Cine are nevoie de egalitate?

Întrebarea de la care am pornit în scrierea acestui articol mi-a atras atenţia deoarece, cînd se vorbeşte despre egalitatea de şanse, discuţia este invariabil percepută ca fiind una... despre femei. Dezbaterea modernă cu privire la egalitatea de şanse este abordată în secolul XXI şi din perspectiva femeilor rome. Şi nu mă pot abţine să nu amintesc (sic!) cea mai des întîlnită întrebare care îmi este adresată (şi cred că nu numai mie, de altfel!) de către mulţi dintre bărbaţi, şi anume: ce vrem noi, femeile, să spunem, vrem să fim egale cu bărbaţii sau de fapt să arătăm că le sîntem superioare? Două idei pot fi extrase de aici: fie femeile rome sînt victime, iar bărbaţii, agresori; fie bărbaţii îşi exteriorizează o temere în a nu împărţi nişte privilegii pe care le-au avut din totdeauna. Lăsînd însă la o parte polemicile, importante cu adevărat sînt rolurile atribuite bărbaţilor şi femeilor rome, atît în viaţa publică, cît şi în viaţa de familie. Lupta pentru asigurarea egalităţii de şanse şi lupta antirasistă nu se află în opoziţie. Ambele problematici sînt la fel de importante, iar abordarea lor nu trebuie privită în termeni de opoziţie, ci mai degrabă de compatibilitate. Spun asta deoarece majoritatea oamenilor sînt învăţaţi să gîndească în termeni de "sau /sau". Existenţa diferitelor forme de discriminare, opresiune, mergînd pînă la violenţă şi barbarism, poate fi explicată prin teoria dominaţiei sociale elaborată în urma cercetărilor a doi profesori din Statele Unite - J. Sidanius şi F. Pratto. Potrivit acestei teorii, unui grup aflat pe o scară socială superioară datorată bunăstării materiale i se subordonează un alt grup aflat pe o scară socială inferioară datorită lipsei bunăstării. Cu alte cuvinte, dominaţia exercitată este de natură economică. Această teorie cuprinde trei criterii inter-relaţionate: vîrsta, genul şi aşa-numitul "cadru arbitrar", ce poate fi exemplificat printr-un set de criterii bazate pe etnie, rasă, clasă socială etc. Marea majoritate a conflictelor de grup şi opresiune - pornind de la rasism pînă la sexism - sînt manifestări ale predispoziţiei umane datorate acestor ierarhizări sociale. Adaptat la realitatea românească, grupul majoritar exercită diferite forme de dominaţie asupra grupului minoritar de etnie romă, iar acesta, la rîndul său, exercită diferite forme de dominaţie în cadrul propriului grup, asupra femeilor rome. Ce ne spune asta despre relaţiile de gen? Femeile rome sînt tolerante! Ele sînt conştiente că sexismul le permite bărbaţilor să aibă privilegii care lor le sînt refuzate. Este mai probabil ca ele să considere expresia ca exagerată, a aşa-zisei superiorităţi masculine a unora, ca rezultînd din faptul că aceştia se consideră neputincioşi şi ineficace în relaţiile cu grupurile conducătoare, şi nu ca o expresie a statutului lor social privilegiat. Iar bărbaţii profită de pe urma sistemului patriarhal, de care în acelaşi timp sînt prejudiciaţi. Motivaţia învestirii femeii rome cu rolul de supusă, dominată, rezidă în caracteristicile societăţii în care trăieşte. O societate arhaică, puternic afectată de situaţia economică precară, nu permite dezvoltarea femeii rome. Cauzele care împiedică emanciparea acestora rezidă în statutul social, determinat în primul rînd de procesul muncii. Munca, din cauza insuficientei remuneraţii şi a lipsei de perspective, nu este văzută ca o activitate umană la care femeile rome participă pentru a-şi dezvolta personalitatea, conştiinţa de sine, ci ca un mijloc de supravieţuire. Muncile "de jos", prestate le asigură un sprijin material în urma căruia suferă un proces de demoralizare, determinat atît de statutul de inferioritate, cît şi de lipsa succesului profesional. Ca o concluzie, putem spune că diferenţele existente între femeile rome şi restul populaţiei se accentuează, pe măsură ce climatul cultural şi de mediu semnalează practici ce contravin principiilor unui stat de drept, al cărui rol este de a-şi proteja cetăţenii. Prin urmare, conştientizarea principiului egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi şi respectarea acestui principiu, nu doar la nivel de discurs, ci şi în practică, depăşind rolurile de gen impuse de sistemul patriarhal, reprezintă imperative pentru întreaga societate românească. Căutînd explicaţia dominaţiei sociale de grup, cei doi profesori n-au reuşit, din păcate, să identifice motivele dominaţiei în cadrul unui grup minoritar. Cu toate acestea, îndrăznesc să întreb... cine are nevoie de egalitate?