Ce mai înseamnă să fii bărbat azi? Dar ce însemna acest lucru ieri? Ce s-a schimbat, ce a rămas? Ce înseamnă deci, în genere, să fii bărbat? Cred că ce defineşte cumva masculinitatea noastră este forţa bărbatului, căci dacă le atrage ceva pe femei la noi aceasta este puterea: puterea fizică, puterea mentală, puterea financiară, puterea politică, puterea intelectuală… etc. Bineînţeles că şi femeile sînt puternice acum în toate aceste moduri, dar acest lucru nu le împiedică să fie atrase, în continuare, de putere în funcţie de propriile lor preferinţe şi sisteme de valori. Pe de altă parte, bărbatul nu se defineşte, cred, atît în raport cu femeia, căci în definitiv cu toţii sîntem şi rămînem, de fapt, un amalgam de feminitate şi masculinitate, cît în primul rînd cu băieţelul din care a evoluat, după cum şi femeia se raportează în primul rînd la fetiţa care a fost şi poate este încă.

Schimbarea ultimului veac este dată cred de independenţa femeii faţă de bărbat în a-şi construi viaţa şi familia. Cred că înainte, cînd fetiţa începea să se transforme în femeie, se gîndea în primul rînd cum să se mărite cu un bărbat puternic, care să-i ofere un anumit statut, confort şi protecţie. Astăzi nu mai există această dependenţă socială, şi atunci bărbatul a retrogradat, poate de pe primul loc din ierarhia interesului femeii, pe un loc mult inferior, după copii, familia soţiei, animalele de companie, prietenele ei… etc. Bineînţeles că acest lucru îl bulversează uneori, după cum poate tot bulversantă este şi trecerea de la căldura infinită şi necondiţionată de care are parte băieţelul mamei la căldura sporadică şi condiţionată cu care trebuie să se obișnuiască în calitate de bărbat al unei femei. La fel cred că şi fetiţele sînt bulversate să vadă că  iubirea şi protecţia tatălui sînt greu de găsit la un alt reprezentant al acestei specii ciudate numită „bărbat“, cu care trebuie să coexiste, ba chiar să-şi împartă patul. Procesul de maturizare cred că înseamnă exact trecerea de la acest univers plin de iubire şi înţelegere necondiţionată la o lume în care căldura se obţine alt­fel şi mult mai sporadic. În toată această transformare, ceea ce se descoperă e poate o mare singurătate, faptul că, de fapt, nu sîntem toată viaţa acceptaţi, iubiţi şi îngrijiţi în mod necondiţionat.

Lumea bărbaţilor este, cred, mult mai rigidă şi mai simplă decît lumea femeilor. Ne bulversează zorzoanele, lipsa de punctualitate şi nu înţelegem defel cum se pot face mai multe lucruri deodată. Puneţi un bărbat să gătească, să aibă grijă de cel mic, să vorbească la telefon şi eventual să mai și urmărească o telenovelă. Tare m-aş teme, în acest caz, pentru integritatea copilului şi chiar a întregii case ce poate lua foc, de la oalele uitate… Psihologii evoluţionişti ne spun că aceste diferenţe sînt normale şi că ele se bazează pe sutele de mii de ani de evoluţie în care bărbatul s-a conturat eminamente ca vînător, şi atunci e normal să nu putem distinge atîtea nuanţe ca o femeie, căci chiar nu contează dacă antilopa este bej închis sau maro deschis, ci contează să-ţi dezvolţi capacitatea mentală de a o urmări şi doborî. De aici şi dezvoltarea cu precădere la bărbaţi a capacităţilor cognitive care ne ajută la ceea ce se numeşte target-tracking în defavoarea celor de tip multi-tasking, care sînt mult mai bine dezvoltate la femei.

O altă diferenţă importantă cred că este dată de raportarea la abstractizare. Femeile preţuiesc empatizarea într-o măsură mult mai mare decît bărbaţii, astfel că lumea lor este mult mai concretă şi bazată pe modul în care îl înţelegi şi te raportezi la celălalt. Mintea bărbatului, tocmai fiind poate mai obișnuită să deseneze hărţi mentale şi să urmărească imaginar tot felul de ţinte, este mai înclinată spre abstractizare. Lucrul aceste se vede, de exemplu, foarte bine încă în spaţiul academic, unde cele mai abstracte domenii, precum matematica şi filozofia, sînt în continuare dominate de prezenţe eminamente masculine.

O diferenţă notabilă este, cred, şi starea de ascundere în care se instalează la începutul zilei o femeie. Prin machiaj, cred că femeile sînt cumva adevăraţii cavaleri teutoni ai lumii contemporane. Femeia îşi „compune“ o faţă de dimineaţă în faţa oglinzii şi toata ziua se chinuie să rămînă aşa, fie că plouă, ninge sau e o zi toridă, fie că moare de rîs sau, din contra, este lovită de plîns. Nu contează, armura trebuie să rămînă intactă. Din acest punct de vedere, bărbaţii şi femeile care nu se machiază au şansa să fie mai flexibili şi mai naturali. Sînt ei înşişi aşa cum sînt şi nu aşa cum se compun dimineaţa.

Sorin Costreie este lector şi prodecan la Facultatea de Filozofie a Universităţii din București. Ultimele publicaţii includ Early Analytic Philosophy – New Perspectives on the Tradition (Springer) şi Şase studii fregeene (Editura Universităţii din Bucureşti).