Analize private

Publicat în Dilema Veche nr. 561 din 13-19 noiembrie 2014
Reacţii omeneşti jpeg

O cunoştinţă, să-i zicem Iuliana, mi-a povestit cum, în urmă cu vreo cîţiva ani, a avut o perioadă în care s-a simţit rău. Slăbea văzînd cu ochii şi avea stări de leşin. Doctorul de familie i-a recomandat nişte analize. Cu chiu, cu vai, a reuşit să ajungă la o clinică particulară, unde a cerut să i se facă respectivele analize. Pe lîngă costul obişnuit, a plătit şi o taxă de urgenţă (cîteva sute bune de lei în plus) pentru că, avînd în vedere starea ei, doctorul voia analizele cît mai repede. La clinică i-au luat sînge şi i-au spus că în două zile va avea toate rezultatele. Unele au venit într-adevăr în două zile, dar altele nu. A telefonat la clinică să întrebe ce se întîmplă. I s-a răspuns că trebuie să mai aibă răbdare încă alte două zile, fiindcă ar fi fost vorba de nişte teste mai complicate, al căror rezultat nu putea fi obţinut aşa de repede. Considera că nu are rost să se întoarcă la doctor fără toate analizele şi, chiar dacă se simţea tot mai bolnavă, a preferat să aştepte. Dar au mai trecut două zile şi rezultatele tot n-au venit. A telefonat din nou la clinică. De data asta, i s-a spus că pentru acele analize trebuia folosit un kit foarte scump. Iuliana le-a spus că, totuşi, a plătit o taxă de urgenţă. Persoana de la celălalt capăt al firului i-a răspuns că taxa plătită de ea e mult mai mică decît ar costa acel kit de analize, pe care patronii (polonezi) nu le dau voie să-l deschidă pentru un singur pacient. Aşteptau, aşadar, să vină mai mulţi pacienţi cu aceeaşi cerere, ca să facă analiza. Iuliana a simţit că i se face şi mai rău. S-a dus la doctor cu analizele pe care le avea. Acesta i-a pus un diagnostic şi i-a dat un tratament care a avut efect.  

De îndată ce s-a simţit mai bine, s-a dus la clinică să ceară taxa de urgenţă înapoi, măcar atît. În ciuda argumentelor, a insistenţelor şi, în cele din urmă, a ameninţărilor că-i va reclama, n-a obţinut nimic. Rezultatele complicatelor analize i-au venit pe e-mail abia peste vreo trei săptămîni, cînd nici nu mai avea nevoie de ele. Între timp, din fericire, se însănătoşise. Ce s-ar fi întîmplat însă, în caz contrar? S-a hotărît să nu lase lucrurile aşa şi a făcut o sesizare la OPC, cum se numea pe atunci. După mai bine de o lună, cînd aproape că uitase întîmplarea, a primit un telefon de la o inspectoare OPC, care i-a spus că a analizat problema ei, că a cerut informaţii şi de la clinică, şi că „fetele“ de acolo, care „sînt foarte înţelegătoare“, au lămurit-o că reclamaţia era nejustificată. „Cum aşa?“ a întrebat Iuliana. „Păi“, i-a zis inspectoarea, „din analizele dumneavoastră reiese că aveţi o problemă cu tiroida şi, după cum mi-au explicat fetele de acolo, asta e cauza pentru care aţi fost aşa de agitată şi aţi făcut atîtea reclamaţii.“ Iulianei i-au apărut, brusc, ceva simptome de sufocare.
 

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

nou nascut   shutterstock 1892200891 jpg
China taxează prezervativele și contraceptivele pentru a stimula natalitatea
Prezervativele și alte metode contraceptive vor fi supuse unui TVA de 13%, în cadrul unei strategii care combină stimulente și presiuni pentru a încuraja nașterile în China.
Turiști în Istanbul FOTO: Pixibay
Cele mai scumpe și cele mai ieftine orașe din lume. Unde cheltuiești „o avere” pentru a ieși în oraș
Clasamentul se bazează pe un sondaj realizat în rândul a peste 18.000 de persoane din mai mult de 100 de orașe din întreaga lume și analizează costul vieții sociale.
Carlos Alcaraz (EPA) jpg
pompieri smurd jpg
Mașină răsturnată pe Calea Moșilor. Trei persoane au fost rănite și transportate la spital
Un accident rutier a avut loc joi dimineață, în jurul orei 5:10, la intersecția dintre bulevardul Dacia și Calea Moșilor din București, unde un autoturism s-a răsturnat.
curs euro leu jpg
Leul se va deprecia accentuat în următoarele luni. Cum va arăta cursul euro/ron, potrivit estimărilor CFA
Leul se află în fața unei perioade de depreciere accentuată, potrivit estimărilor realizate de analiștii financiari. Un sondaj al Asociației CFA România indică o creștere rapidă a cursului euro, cu valori ce pot depăși praguri considerate
protest cotroceni FNSA FOTO fb  cartel alfa jpg
Protest al sindicaliștilor la Cotroceni. Patru confederații cer mediere cu Guvernul și majorarea salariului minim
Sindicalişti din patru confederaţii sindicale protestează joi, începând cu ora 11:00, la Palatul Cotroceni, cerând Președinției să inițieze o mediere între Guvern şi partenerii sociali, în contextul nemulțumirilor legate de politicile de austeritate şi de salariul minim pe economie.
rob Reiner jpg
Cum au fost omorâți regizorul Rob Reiner și soția sa, Michele. Concluziile medicului legist
Rob Reiner și soția sa Michele au murit din cauza „multor leziuni provocate de obiecte ascuțite”.
image png
Analiză științifică. O furtună solară majoră ar putea declanșa un colaps al rețelei globale de sateliți în mai puțin de trei zile
O nouă analiză științifică ridică un semnal de alarmă fără precedent: o furtună solară majoră ar putea declanșa un colaps al rețelei globale de sateliți în mai puțin de trei zile
image png
Care este oraşul, din toată lumea, considerat cel mai rece de pe Pământ. Temperaturile ajung şi la - 45 de grade
Există un oraș unde frigul nu este un fenomen sezonier, ci o stare permanentă de fapt. Aici, respirația devine un efort, metalul îngheață instant, iar viața zilnică se desfășoară sub semnul temperaturilor extreme.