De ce nu are nevoie BOR deocamdată de o doctrină socială

Radu CARP
Publicat în Dilema Veche nr. 237 din 28 Aug 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Vreme de secole, în Ţările Române singura sursă de moralitate şi deopotrivă de spiritualitate a fost ethos-ul creştin ortodox. La un moment dat, şi-a făcut apariţia o a doua sursă a vieţii morale: iluminismul, intrat pe filieră paşoptistă, iar apoi impus, într-o formă radicală, falsificată şi de o manieră brutală, după 1947. Ne aflăm astăzi într-o situaţie inedită: cele două surse ale vieţii morale coexistă, fără ca frontierele între ele să fie clar delimitate. Aşa se explică de ce în şcoală elevii sînt chemaţi, prin ora de religie (cel puţin teoretic) să aprofundeze ethos-ul creştin, iar pe de altă parte, educaţia sexuală este din ce în ce mai intens promovată. Rezultatul este un maximum de dezorientare pe care Biserica este chemată să îl remedieze. Acesta ar fi primul scop al unei etici sociale asumate religios în prezent: a înlătura confuzia pe care nu numai sistemul educaţional, ci şi majoritatea instituţiilor în care ne desfăşurăm activitatea o creează. Pentru toate confesiunile există deci o urgenţă a eticii sociale. În cazul BOR, această urgenţă este poate mai accentuată, dată şi de faptul că preocupările sale în acest domeniu au fost mai degrabă absente. BOR a fost nevoită să fiinţeze multă vreme într-un stat ostil oricărei încercări de a promova o altă formă de ethos decît cea comunistă. Încercările de a teoretiza o etică socială specifică ortodoxiei sînt reflecţii de factură exclusiv teologică. Perioada de dinainte de 1989 a fost caracterizată de înşişi slujitorii Bisericii prin faptul că ortodoxia nu are o "doctrină a slujirii", dar are "experienţa slujirii". Trăim şi astăzi din moştenirea unor concepte care nu au fost umplute de conţinut, cum ar fi "apostolatul social" (patriarhul Iustinian) sau "Ortodoxia ca Biserică a slujirii" (Antonie Plămădeală). Rezultatul este mentalitatea des răspîndită, subsumată următoarei întrebări: de ce este nevoie de o articulare doctrinară, din moment ce Biserica, avînd ca sursă unică de inspiraţie scrierile Sfinţilor Părinţi, răspunde cu succes întrebărilor care ţin de implicarea sa în social? Este nevoie de o etică socială, nu şi de o doctrină formulată ca atare. Abia după ce cea dintîi va fi asumată de cei chemaţi să o aplice, se poate deschide discuţia privitoare la oportunitatea unui document programatic. În tot acest context, apar din ce în ce mai multe voci, chiar şi din interiorul Bisericii, care cer formularea unei doctrine sociale asumată şi practicată de BOR. Se pune întrebarea cine ar trebui să formuleze o asemenea doctrină. La prima vedere, dintr-o perspectivă simplificatoare, am putea spune că este sarcina Sfîntului Sinod. Dacă acesta ar avea o asemenea iniţiativă şi chiar dacă ar delega sarcina redactării eventualei sale doctrine sociale unui grup de teologi familiarizaţi cu conceptele eticii sociale, rezultatul ar fi previzibil: un nou document, venit în succesiunea altora care ignoră realităţile sociale şi care va rămîne mai mult ca sigur nepus în aplicare. Este nevoie aşadar de o etică socială, nu şi de o doctrină formulată ca atare. Abia după ce cea dintîi va fi asumată de cei chemaţi să o aplice, se poate deschide discuţia privitoare la oportunitatea unui document programatic. În caz contrar, este ca şi cum ai avea pretenţia ca o constituţie modernă să fie înţeleasă şi aplicată de cei care nu au experimentat în practică mecanismele democratice. Dincolo de insuficienta adecvare a discursului teoretic la realităţile vieţii sociale, există şi o altă dificultate, mult mai greu de surmontat: vorbim de o doctrină, una singură, ceea ce derivă dintr-o perspectivă holistă ce a caracterizat secolul al XIX-lea şi a fost abandonată chiar de către susţinătorii ei - în special, Biserica Romano-Catolică. Sîntem parte a unei modernităţi care se manifestă plural. Există mai multe sfere publice, cu numeroase puncte de intersecţie, iar printre acestea se numără sau ar trebui să se numere şi o sferă publică teologică, un spaţiu de dezbatere a provocărilor cu care se confruntă etica socială creştină. Faptul că există un număr important de dezbateri asupra relaţiei dintre Stat şi Biserică în România nu poate decît să fie de bun augur, dar acesta este doar primul pas în direcţia unor dezbateri despre Biserică drept parte a societăţii civile sau despre rolul Bisericii în viaţa socială. Este necesară mai întîi o dezbatere teologică asupra problemelor de etică socială care să contribuie la formarea unei sfere publice specifice, după care, această dezbatere poate fi prelungită şi completată armonios în cadrul unei discuţii mai ample la care să participe laici, îndeosebi sociologi, dar şi istorici, economişti, jurişti etc. Se poate deci observa cîte etape preliminare sînt necesare în vederea formalizării unei etici sociale specifice ortodoxiei româneşti. Excesul de normativism teologic şi graba reglementării sînt poate cele mai uşor de identificat pericole la adresa conturării unei etici sociale proprii. Cea mai bună dovadă a acestei concluzii este că singurul text care pretinde a descrie o doctrină socială specifică unei variante naţionale a ortodoxiei, cel al Bisericii Ortodoxe Ruse din 2000, nu răspunde întrebărilor cu care credincioşii sau clerul ortodox se confruntă şi prin urmare nu poate fi dat drept exemplu. O vitrină frumos decorată în spatele căreia regăsim, la o privire atentă, concepte care cu greu pot fi considerate dogmatice. Documentul respectiv se referă la naţiune şi patriotism, la problema legitimării pedepselor juridice, la proprietate în legătură cu care sînt enunţate reflecţii fals teologice şi face pledoaria "războiului drept". Un amalgam politico-teologic care arată care sînt riscurile unei abordări holiste a problemei. Pentru BOR, a apela la o asemenea metodă şi a formula un astfel de discurs nu înseamnă altceva decît a înlocui o lipsă cu o alta. Tradiţional, activitatea filantropică a Bisericii era pusă în practică de diaconi hirotoniţi, însă astăzi aceasta a devenit apanajul unor organizaţii de binefacere a căror legătură cu Biserica este de multe ori inexistentă. Cine ar trebui să fie cei care pot pune în practică o etică socială? Pentru un observator al vieţii religioase din România, eforturile în direcţia participării la viaţa socială a BOR sînt evidente. Numărul aşezămintelor sociale patronate de Biserică este în creştere, la fel şi numărul persoanelor care le deservesc. Asistenţa religioasă în spitale se află în plină expansiune. Biserica Ortodoxă preia, la prima vedere cu succes, din sarcinile asistenţiale pe care statul nu ar mai trebui şi nici nu mai doreşte să şi le asume, iar acest proces se află într-un dinamism care nu poate decît să dea motive de speranţă. Dacă privim mai atent, observăm însă că regimul asistenţilor sociali în cadrul Bisericii nu este bine determinat din punct de vedere teologic. Tradiţional, activitatea filantropică a Bisericii era pusă în practică de diaconi hirotoniţi, însă astăzi aceasta a devenit apanajul unor organizaţii de binefacere a căror legătură cu Biserica este de multe ori inexistentă. În alte cazuri, aceasta este practicată de persoane care nu excelează nici în pregătirea de asistenţă socială, şi nici în chemarea duhvnicească şi sfîrşesc prin a trata superficial ambele domenii. Nu poate exista - aşa cum arată Picu Ocoleanu în cartea sa Iisus Hristos mijlocitorul. Sensul diaconal al eticii sociale ortodoxe (Christiana, 2008) - diaconie fără diaconat. Altfel spus, activitatea filantropică în formă de diaconia poate avea succes dacă este îndeplinită în principal de slujitorii Bisericii şi desigur în subsidiar de cei familiarizaţi cu asistenţa socială. Logica actuală este aceea potrivit căreia nu Biserica, ci fundaţiile cu caracter filantropic de pe lîngă Biserică sînt apte a pune în practică activităţi filantropic-diaconale. Aceeaşi abordare a avut-o Biserica Evanghelică din Germania în secolul al XIX-lea. Rezultatul a fost impunerea modelului birocraţiei statale în interiorul Bisericii. În prezent, o mare parte din sumele destinate activităţii sociale a Bisericii nu ajung la cei îndreptăţiţi, ci finanţează un aparat birocratic ineficient. În paralel, se vorbeşte despre strategia managerială a organizaţiilor de asistenţă socială, despre avantajele şi dezavantajele liberalizării "pieţei" serviciilor de întrajutorare etc. Soluţia este parteneriatul social între Biserică şi Stat, iar nu simplul transfer de la Stat spre Biserică a unor activităţi de asistenţă socială şi a unor sume adiacente. Este nevoie de o dezbatere mai amplă privind fundamentele eticii sociale creştine, cum sînt acestea privite din perspectiva ortodoxiei şi cum pot fi adecvate realităţilor româneşti. În ultimul an, parteneriatul social între BOR şi Stat a fost materializat prin două acte normative: Protocolul de cooperare în domeniul incluziunii sociale, semnat între Guvernul României şi Patriarhie (octombrie 2007) şi Protocolul de cooperare privind Parteneriatul "Asistenţa medicală şi spirituală", încheiat între Patriarhie şi Ministerul Sănătăţii Publice (iulie 2008). Un pas necesar în direcţia conturării unui parteneriat social prin care resursele dedicate asistenţei filantropice şi spirituale să fie canalizate în direcţia celor aflaţi în nevoie şi să nu fie irosite prin mijlocirea unei birocraţii ineficiente. Ar fi trebuit însă ca acest parteneriat să înceapă a fi formalizat la nivelul cel mai de jos, al colaborării parohiilor cu instituţiile statului din administraţia locală. Abordarea holistă, la nivel central, nu ţine cont de un risc, acela că diseminarea bunelor practici în domeniul asistenţei sociale dă mai bune rezultate, dacă porneşte de jos în sus, şi nu invers. În concluzie, este nevoie de o dezbatere mai amplă privind fundamentele eticii sociale creştine, cum sînt acestea privite din perspectiva ortodoxiei şi cum pot fi adecvate realităţilor româneşti. Este nevoie ca o asemenea dezbatere să nu fie purtată exclusiv în termeni teologici. Este nevoie ca diaconia să nu fie separată de activitatea slujitorilor Bisericii şi să fie privită ca o întreprindere eminamente economică, prin neglijarea laturii spirituale. A fixa în acest moment dezideratul formulării unei doctrine sociale specifice ortodoxiei româneşti înseamnă a sări toate aceste etape obligatorii şi a încerca impunerea unui model care, datorită lipsei sale de adecvare la concret, nu va avea nici o contribuţie la conturarea unei perspective creştine asupra felului în care asistenţa socială trebuie adecvată provocărilor modernităţii căreia îi sîntem contemporani.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.