Amintiri despre trabant

Publicat în Dilema Veche nr. 307 din nr. 307
Amintiri despre trabant  jpeg

La sfîrşit de an, un bilanţ mai vechi. Am fost, vreme de zece ani, şofer de Trabant. O experienţă de neuitat, ceva între paranormal şi metafizică. Trabantul era un paradox mecanic, o dovadă că posibilul e mai tare decît realul. Avea toate însuşirile unui automobil, dar avea, în plus, ceva de vietate inclasabilă, un soi de mister, un soi de nimb tehnologic, fără legătură directă cu ingineria tradiţională. Neobişnuită era, între altele, enorma lui maniabilitate. Practic, nu puteai ajunge cu un Trabant în situaţii fără ieşire. Putea fi scos din şanţ cu brînciul energic al unei singure persoane, putea fi ţinut cu umărul să nu alunece pe o pîrtie îngheţată, putea fi întors, după o răsturnare, în poziţie de croazieră şi, de obicei, pornea iar la drum, chiar dacă gemea de invaliditate. Dacă se strica bobina de inducţie, ea putea fi înlocuită, pînă la proximul atelier de reparaţii, cu amidonul unui cartof. În locul curelei de transmisie rupte, se putea instala un ciorap de damă, iar pana de benzină se putea rezolva, pentru măcar cincizeci de kilometri, cu o damigeană de horincă tare. Totul era de o durabilă precaritate. Capabil să reînvie din propria-i cenuşă, să se refacă după orice colaps, cu tenacitatea unui „Terminator“ de carton presat, Trabantul nu cerea posesorului lui decît răbdare, încredere şi un sac de bujii. Orice amator putea să-i înveţe secretele, în timp ce specialiştii erau mereu luaţi prin surprindere de resursele lui regenerative. Cu asemenea calităţi, Trabantul era predestinat să devină, sub comunism, o adevărată metaforă a supravieţuirii. Era proba palpabilă a capacităţii noastre de a valorifica indigenţa, de a face din dejecţie bici, de a improviza spectaculos, cu o materie primă incalificabilă. Trabantul demonstra, în orice împrejurare, că ceea ce nu se poate se poate pînă la urmă, că improbabilul poate fi un punct de pornire. Sub semnul lui, aveam ocazia să experimentăm voluptatea rară de a cîştiga la puncte un meci asfixiant, început cu şanse minime. Ne simţeam solidari în efortul comun spre o victorie dificilă. Trabantiştii se constituiseră, spontan, într-un club. Se salutau cu farurile cînd se întîlneau, îşi săreau în ajutor, îşi zîmbeau complice ca juraţii unei subversiuni. Înclin să spun că, cel puţin în România, solidaritatea dintre şoferii de Trabant a fost, sub dictatură, singura specie a unei solidarităţi de masă. Ne aflam în preistoria societăţii civile... Dar nu numai de stricta supravieţuire era vorba. Trabantul era în stare chiar de performanţă. Din acest punct de vedere, el s-a impus ca realizarea cea mai formidabilă a lagărului socialist: un apogeu al ingeniozităţii, al aplombului tehnic, al tupeului industrial. În fond, totul în ţările Europei de Est avea aspectul unei încropeli implauzibile. Dar talentul unora, curajul altora, imaginaţia, umorul, lecţia bine asimilată a nevoii reuşeau, în cazurile fericite, să obţină sau măcar să mimeze succesul. Fostele ţări comuniste, instituţiile şi întreprinderile lor – funcţionau după modelul Trabantului: construiau pe infinitezimal, articulau armonios nimicul. Demagogia propagandistică, dar şi strădania anonimă a oamenilor se întemeiau pe încercarea nebunească de a face un Trabant să ruleze ca un Mercedes. Uneori, pe căi irepetabile, lucrul izbutea. Deunăzi, am participat la aniversarea a 45 de ani de cînd există Spitalul Fundeni. Ei bine, Fundeniul, alături de alte cîteva spitale din ţară, alături de cîteva licee şi universităţi, alături de cîteva bresle profesionale mai norocoase au avut îndemînarea, harul, subtilitatea de a conferi, la răstimpuri, Trabantului maniere de limuzină. Nu a fost, fireşte, meritul contextului. Dimpotrivă. Iar campionii acestei neverosimile transmutaţii nu lucrau pentru a „cauţiona“ Trabantul, pentru a-l califica drept imagine a perfecţiunii, ci pentru a salva onoarea profesiunii lor şi demnitatea tristei lor subzistenţe. Inevitabil, după decembrie ’89, am făcut un salt dincolo de Trabant. Putem spera, cu oarecare îndreptăţire, o cursă automobilistică mai cochetă. Bucureştiul e sufocat de un milion de maşini de cea mai diversă extracţie. Posibilul a devenit probabil. Agricultura românească e, ni se spune, un potenţial Mercedes. La fel, turismul românesc, întreprinderile mici şi mijlocii, industria alimentară, serviciile, dexteritatea în materie de informatică etc. Nu ne rămîne decît să constatăm că iscusinţa autohtonă rămîne la fel de vie, la fel de imaginativă şi de eficientă cum era pe vremuri: ea reuşeşte, de data aceasta, să facă în aşa fel încît tot ce e Mercedes potenţial să arate a Trabant.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Încă o bancă din România a fost vândută. Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia
Băncile prezente din România par deosebit de atractive pentru investitori, dată fiind intensitatea tranzacțiilor de pe piața bancară din ultima perioadă.
image
Pacienta operată la Craiova de Alin Demetrian a murit. Cunoscutul chirurg e acuzat acum că a omorât în total cinci oameni
Fostul manager al Spitalului de Urgență din Craiova era acuzat de moartea a patru bolnavi și se afla sub control judiciar când a operat-o pe ultima pacientă. Polițiștii au cerut schimbarea controlului judiciar într-o măsură mai dură, dar judecătorii craioveni au respins cererea.
image
Ziua în care Imperiul Austriac a anexat nord-vestul Moldovei, denumind zona Bukowina. Ce a însemnat noua stăpânire pentru români VIDEO
La 7 mai 1775, Imperiul Austriac a anexat nord-vestul Moldovei, denumind zona Bukowina. Aici erau ctitorite unicele podoabe de cultură și artă: mânăstirile bucovinene.

HIstoria.ro

image
Noi minciuni de la Moscova: „Motivul foametei din anii 1946-1947, din Republica Moldova, este România”
Purtătorul de cuvânt al MID-ului al Kremlinului, Maria Zaharova, a mai debitat o minciună sinistră. De data asta, oficialul rus a criticat Chișinăul pentru comemorarea victimelor foametei organizate de regimul sovietic în anii 1946-47 în Basarabia, declarând că motivul lipsei de produse alimentare a
image
Au reușit sovieticii să decripteze mesajele Enigma înainte de Bătălia de la Stalingrad?
Dacă despre succesele occidentalilor pe frontul invizibil se cunosc destul de multe aspecte, nu același lucru se poate spune despre reușitele sovieticilor. Au reușit sovieticii să decripteze comunicațiile Enigma?
image
Răscoala de la 1907 - Ieșirea de pe scena politică a Nababului
De-abia se stinseseră ecourile laudative ale Serbărilor din 1906, prilejuite de aniversarea a 40 de ani de domnie ai Regelui Carol I, privite ca o manifestare națională a românilor de pretutindeni, că România se va vedea confruntată cu o mișcare extrem de violentă, proprie Evului Mediu.