Ce e populismul?

Publicat în Dilema Veche nr. 662 din 27 octombrie - 2 noiembrie 2016
Ce e populismul? jpeg

Ce e populismul? O cangrenă a democrației, o pervertire a principiilor democratice, ajunse în derizoriu în mîna (sau gura) unor demagogi de succes? Sau dimpotrivă, tocmai populismul reprezintă democrația adevărată, expresia nemijlocită a voinței poporului, scurtcircuitînd intențiile tenebroase ale elitelor de a guverna ele însele în numele poporului?

Pentru a funcționa corect, sună un postulat politic tradițional, democrația reprezentativă de tip liberal are nevoie de o opinie publică relativ informată, capabilă să judece autonom și rațional în propriul interes. În acest caz, chiar dacă cetățeanul nu are competențe personale în domenii ca economia, finanțele sau politica externă, el – se afirmă – va fi măcar în stare să judece rațional programele și alegațiile actorilor politici.

Pe de altă parte, elitele politice de tip liberal, indiferent de orientarea particulară spre stînga sau spre dreapta, sînt – zice un al doilea postulat – în marea lor majoritate în consens asupra fundamentelor statului de drept, libertăților, drepturilor omului, ba chiar a unor principii de politică externă, astfel încît, oricine vine la putere, marile opțiuni politice nu se vor modifica, iar ajustările vor privi aspecte secundare.

În sfîrșit, un al treilea postulat spune că există o anumită încredere a populației în elitele sale, nu în sensul că s-ar abține de la critică, ci în acela că majoritatea e de acord că, în pofida unor erori, intențiile majorității actorilor politici sînt corecte, că aceștia nu sînt niște răufăcători deghizați și nici niște impostori incompetenți. Bineînțeles că aceste postulate nu se referă la toată lumea: au existat mereu oameni rău informați, care au ales fără să-și înțeleagă nici măcar propriile interese autentice; au existat întotdeauna partide și grupări antisistem, contestatari radicali; mereu au existat unii politicieni corupți sau incompetenți. Dar atîta vreme cît aceste fenomene sînt marginale, nu e nimic prea grav.

Dacă, prin urmare, aceste trei postulate funcționează satisfăcător, avem democrație autentică. Cînd însă – așa cum se întîmplă în ultimul timp în Europa sau SUA (Donald Trump) – ele funcționează rău, atunci populismul începe să se insinueze. Din marginal, devine central și amenință chiar să devină dominant, nu printr-o lovitură de stat sau printr-o rebeliune, ci pașnic, prin intermediul democratic al urnelor de vot, ceea ce îl face aproape irezistibil.

Mai întîi, tot mai mulți oameni încetează să mai fie suficient de informați, încît să aibă posibilitatea să înțeleagă lumea în care trăiesc. Sînt mai multe motive pentru aceasta și enumăr cîteva: declinul culturii scrise și al informării prin intermediul ziarelor; influența televiziunii și, în general, a imaginii, al cărei tsunami emoțional inundă adesea orice considerente raționale; rolul Internetului și al rețelelor care difuzează într-un perfect amalgam deopotrivă informații și știri corecte, dar și imposturi, falsuri, greu de depistat fără o anumită instrucție și atenție specială. De aici și declinul autorității ziariștilor, al formatorilor de opinie, al experților: prin intermediul Internetului, aproape oricine poate să-și aleagă „experții“ care să-i servească orice minciună convenabilă. Complexitatea lumii, pe de altă parte, pe care majoritatea publicului nu este pregătit să o înfrunte, naște noi superstiții, mai ales sub forma teoriilor conspiraționiste. Astfel omul devine imun la adevăr și la fapte și, pierzîndu-și libertatea judecății raționale, devine ușor sclavul unor mistagogi, impostori și demagogi.

Odată cu dezorientarea publicului, pătrund în centrul sistemului politic și politicieni oportuniști care refuză consensul de pînă atunci privitor la chestiunile generale. Uneori ei sînt ținuți în afara mainstream-ului politic, precum în Franța sau Germania, unde totuși cresc și își lărgesc baza de masă din toate nemulțumirile legitime sau nu, amenințînd la un moment dat să deplaseze chiar centrul de greutate al sistemului. Alteori – și e poate chiar mai dramatic –, populiștii (cum altfel să i numim?) se află chiar la centru, deoarece acesta a cedat în mod laș. Conservatorii britanici care, împrumutînd politica stridentă a UKIP, au permis ca jumătate din partid să ducă țara înspre Brexit sînt un exemplu în acest sens. Un altul îl constituie republicanii americani care, deși, în majoritatea lor, au fost conștienți de luni de zile că Donald Trump ar putea reprezenta o catastrofă pentru America și pentru lume, dacă ar fi ales președinte, nu au găsit forța de a-i refuza nominalizarea. Astfel că, în 2016, în alegerile prezidențiale din SUA, acest candidat republican (și nu al unui partid marginal) declară (fapt nemaiauzit în istoria republicii americane), cu două săptămîni înainte de scrutin, că alegerile sînt fraudate deja și că nu e sigur că, dacă va pierde, va recunoaște victoria adversarului.

Faptul că publicul pierde încrederea în politicieni și în elite este, de asemenea, vădit. Sînt însă, în general, politicienii de azi mai corupți și mai incompetenți decît cei de acum douăzeci sau patruzeci de ani? Probabil că nu, dar publicul larg știe mult mai multe lucruri despre ei, mulțumită televiziunilor, hackerilor, marii accesibilități a tehnologiei de înregistrare audio-video. Or, chiar dacă misterul puterii e o tradiție autoritară și nu democratică, discreția rămîne apanajul oricărei politici. E, de exemplu, imposibil de negociat serios cu presa de față. Între omul politic și consilierii săi trebuie să existe maxima sinceritate, iar uneori expresiile prea directe sînt inevitabile. Nu e deloc nevoie ca toate acestea să ajungă la urechile publicului și nimic nu garantează că, dacă totuși ajung, politica va fi mai bună. Pe de altă parte, exigența ca politicienii să nu aibă un dublu limbaj nici măcar în viața privată și să respecte chiar și în intimitatea căminului principiile pe care le profesează în public, deși justificată pînă la un anume punct, poate ruina o carieră politică, altminteri valoroasă. Omul politic nu este un sfînt și nu pentru a fi sfînt e el ales. E suficient să ne asigurăm că e onest și că servește și interesul public. A merge mai departe cu indiscrețiile și exigențele nu face decît să sădească neîncredere în public și resentiment nu numai în politicieni, dar și, mai grav, în instituțiile pe care ei le reprezintă și le conduc. E grav cînd controlul opiniei publice începe să limiteze responsabilitatea politicienilor, dar și cînd se iau măsuri după sondajele de opinie.

Iată deci felul în care populismul parazitează democrația liberală, amenințînd chiar să o distrugă, aparent spre binele poporului, în fapt în interesul personal al unor aventurieri, nu o dată descreierați, care, precum tiranii cetăților grecești din Antichitate, pretind că vor să apere poporul de elitele ticăloase. În Antichitate exista însă o metodă prin care cei suspectați de tiranie erau trimiși în exil fără confiscarea averii: ostracismul. Metoda e inaplicabilă pentru noi, care avem statul de drept. Și totuși: cum îi vom înlătura pe cei mai periculoși dintre populiști, înainte ca ei să ia puterea? Imposibil, se va spune: noi avem drepturile omului și statul de drept. Desigur. Și Republica de la Weimar le avea. 

Andrei Cornea este profesor la Facultatea de Litere a Universității București. Cea mai recentă carte publicată este romanul Uimitoarea istorie a lui Șabbatai Mesia.

Foto: wikimedia commons

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.