Cititorul cult

Publicat în Dilema Veche nr. 221 din 13 Mai 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

De cîte ori se întîmpla să ieşim la iarbă verde cu maşina, treceam mai întîi prin Tîrgovişte. Era acolo, în centru, pe colţ, o librărie care, pentru mine, era mai mult decît podul bunicii. Găseam cărţi pe care le pierdusem în Bucureşti. Erau acolo, pierdute printre sute de alte volume, cărţi pe care nu le văzusem, de care nu aflasem că au apărut. Mă uitam cu atenţie peste tot, luam raft cu raft şi apoi încă o dată, pentru a prelungi plăcerea. Apoi cumpăram, cu frenezie, tot. Eram, probabil, cititorul generic al acelor vremuri. Cumpăram, ca mai toţi "intelectualii", colecţii, şi nu volume. "Idei contemporane", dar şi tot ce apărea în "Meridiane". Nu ratam, bineînţeles, nimic din Colecţia "Eseuri" sau din Colecţia "Studii" a Editurii Univers, dar şi volumele de epistemologie din "Materialismul dialectic şi ştiinţele contemporane" a Editurii Politice, tot ce apărea în "Pedagogia secolui XX" a Editurii Didactice şi Pedagogice sau în "Enciclopedia de buzunar" a Editurii Ştiinţifice şi Enciclopedice. Urmăream, de asemenea, cu multă grijă, mereu surprinzătoarea "Bibliotecă pentru toţi" a Editurii Minerva. Şi nu ratam, bineînţeles, nici o traducere de literatură străină, oricare ar fi fost autorul. Deasupra acestei aprovizionări de masă a cititorului obişnuit, mai erau anticariatele. Puţine, dar care adăposteau surprizele lor. Puteai să cumperi de acolo, uneori, opere complete ale unor autori clasici. Aşa am ajuns să citesc (aproape) tot Goethe, Schiller şi Anatole France. De ce tocmai aceştia? Pentru că mama mea reuşise să procure, printr-o pacientă, operele lor complete îmbrăcate în piele de viţel... În fine, existau şi furnizorii "specialişti", precum faimosul B., etern student la filozofie, reputat a fi în stare să găsească în cîteva săptămîni orice carte cu putinţă. Prin el şi alţii asemenea se cumpărau biblioteci întregi ale unor cărturari răposaţi sau ale unor văduve flămînde, ediţii princeps sau carte rară pentru cei cîţiva colecţionari împătimiţi. O mafie de elită în care nu intra însă oricine. Şi apoi citeam. Citeam aproape tot, în ordinea aleatorie a apariţiilor şi din toate domeniile disponibile. Deviza implicită pe care o împărtăşeam, probabil, cu toţi ceilalţi cititori obişnuiţi era o parafrază de genul: sînt intelectual, nimic din ceea ce este cultură nu-mi poate fi străin! Eram cu toţii ceea ce s-ar putea numi cititorul cult. Puţini erau cei care să caute şi să cumpere doar cărţile de care aveau nevoie pentru domeniul lor de activitate, cititorii de specialitate în sensul strict al termenului. Ar fi fost, de altfel, imposibil... Cea mai mare deziluzie a mea după 1990 a fost astfel, poate, momentul în care am intrat în casa unui faimos profesor de la Sorbona şi am constatat că nu avea, practic, bibliotecă: îmi iau de la facultate ceea ce îmi trebuie pe moment - mi-a explicat el. Şi eu care visasem ani de-a rîndul că Ei, acolo, se lăfăie în biblioteci uriaşe, bîntuind nopţile pe culoare nesfîrşite pline de rafturi cu cărţi... Cititul, în acele vremuri, era în mare măsură o activitate compulsivă. Se citea tot, aproape fără discernămînt, dar, de regulă, cu înzecită şi gratuită plăcere. Iar din această bulimie făceam cu toţii un titlu de glorie: se chema vocaţie universalistă, foame de cultură, dar şi rezistenţă prin cultură. Uneori căpăta un titlu mai "operaţional": interdisciplinaritate. Aceasta era la modă în lumea largă, dar la noi era (şi) o legitimare publică a nobilei noastre lecturi trans-disciplinare. În numele "interdisciplinarităţii", devoratorii de colecţii se puteau întruni chiar şi oficial (într-o comisie specială a Academiei, de pildă) pentru a se confrunta în lecturi disparate. Şi mai era o particularitate generică a lecturilor în comunism: se citeau idei, şi nu fapte, ca să spun aşa. "Faptele" - date statistice sau descrieri de fenomene sociale - vorbeau despre realitate, iar aceasta era apanajul exclusiv al Partidului şi trebuia să rămînă ascunsă publicului. Economia era integral sub controlul Puterii, etnografia şi folclorul erau înregimentate în cea mai mare măsură "Cîntării României", iar sociologia şi psihologia dispăruseră, practic. Supapa - deschisă cu parcimonie de către strategii lecturii - o constituiau "meta-textele": nu sociologie sau psihologie, ci epistemologie sau filozofie a ştiinţelor sociale, nu etnologie, ci semiotică a folclorului etc. Acestea erau suficient de apetisante pentru specialişti spre a fi căutate şi practicate cu delicii şi suficient de abstracte spre a nu reprezenta un pericol pentru monopolul de partid al realităţii. Singura "fisură", singurul acces la realitatea imediată o constituiau astfel "sub-textele" literare. Literatura - care trebuia să se inspire programatic din "realitate" - era, în mod paradoxal, substitutul cunoaşterii sociale, în ea se puteau strecura, din cînd în cînd, faimoasele "şopîrliţe" care făceau aluzie la fapte sau persoane reale din viaţa noastră reală. Romanele erau, într-un fel, contactul privilegiat cu viaţa noastră de fiecare zi, în ele cititorul putea regăsi - sau crede că regăseşte - "fragmente de viaţă adevărată". Citeam cu toţii aceste texte în intimitatea firavă a apartamentelor noastre şi ne făceam cu ochiul, fericiţi, peste blocuri: ai văzut ce bine a zis-o cutare?... Această lectură din timpurile comuniste a promovat astfel, în mod pervers, două atitudini mentale complementare care au înflorit în vremurile postcomunismului: abordarea predilect "trans-disciplinară" a realităţilor noastre înconjurătoare şi relativa ghetoizare a "specialiştilor"; şi pasiunea pentru fabulaţia literară ca modalitate de a relata pe înţelesul tuturor despre ce se întîmplă în jurul nostru. Cititorii pasionaţi de ieri au devenit eseiştii pasionali de astăzi...

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Cum își întinde Moscova tentaculele ca să sugrume un domeniu vital al României. Expert: „Acolo lucrurile sunt simple” EXCLUSIV
Statele membre UE sunt vizate de Federația Rusă, care încearcă să pună mâna pe cât mai multe companii strategice din domeniul securității energetice. Exemplul Germaniei, țară care și-a sacrificat propria securitate energetică de dragul gazelor ieftine din Rusia, nu e singular.
image
Domeniul care duce lipsă de angajați, deși salariile sunt de 2.000 – 3.000 euro net. „Noi le facem și ucenicia uneori”
Unul dintre domeniile cu un aport important în PIB-ul României duce o lipsă acută de angajați, deși salariile oferite depășesc 2.000 euro net pe lună.
image
Primul imperiu din istoria umanității. Clădit de un copil din flori a schimbat decisiv lumea în care trăim
Primul imperiu din istorie s-a născut cu aproximativ 4000 de ani în urmă, în zona Irakului de astăzi. Condus de regi-zei cu forța armelor, acest imperiu a facilitat inovații fără precedent în istoria umanității, fiind punctul zero al civilizației.

HIstoria.ro

image
Bătălia de pe frontul invizibil al celui de-al Doilea Război Mondial
La izbucnirea războiului, în 1939, în Marea Britanie exista pericolul formării unei puternice coloane a cincea. Agenții Serviciului britanic de securitate (MI-5) au reușit să neutralizeze rețele importante de simpatizați pro-germani din Regatul Unit.
image
Sfârșitul cumplit al savantului Emil Racoviță
După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, Emil Racoviță s-a mutat înapoi la Cluj, găsind nealterate Institutul de Speologie și bogatele sale colecții.
image
Cum au văzut otomanii asediul Constantinopolului?
La inițiativa premierului turc Erdogan, la Istanbul a fost inaugurat, la 31 ianuarie 2009, Panorama 1453, un muzeu centru consacrat cuceririi Constantinopolului de către Mehmet al II-lea în 29 mai 1453.