pe noi; lupta lor este în primul rînd cu tristeţile, căci bucuria poate foarte uşor să se transforme în tristeţe, şi invers. Există astfel şi mica tristeţe de a nu avea uneori parte de o bere şi marea tristeţe de a nu avea parte de un copil, după cum există şi cumplita tristeţe de a-ţi pierde copilul. Cînd îţi doreşti ceva, bucuria şi tristeţea îşi dispută întîietatea în egală măsură într-un spaţiu al posibilităţii. Cînd ai deja ceva şi ai avut parte de bucuria de a avea acel ceva, pierderea este şi mai grea, tristeţea fiind mult mai apăsătoare şi mai sfîşietoare. Dar bucuria cea mare nu ne este dată doar cînd dobîndim obiectul bucuriei, uneori îţi doreşti atît de mult ceva şi te bucuri de această dorinţă aşa de tare că, pînă la urmă, nici nu mai contează dacă o să obţii efectiv acel lucru sau nu. Eşti deja într-un spaţiu virtual al bucuriei şi al speranţei... şi acest lucru contează cel mai mult.

Bucuria cea mai importantă însă mi se pare bucuria de a te bucura de o altă bucurie, fie că este a ta sau a celorlalţi. E o bucurie pură, e o bucurie de gradul doi, e bucuria bucuriei, obiectul bucuriei fiind bucuria însăşi. Pare mai simplu decît de fapt e, căci această disponibilitate de a te bucura de bucurie arată mai multe lucruri, şi nu ştiu cîţi dintre noi ne bucurăm cu adevărat de capra vecinului. Dacă te bucuri de propria-ţi bucurie, răsfrîngerea bucuriei asupra ei înseşi denotă o anumită reflexivitate benefică a unei firi tonice şi vesele. Dacă te bucuri de bucuria altora, acest lucru, fără doar şi poate, denotă altruism şi capacitatea de a empatiza cu ceilalţi. Aici e bucuria dăruitorului, a celui care face anumite lucruri pentru ceilalţi, pentru a-i vedea bucurîndu-se, dăruindu-şi astfel, lui însuşi, bucurie. Dar cred că forma cea mai pură de bucurie e să te bucuri de bucuria unui necunoscut. Nu te bucuri pentru că îl ştii şi ţi-e drag, şi nici nu te bucuri pentru că i-ai dat ceva, te bucuri pur şi simplu de bucuria lui. E o formă miraculoasă aici prin care se întîlnesc două destine, bucurîndu-te gratuit şi necondiţionat de bucuria unui străin, îi trăieşti pentru o clipă viaţa, tu eşti el, eşti bucuria lui.

Bucuria mamei, de exemplu, este o bucurie a bucuriei, aceasta bucurîndu-se de bucuria copilului. Riscul, în acest caz, ar fi ca această bucurie de gradul doi să nu devină maladivă şi mama să nu se bucure doar de bucuriile copiilor, fiind deposedată de bucuriile directe şi simple ale unei vieţi normale, trăind astfel doar prin transfer. În genere, doar bucuria bucuriilor celorlalţi e o formă de sacrificiu şi deposedare, care poate să fie foarte periculoasă prin această trăire prin transfer. Cred că, la limită, această formă de viaţă nici nu mai are parte de bucurie, sau cel puţin nu de bucuria normală a unei vieţi obişnuite, deoarece devine o bucurie lipsită de acel conţinut primar şi direct care dă substanţă bucuriei. Nu poţi spune că eşti bucuros, şi atît. Trebuie să poţi spune şi de ce, ce te face bucuros. Altfel, e vorba de pură dopamină.

A afla ce te bucură e cel puţin la fel de important ca a învăţa să mergi, căci poţi merge prin viaţă fără să (ştii să) te bucuri. Bucuria se (şi) învaţă: înveţi să te bucuri de un vin bun, de o prietenie de calitate, de o idee rodnică. Învăţăm atît să ne bucurăm, cît şi cum să ne bucurăm, adică cum să ne manifestăm bucuria. Învăţăm şi să supravieţuim cu bucuria, căci uneori unele bucurii ne pot destabiliza definitiv. Cîţi nu s-au ratat după bucuria unui cîştig fabulos la loto, sau după ce şi-au luat job-ul mult visat, sau după alte „bucurii“ de acest fel care ne pot schimba existenţa. Prea multă bucurie şi mai ales venită din senin poate să fie covîrşitoare şi să ne strivească viaţa. Atît bucuria cît şi tristeţea fac parte din probele acestei vieţi.

Bucuria nu e continuă, sînt clipe de bucurie sau de fericire, intensitatea lor putînd varia foarte mult. Mă pot bucura frugal, dar intens, de un covrig mîncat pe fugă, avînd pentru o clipă în cerul gurii un întreg cîmp de grîu cu maci, după cum mă pot bucura difuz de a mînca în fiecare dimineaţă fulgi cu lapte. Cînd bucuria devine mecanică, ea se estompează, intensitatea ei pălind în competiţia cu alte bucurii de moment. De aceea e nevoie de bucuria bucuriei, aceasta repunînd în prim-planul conştiinţei aceste bucurii „comune“ de traseu. De fapt, cred că marea miză a vieţii sînt bucuriile de traseu, bucuriile simple şi comune ale existenţei cotidiene. Nu putem spune cu sens: „nu mă pot bucura de un pahar de bere căci trebuie să mă bucur de mîntuire“, „nu mă pot bucura de o îngheţată căci am un copil“ sau „nu mă pot bucura de nişte varză murată pentru că iubesc“. Din contră, bucuriile mari, dacă sînt bucurii autentice, creează un orizont de amplificare a bucuriilor mici şi simple. Dacă iubeşti, un pahar de vin devine bucuria unei veri topite într-un pahar, o vară cu toate cele ale ei, cu soare şi nori pufoşi, cu vînt şi miros de fîn cosit, cu ploi şi cîntece de brotăcei, cu nopţi cu mii de stele şi licurici. Dacă ai un copil, copilul din tine se bucură de o plăcintă cu mere ca de o minune divină în care misterele lumii şi elementele ei fundamentale s-au adunat într-o îmbucătură de univers. E praf de stele peste tot, important este să-l savurăm pe îndelete.

Cred că dincolo de bucuriile mari şi complexe ale iubirii sau (pro)creaţiei, există aceste bucurii simple şi mici de parcurs. Cele mari ne dau parcursul vieţii, dar cele mici fac savoarea parcursului. Cu toţii bem, mîncăm, dormim, vorbim, muncim, ne îmbrăcăm sau ne manifestăm. Diferenţa o face modul în care facem toate aceste lucruri. Dacă printre ele nu avem momente de bucurie e trist. E trist chiar dacă sîntem pe drumul unor bucurii mai mari, cum e cea de a avea un copil. Nu ne merităm copilul dacă ne-am pierdut starea de joc şi de bucurie. Bucuria jocului e o stare primordială de creativitate pură, e o bucurie simplă, dar totală, în care ne construim o altă lume, cu alte reguli.

Bineînţeles, la toate acestea se poate replica că, în fond, e nevoie de o dispoziţie anume pentru a te bucura şi că acest optimism facil este fără fundament, căci, în definitiv, vorba ceea, care este diferenţa între un optimist şi un pesimist? Un pesimist este un optimist cu experienţă. Pesimist răspuns. Eu prefer o altă perspectivă, cea din povestea celor doi fraţi la Crăciun. Unul era pesimist şi celălalt optimist. În ajunul Crăciunului, vine Moş Crăciun, coboară pe horn şi îi lasă pesimistului lîngă brad un trenuleţ electric. Nemaigăsind în desagă nimic şi pentru cel optimist, îi lasă totuşi o balegă de la unul din renii săi. A doua zi, pesimistul: „Aoleu, ce jucărie, mă pot înţepa, mă pot curenta, mă pot lovi.“ Optimistul: „Uau, unde s-o fi ascuns căluţul?“ Deci, unde s-a ascuns căluţul?

Sorin Costreie este lect. univ. dr. la Facultatea de Filozofie, Universitatea Bucureşti.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.