De la vedete şi Bravo, ai stil, la zilele oraşului

Publicat în Dilema Veche nr. 740 din 26 aprilie – 2 mai 2018
De la vedete şi Bravo, ai stil, la zilele oraşului jpeg

La prima vedere, media și politica nu sînt domeniul kitsch-ului, fiindcă nu se ocupă cu frumosul, ci cu adevărul și cu binele, oricît ar zice Platon că totuna e. Pe teren, însă, situația nu e chiar așa: kitsch-ul e pentru ele un adjuvant prețios și o aspirație, în lipsa alteia mai răsărite. Iar aspirația se traduce în formarea strîmbă a opiniei publice, pentru media, dar și în investiția într-un kitsch care se autoproliferează, pentru politic.

● Adjuvantul mediatic. Mai toate definițiile kitsch-ului conțin două note definitorii. Că el, kitsch-ul, e replicabil sau măcar ușor de obținut și, pe de altă parte, e eficient în a crea acel substitut de reacție estetică la receptor. Or, și politica, și media aspiră la mase. Deci, în măsura în care un partid sau o televiziune vrea să fie popular(ă), se va folosi de ­kitsch. În media, e de găsit mai puțin acolo unde media caută adevărul, cît în funcția de entertainment. Și cu asta am ajuns în locul, ușor de intuit, al talent show-urilor. Aici, kitsch-ul își face de cap firesc, în cover-urile (deci imitațiile, în genere) unor originale muzicale, nici ele, de regulă, piese pop care au schimbat lumea.

Curios, cum am spus-o și altă dată, din acest gen de kitsch, publicul iese cîștigat. Ceea ce pentru mine și pentru dumneavoastră e plicticos sau enervant e, pentru alții, aspirație. Și alternativă benignă la sîngele, asistentele scabroase sau îndrăcirea politică pe care le livrează concurența. În paranteză fie spus, cam așa e cu toată pop-cultura, pînă se găsește vreun Warhol să nemurească supa Campbell: e lipsită de aspirații înalte, dar uneori la modul onest. De aceea nici nu mai vorbim atît de kitsch în ultimele decenii.

Bun, dar de ce televiziunea, mediu preponderent vizual, livrează mai ales ­kitsch auditiv? O face fiindcă, în TV, imaginea e funcțională, reproducere. Putem vorbi, e drept, de decoruri kitsch sau de „jocuri secunde“ ale kitsch-ului, ca Bravo, ai stil de la Kanal D. Dar acest gen de vizual nu e prevalent. Televiziunea e cea care pune, de regulă, o imagine cu un autobuz acolo unde e vorba de un autobuz. Altfel spus, o pipă e pe ecran o pipă.

Dacă ținem morțiș să vorbim de kitsch vizual, îl găsim mai ales în filme și seriale. Aici, însă, putem pur și simplu aplica grila din cinematografie, nu are rost să discutăm.

Ducîndu-ne spre alte suporturi media, kitsch-ul o să-l găsim tot acolo unde „se aude“: pe posturile FM. Să omori urechile tuturor cu din ce în ce mai ineptele topuri e rețeta cea mai sigură de succes. Dacă faci altceva, publicul se răzbună. De aceea radioul de calitate trăiește doar în zone subvenționate, ca RFI România.

● Adjuvantul politic. Media are, cel puțin, scuza că livrează kitsch pentru a fi pe gustul publicului și kitsch-ul nu e cel mai mare păcat posibil al ei. Politicienii, însă, îl promovează activ, iar exemplele sînt cunoscute. De la decorațiunile de sărbători ale Gabrielei Firea, la omniprezentele Zile ale Orașului care bîntuie toate fundurile de Românie, cu amestecături de muzică dance și populară, spre uimirea și rînjetul alegătorului român. Aici, cel mult, am putea remarca sinestezia. Aceea cu gustul și mirosul din micul lui Vanghelie și al oricărui primar cu ambiții. Nu mai insist, să nu ni se aplece.

● Aspirația mediatică. Și media, și politicul sînt domenii ale retoricii, persuasiunii și aspirației. Dincolo de conținuturile (pseudo)estetice pe care le transportă către public ca mai sus, ele formulează și un soi de imperative culturale care creează ori un gust dominant, ori, în cazul politicii, consecințe directe, concrete. Prin 1993, eram șeful unei secții de cultură la un ziar pe nume Ora. Aveam vreo 11 reporteri: doi pe carte, doi pe teatru, doi pe muzică și așa mai departe. Cîțiva ani mai tîrziu, vorbeam la telefon cu Ion Lăceanu, la ziarul Libertatea. Habar n-am unde e Lăceanu în panteonul muzicii populare (cred că i-am cerut niște rețete) și nici cît de vinovat sînt pentru convorbirea aia. Cert e că secțiile de cultură nu mai existau decît ici-colo. Azi, media ne servește un terci tabloid, referitor mai ales la viața personală a vedetelor, dar presărat și cu judecăți generoase la adresa calităților artistice ale acelorași vedete. Că, altfel, de ce-am vorbi de viața lor personală?

Acest gen de aspirație către nimic ne duce la lipsa unui mecanism de promovare a valorilor propriu-zise, în media – mai puțin minoritara zonă high brow.

● Aspirația politică. Dacă, în media, lipsa de aspirație nu are cum să producă consecințe, în politică, aspirațiile există, iar consecințele sînt foarte concrete și imediate. Și nu e vorba numai de finanțarea centrală a unor proiecte gen „Cartoful în țeapă“ de la Palatul Regal. Ci de inițiative care se întind pînă în locuri de care n-ați auzit, ca Băcia, unde primarul a repus în picioare statuia lui Petru Groza, de care se descotorosiseră locuitorii Devei. Problema, aici, e pulsiunea intrinsecă spre kitsch a politicienilor români. Am clasificat luminițele de Crăciun ale Gabrielei Firea la capitolul „adjuvanți“ (cinici), dar s-ar putea foarte bine ca ele să fie expresia unei aspirații estetice (vine vorba) genuine, dezinteresate a primăriței.

Nu mai merită să insistăm cu exemplele. E suficient să spunem că prerogativele monumentale ale politicienilor lasă urme de durată în mentalități. Ce-ar fi fost un poet-cocină ca Adrian Păunescu fără bustul cu care nu mai știu care primar s-a chinuit să-l consacre? Cu siguranță, mai puțin. Chiar dacă sînt replici ale omului, statuile asigură nemurirea. De te și întrebi ce fel de stînjeneală vor simți niște urmași ai noștri, ipotetici, atunci cînd se vor uita la poetul-maculatură. 

Iulian Comanescu este analist media.

Foto: Ema Cojocaru

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.