1001 Dileme
- argument -
Taman înainte de referendum, numărătoarea săptămînilor cu Dileme a ajuns, pe 26 iulie, la o mie (precum volintirii lui Galibardi: „o mie, domnule, numai o mie, dar unul şi unul, dă cu puşca-n Dumnezeu“). Cu numele Dilema au apărut, sub egida Fundaţiei Culturale Române, 559 de ediţii, iar cu numele Dilema veche au apărut 441. Total – o mie. Într-o aşa „atmosferă încărcată“, nu prea era loc să ne sărbătorim sau să marcăm cumva ocaziunea. Am lăsat-o pentru Dilema cu numărul 1001. Am aşteptat să treacă referendumul – carele a devenit un moment marcant în istoria recentă a României. Multă lume am auzit spunînd, în ultimele săptămîni, că trebuie să lase cutare trebuşoară ori activitate ori întîlnire importantă „după referendum“. Nici în scrierile lui Caragiale nu era altfel. „Plebicistul“ era un punct de hotar în dezbaterea politică din O scrisoare pierdută atunci cînd trebuia argumentată – să vezi coincidenţă! – revizuirea Constituţiunii: „S-o luăm de la plebicist...“. Aşa încît am hotărît să marcăm prima mie de Dileme, începînd mia a doua printr-un dosar construit în jurul cîtorva texte antologice ale Patronului. (Aşa i se spune Dumnealui în redacţia noastră, simplu: Patronul. De la dl director fondator citire.)
O dată la o mie de numere, am decis că ne putem permite să-l avem „colaborator“ chiar pe Caragiale, aşa încît am selectat cu grijă cîteva opuri din publicistica dumisale. La sfîrşitul secolului al XIX-lea, marile teme erau cam aceleaşi: de ce avem un Stat, şi nu avem o societate, care e relaţia între cultură şi politică, libertatea opiniilor, cum ne vede Europa etc. etc. Ba chiar şi unele subiecte particulare abordate de Dumnealui în Epoca ori Voinţa naţională par să fi rămas, cu o consecvenţă demnă de o cauză mai bună, şi pe agenda noastră: bunăoară, soarta judeţului Teleorman, „campion“ într-ale politichiei, dar sărac şi bîntuit de nevoi.
Drept pentru care, spre a nu complica şi mai mult situaţiunea prin cine ştie ce comentarii sofisticate despre „actualitatea lui Caragiale“, am reprodus în acest dosar cîteva articole scrise chiar de Patronul nostru (Patron şi atît; nu ne-ar ierta necugetarea de a-l numi, Doamne fereşte, „Patron spiritual“). Plus o recapitulare a „miticismului“, două secvenţe despre televizor şi mall – aceşti doi idoli ai zilelor noastre – şi oarece ştiri memorabile de la „plebicistul“ care tocmai s-a încheiat, dar ale cărui ecouri sînt departe de a se fi stins. Fiţi sănătoşi şi veseli!
