De ce sunt forumurile mai bune decît presa

"Dom’le, eşti singurul care a trecut de la scrisul pe forumuri la jurnalism!" Aşa a sunat argumentul cu care Cristian Ghinea mi-a solicitat un articol pentru tema prezentului număr. În calitatea mea inedită ar fi trebuit să scriu o dare de seamă autobiografică, cu alte cuvinte să explic cum de am reuşit una ca asta. Mă tem că va trebui să refuz. Să scriu un articol despre mine ar fi o pedanterie impardonabilă, care mi-ar fi reproşată prompt pe forumurile unde particip. Ar aminti de cazul acelui politician care se autocaracteriza ca personaj fabulos, demn de un roman; fiind în realitate un personaj ridicol, demn de o anecdotă. Apoi a fi un caz inedit e una, a fi unul interesant sau important este cu totul altceva. Parafrazîndu-l pe Groucho Marx, un astfel de articol s-ar putea reduce la următoarea constatare: am ajuns, printr-un efort considerabil, de la starea de forumist absolut necunoscut la cea de jurnalist extrem de obscur şi, în cel mai bun caz, mediocru. Dar acestea sînt obiecţii evidente şi superficiale. Există una mai profundă, una care are legătură cu tema de faţă. Ar trebui să scriu despre cum am reuşit să depăşesc condiţia de forumist anonim. Or eu nu cred că asta este o condiţie pe care o depăşeşti; nu cred că jurnalistul Miron Damian care semnează articole în ziar este neapărat mai bun decît anonimul "Doc" care scrie comentarii pe forum. Sînt două argumente aduse împotriva condiţiei de anonimitate. Primul spune că încurajează iresponsabilitatea. Asta e adevărat. Ascunşi în spatele unui "avatar" (adică a unui pseudonim şi a unei pseudofeţe) şi eliberaţi de grija de a răspunde personal pentru acţiunile lor, oamenii se pot dovedi mincinoşi, nestatornici, jignitori, abuzivi, obsceni, lipsiţi de logică, lipsiţi de bun-simţ, paranoici etc. N-aş putea să găsesc motive de laudă pentru această situaţie, decît tocmai în ceea ce este criticat. Da, există într-adevăr şi astfel de oameni, chiar dacă, de obicei, nu-i vedem şi nu-i auzim în public, altfel decît ca utilizatori anonimi de forumuri. Lumea virtuală dă astfel o garanţie de realism, chiar dacă realitatea este pe alocuri foarte neplăcută. Totuşi, astfel de utilizatori de forum reprezintă o minoritate care iese în evidenţă şi care acoperă o majoritate cît se poate de responsabilă. Iar eu găsesc că responsabilitatea unor forumişti anonimi este mai preţioasă şi mai lăudabilă tocmai pentru că nu este impusă din exterior, ci asumată ca opţiune personală. Lucrurile stau oarecum similar şi în ce priveşte celălalt reproş la adresa anonimităţii; cel care spune că anulează identitatea. E adevărat, exact tehnologia care îţi permite să fugi de responsabilitate, ascunzîndu-te în spatele unui avatar, îţi permite la fel de bine să fugi de identitate vorbind printr-o multitudine de astfel de pseudo-persoane de împrumut. Şi sînt destui cei care fac asta - se numesc "clone" - uneori poartă conversaţii între ele, ca două păpuşi mînuite de acelaşi individ. Din nou, pare dificil să găseşti ceva de lăudat aici. Într-o lume în care jurnalişti şi politicieni deopotrivă se străduiesc, ca prim şi deseori unic scop, "să-şi facă un nume", practica asta de a vorbi cu porecla şi mutriţa unui personaj de desene animate pare un joc fără sens, copilărie ridicolă şi lipsită de importanţă. Totuşi, situaţia asta ar putea fi comparată cu cea dintr-o instituţie care s-a întîmplat adesea să fie subiect de glume, dar pe care puţini ar putea-o numi lipsită de sens şi de importanţă. Mă refer la Parlamentul de la Westminster. Una din regulile nescrise ale Camerei Comunelor le interzice parlamentarilor britanici să se adreseze colegilor pe nume, în cursul dezbaterilor. Adresarea se face astfel: "onorabilul membru, reprezentantul din Ipswich", chiar dacă persoana cu pricina este cît se poate de cunoscută. Acum, asta poate părea doar un ritual vechi, tradiţional şi inutil. Numai că de regulă ritualurile vechi şi tradiţionale chiar au o utilitate, iar acesta nu face excepţie. A fi apelat în felul respectiv le reaminteşte permanent membrilor că mandatul şi identitatea lor parlamentară nu sînt oferite de un nume sau de vreo calitate personală; că sînt acolo doar ca reprezentanţi ai circumscripţiei care i-a ales, ai alegătorilor ale căror interese trebuie să le susţină. Similar, identitatea forumistică, pentru cine vrea să aibă aşa ceva, se capătă doar în calitate de reprezentant al unor puncte de vedere, de susţinător constant şi coerent al unor idei. De fapt, comparaţia forumurilor cu venerabila instituţie democratică poate fi dusă mai departe. Anonimitatea este o garanţie de egalitate, pe un anumit jurnalist (sau politician) poţi să-l respecţi sau să-l dispreţuieşti, dar un avatar nu poate fi respectat, un pseudonim nu poate fi dispreţuit. Iar egalitatea este o condiţie esenţială pentru dezbatere. Separaţi-l pe cel care vorbeşte de restul, numiţi-l, puneţi-l la o tribună, şi o să vedeţi cum ceva straniu şi pervers se întîmplă cu ceilalţi: se transformă fie în turmă, fie în gloată. Fie vorbitorul le este superior şi îl ascultă în tăcere, fie le este inferior şi îl reduc la tăcere. Doar dacă omul le este egal, pot să facă şi una, şi alta; doar dacă stă în faţa lor, pot dezbate cu el. Mă grăbesc să spun că sînt multe situaţii în care unii oameni chiar trebuie ascultaţi, poate că există şi alte situaţii în care e bine să fie făcuţi să tacă. Tot ce spun aici este că nici jurnaliştii, ca susţinători ai unor opinii, şi nici politicienii, ca susţinători ai unor politici, n-ar trebui să fie în situaţia asta. Căci democraţia, la modul principial, nu poate funcţiona fără o astfel de dezbatere: deschisă, liberă şi directă; faţă în faţă (fie şi prin intermediul unui monitor) şi de pe poziţii egale. Sigur că există riscuri în asta, ton ridicat, spirite înfierbîntate, vorbe grele aruncate de-o parte şi de alta. Pentru asta există reguli, pentru asta există spicherul Comunelor, pentru asta există moderatorii de forum. De asta nu înţeleg de ce sînt dispreţuite forumurile, sînt tratate ca un moft modern şi fără noimă, iar în realitate sînt, dincolo de irelevanta tehnologie, lucruri atît de vechi şi de onorabile. Poate că forumiştii care scriu în acest număr se vor jena, dintr-o modestie excesivă, să recunoască ce-i mînă în luptă; cele trei condiţii esenţiale pentru membrii unei comunităţi democratice: să-ţi pese, să te implici, să fii convins că eşti la fel de capabil ca oricine altcineva să stabileşti cum trebuie condusă respectiva comunitate. Uitaţi-vă cît de importante sînt temele dezbaterii din Parlamentul nostru, cu cîtă convingere autentică se duce aceasta. O fracţiune minusculă din realitatea oricărui forum. De asta spun că forumurile sînt, din acest punct de vedere, mai importante decît Parlamentul. Uitaţi-vă cîţi jurnalişti sînt atît de deranjaţi de îndrăzneala altora, colegi şi cititori, de a avea o opinie diferită, încît, fără să ţină cont de numărul lor, revarsă un şuvoi vehement de argumente ca să-i convingă să şi-o schimbe. Uitaţi-vă cîte polemici oneste există în presa noastră; forumurile sînt pline de ele. De asta spun că forumurile sînt, din acest punct de vedere, mai bune decît presa. _______________________ Miron Damian este activ pe forumuri sub numele "Doc", lucrează în domeniul IT şi scrie la Cotidianul articole de opinie.