Sînteți președinta Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară din Parlamentul European (ENVI). Care sînt principalele preocupări/amenințări legate de mediu în Europa, la ora actuală?

Chiar dacă am putea alcătui un top, el nu-și are nici un rost. Trăim într-o epocă în care pur și simplu nu putem să nu ținem cont de calitatea aerului, colectarea resturilor menajere, speciile protejate, ca parte organică a oricărei viziuni de dezvoltare economică pe termen lung. E drept, există orașe mai poluate în alte părți ale lumii, dar forța economiilor europene, gradul de dezvoltare al societații noastre mă fac să cred că nu ne vom opri pînă nu construim pe deplin o Europă a viitorului pe deplin sustenabilă.

Referitor la reputația de neglijență a României în materie de mediu – cît de adevărată este ea, dacă ne uităm la datele și uzanțele legislative din alte țări europene?

N-aș spune „neglijență“, dar, din păcate, sîntem mult în urmă, fiindcă în anii ’90 am pornit cu un mare handicap. Ne-a lipsit cultura în materie de mediu și asta a constituit handicapul nostru. Raportul de țară privind evaluarea punerii în aplicare a politicilor de mediu ale UE publicat de Comisia Europeană în februarie 2017 ne găsește carențe legislative mari, la capitole ca gestionarea deșeurilor, calitatea aerului și a apei, menținerea habitatelor. Iar atunci cînd facem eforturi, pare că le facem cumva de frica autorităților europene, or, primul lucru pe care ar trebui să-l facem ar fi să ascultăm ce ne spun cetățenii. Sînt sigură că ei știu mult mai bine decît orice instituție că își doresc să trăiască mai bine și mai sănătos, respirînd aer mai curat într-o natură înfloritoare. De fapt, principalul efort pe care noi, politicienii, trebuie să îl depunem este să arătăm clar și fără echivoc cum arată legătura directă între standardele de mediu și calitatea vieții umane. Din acel moment, orice politică de mediu va deveni perfect naturală.

Ce a adus Uniunea Europeană ca beneficii pentru cetățeanul român, din punctul de vedere al mediului? Cu alte cuvinte, unde am fi fost fără UE?

E suficient să ne uităm pe orice hartă globală a poluării, ca să vedem că zonele critice sînt în arii geografice îndepărtate, din afara UE, deși UE este o zonă foarte industrializată. Explicația stă în politicile eficiente de mediu. Dacă vrem o analogie mai familiară, ne mai putem uita și la Republica Moldova, care se zbate cu problemele ei de mediu, deși nu are un grad de industrializare atît de ridicat ca al României și nici atîtea orașe mari. Pe scurt, Uniunea Europeană reprezintă un accelerator de bunăstare și de contaminare pozitivă cu modernizarea globală.

De-a lungul timpului, ați interacționat cu autoritățile locale. Cum caracterizați atitudinea lor? Sînt sensibile, receptive? Sau dimpotrivă?

Desigur că am interacționat. Însă nu pot da o descriere-standard a felului cum se raportează autoritățile locale în materie de mediu. Depinde de oameni, în ultimă instanță. Ca să vă dau un exemplu, la jumătatea lui iunie am participat la Forumul „Investind în mediu, investind în viitor“, la Iași, iar acolo am constatat încă o dată că cetățenii, actorii privați, știu foarte bine ce probleme au și ce gen de soluții le trebuie. Însă autoritățile nu se ridică la nivelul de interes al cetățenilor.

În luna mai, Comisia Europeană a inițiat procedura de infringement împotriva României din motive de mediu – mai precis, așa-numitele PM 10, adică particule cu diametrul de pînă în 10 microni, care pot fi inhalate și produc cancer. Se vorbește de riscul unor amenzi colosale – cît de mare e acesta? Credeți că autoritățile naționale fac ceea ce trebuie pentru a rezolva problema?

Din capul locului voi spune ce-am mai spus: trebuie să ne rezolvăm problema aerului poluat nu din cauza amenzilor, ci pentru sănătatea oamenilor. Iar rezolvarea depinde exclusiv de autoritățile locale. Mă doare cel mai tare ceea ce se întîmplă în București, care e cel mai în culpă și totuși e un oraș bogat. În opinia mea, investițiile în infrastructură pentru reducerea emisiilor trebuie să reprezinte o prioritate. Mă refer la mijloacele moderne de management al traficului sau transportul în comun decarbonizat.

Dacă e să stabilim prioritățile României în materie de mediu, cum se văd acestea dintr-un for specializat de la Bruxelles?

Tehnic vorbind, legislația e prima care trebuie sincronizată. Un exemplu e cea privind economia circulară care ne va obliga cît de curînd să aruncăm la groapa de gunoi doar 10% din gunoiul menajer. Dar înaintea legislației vin schimbările de mentalitate despre care am vorbit. Nu sînt deloc ușoare. Păstrînd exemplul deșeurilor menajere, cred că puțini se gîndesc cîte miliarde de euro zac ascunse în gropile de gunoi, dacă ne gîndim la reutilizare, reciclare sau transformarea în biogaz. Vesticilor le-au trebuit zeci de ani să dezvolte aceste concepte și tehnologii. Noi avem șansa să știm deja soluțiile cele mai bune, ne rămîne doar să ne dorim să le aplicăm cu adevărat. Spun iarăși: pentru noi, nu pentru a scăpa de o amendă.

Printre preocupările Comisiei pentru mediu din Parlamentul European se numără așa-numita economie circulară. Ce înseamnă de fapt economia circulară și în ce constă această abordare?

Cel mai simplu o putem explica pornind de la așa-numita economie liniară, care se reduce la producție, utilizare și eliminarea produselor uzate. Prin contrast, economia circulară se bazează pe deziderate ca proiectarea durabilă, reparare, reutilizare sau reciclare. E o filozofie care a prins contur prin anii ‘70, dar într-un alt sens, economia a fost circulară dintotdeauna. Vechii egipteni, care foloseau gunoiul de grajd ca îngrășămînt, au fost pionierii ei. În limbaj tehnic, asta înseamnă aplicarea piramidei deșeurilor: reutilizare, reciclare, valorificare termică și doar în final depozitare.

Anul 2020 va fi Anul European al Orașelor Verzi. Care sînt orașele europene cele mai dezirabile din punctul de vedere al mediului și de ce?

Capitala Verde a Europei, în 2020, este Lisabona. Titlul a fost conferit de Comisia Europeană pentru reducerea emisiilor de carbon și a consumului de apă și energie, dar și pentru facilități ca pistele de biciclete, transportul public și automobilele electrice. Vreau totuși să adaug că, în sens mai larg, există puține capitale europene care nu sînt orașe verzi. Datorită gradului de civilizație, comunitățile locale pretind autorităților parcuri, transport ecologic și altele. E păcat că la noi, în București, spațiile verzi se împuținează, au loc dezvoltări imobiliare peste ele. Tendința europeană e exact pe dos.

Există vreun oraș din lume pe care l-am putea lua ca model pentru un oraș românesc, în sens ecologic? De ce?

Fiecare oraș mare are propria dinamică de dezvoltare, dar ceea ce este evident pentru cele civilizate e că se caută să se facă cît mai mult loc spațiilor verzi, iar locuințele și habitatul să se miște tot mai mult spre margine. Din nou, în București avem o dinamică inversă, ne înghesuim din ce în ce mai tare.

În ceea ce privește exclusiv poluarea din mediul urban, cît de departe sînt orașele mari din România față de orașele „rezonabile“ din spațiul UE și care sînt principalele recomandări pe care le puteți face?

Nu putem face o judecată de ansamblu. Avem localități mai poluate, ca Bucureștiul, sau altele care stau mai bine din acest punct de vedere, ca Brașovul. În materie de recomandări, ar trebui un studiu aprofundat, dar, la ceea ce se vede cu ochiul liber, probabil că aglomerația din marile orașe este problema în care se pot aduce cel mai ușor ameliorări pe termen scurt, prin modernizarea transportului public în sensul decarbonizării. Printre lucrurile care se pot face repede sînt și măsuri de management integrat și modern al gunoaielor și măsurile punctuale de mărire a zonelor pietonale. Ca și ordonarea traficului.

Sînteți implicată în domenii cu iz futurist, ca Programul Spațial al Uniunii Europene sau programul Europa Digitală. Cum vor arăta orașele Europei peste două sute de ani? Și cum v-ați dori să arate?

Ca să nu devenim cu totul visători, voi vorbi despre lucruri care au început deja să se întîmple, ca orașele inteligente. Infrastructura conectată, rețelele energetice gestionate de inteligență artificială, iluminatul public sincronizat cu răsăritul și apusul soarelui sînt deja realități în unele locuri, dar cu siguranță se vor extinde în următoarele decenii într-un ritm pe care azi nu îl putem bănui. Toate acestea se leagă de sustenabilitate, economia circulară, reducerea consumului de energie și a poluării și, în ultimă instanță, de o viață mai bună.

O întrebare personală. De ceva vreme ați renunțat la București pentru Bruxelles. Cum e acolo, din punctul de vedere al calității vieții?

Nu am renunțat la București. Locuiesc acum la Bruxelles deoarece președinția Comisiei de mediu este foarte solicitantă și deplasările săptămînale îmi consumau o mulțime de timp. Revin însă la București frecvent și cu plăcere, pentru mine Bucureștiul e „acasă“ și nu cred că voi concepe vreodată un alt „acasă“ decît România.

Revenind la Bruxelles, în ce privește reciclarea și separarea deșeurilor menajere, e o capitală-exemplu. Au reușit să implice marile companii, prin programe de responsabilitate socială. Ceea ce mai pot să adaug e că Bruxelles-ul e un oraș cu spații verzi enorme. Iar în parcuri nu se găsesc nici un fel de construcții, frapantă e starea naturală, lipsa restaurantelor sau a chioșcurilor. Asta duce la o biodiversitate reală. Am fost surprinsă atunci cînd prin curte mi-au trecut veverițe sau vulpi. La Bruxelles, clișeul despre conviețuirea omului cu natura prinde sens.

a consemnat Adina POPESCU

Foto: Robert Anders, flickr