Cu carul înaintea boilor

Călin ALEXA
Publicat în Dilema Veche nr. 299 din 4 Noi 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

În ultimii ani, în peisajul cercetării din România a fost vorba despre o serie de programe naţionale de cercetare (PN II) care au copiat tipurile de contracte europene. Nu s-au bazat însă pe o analiză a potenţialului naţional, ci au forţat cercetarea din România să se plieze la un program copiat de la Bruxelles. S-a pus carul înaintea boilor. Această deficienţă majoră a fost compensată de sumele nemaiîntîlnit de mari puse acum la dispoziţie. S-a produs astfel o dezvoltare foarte rapidă a infrastructurii cercetării. Însă finanţarea a fost făcută rigid, cei care au gîndit aceste instrumente financiare nu au făcut diferenţa dintre mari şi mici infrastructuri. Pentru dezvoltarea unor mari infrastructuri de cercetare au fost adunate fonduri din trei sau chiar patru proiecte, pentru a finaliza investiţia. În plus, toate proiectele au fost realizate doar cu un avans de 30% primit la începutul anului. Încercaţi să faceţi puţină aritmetică pentru a vă imagina cum se pot realiza mari achiziţii în infrastructura cercetării cu această sumă. Apoi, evaluarea proiectelor propuse a fost catastrofală! Numeroase anomalii de evaluare au fost semnalizate de unele institute de cercetare. Este punctul cel mai deficitar al PN II. Implicaţiile dezastruoase au început deja să apară şi vor continua să se propage în anii următori. Odată cu aceste proiecte, cercetătorul român a abandonat o bună parte din activitatea sa de cercetare dedicîndu-şi nepermis de mult timp birocraţiei impuse de PN II. Se poate vedea scăderea pronunţată a numărului de publicaţii. Există deja o punere în evidenţă a corelaţiei între numărul de proiecte cîştigate şi scăderea proporţională a rezultatelor ştiinţifice. În prezent am devenit experţi în contabilitate, în achiziţii publice şi în calcule financiare. Nu mai sîntem cercetători decît într-o periculoasă proporţie. Analizăm zilnic ce soluţii financiare să mai găsim pentru a ne rezolva problemele curente din cercetare. Pentru viitor? Sînt obligat să fiu pesimist. Nu cred că există soluţii în acest moment. Peste zece ani, mai discutăm. Cercetarea la ora actuală se face cu preţul unui randament foarte scăzut, risipind enorm de mult timp pentru a găsi soluţii economice, financiare, care să permită supravieţuirea cercetării în fiecare laborator din ţară, pentru continuarea participării în colaborări internaţionale. Călin Alexa este fizician, specialist în fizica particulelor, Institutul Naţional de Fizică, Bucureşti.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

impletitori de nuiele Durnesti FOTO Cosmin Zamfirache (3) jfif
Ce s-a ales de atelierul de la țară care exporta produse de lux în America și Germania. Erau create adevărate bijuterii din nuiele de răchită
Într-o comună din nordul României a funcționat o cooperativă țărănească care a reușit timp de peste două decenii să exporte produse de lux, din răchită, în Statele Unite și Germania. Oamenii spun că totul s-a prăbușit din cauza concurenței asiatice.
ulei de masline pexels jpg
Românii, tot mai atenți când cumpără ulei de măsline: urmăresc trasabilitatea, calitatea și brandul
Consumul global de ulei de măsline se află pe un trend ascendent, după doi ani complicați pentru producători, depășind 2,7 milioane tone, cu estimări ce urcă spre 3,06 milioane tone în 2024/2025 — o creștere de aproape 10%.
fructe pexels jpg
Fructele delicioase care pot susține sănătatea rinichilor. Nutriționiștii spun că nu trebuie să lipsească din dieta zilnică
O dietă echilibrată și sănătoasă este crucială pentru buna funcționare a organismului nostru. Iar anumite fructe simple pot fi foarte utile pentru a susține eficient sănătatea rinichilor.
1 jpg
„Capra cu trei iezi“, 150 de ani de la publicare. Care este însemnătatea basmelor populare în lumea AI: „Oamenii au nevoie de emoție și de artă“
În urmă cu 150 de ani, Ion Creangă publica în „Convorbiri literare“ minunata poveste „Capra cu trei iezi“ și deschidea astfel un nou univers copiilor pentru generații întregi.
simion mehedinti jpg
14 decembrie: Ziua când a murit marele savant Simion Mehedinți, părintele geografiei moderne
Pe 14 decembrie 1962 a murit geograful Simion Mehedinți, care a slujit mai multe domenii ale cunoaşterii, precum geografia, etnografia, literatura, educaţia, critica şi publicistica. Tot pe 14 decembrie s-au născut actorul și regizorul Radu Beligan și economistul Virgil Madgeanu.
scaune în culorile drapelului polonia  Marea Britanie FOTO shutterstock jpg
Marele exod al polonezilor din Marea Britanie. De ce tot mai mulți emigranți se întorc acasă
În timp ce economia Marii Britanii stagnează și standardele de viață scad vertiginos în orașele afectate de infracționalitate, servicii deficitare și costuri de trai în creștere – alimentând nemulțumirile legate de imigrația necontrolată – exodul lucrătorilor polonezi calificați.
rapid fb jpg
Lecție de fotbal primită de liderul Rapid. Giuleștenii, înfrângere lamentabilă pe teren propriu
Vișiniii rămân pe prima poziție, dar lupta pentru locul 1 se strânge.
copilul cu mintea deschisa jpg
Secretele părinților care formează copii echilibrați și independenți. „Am răbdare, hai să mai încerci o dată"
Capacitatea copilului de a fi deschis și sigur pe sine depinde de modul în care părintele îi modelează emoțiile, sunt de părere specialiștii. Cu răbdare și atenție, părintele poate transforma fragilitatea celui mic în echilibru.
600362191 25919365254337911 4613596998715247718 n jpg
Se cere demisia lui Viktor Orban în stradă. Protest cu miii de oameni în Budapesta după abuzurile comise într-un centru de detenție pentru minori
Opoziția pro-europeană ungară condusă de Peter Magyar a organizat sâmbătă seara o manifestație la Budapesta, în urma scandalului provocat de abuzurile comise într-un centru de detenție pentru minori delincvenți.