Catalizarea conflictelor

Dan NICULESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 128 din 6 Iul 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Să fie oare fotbalul zilelor noastre echivalentul a ceea ce romanii vedeau la spectacolele gladiatorilor? Acel circenses de care nu se puteau lipsi locuitorii lumii aşa-zis civilizate... Lucrurile par a fi evidente şi astăzi pentru că omenirea se află permanent sub presiunea pulsiunilor agresive pe care este nevoită să şi le gestioneze în funcţie de exigenţele culturii în care trăim. Ne putem gîndi la coridele care încă au mare succes, fiind de fapt o formă mai blîndă a sporturilor sîngeroase cu miză fatală din Antichitate. Nu sînt un simpatizant al fotbalului, dar trebuie să admit că face parte din cultura societăţii contemporane. Se pot vedea foarte des mulţimi de oameni care pe stadioane sau în faţa televizorului îşi susţin jucătorii favoriţi cu pasiune trăită pînă la identificare primară, adică se transpun întrutotul, fără graniţe, în pielea personajelor. Este cunoscut faptul că formele de competiţie sportivă catalizează de multe ori conflictele dintre diverse ideologii, rase, religii, doctrine politice, culturi diferite, ţări mai mult sau mai puţin vecine. Datorită succesului pe care îl are prin faptul că este un sport dinamic cu reguli de joc simple, fotbalul este în general un fenomen pozitiv, acţionînd ca un reglator social, ca o supapă pentru violenţă, tocmai prin rolul de deplasare a instinctualităţii distructive şi belicoase, pe care fiecare o purtăm în noi. Adică, nu mai purtăm războaie ca să ne ucidem reciproc, ci ne înfruntăm pe gazonul verde. Aş compara două evenimente petrecute pe stadioane: recentul măcel/meci dintre două foste mari imperii Olanda-Portugalia şi stadioanele din Afganistan, care au fost folosite în alte scopuri decît cele sportive, culminînd cu locuri pentru execuţii publice. Aşadar, avem de-a face cu două forme de agresivitate: una descărcată direct şi genuin, iar alta sublimată într-o formă simbolică, fără urmări grave şi cu un larg accept social. Pentru estompare s-au încercat reglementări legislative în care se stipulează că galeriile echipelor, care vor afişa comportamente obscene, violente sau scandări rasiste, vor fi sancţionate, amendate etc. Sîntem nevoiţi să admitem că este dificil de controlat aşa ceva, pentru că cei foarte înfocaţi şi "pasionaţi" de astfel de manifestări zgomotoase, în tribune şi în afara lor, trăiesc intens tocmai această plăcere: descărcarea preponderent verbală şi uneori fizică a ostilităţii. Ambivalenţa afectivă pe care o resimt în faţa sportului-rege ţine de eşecul parţial al acestui joc fascinant. Pe de-o parte linişteşte, calmează pe unii prea pătimaşi, dar pe de altă parte este un pretext pentru hooligans, indivizi cu un exces de agresivitate şi care debordează mai ales atunci cînd apar frustrări legate de echipa favorită care pierde. Sînt încîntat totuşi să văd că există mijloace de inhibiţie a violenţei, păstrîndu-se astfel spiritul de fair-play al acelor gentlemani care au inventat fotbalul modern: recunoaşterea superiorităţii adversarului, aplauzele spectatorilor echipei adverse, jucătorii care-şi dau mîna, lipsa gardurilor foarte înalte care izolează tribunele de gazon. Tot aici poate fi inclusă schimbarea tricourilor, care mi se pare a fi o formă de comunicare, de empatie, prin alternarea identităţii într-un schimb reciproc. Adesea m-am întrebat cum ar fi dacă omenirea ar reuşi să-şi devieze nevoile distructive către activităţi mai inofensive? Se pare că, dacă vrem să ne apropiem de o astfel de stare utopică, sportul este una din soluţii. Totuşi, sînt convins că oricîte olimpiade, campionate europene şi campionate mondiale de fotbal s-ar organiza, conflictele şi războaiele nu vor dispărea cu totul, dar efectul deplasării agresivităţii este semnificativ. Mă gîndesc că poate ar trebui impus ţărilor participante la competiţii să înceteze, pe perioada desfăşurării lor, orice activitate beligerantă, în spiritul olimpiadelor antice. Poate că acesta este mesajul încă exasperant al Atenei de atunci: Luaţi o pauză, oameni buni!

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Paradisul care atrage turiști români cu prețuri neschimbate de 10 ani. „Numai la noi se practică japca”
Românii aleg demulte ori să-și petreacă vacanțele în străinătate, în special vara, spre disperarea hotelierilor care se plâng de lipsa clienților. Însă, în foarte multe cazuri, turistul român face această alegere pentru că, nu e un secret, un sejur în străinătate e mai ieftin decât în propria țară
image
Radonul, ucigașul invizibil din Ardeal. Medic: „Se atașează de aerosol și rămâne la nivelul de 1-1,5 m înălțime, exact unde respiră copiii”
A crescut numărul cazurilor de cancer pulmonar la nefumători, iar un motiv este iradierea cu radon, un gaz radioactiv incolor și inodor foarte periculos pentru sănătate dacă se acumulează în clădiri.
image
Căutătorii de artefacte milenare. Fabuloasele noi descoperiri ale detectoriştilor, arheologii amatori plini de surprize
Înarmaţi cu detectoare de metal, colindând locuri numai de ei ştiute din ţinutul Neamţului, arheologii amatori au reuşit, graţie hazardului şi perseverenţei, să aducă la lumină vestigii din vremuri trecute

HIstoria.ro

image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.
image
Un proces pe care CIA l-a pierdut
În toamna lui 1961, CIA se mută din Washington în noul şi splendidul sediu de la Langley, Virginia.
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.