Cel care speră să nu fie remarcat

Adrian BOTEZ
Publicat în Dilema Veche nr. 721 din 14-20 decembrie 2017
Cel care speră să nu fie remarcat jpeg

Orice cititor care deschide o carte şi se uită pe ultima pagina va găsi, undeva deasupra adresei editurii şi a tipografiei, cuvîntul „Redactor“ sau „Redactare“, urmat de un nume total necunoscut (şi care împreună cu tehnoredactorul şi graficianul copertei formează pe fiecare volum „caseta tehnică“). Un nume ascuns la vedere (şi cam întotdeauna trecut cu vederea), reprezentînd o persoană care preferă în general anonimatul, căreia îi place să se afle în spatele scenei, evitînd pe cît posibil lumina reflectoarelor – pentru că o menţionare a lui, de exemplu, într-o recenzie, nu poate fi decît în sens negativ, pentru greşeli semnalate într-o carte. Întotdeauna o redactare bună este cea neremarcată de nimeni, pentru că asta înseamnă că nu au existat erori majore. Totuşi, în cele mai multe cazuri, pe întregul traseu dintre intrarea unui manuscris în editură şi trimiterea acestuia în tipografie, redactorul de carte este indispensabil pentru măcar un om – scriitorul. Eu sînt unul dintre cei ce adaugă cîteva cuvinte, cu un font redus faţă de restul textului, casetelor tehnice ale cărţilor.

Cu ce se ocupă totuşi un redactor? Un economist (cel puţin unul, dacă ar fi să mă refer la cei pe care-i cunosc) ar spune că în mare cu nimic, cu statul degeaba şi desenatul pe foi, un tehnoredactor (mai toţi) ar spune că e cel care-i dă dureri de cap, cu pretenţii şi detalii pe care „oricum nu le observă nimeni“, un grafician ar spune că e cel care îşi dă cu părerea în privinţa copertei, deşi nu se pricepe deloc (şi-aici nu pot să nu accept că se întîmplă deseori să aibă dreptate), unii autori ar spune că este cel care le „măcelăreşte“ cartea. Însă cei mai ­mulţi ştiu că redactorul face în principal un lucru: corectează texte. Acesta este nucleul meseriei sale, pentru că, în momentul în care primeşte un manuscris, acolo trebuie să ajungă – la o redactare folositoare şi atentă a textului. Totuşi, primul lucru pe care îl face este să ia legătura cu autorul, pentru a i se prezenta şi pentru a-l anunţa că va însoţi manuscrisul pînă la trimiterea lui în tipar, că împreună vor stabili textele pentru copertă (şi îşi vor da cu părerea despre ilustraţia acesteia, desigur, iritînd la comun graficianul), că urmează să facă indicaţiile de paginare, să-i trimită eventuale observaţii şi un PDF al cărţii (sau o listare prin curier, dacă e cazul) după paginare, pentru bunul de tipar. Și, bineînţeles, la final, cea mai înfricoşătoare precizare: deadline-ul pentru tipar. Apoi îi trimite graficianului toate informaţiile necesare pentru copertă şi celuilalt grafician toate ilustraţiile sau desenele din interior pentru prelucrare, apoi stabileşte împreună cu redactorul şef propriul dead­line, pentru finalizarea redactării, şi apoi începe lucrul efectiv pe manuscris… Ba nu, mai e ceva – trebuie trimis formularul CIP, cel care anunţă Biblioteca Naţională despre apariţia cărţii şi care îţi aduce în schimb, peste două săptămîni, descrierea CIP cu tot cu numărul CZU (vă rog, nu mă întrebaţi ce înseamnă aceste litere), fără de care nu poţi publica volumul. Bun, de aici se întîmplă, în mare, cam tot ce i-am povestit autorului că urmează să se întîmple. Este o muncă de strînsă colaborare, în care cartea devine o minge ce se tot mută de la redactor la autor şi invers, iar la fiecare pasă se fac noi îmbunătăţiri, se schimbă idei – totul pentru ca versiunea finală să fie cea mai bună posibilă.

De multe ori, rezultatele aduc satisfacţii ambelor părţi – redactorului pentru că a contribuit, fie şi marginal, la publicarea manuscrisului, iar autorului pentru că volumul ajunge pe piaţă într-o formă de care este mulţumit. Există însă şi acele momente în care autorul este total nemulţumit de redactor, fie din pricina unor greşeli, fie din cauza comunicării defectuoase, fie dintr-o combinaţie a celor două. În ceea ce mă priveşte, o experienţă de felul acesta, de la începutul carierei, a contat enorm pentru activitatea mea ulterioară (mai ales pentru îmbunătăţirea abilităţilor mele de comunicare). Am primit manuscrisul unui autor renumit. Am făcut cîteva corecturi (puţine, nici nu prea aveai ce corecta) şi am avut cîteva observaţii (mai mult sau mai puţin pertinente). În cele mai multe cazuri primesc răspunsuri de tipul da/nu, eventual cîteva explicaţii şi reformulări. De această dată am primit un telefon de la autor (ceea ce nu făcea mai niciodată). A urmat o avalanşă de nemulţumiri, de ironii pe marginea observaţiilor şi, în final, rugămintea de a nu-i mai redacta cartea, de a nu mai face nici o corectură, de nici un fel. Pe tot parcursul monologului am fost paralizat (cred că eram alb ca varul, aveam gîtul uscat, n-aş fi putut interveni în primele cinci minute nici dacă mi aş fi dorit). Cu toate acestea, chiar spre final, mi-am dat seama că unele (nu prea multe) dintre observaţii erau imposibil de respins, aşa că am deschis timid gura cînd mi s-a oferit oportunitatea şi am început să dau exemple concrete, cu argumente de care eram sigur. Și, surpriză, prima observaţie a fost acceptată, tonul interlocutorului s-a îmblînzit. A doua, la fel, tonul interlocutorului şi mai jos. Apoi a treia, a patra şi tot aşa (pînă pe la a şaptea, fiindcă mai multe nu aveam de care să fiu sigur). În final, vorbeam amîndoi cu calm, ba chiar am încercat o glumă, la care mi s-a răspuns cu o altă glumă. În sfîrşit, totul a reintrat în normal, cartea a avut pînă la urmă redactor la caseta tehnică şi, după două săptămîni, am primit pentru redactare o reeditare a aceluiaşi autor. Aşa am învăţat că trebuie să propun doar schimbări de care sînt sigur şi că o situaţie, oricît de critică ar părea, se poate soluţiona dacă-ţi păstrezi calmul şi apelezi la raţiune.

Adevărul e că redactorul este, printre altele, un nod de comunicaţie. E punctul de întîlnire dintre toate departamentele editurii, pe de o parte, şi autor, traducător, coordonator de colecţie şi orice altă persoană ce are legătură cu manuscrisul. Iar toate acestea (pot doar să bănuiesc, fiindcă sînt un redactor încă tînăr, cel puţin asta aş vrea să cred) erau infinit mai greu de realizat înainte ca tehnologia să ne ajute să fim permanent conectaţi, mereu pe recepţie, cu informaţii disponibile oricînd şi oriunde. Acum (şi, pentru mine, dintotdeauna) poţi obţine aproape orice informaţie cu doar cîteva click-uri bine plasate, poţi să fii în permanent contact cu autorul (fie că vorbim despre Facebook, WhatsApp, SMS, e-mail sau altele), poţi să-i arăţi în timp real ce faci pe carte (nu o dată mi s a întîmplat, de exemplu, să scanez toate paginile pe care am făcut corecturi şi să i le trimit pe e-mail autorului, astfel încît să-i dau posibilitatea de a avea control total asupra a ceea ce se întîmplă cu manuscrisul) sau să vorbeşti cu el ore întregi la telefon pentru a face schimb de corecturi (amîndoi avînd în faţă aceeaşi versiune a cărţii în lucru, chiar dacă ne aflam la sute de kilometri depărtare unul de celălalt). Acest tip de conexiune duce inevitabil şi la naşterea unor prietenii. Mulţi dintre prietenii mei pe Facebook sînt autori cu care am lucrat şi este o reală bucurie pentru mine să ne în­tîlnim cu diferite ocazii, să stăm la o bere sau la o cafea şi să vorbim despre toate şi despre nimic.

Cînd am început această meserie, am avut norocul să nimeresc într-o mare editură, în care redacţia este poate cel mai important departament, şi un redactor cu multă experienţă mi-a spus două lucruri care cred că mă vor ajuta pînă voi ieşi la pensie. Mai întîi că, în timp ce redactezi, întotdeauna trebuie să-ţi pui întrebări în legătură cu textul şi, mai departe, să cauţi răspunsuri inclusiv la autor. Apoi că, din orice carte, indiferent de domeniu (fie că este beletristică, memorialistică, psihologie, economie sau statistică) şi indiferent de calitatea ei, se poate învăţa ceva care îţi poate fi de folos ulterior, la o altă carte. Aceste principii au rămas neschimbate pentru mine. În rest, meseria presupune mereu adaptare, disponibilitate la schimbare, flexibilitate, deschidere pentru nou. Și, după cum am menţionat deja, sper să rămîn mereu acelaşi redactor necunoscut, din spatele scenei, care adaugă cîteva cuvinte, cu font redus faţă de restul textului, la caseta tehnică a unei cărţi. 

Adrian Botez este redactor-șef adjunct al Editurii Polirom.

Foto: flickr

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.