Pe calendarul meu multianual, între zilele de 31 decembrie și 2 ianuarie se întinde o pată neagră. Sînt zile fără de scăpare, pe care societatea a hotărît în cvasiunanimitate să le dedice distracției, mîncatului și nedormitului și în care tentativele de evadare către viața normală îmi sînt sortite eșecului. Mă neliniștesc cumpărăturile, rezervările, locurile străine și stranii, companiile ivite de nicăieri, ritualurile și pupăturile, mă sperie timpul mort de după și spațiile de odihnă în care mă simt prins ca în lanțuri.

În cele ce urmează, încerc să desprind cîteva tipuri de Revelioane care mi s-au întîmplat în ultimii ani, adică mai multe tipuri de eșec.

Într-un an m-am nimerit într-un șir de trenuri, microbuze și taxiuri către un hotel din Covasna, acolo unde urma să petrec de Anul Nou alături de sute de tineri, membri ai unor organizații studențești. Ajuns la locul faptei, am cotizat alături de ceilalți o sumă măricică pentru achiziționarea de mîncare și băuturi, ca să constat apoi că nu erau de nici unele: eram întîmpinați cu niște sărățele și cu cîteva bidoane de vin prost. Mai erau cîteva sticle de whisky, dar acelea circulau în grupuri restrînse, cu acces la informație: aleșii studenților păreau să fi inițiat un experiment cu privire la colectarea și alocarea resurselor, ca antrenament pentru viitoarele lor cariere politice. La un moment dat, cînd poșirca a început să-și facă efectul asupra restului participanților, o parte dintre aceștia au hotărît să intoneze „Noi sîntem români“, cît să le-audă jumătate de Covasna tresărirea patriotică. Eu am tresărit nepatriotic afară, în cel mai cumplit ger pe care l-am simțit vreodată.

La îndemnul conducerii unei redacții din care-am făcut parte, mi-am petrecut o bună bucată din Revelionul aderării la Uniunea Europeană în Aeroportul Otopeni, împreună cu alte sute de amărîți derutați prinși între lumi. Ideea era să prindem prima cursă aeriană spre Occident și să călătorim pe bază de buletin, ca să vedem dacă o să fim europeni pe bune. Fusesem înainte de asta la Piața Universității, să văd steluțele galbene ale Uniunii proiectate pe Teatrul Național și să beau fix o gură de șampanie alături de alte cîteva mii de noi cetățeni europeni. După cum aveam să constat la poartă, călătorii români nu se simțeau încă de-ai casei în Europa, așa că scoteau tot pașapoartele. La Frankfurt – destinația primului avion către UE din 2007 – am găsit un centru plin de rămășițe ale petrecerii de peste noapte, unul dintre cele mai triste peisaje pe care mi-a fost dat să le văd.

Însă cel mai nereușit Revelion de care-am avut parte a fost unul filmat în avans pentru TVR. Am vrut să văd cum e să fii figurant la un maraton cu artiști expirați și cu sclipici, așa că am pornit de dimineață spre poarta televiziunii, echipat – așa cum se ceruse de sus – la costum și pantofi. Trebuia să fie o noapte de epocă, așa că se impuneau niște standarde și pentru public. La intrare aveam să găsesc însă încolonați aplaudaci profesioniști, cu zeci sau sute de filmări în spate, în tricouri de fotbaliști sau în treninguri albe. Mai întîi, doamnele de la garderobă au oftat, apoi au început să le-mpartă cămăși și papioane, pantaloni de stofă și pantofi de lac, cu rugămintea „să le lăsați la cabine“. Eu am fost completat doar cu un melon și-un fular alb. Am fost așezați apoi la niște mese rotunde, în fața unei scene împodobite cu măști de bal, pe lîngă care se scurgea un fum gros. I-am ascultat pe Gabriel Dorobanțu, Dida Drăgan, Ovidiu Komornyik și pe cei doi prezentatori care își începeau frazele cu timpul care „trece implacabil pentru fiecare dintre noi“, cu nisipul din clepsidră, cu „emoţii strînse în buchetul timpului“; am văzut cabaret, am dansat printre mese cu a mea colegă de masă, o tipă cu un șal din pene verzi aruncat pe după gît. Am mîncat bucățile de parizer și am sorbit vinul prost de pe masă, care trebuia să ne țină dornici de distracție pînă spre seară. La sfîrșit am asistat la o simulare de numărătoare inversă pînă la miezul nopții, la fel de inutilă ca una reală. 

Vlad Odobescu este jurnalist. Îl puteți citi și pe www.scena9.ro.