Castro, Bernie şi extraterestrul
De la Revoluţia Franceză încoace, stînga şi dreapta au reprezentat o dimensiune teoretică prin care am putut simplifica un pic lumea politică pentru a o înţelege mai bine. Şi, pentru o vreme, cei doi termeni şi-au îndeplinit, cu mai mult sau mai puţin succes, aceste funcţii. Dacă încercăm, însă, să folosim cele două concepte pentru a interpreta realitatea politică românească, lucrurile nu mai funcţionează chiar aşa de bine. Iar aceasta nu este o problemă nouă, este o problemă cu care ne-am confruntat încă de la începutul anilor 1990.
Poate că pentru unii a fost uşor să clasifice FSN ca fiind de stînga, iar PNL sau PNŢCD ca fiind de dreapta, dar pentru multe alte partide (PUNR, PRM, PDAR, UDMR sînt doar cîteva dintre ele) clasificarea pe axa stînga-dreapta a fost mult mai dificilă, dacă nu chiar imposibilă.
Iar pe măsură ce ne apropiem de prezent, lucrurile devin din ce în ce mai complicate. Nu numai că apar în continuare partide despre care nu putem spune foarte clar dacă sînt de stînga sau de dreapta (mă întreb de ceva vreme în ce cutiuţă să pun partide precum Partidul Dacismului Autonom Conservator sau Partidul Noua Ordine Mondială a Stăpînului Alfa şi Omega), dar nici pentru partidele „tradiţionale“ nu mai este foarte clar ce poziţie au pe dimensiunea stînga-dreapta. Am ajuns în punctul în care este mai simplu să identifici poziţia unui partid pe baza afilierii la una dintre marile familii de partide europene decît pe baza principiilor pe care le promovează în Parlament. Altfel, rişti să ajungi să te scarpini nedumerit în creştetul capului încercînd să înţelegi de ce PSD-ul, care aparţine de marea familie a social-democraţilor, nu este de acord cu impozitul progresiv, soluţie de stînga la problema impozitării, dar în acelaşi timp reuşeşte să treacă în termen record prin Parlament o lege de reducere a o sută de taxe, soluţie de dreapta la problema taxării.
Merită remarcat, în acest punct al discuţiei, că majoritatea celor care încearcă să identifice poziţiile diverselor partide politice din România se lovesc de această problemă. Lo, Proksch şi Gschwend (2014) analizează rezultatele alegerilor pentru Parlamentul European din 2009 şi, discutînd cazul României, observă că aproximativ şapte din zece români nu ştiu să indice poziţia lor sau a principalelor partide pe axa stînga-dreapta. Din restul, aproape jumătate plasează partidele invers. Acest lucru înseamnă că doar aproximativ 15% dintre respondenţi pot oferi răspunsuri complete şi corecte la ceea ce iniţial era un instrument de simplificare a realităţii.
În urmă cu aproape douăzeci de ani, Bobbio argumenta că cei doi termeni sînt antitetici, împărţindu-şi clar (sînt mutual exclusivi) şi complet (sînt exhaustivi) realitatea politică. Aşa şi este, dar numai dacă sîntem dispuşi să reducem realitatea politică la o simplă schemă în care componenta economică este prioritară. În momentul în care luăm în calcul valori care nu se încadrează clar în logica economică, axa stînga-dreapta îşi pierde aproape complet utilitatea.
Pentru a nu discuta pur teoretic, voi folosi ca exemplu un extraterestru sosit de pe Anarres care încearcă, într-un exerciţiu antropologic, să identifice partidul care îi reprezintă cel mai bine poziţia pe baza unui set de valori destul de des întîlnit printre cei de pe planeta lui. Întîmplarea face că extraterestrul a aterizat în România, deci foloseşte partidele româneşti pentru acest exerciţiu.
Extraterestrul nostru acordă o mare importanţă egalităţii, nu este de acord cu diferenţele foarte mari între venituri şi consideră că, pentru a elimina dezechilibrele, statul ar trebui să taxeze bogaţii mai mult şi să dea mai mult săracilor. Toate aceste preferinţe îl plasează pe extraterestrul nostru undeva înspre marginea din stînga a dimensiunii stînga dreapta. Teoretic, dintre partidele româneşti actuale el ar trebui să fie reprezentat de PSD sau de unul dintre partidele ceva mai mici, care îşi revendică apartenenţa la curentul social-democrat sau chiar la cel socialist. Extraterestrul nostru, însă, mai are şi alte valori la care ţine la fel de mult pe cît ţine la ideea de egalitate. El consideră, de exemplu, că orice fiinţă inteligentă are dreptul de a decide asupra propriului corp, ceea ce tradus în limbajul experienţelor umane înseamnă că are o poziţie pro-avort şi pro-eutanasie. Mai mult, consideră că toate fiinţele inteligente sînt egale şi ar trebui să aibă aceleaşi drepturi şi protecţii indiferent de diversele criterii ce pot fi folosite pentru grupări în diverse categorii. Tradus în limbajul experienţelor umane, acest lucru înseamnă că religia, etnia, rasa, preferinţele sexuale etc. nu pot fi folosite pentru a decide dacă un grup se bucură de aceleaşi drepturi şi de aceleaşi protecţii ca alte grupuri.
Ajuns în acest punct al exerciţiului, extraterestrul se blochează. Dacă dimensiunea stînga- dreapta este în continuare relevantă pentru ceea ce ţine de aspectele economice, ea este insuficientă pentru toate elementele care nu se încadrează în această schemă. Apare, aşadar, necesitatea unei a doua (sau a mai multor) dimensiuni pe care oamenii să se plaseze şi pe care să plaseze şi partidele politice. Ne mutăm, astfel, dintr-un spaţiu unidimensional, într-un spaţiu
bi (sau multi-)dimensional. Ce alte dimensiuni mai sînt relevante în afară de stînga-dreapta? Autori diferiţi se raportează la diverse dimensiuni: Inglehart vorbeşte despre dimensiunea materialism-postmaterialism; Kitschelt se referă la dimensiunea libertarianism-autoritarism; Hooghe, Marks şi Wilson discută despre o dimensiune complexă, ce combină Verzi-Alternativi-Libertarieni versus Tradiţionalism-Autoritarianism-Naţionalism (GAL/TAN). Indiferent de numele folosit de cei care propun aceste noi dimensiuni, este clar că ele reprezintă, în esenţă, o dimensiune pe care se pot plasa diverse valori culturale.
Astfel, spaţiul iniţial definit în principal economic s-a transformat într-un spaţiu definit economic şi cultural. Aspectele ce ţin de sfera economică, a finanţelor, a bunăstării reprezintă doar una dintre dimensiunile pe care oamenii le iau în calcul atunci cînd îşi caută reprezentare în plan politic. Adăugarea unei noi dimensiuni permite diferenţierea între partide care altfel ar fi putut fi foarte apropiate din punct de vedere economic. Necesitatea acestei noi dimensiuni era, de altfel, evidentă încă din anii ’60, cînd în Europa vestică apar noile mişcări sociale, cînd în Statele Unite ale Americii se duc lupte importante pentru extinderea drepturilor către întreaga populaţie. Iar studiile de specialitate au arătat că folosirea unei scheme de clasificare bidimensionale permite o mai bună înţelegere atît a poziţiilor pe care se află cetăţenii, cît şi a poziţiilor pe care se situează partidele politice.
Ceea ce poate părea simplu pentru cei obişnuiţi cu descifrarea poziţiilor partidelor politice poate părea mult mai complicat pentru cei interesaţi de acest lucru doar în momentele electorale. Din fericire, există deja multiple instrumente care indică cetăţenilor care îşi exprimă poziţia pe un număr de teme economice şi culturale care dintre partidele politice îi reprezintă cel mai bine: Busola Politică (www.politicalcompass.org), TestVot (www.openpolitics.ro/testvot), Votul Meu (www.votulmeu.com) sînt doar cîteva dintre acestea.
Cum l-ar ajuta aceste instrumente pe extraterestrul nostru? Cel mai probabil îl vor ajuta să identifice mai bine partidul care să îl reprezinte. Partide care în spaţiul unidimensional păreau foarte apropiate de el se află la o distanţă foarte mare de acesta în spaţiul bidimensional. Dacă în planul unidimensional extraterestrul nostru părea destul de apropiat de Stalin sau de Fidel Castro, de exemplu, prin plasarea în spaţiul bidimensional el este le fel de departe de aceştia pe cît este de Hayek şi Von Mises. De fapt, extraterestrul nostru este plasat confortabil între Noam Chomsky şi Bernie Sanders. Vestea mai puţin bună pentru extraterestrul nostru este că nu a aterizat chiar în cea mai potrivită ţară pentru ca poziţia sa să fie corect reprezentată. În momentul de faţă, în România nu există (şi nici nu a existat vreodată din 1990 încoace) un partid politic care să lupte şi pentru egalitate economică, şi pentru toleranţă, pentru non-discriminare, pentru îmbrăţişarea diferitului.
Mă tem, de aceea, că în curînd nu ne vom mai plînge doar de „brain drain“, ci şi de faptul că un extraterestru am avut şi noi, şi l-am pierdut pînă şi pe acesta, care a ales să plece pe meleaguri unde opiniile sale sînt respectate şi protejate. Vorba cinicului român: csf? N-ai csf.
Claudiu D. Tufiş este sociolog, conferenţiar la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, membru al Romanian Quantitative Studies Association.
