Adoptă o casă la Roșia Montană - cum intervenim?

Claudia APOSTOL
Publicat în Dilema Veche nr. 837 din 5 - 11 martie 2020
Adoptă o casă la Roșia Montană   cum intervenim? jpeg

Roșia Montană este unul dintre punctele fierbinți pe harta patrimoniului în pericol din România, iar amenințările, vechi de 20 de ani, sînt de mai multe feluri: pe de o parte, lipsa investițiilor și a atenției instituționale cu care autoritățile îi erau datoare, iar pe de altă parte, amenințarea reprezentată de dezvoltarea unui proiect minier mamut, care ar fi consumat la propriu cele mai importante elemente ale sitului istoric – galeriile miniere romane. Aceste galerii, alături de tot ceea ce a generat activitatea minieră în două milenii (peisajul industrial, așezarea, fondul construit istoric etc.), se constituie într-o alcătuire unică în lume, așa cum aveau să ne confirme evaluările experților. Din aceste motive, Roșia Montană a activat societatea civilă și comunitatea profesională, aflate într-un contrasens evident și constant cu acțiunile asumate de stat.

Într-un astfel de context particular a apărut Programul Adoptă o Casă la Roșia Montană, derulat din 2012 de Asociația Arhitectură. Restaurare. Arheologie (ARA) în parteneriat cu comunitatea locală statornică. Un mod de abordare inedit, al cărui obiectiv principal este acela de a împiedica distrugerea patrimoniului construit, activînd membri ai comunității, meșteri locali și voluntari proveniți din zone profesionale asociate conservării patrimoniului.

Adoptă o Casă a fost singura inițiativă destinată recuperării patrimoniului construit de la Roșia Montană pînă acum. Am intervenit pe nouă clădiri, iar alte cinci sînt în diferite faze de documentare/autorizare. Campania din 2019 ne-a adus în fața unui adevărat asalt din partea celor care au dorit să contribuie voluntar, „la firul ierbii“: peste 100 de studenți din țară și din străinătate. A fost un an în care ne-am bucurat și de cea mai consistentă implicare a beneficiarilor. În cele două luni și jumătate de activitate am remontat o fierărie istorică, am început lucrările și am avansat consistent la anexa casei parohiale greco-catolice și la Casa Cercetașilor, ambele într-o stare de degradare avansată.

v claudiaapostol jpg jpeg

Casa Cercetașilor are șansa acum să își redobîndească strălucirea și vocația publică. Clădirea se află în piața centrală, către care se deschide printr-o riguroasă fațadă neoclasică. A fost ridicată de o prosperă familie de mineri care în 1884 deschide aici și o prăvălie, în care erau pregătiți ucenici în ale comerțului. Silviu Bocaniciu, proprietarul, era totodată un mare pasionat de fotografie, iar lucrările sale reprezintă azi o importantă sursă documentară nu doar pentru clădirea în care a locuit, azi monument istoric clasat, dar și pentru perioada modernă și contemporană a Roșiei Montane. Am obținut autorizația de intervenție de primă necesitate în 2019 și tot atunci am demarat lucrările. Au fost înlăturate elementele nocive care amenințau integritatea clădirii: planșee de beton, tencuieli de ciment, improvizații „moderne“. S-au refăcut zidurile din piatră seacă, planșele din bîrne de lemn, au fost puse în siguranță zonele puternic afectate, iar pentru 2020 planurile sînt chiar mai ambițioase. Ne dorim ca pînă la finele campaniei să finalizăm fațada, iar spațiile de la parter să se redeschidă publicului. Aici, noul proprietar dorește să amenajeze un mic bistrou din a cărui activitate să poată susține pe mai departe lucrările de renovare, dar și activitatea centrului local de cercetași și a întreprinderii sociale pe care a înființat-o, Made in Roșia Montană, ambele cu sediul în această clădire. Sînt lucrări care vor avea un impact substanțial asupra clădirii, dar și asupra spațiului public, prin recuperarea atmosferei vechiul tîrg minier caracterizat printr-o efervescentă activitate comercială și socială.

Casa Cercetașilor este poate cea mai relevantă dintre intervențiile noastre în raport cu obiectivele pe care ni le-am asumat: o acțiune alimentată de energia voluntarilor și tinerilor specialiști, cu implicarea directă și asumată a celor care vor beneficia de rezultatul final, un rezultat care se întoarce în mod direct și nemijlocit către comunitate, urmînd să găzduiască activități dedicate publicului și comunității. Pe de altă parte, implicarea tinerilor, viitorilor profesioniști, nu rămîne un exercițiu steril, pur didactic, ci este parte a acestui rezultat: ce iese din mîinile lor rămîne aici, la temelia caselor pe care intervenim, iar acest mod de lucru îi motivează și îi responsabilizează, îi face să revină.

Adoptă o Casă este despre pași mici și rezultate mari, despre resurse puține valorificate prin multă energie și entuziasm. Este o abordare apărută din disperarea de a salva și care a evoluat în timp într-un sistem ușor replicabil în alte situri bogate în resurse de patrimoniu. Este în egală măsură un prilej pentru o discuție foarte necesară despre sustenabilitate, etică și solidaritate în raport cu patrimoniul și cu comunitatea din care ajungem astfel să facem parte.

Claudia Apostol este arhitectă. Este membră a Asociației ARA, inițiatoare a proiectului Adoptă o Casă la Roșia Montană.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucraina, „un stat mafiot și corupt care ne-a păcălit pe toți”. Un fost consilier al lui Boris Johnson se dezlănțuie
Fostul membru al Guvernului britanic Dominic Cummings a criticat joi sprijinul acordat de Occident Ucrainei, relatează Politico.
image
De ce doi ofițeri ruși nu l-au salutat pe Putin la parada de Ziua Victoriei VIDEO
Doi ofițeri militari ruși nu l-au salutat joi pe președintele rus Vladimir Putin în timpul paradei anuale pentru Ziua Victoriei, o sărbătoare anuală care marchează înfrângerea sovietică în fața Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial.
image
Pelerinaj la bisericuța care se deschide o dată pe an. „Apa din fântâna de la Smeeni a vindecat și orbi“ VIDEO
În fiecare an, de Izvorul Tămăduirii, în vinerea din Săptămâna Luminată, credincioşii se strâng la locurile cu apă vindecătoare. În Bărăganul din Buzău, acest loc, considerat sfânt, este în comuna Smeeni.

HIstoria.ro

image
Sfârșitul cumplit al savantului Emil Racoviță
După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, Emil Racoviță s-a mutat înapoi la Cluj, găsind nealterate Institutul de Speologie și bogatele sale colecții.
image
Cum au văzut otomanii asediul Constantinopolului?
La inițiativa premierului turc Erdogan, la Istanbul a fost inaugurat, la 31 ianuarie 2009, Panorama 1453, un muzeu centru consacrat cuceririi Constantinopolului de către Mehmet al II-lea în 29 mai 1453.
image
Noi minciuni de la Moscova: „Motivul foametei din anii 1946-1947, din Republica Moldova, este România”
Purtătorul de cuvânt al MID-ului al Kremlinului, Maria Zaharova, a mai debitat o minciună sinistră. De data asta, oficialul rus a criticat Chișinăul pentru comemorarea victimelor foametei organizate de regimul sovietic în anii 1946-47 în Basarabia, declarând că motivul lipsei de produse alimentare a