Călătorii

Ana Maria CAIA
Publicat în Dilema Veche nr. 545 din 24-30 iulie 2014
Călătorii jpeg

Am vizitat pînă acum mai mult de 50 de ţări, dar cea mai grozavă dintre călătorii a fost cînd aveam 3 ani şi jumătate, în Rusia. Bineînţeles că poveştile de mai jos sînt frînturi de amintiri de-ale mele, amestecate cu cele ale părinţilor, învelite într-un strat de dorinţe şi vise care s-au născut în mine mult după această primă călătorie în străinătate. 

Telefonul sună, mama ridică receptorul:

– Alo!

Se corectează apoi:

– Privet!

E din nou rusoaica aia nebună, profesoară de balet. Inima mea de copil de 4 ani e ruptă în două. Pe de o parte, de visul de a dansa ca graţiile de la Balşoi, pe care tocmai le văzusem cu ochii mei, pe de altă parte, de spaima că aş putea pleca de lîngă mama mea dragă.

– Niet! zice mama, ca de fiecare dată, şi închide telefonul.

Asta înseamnă că nici de data asta nu mă dă. La telefon era o instructoare de balet de la Teatrul Balşoi, cu care ne-am întîlnit în avionul spre Rusia şi care a văzut în mine o viitoare stea a baletului mondial. Îmi demonstrasem talentul printre scaunele avionului, cu sărituri măiastre şi paşi adăugaţi, pentru că, în acea epocă, zborul nu era dominat de atîtea precauţii şi interdicţii, şi anxietăţi ca în zilele noastre. Era atît de hotărîtă să mă ia la Moscova, încît s-a oprit din dat telefoane la ai mei de-abia cînd devenisem prea mare ca să mai am vreo şansă la performanţă.

Dar asta era doar o mică parte din povestea călătoriei noastre în imperiul de la Răsărit. Trăisem, în doar două săptămîni, atîtea uimiri, încît atunci cînd am revenit acasă, în locuinţa noastră din sobra Mănăstire Neamţ, mă simţeam specială cel puţin ca un astronaut care pusese piciorul pe Lună.

Moscova văzută din Volga neagră, care ne-a luat de la aeroport, părea un oraş de uriaşi, cu străzi atît de late cît erau de lungi cele din locul naşterii mele, cu blocuri pînă la nori şi cu magazine în care chiar te puteai pierde. Pînă şi ciocolata pe care gazdele noastre mi-au făcut-o cadou suferea de gargantuanism. Avea un kilogram şi eu o ţineam strîns în braţe, ca să-i simt generoasa greutate, repetînd neîncetat în urechile părinţilor ce ţară minunată pentru copii trebuie să fie asta. Cînd episodul ciocolatei de un kilogram a fost completat de misterioasa băutură carbogazoasă pe care scria фанта (Fanta), care se găsea din plin în restaurantul la care mîncam, dragostea mea pentru soviete a atins cote maxime.

Apoi a venit rîndul distracţiilor nemaivăzute de mine pînă atunci. În hotelul Ucraina, exista o sală cu lumini colorate şi muzică veselă, unde oamenii dansau. Nu doi cîte doi, pe lîngă mese, cum mai văzusem eu pînă atunci, ci de-a valma, fiecare de capul lui, aşa, în semiîntuneric, aruncîndu-şi braţele şi picioarele în toate direcţiile. Mă amestecam printre picioarele lor şi îi imitam, ţopăiam fericită printre indivizi de toate rasele şi etniile, mirîndu-mă de dinţii albi strălucitori ai negrilor africani ori de ochii mici şi mijiţi ai asiaticilor. Mi-am făcut o mulţime de prieteni noi şi exotici, pînă într-o seară în care am fost culeasă din ringul de dans, de o mamașă enervantă, şi predată părinţilor mei, cărora li s-a explicat să mă ţină bine de mînă că în hotel sînt numai străini şi că există pericolul ca cineva să mă fure. Sub această solemnă ameninţare mi s-a interzis accesul în discotecă.

Dar Moscova nu se sfîrşise aici. Mai avea o biserică roşie, cu turle colorate ca un castel de prinţesă, aşezată într-o piaţă unde era o coadă luuuuuungăăăăăă de oameni care nu aşteptau după pîine sau zahăr, ci voiau să vadă un om mort, pe nume Lenin, pe care îl făcuseră să arate ca unul viu care doarme. Cu toată curiozitatea mea, nu mi-am convins părinţii să admirăm şi noi minunea. M-au împăcat cu o vizită la Muzeul Puşkin, unde am avut ocazia să stau în faţa unor veritabile mumii egiptene. Am luat apoi la rînd graţiosul balet Balşoi şi hîtrul circ moscovit, de unde am plecat cu un tic verbal căpătat de la clovni, dar adecvat pentru o călătorie: „davai, davai”.

Călătoria noastră s-a încheiat cum nu se poate mai poetic şi mai ruseşte, într-o poiană din mijlocul unei păduri de mesteceni, în iarba înaltă şi aproape aurie a verii tîrzii. Îmi amintesc că am mîncat cartofi copţi şi m-am ţinut de mînă cu ochelaristul Alioşa, care purta un costum albăstrui cu sacou şi pantaloni lungi, în vreme ce adulţii din jurul nostru jucau şah ori cîntau, tolăniţi printre copaci.

În 1990, la început de primăvară, ne-am reîntors în Rusia. Aveam 10 ani. Imperiul sufla greu, ca un muribund. Străzile păreau mici şi aglomerate, discoteca se evaporase, acidulata фанта era de negăsit, iar ciocolata de un kilogram parcă nu existase niciodată. Coada la omul mumificat pe nume Lenin era tot atît de lungă. Sovietele nu mai aveau cu ce să-mi cumpere bunăvoinţa şi, chiar dacă ar fi avut cu ce, nu mai eram o pradă aşa de uşoară. Devenisem, deodată, un copil liber, care tocmai trăise o revoluţie anticomunistă.

Ana-Maria Caia deţine o companie de producţie de televiziune, INDIE STUDIO, e călător profesionist şi consultant de comunicare pentru industria de turism. O puteţi citi non-stop pe www.caia.ro şi asculta duminica pe RFI Romania, la emisiunea Călătorii. 

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Calculele Coaliției. Independentul Cătălin Cîrstoiu la Capitală, împărțire politică la sectoare
Lunga căutare a Coaliției pentru un candidat care să-l învingă pe Nicușor Dan a luat sfârșit. Iar până la urmă, PSD și PNL par să se fi oprit la un independent, medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit în rândul Puterii pentru intrarea în cursa pentru Capitală.
image
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
O veste-șoc a lovit-o pe jucătoarea din Belarus, chiar înainte de debutul în turneul de la Miami.
image
Româncă obligată de justiție să își trimită copiii în plasament în Marea Britanie
Curtea de Apel București a hotărât ca o mamă din județul Vaslui să-și trimită copiii în plasament în Marea Britanie. Femeia este acuzată de răpire internațională de minori de către serviciile sociale din Newham, Londra, care au sesizat autoritățile române.

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.