Într-un volum colectiv recent apărut, unul dintre autori, după ce denunţă în mod legitim o mulţime de imposturi academice, ca de pildă plagiate, se exprimă iritat şi împotriva unui alt gen de delicte intelectuale. Omul e supărat rău pe anumite „grupuri restrînse de intelectuali (afirmaţi mai mult ca epigoni, traducători a ceva care de peste 2000 de ani se tot tălmăceşte, care sînt gata să se mînie cumplit dacă scrii cumva nefiinţă legat şi nu cu liniuţă, care prezidează comisii, comiţii şi comitete.)...“ Articolul, intitulat „Intelectualii publici din România şi libidoul puterii“, se află în volumul Idolii forului, Editura Corint, 2010, coordonat de Sorin Adam Matei şi Mona Momescu, p.173. 

Cine a scris rîndurile de mai sus? Nu un şofer, nici un „inginer“, nici un ministru (actual sau fost) şi nici măcar vreun jurnalist decerebrat. L-a scris dl Lucian Năstasă Kovacs, un distins istoric, de la Institutul de istorie al Academiei din Cluj! Suprinzător, nu? Într-adevăr, din partea sa, m-aş fi aşteptat ca, oricît de supărat (pe drept sau pe nedrept) ar fi fost pe adversarul rămas anonim, să fi spus ceva de acest tip: „da, omul e detestabil prin purtări, prin pedanteria cu care prescrie ortografierea nefiinţei; poate e chiar lipsit de originalitate, dar măcar atît: îl respect pentru că a tradus ceva ce se tot traduce de 2000 de ani“! Ceva? Da, poate vreun presocratic, acolo, poate Platon, sau Aristotel, poate Augustin... ceva! Dar pentru dl Năstasă, a răstraduce acest ceva e incriminant, e cam de ruşine. Judecată de istoric? Nu, ci este judecata cuiva pentru care cultura clasică, cu tot ceea ce ea reprezenta cîndva, pare că a devenit un moft. 

Ca să fie limpede cum stau de fapt lucrurile, dau un exemplu: în Franţa, prima traducere şi ediţie completă a operei lui Plotin e din anii ’20-’30 ai secolului trecut, la editura Les Belles Lettres, şi aparţine marelui savant Émile Bréhier. De atunci au mai apărut, relativ recent, încă două traduceri franceze amplu comentate ale aceluiaşi filozof, una sub conducerea lui Pierre Hadot, alta sub cea a lui Luc Brisson şi Jean-François Pradeau, toţi foarte mari învăţaţi. Ei bine, acum Les Belles Lettres a reluat proiectul editării, traducerii şi comentării exhaustive a lui Plotin, punînd la lucru o echipă internaţională, condusă de Jean-Marc Narbonne, de la Universitatea Laval din Quebec. Primul volum va apărea toamna asta. Sînt onorat să fac şi eu parte din acest colectiv, desigur de „epigoni“ şi de traducători „a ceva ce se tot tălmăceşte“, nu chiar de 2000 de ani, dar totuşi de peste 500. Scuze, domnule Năstasă!

De ce se întîmplă asta în Franţa, în Germania, în SUA, ba chiar şi la noi unde avem, de puţină vreme, două versiuni ale lui Plotin? Fiindcă ştiinţa a progresat. Fiindcă s-a mai schimbat şi se schimbă continuu perspectiva. Fiindcă au fost traduse şi interpretate textele gnostice de la Nag Hammadi etc. Dar în ultimă instanţă fiindcă, fără un continuu studiu, mereu reluat dar şi diversificat, al acestor autori, nu există cultură autentică, umanistă şi clasică. Iar fără cultură umanistă şi clasică putem avea manageri, arhitecţi, medici, poate chiar şi istorici. Chiar şi filozofi, care să scrie nefiinţă legat, cu cratimă sau cu majusculă – cum doriţi. Cu siguranţă, vom avea specialişti care vor compune harnic articole pentru reviste cu peer review, vor candida pe posturi universitare (poate vor fi şi acceptaţi), vor vorbi pe la congrese, vor obţine granturi. Dar nu vom avea niciodată intelectuali. Poate e în ordine. În fond, intelectualii mai şi „trădează“ vorba lui Benda, nu numai „traduc“. Sînt apoi isterici, certăreţi, uneori îşi dau aere, se mai bagă şi în politică, nu-şi ştiu lungul nasului. Mulţi (nu chiar toţi) n-au nici măcar articole ISI. Foarte bine, desfiinţaţi-i! Daţi o lege! (În România nici nu-i prea greu!) 

Dar dacă totuşi faceţi greşeala să doriţi intelectuali (cuvîntul sună bine, ce-i drept!), aveţi nevoie de cultură umanistă şi clasică. Iar pentru aceasta e musai să nu moară de tot filologia clasică, başca să supravieţuiască niscaiva epigoni antipatici care tot traduc şi răstraduc: ceva Platon, ceva Aristotel, ceva Plotin, ceva Toma, ceva...

Andrei Cornea este profesor la Facultatea de Litere, Universitatea București.