De ce mai rău e mai bine

Publicat în Dilema Veche nr. 219 din 26 Apr 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Nu se ştie dacă violenţa din filme s-a născut odată cu Sir Alfred Hitchcock - probabil că nu -, dar, în orice caz, este cert că "maestrul suspansului" i-a dat un contur, un sens şi chiar o teorie. Conturul este ceea ce vedem pe ecran şi care poate lua forme diferite. Hitchcock era de părere că o crimă e ca o coregrafie şi că, pentru a-ţi rămîne pe retină, ea trebuie să aibă o formă memorabilă. Sensul e dat de ceea ce face din violenţă ceea ce este, adică reflectarea unor pulsiuni, şi motivul pentru care ai face-o. Cum poţi înfăţişa nişte pulsiuni interioare, şi de ce? Cinema-ul este arta de a arăta ceea ce este în mişcare şi, uneori, ceea ce nu este imediat vizibil, iar violenţa este partea vizibilă şi în mişcare a acelor pulsiuni. De ce ai pune-o pe ecran? Pur şi simplu, pentru că există. Combinînd conturul şi sensul, Hitchcock ajunge la teorie, care are două etaje: unul strict specializat numit teoria suspansului (foarte bun pentru gramatica filmului) şi unul de interes general care s-ar putea numi "De ce e bună frica" (pentru spectator şi, eventual, medicină). Hitchcock a recunoscut că, încă de mic, adora să-i fie frică, iar apoi, cu timpul, a ajuns la concluzia că frica e chiar foarte bună; ceea ce n-a spus - dar se vede din filmele lui, ceea ce e ca şi cum ar fi spus-o la fiecare cadru - e că el însuşi era un om violent şi că cinema-ul i-a fost o supapă perfectă: i-a canalizat violenţa spre un debuşeu imaginar, folosind frica în scop terapeutic. Majoritatea celor care se plîng de violenţa din filme fie au o problemă cu realitatea însăşi (şi nu realizează că a băga capul în pămînt nu ajută la nimic: realitatea nu se va schimba, nici filmele care o oglindesc), fie n-au nici o problemă cu hălcile de realitate violentă văzute la televizor! Pe ei nu-i deranjează să se uite zilnic la accidente, violuri şi crime servite proaspete, aburinde, la cină; consideră că, fiind "realitate", e normal să fie informaţi despre existenţa lor. Se vor plînge, însă - pentru că este o lume liberă şi dreptul la opinie e sfînt -, de prezenţa aceloraşi lucruri într-un film. Consideră că filmele ar trebui să vorbească despre orice altceva, dar nu despre asta; în general, e preferabil ca filmele să nu vorbească deloc despre realitate. Evident, este o poziţie cel puţin ciudată, dar asta n-o face mai puţin răspîndită. Ciudăţenia vine din faptul că un film, ca orice operă de artă, este ficţiune şi că oamenii care se plîng, şi care nu se plîng de violenţa din realitate, nu suportă să vadă o violenţă fictivă. Mai mult: se vor simţi de-a dreptul insultaţi dacă acea violenţă, oricum fictivă, mai este şi stilizată - ca la Tarantino! Este invers decît ar trebui să fie: în loc să se bucure, să se mire, să admire sau măcar să se amuze că cineva, un artist, ia violenţa din lume şi o transformă în altceva (fie într-un obiect estetic, fie într-un obiect al deriziunii), oamenii aceştia îl acuză de inconştienţă. De frivolitate. De "exploatarea violenţei"... Serioşi pînă la ultimul nasture, aşteaptă fie o tratare "responsabilă", fie - şi mai bine - nici o tratare. E ca şi cum ar spune: este prea multă violenţă pe lume, ziarele şi televiziunile sînt pline, aşa că nu mai vrem aşa ceva şi la cinema! Şi, astfel, exact ceea ce ar trebui să facă arta, cinema-ul în speţă (adică să pună pe gînduri şi să provoace o terapie colectivă), este aruncat la closet şi tras apa. Întîmplarea (sau nu) face că, la ultimele Oscaruri, peliculele care au fost preferatele membrilor Academiei americane sînt două filme violente, sumbre şi fără speranţă - în ton cu lumea în care trăim: Nu există ţară pentru bătrîni şi Va curge sînge. Amîndouă sînt ecranizări, amîndouă se petrec în trecut: primul (regizat de fraţii Coen) în anii ’80, al doilea (regizat de P.T. Anderson), pe la-nceputul secolului trecut. Ar putea fi văzute ca un diptic despre violenţă, în ciuda marilor deosebiri formale: filmul fraţilor este hazos şi fioros ca un banc sec, celălalt este rece şi grandilocvent ca o catedrală de fier. Primul te îndeamnă la reflecţie, gîndindu-te la lumea (violentă) în care trăim; al doilea te îngheaţă în scaun, nedîndu-ţi răgazul să te gîndeşti prea mult la un caz, particular şi patologic, de obsesie. Filmul Coenilor lasă Răul nepedepsit, aşa cum se întîmplă - cel mai adesea - în realitate şi în filmele mai inteligente (vezi Funny Games, I & II, ale aceluiaşi Haneke); filmul Andersonului ne face părtaşi la explozia (previzibilă) a acestuia, cu o la fel de previzibilă "răsplată" pentru explozia de sînge din final... Cred că Hitchcock - dacă e să-l mai invocăm o dată - şi-ar fi frecat mîinile cu satisfacţie văzînd că cei doi fraţi americani (el era, să nu uităm, englez!) au făcut ceea ce el n-a avut curajul să facă niciodată, deşi ar fi vrut: să lase Răul nepedepsit. De fapt, cea mai mare violenţă pe care o poate concepe cinema-ul este aceasta: a oferi spectatorului un film foarte violent în care, în plus, cel mai rău scapă. Dar de ce?! - ar striga, scandalizaţi, apărătorii vetrei cu bune sentimente în care totul e calm, călduţ şi cuminte. Iar răspunsul ar fi: tocmai pentru a vă pune pe gînduri! Dacă ar fi existat happy-end, v-aţi fi dus liniştiţi la casele voastre, aţi fi deschis televizorul şi, între două zapări, aţi fi uitat filmul pe care tocmai l-aţi văzut... Într-o lume violentă (lumea aceea pe care-o vedeţi la televizor şi nu vreţi s-o vedeţi la cinema), singurul mod de a te mai face auzit/ascultat/remarcat este prin supralicitare. Nu vă convine, schimbaţi realitatea!

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Un expert în dependență a dezvăluit care este semnul că cineva ar putea fi un alcoolic funcțional și poate fi observat cu ușurință.
image
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună. Avertismentul specialiștilor
Un nou „medicament-minune” pare să fi intrat în atenția oamenilor care vor să slăbească. Este vorba de un produs de mai puțin cinci euro care ar putea provoace o scădere în greutate de aproape 14 kilograme într-o lună.
image
Nou cutremur în industria IT. Gameloft a concediat toți angajații din Cluj-Napoca
Gameloft, unul dintre cei mai mari producători de jocuri video din lume, a anunțat că renunță la filiala din Cluj. Criza internațională din domeniul IT se simte din ce în ce mai mult și în România. în contextul în care lunile trecute, NTT Data a fost nevoită să recurgă la concedieri.

HIstoria.ro

image
Amânarea unui sfârșit inevitabil
„Născut prin violenţă, fascismul italian era destinat să piară prin violenţă, luându-și căpetenia cu sine“, spune istoricul Maurizio Serra, autorul volumului Misterul Mussolini: omul, provocările, eşecul, o biografie a dictatorului italian salutată de critici și intrată în topul celor mai bune cărţi
image
Căsătoria lui Caragiale cu gentila domnişoară Alexandrina Burelly
Ajuns director la Teatrul Naţional, funcţie care nu l-a bucurat atât de tare precum credea, Ion Luca Caragiale a avut în schimb o mare şi frumoasă împlinire: a cunoscut-o pe viitoarea doamnă Caragiale.
image
Bătălia de pe frontul invizibil al celui de-al Doilea Război Mondial
La izbucnirea războiului, în 1939, în Marea Britanie exista pericolul formării unei puternice coloane a cincea. Agenții Serviciului britanic de securitate (MI-5) au reușit să neutralizeze rețele importante de simpatizați pro-germani din Regatul Unit.