Curajul de a fi "de stînga"

Florin ABRAHAM
Publicat în Dilema Veche nr. 89 din 29 Sep 2005
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Fără îndoială, a fi de stînga în spaţiul postcomunist şi intelectual, în România pe deasupra, nu e alegerea cea mai "cool" sau "marfă", dintre cele posibile. Scuzaţi licenţele a-intelectuale, dar prizate de high-life-ul dîmboviţean! Revenind la un ton serios, doar aşa îi stă bine unui intelectual, nu-i aşa, reflecţia asupra condiţiei stîngii în România postdecembristă trebuie să răspundă la două întrebări-cheie: prima - care este genealogia ideii de "intelectual de stînga"? Şi, a doua - ce înseamnă a fi intelectual, şi de stînga? Metoda genealogică ne oferă la prima întrebare mai multe răspunsuri, cu grade diferite de generalitate şi profunzime. Mai întîi, putem constata faptul istoric că, în procesul de formare a naţiunilor moderne din Europa Centrală şi de Est, elitele au fost naţionale şi, în cazul românesc, ortodoxiste. Relevanţa factorului religios pentru demonstraţia de faţă este aceea că elitele culturale nu au acceptat explicaţia raţionalist-iluministă asupra lumii, preluată de doctrinele de stînga, inclusiv de marxism, preferînd speculaţia metafizică. Astfel, în epoca interbelică, intelectualitatea a fost preponderent de dreapta, fără ca stînga intelectuală să fie lipsită de relevanţă în planul creaţiei şi al manifestării publice. În perioada comunistă, aparatul de partid şi poliţia politică au epurat, fără milă, atît intelectualitatea de stînga, cît şi pe cea de dreapta, afirmîndu-se în anii '50-'60 o "intelighenţie" oportunistă şi dogmatică. După căderea regimului comunist, elitele de stînga a trebuit să facă faţă unui cumul de stigmate, integrate clivajului politic "anti-comunişti versus neo-comunişti". În primul rînd, lipsa de atractivitate a stîngii se datora pericolului de a fi considerat ca împărtăşind valori "străine", deoarece era foarte utilizată explicaţia potrivit căreia "comunismul este străin fibrei naţionale româneşti". Realitatea istorică este însă că românii au naţionalizat comunismul destul de repede şi în forme radicale. În al doilea rînd, stînga a fost confundată cu marxismul, iar eşecul sistemelor politice întemeiate pe marxism-leninism constituia o motivaţie suficientă pentru a respinge valorile stîngii democratice. Se menţinea ambiguitatea între comunism şi social-democraţie, uitîndu-se faptul că social-democraţii au fost consideraţi de Stalin drept principalii adversari ai comuniştilor, numindu-i "social-fascişti", iar social-democraţii români au sfîrşit, mulţi, în închisori. Adversitatea devenită tradiţională, la sfîrşitul primului război mondial, dintre social-democraţi şi comunişti, se manifestă şi astăzi, cel mai recent exemplu fiind relaţia dintre SPD şi Partidul Stîngii din Germania: Gerhard Schroeder ar prefera să rămînă în opoziţie decît să se alieze cu stînga neo-comunistă. Dar principalele obstacole în constituirea unei intelectualităţi româneşti de stînga, care să-şi asume public această identitate, sînt de natură politică. Mai întîi, "post-disidenţii" s-au declarat automat a fi "de dreapta", astfel încît prestigiul acestora a fost folosit în promovarea valorilor neo-conservatoare şi tradiţionaliste. Ar trebui spus însă că prestigiul "post-disidenţei" româneşti este supraestimat în comparaţie cu faptele sale, dacă ne gîndim la ce a însemnat disidenţa în Polonia, Cehoslovacia sau Ungaria şi care au fost formele de manifestare în România. Dar aceasta este o altă chestiune, care ar merita o analiză aparte. Peste acest factor politic s-a suprapus experienţa nefericită a primilor doi ani de democraţie, cu mineriadele şi toate evenimentele tulburi, astfel încît a fi "de stînga" însemna, în logica maniheistă a unei societăţi în curs de modernizare, "ori eşti cu noi (Ťdemocraţii de dreapta»), ori eşti împotriva noastră", adică eşti cu cei "răi". Dar cel mai puternic inhibant al manifestării publice a intelectualităţii de stînga din România este "stigmatul colaboraţionismului": a fi de stînga însemna a fi, automat, alături de "corupţi" şi "autoritari". Or, să nu uităm faptul că intelectualităţii, celei umaniste în special, îi place să se creadă "deşteaptă", dar "curată", adică săracă, nepervertită de "afaceri", specialitatea "învîrtiţilor" de tranziţie. La aceşti factori am mai putea adăuga şi faptul că au devenit "de stînga" intelectuali cu ascendenţă în regimul comunist care, refuzînd naţionalismul, s-au refugiat în socialism. Manifestarea publică a unora dintre aceştia a creat impresia că stînga intelectuală românească ar fi prăfuită şi demodată. A fi intelectual de stînga în România înseamnă, în primul rînd, să respingi toate aceste "holisme", adică a fi de stînga nu înseamnă nici că eşti neo- sau cripto-comunist, dimpotrivă, nici corupt, nici oportunist. Aşa cum intelectualii de dreapta nu pot fi acuzaţi că ar fi "fascişti" sau că ar fi şi ei nişte corupţi sau nepricepuţi (aşa cum sînt acuzate a fi partidele pe care le susţin), decît în măsura în care s-au implicat în politică şi există dovezi că sînt necinstiţi, tot aşa intelectualitatea de stînga trebuie privită individual, nu în grup. A fi intelectual de stînga în România mileniului al III-lea înseamnă a depăşi stadiul provincial, încercînd să-ţi sincronizezi preocupările şi valorile cu cele ale modernităţii occidentale. Intelectualitatea de stînga are misiunea de a promova valorile toleranţei şi diversităţii, ale pluralismului cultural şi ale protejării minorităţilor etnice, sexuale sau politice, a încuraja mobilitatea socială şi investiţia în dezvoltarea capitalului uman, a recunoaşte virtuţile economiei de piaţă, dar nu şi ale societăţii de piaţă, a privilegia munca, nu dezvoltarea monopolistă a capitalurilor, a milita pentru transparenţă şi competiţie în politică, nu pentru oligarhii, fie ele chiar şi pluraliste. A fi intelectual de stînga înseamnă a respinge populismele, fie ele de stînga sau de dreapta, a prefera sincronismul cultural cu Occidentul, spiritul critic şi evitarea căderii în capcana de a deveni o "intelighenţie" prea mîndră de tradiţiile propriului trib. Nu în cele din urmă, a fi intelectual de stînga înseamnă a fi curajos în respingerea categorisirilor generale, a "holismelor", afirmîndu-ţi însă propria identitate, de persoană dornică să trăiască într-o lume construită pe valorile libertăţii, ale egalităţii, justiţiei şi solidarităţii sociale. Poate e prea mult, şi nu e la modă, dar cred că merită încercat. Atenţie, e o treabă pentru cei curajoşi!

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Povestea care sparge tiparele în Japonia tradiționalistă. Cum a devenit o însoțitoare de bord prima femeie la conducerea Japan Airlines
Numirea în ianuarie a lui Mitsuko Tottori la conducerea Japan Airlines (JAL) a provocat un adevărat șoc în lumea afacerilor din această țară. Nu numai că Tottori era prima femeie aflată la conducerea companiei aeriene, dar își începuse cariera ca membru al echipajului de cabină.
image
„Era doar o chestiune de timp”: Eminem îl ucide pe alter ego-ul Slim Shady în noul album VIDEO
Unul dintre marile alter ego-uri din pop ar putea avea un sfârșit macabru, Eminem anunțând primul său album de după cel din 2020, intitulat „The Death of Slim Shady (Coup de Grâce)”, relatează The Guardian.
image
Dispariția misterioasă a fiicei de 16 ani a unor magnați americani ai tehnologiei. Când a fost văzută ultima dată VIDEO
Mint Butterfield, fiica unor cunoscuți antreprenori din lumea tehnologiei, a dispărut în weekend. Tânăra de 16 ani a fost zărită pentru ultima dată duminică seara, în Bolinas, California, la nord de San Francisco.

HIstoria.ro

image
Justiția în România secolului al XIX-lea
Evoluția Ministerului Justiției urmărește, în linii mari, evoluția administrației autohtone, dar și pe cea a societății românești, în ansamblul său.
image
Operațiunea Barbarossa. 84 de avertizări cu privire la invazia germană, ignorate de Stalin
Pe 22 iunie 1941, Germania a invadat URSS în urma Operațiunii Barbarossa. Deși au primit numeroase avertizări din partea serviciilor de informații, Stalin și Uniunea Sovietică au fost luate prin surprindere.
image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.