Dacia 1300, canistre de benzină (de optzeci de octane), cozi la recepţie, cozi la pîine, cozi la cozi, măsuţa pliabilă de camping, scaune şi scăunele, căni de plastic Made in RDG, aragaz de voiaj polonez (uneori mai şi exploda), cort verde brotăcel de la Urziceni, conserve de carne, conserve de peşte Deltar, conserve cubaneze de ananas cu gust de castravete murat. Uneori, şi pesmeţi. Sau şuncă fiartă în zeamă de varză, să ţină mai mult. Bucătăria turistului, Editura Ceres. Pîine pe cartelă. Buletinul de identitate ca argument, dovadă că eşti din altă localitate – turist deci!

Nu aveam lăzi frigorifice. Nici sticle de plastic. Apa feruginoasă (la propriu, la figurat) din hoteluri şi campinguri. Saltele pneumatice Barum sau chinezeşti, invariabil roşii sau albastre, cu miros de anvelopă de tractor. Intra în piele mirosul. Pături cazone. Caserole de aluminiu (solide, practice), felinare, lămpi, lămpaşe, spirtiere cu spirt solid.

Şi încă: hanorac din pînză de cort, jambiere roşii, verzi, galbene, albastre. Bandane. Undiţe, momeli, nade, porumb în lapte – pentru crap, nu se ştia niciodată unde te poţi opri să pescuieşti pe drum. Rucsac cu cadru larg de aluminiu şi buzunare imperfecte. Case memoriale, ghiduri turistice tip „Cîntarea României“. Să ne cunoaştem ţara, pionieri! Ilustrate poştale cuminţi (Salutări de la Mamaia), editate în serii largi şi repetitive, încă de pe vremea cînd Mazăre era doar un embrion inofensiv. Multă autocenzură, glume şoptite.

Litoralul, deci, ah, litoralul! Plaja largă cu nisip alb şi fără dughene şi alte favele crescute ca nişte abcese pe faţa sa. Radio Mamaia, anunţurile meteorice în limbi străine. Copii pierduţi, părinţi năuciţi. ONT, BTT, ţigări BT. Golf, minigolf, hidrobiciclete, Luna-Parc. Biliard, o minune a lumii. Bere la sticlă de jumătate de litru cu gust de ulei, cartofi prăjiţi cu gust de bere. Piersici uriaşe, curgea zeama dulce pe bărbie. Adevărate şi bio, de pe vremea cînd BIO nici măcar nu exista, nici măcar conceptual.

Turişti italieni, nemţi, francezi, suedezi şi, mai ales, suedeze, polonezi şi poloneze. Ceasuri electronice ieftine traficate la nudişti şi săpunul FA. Vreau înapoi mirosul de săpun FA al acelor vremuri. Disco, disco, disco! Fiat Polski, cu numere mici şi negre, gîndaci de metal. Şopurile’ pe valută, radio-casetofonul Sanyo. Sunetul şi imaginea însăşi a paradisului, pe veci inaccesibilă. Pepsi-cola pe plajă, uşoară compensaţie a capitalismului necunoscut. Teatrele de vară, Stela şi Arşinel, răcoarea serii, plimbarea (obligatorie) pe faleză. Televizorul sport. Mocheta vişinie. Uşile din PAL, pereţii insonorizaţi. Aş putea continua la infinit. Ce a mai rămas? O imensă nostalgie şi poezia penuriei.

Mirel Bănică este publicist. Cea mai recentă carte publicată: Nevoia de miracol. Fenomenul pelerinajelor în România contemporană, Polirom, 2014.