În societatea britanică, sufragetele de la începutul secolului 20 au fost primele care, în afara luptei pentru dreptul la vot al femeilor, s-au revoltat împotriva ideilor tradiţionale de cavalerism şi curtoazie: de ce să fie femeile tratate de bărbaţi ca fiind sexul slab, neajutorat, incompetent? O ironie tristă a sorţii a făcut ca vieţile multor militante feministe celebre aflate la bordul navei Titanic, în 1912, să fie salvate tocmai datorită codului women and children first, prin care „cei mai slabi“ – femeile şi copiii – au fost puşi cu prioritate în bărcile de salvare, în timp ce majoritatea bărbaţilor s-au înecat. 
 
În Marea Britanie, ideile feministe au devenit foarte populare de-a lungul secolului 20, modelînd în mod direct relaţiile dintre bărbaţi şi femei. Conceptele de cavalerism şi curtoazie, pe de o parte, şi de egalitate a sexelor, de cealaltă parte – sînt divergente şi reuşesc să producă o mare confuzie în felul în care bărbaţii şi femeile interacţionează zilnic. Fiecare persoană are o educaţie diferită, orizonturi de aşteptare diferite. Bărbaţii – mai ales cei mai în vîrstă – nu mai ştiu exact cum să se comporte, deoarece politeţea lor poate fi considerată o insultă: multe femei îi vor acuza de „sexism“, dacă ei se vor oferi să le deschidă uşa, să le care bagajul, să le dea locul în tren, să le plătească masa la restaurant etc. 
 
Recunosc că, personal, am trăit un minişoc cultural cînd prietenul meu britanic din anii ‘90, coleg de facultate la Londra, nu numai că nu îmi întindea mîna la coborîrea din autobuz sau nu îmi deschidea uşa să mă lase să trec prima (ladies first, doar!), dar mi-a şi răspuns că aşa ceva nu se mai face. În loc să-l tratez de bădăran, am început să mă gîndesc că poate o fi avînd el ceva dreptate şi că ar fi trebuit să-mi ajustez ideile mele „înapoiate“, prefeministe... Am mai observat apoi că acest comportament al lui predomina în rîndurile tineretului universitar, agreat de ambele sexe. 
 
Conform unor statistici britanice recente, 90% din bărbaţi se consideră a fi gentlemen, iar 51% dintre ei ar prefera să împartă egal plata mesei la restaurant, la prima întîlnire, cu o femeie; 5% ar fi fericiţi dacă femeia ar plăti complet această masă; un bărbat din cinci ar ceda locul unei femei în autobuz sau tren, dar patru din cinci bărbaţi deschid uşa altor persoane, în mod regulat (Metro, 2 ianuarie 2013). 
 
I-am întrebat direct pe cîţiva amici britanici mai în vîrstă ce cred ei despre cavalerism şi curtoazie. Aceste idei nu ar fi dispărut întru totul, dar au evoluat. Cavalerismul şi curtoazia sînt echivalate cu a fi politicos şi bine-crescut, în general, dar, din păcate, aceste valori lipsesc adesea din educaţia ambelor sexe, spre deosebire de trecut, cînd lumea era mult mai politicoasă. Bărbaţii vor ca relaţia lor cu femeile să fie bazată pe respect reciproc. 
 
Dacă o femeie s-ar simţi insultată de cavalerismul unui bărbat (deoarece gestul lui ar sugera că ea nu ar fi în stare, de exemplu, nici măcar să-şi pună paltonul singură), aceşti bărbaţi ar accepta fără probleme faptul că femeia doreşte să fie tratată ca de la egal la egal. În plus, ei i-ar comunica femeii că această curtoazie se datorează felului cum au fost crescuţi, şi nu ideii că o femeie ar trebui să fie dependentă de ajutorul unui bărbat. Ei îşi explică reacţiile ofensate ale femeilor prin dorinţa de afirmare cu orice preţ a ideii de egalitate, sau prin sentimentele lor de nesiguranţă. 
 
Cea mai delicată problemă pare să fie plata mesei la restaurant, cu ocazia unei întîlniri amoroase. Pentru bărbaţi, aceasta este o chestiune de mîndrie, deoarece arată că sînt în stare să facă acest lucru, şi ar fi ofensaţi de femeile care şi-ar achita propria consumaţie. În opinia lor, balanţa de egalitate s-ar menţine dacă, din politeţe, femeia ar face oferta de a contribui la plată, iar bărbatul i-ar mulţumi şi ar refuza-o.
 
În generaţiile britanice mai vechi, era absolut normal ca un bărbat să se poarte galant cu o femeie. În prezent, mai există asemenea persoane, dar majoritatea utilizează cavalerismul şi curtoazia cu scopul de a se pune pe ei înşişi într-o lumină bună, nu doar în faţa unei femei, ci a întregii lumi. Încă o dată, este vorba de mîndria bărbatului care vrea să-şi expună ceea ce el percepe a-i fi superioritatea culturală, economică sau socială. 
 
În secolul 21, curtoazia a pătruns inevitabil şi în domeniul flirtului online, unde atît bărbaţii cît şi femeile se poartă mai dezinhibat decît în viaţa reală, datorită anonimităţii egalizatoare. În lumea virtuală, se poate trece foarte brutal de la galanta fază roză iniţială, cu schimburi de „emoticoane“ (inimioare şi feţe zîmbitoare de tot felul) la încetarea bruscă a conversaţiei sau, mai rău, la mesaje abuzive, oglindind orgoliile rănite ale ambelor sexe, fără nici o mare atenţie arătată bunelor maniere. 
 
În ritmul acesta, oare va supravieţui cavalerismul pînă în secolul 22?... 
 
Carmina Francis locuieşte la Liverpool şi este traducătoare şi cercetătoare.