Ce mai cultivăm, ce mai mîncăm

Publicat în Dilema Veche nr. 476 din 28 martie - 3 aprilie 2013
Ce mai cultivăm, ce mai mîncăm jpeg

- argument -

În ultima vreme, informaţiile panicard alimentare se succed cu nemiluita, punînd la grea încercare puterile noastre de a digera mental atîtea grozăvii, de multe ori contradictorii, despre otrăvurile care, chipurile, ne-ar fi puse în galantare, spre alegere. Cu ajutorul unei mass-media fără reguli şi aflată în veşnică goană după senzaţional, zvonurile se răspîndesc mult mai repede decît informaţiile verificate. Nimeni n-are vreme şi răbdare să-i mai asculte pe specialişti, mai ales că, nu de puţine ori, aceştia se contrazic între ei. Foarte greu mai poate fi explicat oamenilor ce anume e sănătos şi ce nu, în alimentaţie. Diverse mode apar şi în acest domeniu, tot aşa de brusc cum dispar. Alimente despre care pînă nu demult se spunea că sînt sănătate curată, devin brusc nerecomandabile (dacă nu chiar de-a dreptul toxice), şi invers.

Panicile tot mai dese se extind rapid la nivel european, dacă nu chiar mondial. Este unul dintre motivele pentru care, în alcătuirea acestui dosar, Dilema veche a colaborat cu portalul multilingv de ştiri Presseurope, pentru a descoperi şi unele idei sau temeri răspîndite la nivel european. Şi cum alimentaţia îşi are rădăcinile în agricultură, politicile agricole ale Uniunii Europene ne interesează în mod special, mai ales în condiţiile în care Parlamentul European tocmai a adoptat un proiect de reformă a Politicii Agricole Comune, care urmăreşte mai multă ecologie şi mai multă securitate alimentară. Forma finală a acestei politici va fi decisă în lunile următoare, în negocierile dintre Parlamentul European, miniştrii de resort din ţările UE şi Comisia Europeană, al cărei comisar în domeniu este Dacian Cioloş. Acesta i-a explicat Iuliei Badea-Guéritée viziunea sa asupra viitorului agriculturii în Europa.

Una dintre chestiunile importante privind agricultura şi alimentaţia pe continentul nostru este legată de acceptarea sau respingerea cultivării organismelor modificate genetic, aşa-numitele OMG-uri. Drept care, în acest dosar încercăm să descîlcim şi avantajele, şi dezavantajele comerciale, ecologice şi alimentare ale cultivării OMG-urilor. Nu ne propunem neapărat să tragem concluzii despre ce e bine şi ce nu e bine să cultivăm şi să mîncăm. Încercăm doar să punem în faţa dumneavoastră o serie de informaţii, idei şi tendinţe, sperînd că, la sfîrşitul lecturii, fiecare cititor va fi aflat ceva în plus, va fi cîştigat măcar un mic avans în stufărişul acestui obsedant subiect.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

Padure din viitoarea Centura Verde Bucuresti Ilfov foto Centura Verde jpeg
Singurul animal din lume care-și lasă puii în grija altor specii. Cum le păcălește să aibă grijă de ei
În lumea fascinantă a naturii, există comportamente și strategii care sfidează logica obișnuită, iar una dintre cele mai intrigante este practică de către cuc, o pasăre cunoscută pentru metodele sale unice de a-și asigura perpetuarea speciei.
banner gabriela cristea png
Gabriela Cristea a plecat de la Antena Stars pentru că este însărcinată? Detaliul care a dat de gândit
Decizia de a demisiona de la Antena Stars, acolo unde prezenta emisiunea „Mireasa - Capriciile Iubirii”, a venit ca un șoc peste fanii Gabrielei Cristea. Cu toate că aceasta și-a motivat plecare, spiritele nu se liniștesc nici acum, iar internauții au lansat o teorie confrom căreia vedeta ar fi însă
Maia Sandu plimbare caine FOTO Instagram jpeg
Cum își petrece duminica președinta Republicii Moldova, Maia Sandu. ,,La o plimbare cu prietenul nostru buclucaș”
Lidera de la Chișinău, Maia Sandu, a ieșit la plimbare cu Codruț, patrupedul adoptat, care a ajuns în atenția opiniei publice din mai multe motive, inclusiv pentru că a fugit din curtea Președinției de Anul Nou, speriat de artificii și pentru că l-a mușcat pe președintele Austriei.
Doron Steinbrecher  Romi Gonen  Emily Damari ostatice eliberate/ FOTO:X/@AvivaKlompas
Tânăra cu origini românești, Doron Steinbrecher, între cele trei ostatice care vor fi eliberate azi de Hamas
Astăzi, Hamas va elibera trei ostatici israelieni, printre care și tânăra cu origini românești Doron Steinbrecher.
Carlo Ancelotti, antrenorul lui Real Madrid (EPA) jpg
Real Madrid, desemnat cel mai bun club din lume în 2024. Loc măgulitor pentru FCSB în clasamentul IFFHS
Spaniolii au câștigat 5 trofee anul trecut, între care și Liga Campionilor.
Cătălin Avramescu, foto Facebook jpg
„Alături de AUR ar trebui interzis și SOS”. Cătălin Avramescu, candidat la prezidenţiale, explică de ce legislația privind extremismul trebuie modificată
Cătălin Avramescu, fost ambasador în Finlanda şi profesor de Ştiinţe Politice la Universitatea Bucureşti, este categoric în ceea ce priveşte existenţa unor partide precum AUR şi SOS, în contextul în care în România extremismul câştigă tot mai mulţi adepţi.
salvamont ucraineni jpg
Cinci ucraineni, recuperați din munți după 11 zile de mers: „Mâncau și plângeau”
Cinci cetăţeni ucraineni cu vârste cuprinse între 24 şi 50 de ani, care au trecut graniţa în România prin zona Bistra – vârful Poloninca, au fost recuperaţi de către salvamontişti, duminică dimineaţă.
loto Loteria Romana FOTO Facebook
Tragerile Loto de duminică, 19 ianuarie 2025. Numerele câştigătoare
Duminică, 19 ianuarie, Loteria Română organizează noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la ultimele trageri, de joi, 16 ianuarie, s-au acordat peste 23.900 de câştiguri în valoare totală de peste 1,4 milioane de lei.
Perchezitii în cazul furtului de puieti de la pepiniera Segarcea mp4 thumbnail png
Un bărbat din Dolj a furat 20.000 puieți de salcâm dintr-o pepinieră, într-o singură noapte
Un bărbat de 33 ani, din județul Dolj, a fost reținut de polițiști, fiind acuzat de furt calificat. Acesta a reușit să fure dintr-o pepinieră 20.000 puieți de salcâm. Deși puieții au fost găsiți la percheziții, prejudiciul, estimat la 30.000 lei, este de sută la sută.