În partea a doua a anilor ’80, cînd mîncarea se dădea pe cartelă și caloriferele erau reci, să-ți cumperi un calculator pentru acasă era un privilegiu de care se bucurau doar elitele regimului. Computerele personale costau cît o jumătate de Dacie 1300 și nu prea aveai de unde să le cumperi. Cele fabricate în țară ajungeau mai mult în uzine și în cîteva instituții de învățămînt, iar importurile erau limitate.

Fascinați de calculatoare într-o perioadă în care era mare lucru să ai telefon fix, cîțiva studenți de la Universitatea Politehnică din București au început să le construiască singuri, în cămine, dînd apoi naștere unei adevărate industrii hardware underground. Dealer-ii de electronice veneau în Regie cu plăci de bază scoase din fabrica ICE Felix pe motiv că erau defecte, cu memorii și LED-uri luate cine știe de pe unde. Din ele, studenții făceau clone de Cobra (COmputere BRAșov, calculatorul fiind asamblat acolo), unul dintre cele mai avansate calculatoare personale românești de la vremea respectivă, care rula nu doar ­BASIC, ci și vechiul sistem de operare CP/M. La fel ca mai cunoscutele HC și CIP, Cobra avea ca sursă de inspirație britanicul Sinclair ZX Spectrum. Toate aveau nevoie de un televizor pentru a arăta imaginea și de un casetofon, pentru că programele și jocurile se scriau pe casete audio. Cobrele made in Regie costau vreo 10 12.000 de lei – o treime din prețul celor de fabrică. Studenții le construiau cum puteau. Unele aveau carcase de metal, altele de lemn, și cîteva carcase de HC-85. Pentru tastatură se foloseau butoane generice care aveau lipite pe ele hîrtie foto cu litera și cu comenzile.

În societatea comunistă închisă a anilor ’80, Cobrele le dădeau utilizatorilor un sentiment de independență și de rebeliune împotriva unui sistem rigid. „Faptul că poți să joci jocul pe care îl vrei, atunci cînd vrei, îți dădea iluzia că poți alege pentru tine“, mi-a spus Mihai Moldovanu, unul dintre constructorii de Cobre. Libertatea de a încerca lucruri noi lucrînd în afara unor modele mentale convenționale era la fel de importantă ca produsul în sine. Iar motivația venea adesea din bucuria de a-ți pune probleme, de a încerca și de a face descoperiri.

Lipsa resurselor din perioada comunismului i-a făcut pe români, în general, și pe studenți, în particular, să gîndească creativ. Unul dintre constructorii de Cobre, Mihai Bădici, mi-a spus că, pentru a vedea dacă un circuit era bun sau nu, îl conecta la un televizor și număra liniile afișate pe ecran. Dacă erau orizontale, înmulțea numărul lor cu 16 kHz, iar dacă erau verticale, cu 50 Hz. Așa afla frecvența circuitului. Hardware-ul și soft­ware-ul erau văzute atunci ca părți ale unui același întreg, iar programatorii nu se sfiau să folosească pistolul de lipit. Moldovanu spune că, spre deosebire de el și de Cobra lui, tinerii ingineri IT de astăzi conduc Ferrari-uri. „Dar cînd Ferrari-urile lor se opresc, sună la service. Eu îmi iau șurubelnița, deschid capota și îmi repar singur mașina.“

Unii ar spune că, față de anii ’80 sau ’90, astăzi cumpărăm calculatoare „de-a gata“ fără să ajungem ne uităm vreodată sub capota lor, fără să ne intereseze ce face fiecare circuit. Ar fi, însă, o suprasimplificare. Cultura maker e încă puternică, alimentată de dezvoltarea imprimantelor 3D și a dispozitivelor inteligente conectate la Internet. Pasionați de tehnologie de pretutindeni devin din nou artizani tradiționali, care învață singuri și unii de la alții, combină unelte și creează produse la fel ca studenții noștri din anii 1980. De multe ori, se concentrează pe îmbunătățirea mediului, a dezvoltării durabile și a alimentației.

Unul dintre susținătorii Maker Movement, Zach Kaplan, CEO-ul Inventables, spunea într-un interviu că această cultură „are potențialul de a da tuturor uneltele de care au nevoie pentru a deveni maker-i și a se transforma din utilizatori pasivi în creatori activi“. Practic, mișcarea își dorește să democratizeze inovația. Cu toate că unii cercetători care studiază impactul tehnologiei, ca de exemplu Evgeny Morozov, pun sub semnul întrebării potențialul culturii maker de a influența societatea și de a crea revoluții tehnologice, studenții din Poli au reușit să schimbe ceva cel puțin la nivel micro: calculatoarele create de ei au ajutat mii de elevi să descopere informatica. În căminele din Regie, studenții spun că au produs în total, în mod dezorganizat, mai multe calculatoare decît fabrica oficială de la Brașov, care ar fi scos în jur de 1000 de Cobre.

La rîndul lor, și inginerii care au proiectat Cobra la Brașov continuă să influențeze lumea tehnologiei. După Revoluția din ’89, cîțiva din ei s-au mutat în Statele Unite și ulterior au ajuns să lucreze pentru Apple, unde recent au făcut parte din echipa care a creat iPhone X. 

Andrada Fiscutean este jurnalist pasionat de istoria tehnologiei în Estul Europei. Are o minicolecție de calculatoare personale românești construite în anii ’80 și ’90.

Foto: Adi Dabu