Cine mai are nevoie de Studioul Sahia

Publicat în Dilema Veche nr. 188 din 13 Sep 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Studioul "Sahia", înfiinţat în anii ’50, avea, iniţial, drept scop principal producerea Jurnalului de actualităţi: cea mai importantă sursă de memorie vizuală a evenimentelor epocii, într-o perioadă în care, în România, televiziunea nu avea încă mare lucru de spus. Jurnalul se difuza în completarea filmelor artistice la cinematograf, aşa cum s-a întîmplat, în toată epoca ceauşistă, şi cu celelalte documentare. Sigur, că, în vremea respectivă, scopul informativ coincidea, în mare măsură, cu cel de propagandă: evenimentele epocii erau politizate. "Odată ce Dej sau Ceauşescu se vedea în fiecare săptămînă, de ce să nu-i mai lăsăm (pe angajaţii de la "Sahia" - n.r.) să facă şi altceva..", sintetizează Doru Segal, unul dintre cei mai vechi, dar şi mai talentaţi operatori ai studioului, raţiunea acestuia de funcţionare. "Odată ce secţia de protocol funcţiona, şi marile filme politice mergeau înainte, reflectînd congresele şi manifestările de 23 august, restul puteam Ťzburda» oarecum în voie. Am avut noroc de un director, Aristid Moldovan, şi de un secretar de partid, Virgil Calotescu, care gîndeau aşa: ei făceau politica şi noi puteam avea o viaţă mai bună", continuă dl Segal. "A avea o viaţă mai bună" nu însemna, nicidecum, să nu te supui cenzurii, ci să fii liber să evadezi în alte genuri de documentare decît cele politice: "Mulţi regizori buni, care visau să facă filme sociale, s-au refugiat în cele de artă sau de istorie. Noi am făcut filme despre copii". "Noi" o include şi pe soţia sa, Paula Segal, regizoare, tot la "Sahia", alături de care dl Segal a format una din echipele celebre ale studioului. Nici filmele despre copii nu te scuteau de cenzură: de pildă, în primul film al lui Doru Segal, Marile emoţii mici, despre o grădiniţă, cenzura i-a reproşat că unei fetiţe de 4 ani i se văd chiloţii. Acest tip de necazuri se înscriu însă în categoria celor minore. Existau situaţii în care filmele erau chiar oprite: aşa s-a întîmplat cu un film al lui Mirel Ilieşiu, unul dintre cei mai buni regizori de film documentar, cîştigător al unei Palme D’Or pentru Cîntecele Renaşterii; un alt film al său, unde exista o scenă în care membrii corului Madrigal se tăvăleau în noroi, îmbrăcaţi în pînză de sac, la Vulcanii noroioşi, drept ilustrare a unui cîntec ritual care chema ploaia, a fost interzis, ba chiar i s-au imputat costurile. Dumitru Popescu, zis Dumnezeu, i-a reproşat că nu este un film românesc, ci unul "biblic". "În contextul de atunci, mulţi regizori şi-au găsit domenii de evadare, renunţînd la oglindirea vieţii sociale propriu-zise. Au mai fost regizori care au încercat - Alexandru Boiangiu, Florica Holban, Felicia Cernăianu. Exista şi secţiunea ŤLetopiseţ», care filma diverse lucruri din realitate, dar în special şedinţe, nici aici nu aveai voie orice", îşi amintesc Paula şi Doru Segal. De pildă, Sergiu Huzum şi Paul Constantinescu, trimişi să facă un film despre minerii din Hunedoara, au descoperit un cartier, Catanga, în care muncitorii trăiau în condiţii îngrozitoare. Evident că filmul a fost interzis. Laurenţiu Damian, regizor, profesor la Universitatea de Teatru şi Film şi director al Editurii Video, îşi aminteşte cum generaţia din care el face parte, sosită la "Sahia" în 1980, a încercat să facă filme mai implicate, într-o formulă nouă: "Aveam elemente de realitate, dar mijloacele cinematografice erau elaborate ca într-o structură de lungmetraj. Am anticipat, în 1980, fără să avem informaţii, docudrama. Ne interesa ca interviul să fie adevărat, subiectul - social, dar mijloacele cinematografice - ca într-o structură de lungmetraj. Campionul era Ovidiu Bose Paştina". Astfel s-a conturat o întreagă generaţie, din care, pe lîngă Ovidiu Bose Paştina, Laurenţiu Damian însuşi, fac parte Adrian Sîrbu, Teresa Barta, Copel Moscu, Sabina Pop... Era vorba de "producţii protestatare pentru perioada aceea, adevărate, sincere", care - continuă Laurenţiu Damian - "i-au trezit" şi pe o parte din maeştrii documentarului, care au făcut o serie de filme în acelaşi spirit: "A început odiseea unei experienţe irepetabile, în care oamenii maturi, marii artişti ai studioului, Mirel Ilieşiu, Slavomir Popovici, Titus Mezaroş, Paula şi Doru Segal, Florica şi Paul Holban, Alexandru Boiangiu se uitau la noi cu un aer de bucurie şi curiozitate". Concluzia lui Laurenţiu Damian despre generaţia lui nu este, în final, una foarte optimistă: "rămîne o generaţie frumoasă, exuberantă, dar care nu a făcut mai mult de 3-4 filme în 10 ani". A trecut şi generaţia marilor maeştri, a trecut şi generaţia optzeciştilor novatori. După Revoluţie, Studioul "Sahia" a mai supravieţuit un timp, în cele două sedii ale sale (cel din Calderon şi din Aviatorilor) şi s-au mai produs filme. În momentul de faţă, sediul din Calderon este închiriat Universităţii Media şi Colegiului Pro, iar cel din Aviatorilor încă mai funcţionează, sub forma unui studio de producţie. Din dialogul cu actualul său director, Marius Iuraşcu, absolvent de regie de film TV şi membru PD, aflăm că interesele autorităţilor se îndreaptă, în momentul de faţă, mai curînd asupra sediilor şi terenurilor studioului, decît asupra obiectului său de activitate. Marius Iuraşcu consideră că ar putea face studioul să renască, ca producător de filmuleţe pentru televiziune pe suport video: "În doi ani am făcut 12 filme, mai sîntem în producţie cu încă vreo două, şi am virat spre televiziune, unde am început emisiuni. Sînt foarte mîndru că, pentru prima dată în existenţa lui, ŤSahia» a făcut şi un film de ficţiune: un mediumetraj, de 29 de minute, coproducţie cu Moldova film. Se numeşte PamPararam şi e o comedie. Bugetul lui a fost de 15.000 de euro, cam 2% din cît costă în general un asemenea film. De ce? Pentru că, de pildă, dacă vedeţi personajul Naşu mare din film, mă veţi vedea pe mine... Pentru personajul Banderas, e angajatul nostru, Banderas. Evident, nu am luat nici un ban pentru asta... Celelalte au fost filmuleţe documentare. De pildă, s-au împlinit 30 de ani de la cutremurul din ’77: am făcut 3 filmuleţe pe această temă. Acum se lucrează la un film despre ultimul ţar rus, am realizat un film cu ultimele 5 minute ale lui Toma Caragiu. Pe toate le-am lucrat cu angajaţii noştri. Am încercat să transform ŤSahia» într-o mare familie, să-i ajut pe toţi, inclusiv în probleme financiare. În momentul acesta avem 34 de angajaţi. Transmitem, zilnic, o emisiune sportivă pentru Boom TV şi mă pregătesc să semnez cu TVR un contract pentru două producţii: Tip-top Minitop şi o emisiune socială despre copiii rămaşi în România, cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate, precum şi un alt contract cu B1 TV pentru o emisiune ce va trata indiferenţa autorităţilor faţă de cetăţean. Toate acestea vor creşte bugetul studioului cu peste 30.000 de euro lunar. Filmul documentar trebuie să beneficieze de o finanţare. Am încercat pe la toate ministerele şi mi-au închis uşile. Problema e că, eu fiind membru PD, mă asimilează mai curînd cu apartenenţa mea politică decît cu studioul. În viitor? Mă aştept să mă mute cît mai repede de aici, pentru că sînt pe ultima sută de metri, şi ei trebuie să privatizeze cît mai au de privatizat. Iar ŤSahia film» stă pe nişte terenuri interesante, pe nişte clădiri interesante. Credeţi că interesează pe cineva actul artistic în sine? Se va privatiza, cu obligaţia celui care cumpără acţiunile de a păstra 5 ani profilul societăţii. Dacă cineva îşi doreşte ca ŤSahia» să moară, îşi doreşte datorită valorii sale imobiliare". Doru Segal consideră că studioul şi-ar mai putea găsi rostul dacă filmele produse acolo ar mai fi difuzate ca pe vremuri, în completarea celor din cinematografe, lucru care se mai întîmplă şi în alte părţi ale lumii. Altfel, majoritatea interlocutorilor mei sînt cu totul de acord, viitorul este al caselor de producţie independente şi al difuzării pe posturile de televiziune. Studioul "Sahia" rămîne o şcoală de film, nu doar documentar, şi o nostalgie a unei instituţii mai libere într-o epocă totalitară.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucraina, „un stat mafiot și corupt care ne-a păcălit pe toți”. Un fost consilier al lui Boris Johnson se dezlănțuie
Fostul membru al Guvernului britanic Dominic Cummings a criticat joi sprijinul acordat de Occident Ucrainei, relatează Politico.
image
De ce doi ofițeri ruși nu l-au salutat pe Putin la parada de Ziua Victoriei VIDEO
Doi ofițeri militari ruși nu l-au salutat joi pe președintele rus Vladimir Putin în timpul paradei anuale pentru Ziua Victoriei, o sărbătoare anuală care marchează înfrângerea sovietică în fața Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial.
image
Pelerinaj la bisericuța care se deschide o dată pe an. „Apa din fântâna de la Smeeni a vindecat și orbi“ VIDEO
În fiecare an, de Izvorul Tămăduirii, în vinerea din Săptămâna Luminată, credincioşii se strâng la locurile cu apă vindecătoare. În Bărăganul din Buzău, acest loc, considerat sfânt, este în comuna Smeeni.

HIstoria.ro

image
Sfârșitul cumplit al savantului Emil Racoviță
După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, Emil Racoviță s-a mutat înapoi la Cluj, găsind nealterate Institutul de Speologie și bogatele sale colecții.
image
Cum au văzut otomanii asediul Constantinopolului?
La inițiativa premierului turc Erdogan, la Istanbul a fost inaugurat, la 31 ianuarie 2009, Panorama 1453, un muzeu centru consacrat cuceririi Constantinopolului de către Mehmet al II-lea în 29 mai 1453.
image
Noi minciuni de la Moscova: „Motivul foametei din anii 1946-1947, din Republica Moldova, este România”
Purtătorul de cuvânt al MID-ului al Kremlinului, Maria Zaharova, a mai debitat o minciună sinistră. De data asta, oficialul rus a criticat Chișinăul pentru comemorarea victimelor foametei organizate de regimul sovietic în anii 1946-47 în Basarabia, declarând că motivul lipsei de produse alimentare a