Scrisoare deschisă
Plănuiesc de mult redactarea acestei epistole colegial-dramatice, dar hotărîrea de a nu o mai amîna mi-a provocat-o recentul articol al domnului Andrei Pippidi – „Crime în serie“ (referitor la PUZ-ul ce ameninţă perimetrul Liceului francez). Încă un text excelînd prin competenţă, documentare şi implicare, ce se adaugă intervenţiilor săptămînale în Dilema veche ale cunoscutului istoric – căruia nu pot decît să-i doresc să-şi ducă neobosit mai departe pledoaria pentru oprirea masacrului edilitar care flagelează Bucureştiul. Solidarizarea cu demersul şi atitudinea domnului Pippidi constituie aşadar punctul de plecare al prezentului apel către formatorii de opinie din mass-media.
Sub ochii noştri ai tuturor, de ani de zile, Capitala (şi aşa traumatizată de stricăciunile vechiului regim) e victima unui insidios proces de falsă autodistrugere, cu acte în regulă, în urma căruia mafia cu mănuşi a speculei imobiliare îşi clădeşte imperiul kitsch. Dacă am socoti Bucureştiul o fiinţă, am putea compara această agresiune cu otrăvirea plămînilor prin care oraşul respiră. Se întîmplă însă că tocmai zonele vitale pentru memoria şi atractivitatea lui turistică (!) sînt cele mai de PREŢ în ochii parveniţilor, dornici să se reinventeze, uzurpînd amintirea adevăratei „lumi bune“ care dădea cîndva strălucire şi farmec micului Paris. În termeni mai aspri, dar plastici, îmi vine să spun că, sub privirile noastre placide sau greşit-îngăduitoare, Bucureştiul cheleşte. Locurile dezgolite în cartierele cele mai frumoase şi... „protejate“ se înmulţesc peste noapte, lăsîndu-ne perplecşi. Fapt aparent paradoxal, dacă observăm, pe de altă parte, vigilenţa crescîndă a diverselor ONG- uri, asociaţii, site-uri sau chiar publicaţii pro-patrimonio, tot mai active în ultimii ani. Încît se ridică întrebarea: Cum de rezultatele nu sînt pe măsură? Cum de atîtea voci, proteste sau manifestări în favoarea Bucureştiului istoric (atît cît mai există) nu reuşesc să dejoace strategia celor care tind să-l anihileze? Un răspuns e cuprins în întrebare: chiar absenţa unei strategii în rîndul „pro-bucureştenilor“ explică ineficienţa reacţiilor lor; lipsa solidarizării explicite, a coordonării şi a colaborării consecvente între reprezentanţii societăţii civile, autorităţile culturale şi mass-media.
Oricît de spectaculoase sau convingătoare ar fi, protestele ad-hoc, happening-urile lui Theodor Paleologu, cărţile despre istoria Bucureştilor, expoziţiile sau conferinţele vor fi ignorate cu graţie, atîta timp cît nu se vor coagula într-o strategie mai periculoasă pentru „duşman“, ghidonată de Ministerul Culturii şi susţinută constant de mass-media, în talk- show-uri de mare audienţă, editoriale, spoturi publicitare ş.a.m.d. De ce „băieţii deştepţi“ din imobiliar nu sînt chemaţi la rampă să dea socoteala în legătură cu maltratarea patrimoniului edilitar şi istoric al Bucureştiului? Excelenţi oameni de TV, precum Radu Moraru, Robert Turcescu, Rodica Culcer, Horia Patapievici, Ioana Lupea, Mircea Marian, dar şi Cristian Tabără, Cornel Mihalache, Marina Constantinescu sau Eugenia Vodă ar trebui să folosească prestigiul media, pe care îl gestionează, şi pentru a ţine sub atenţie grava chestiune urbanistică. Nu doar ocazional, ci sistematic. Nu de formă, ci cu scopul precis de a salva ce se mai poate salva. Reunindu-şi eforturile în faţa unui inamic cultural comun. Dacă intervenţiile săptămînale ale d-lui Andrei Pippidi în Dilema veche reprezintă în acest sens un model demn de urmat, nu e doar fiindcă pun pe tapet situaţii concrete bine documentate, dar şi pentru că ilustrează forţa unui demers consecvent, pe termen lung.
În urmă cu cîteva luni, vedea lumina tiparului un volum care ar trebui să existe în biblioteca oricărui om lucid: Raportul comisiei prezidenţiale pentru patrimoniul construit, siturile istorice şi naturale, editat de ICR şi realizat de un colectiv de 21 de prestigioşi specialişti (arhitecţi, istorici, teologi, artişti, ingineri), angrenaţi într-o vastă operaţiune de sistematizare a problemelor şi identificare a soluţiilor pentru salvagardarea patrimoniului naţional. În 400 de pagini, trei mari capitole, zeci de subcapitole şi de fotografii, această posibilă carte de căpătîi oferă o imagine dramatică a ceea ce am putea valorifica dacă am şti să preţuim. Pînă la chestiunea de fond, alta e deocamdată problema, şi anume că valoroasa lucrare nu se află în circulaţie. Din motive derizorii de legislaţie (care ating şi distribuţia altor publicaţii din această categorie, precum cele ale CNSAS), un asemenea subiect de dezbatere zace în umbră, deja ignorat!... Iată de ce, în perspectiva grilei de toamnă, profesioniştii de bună credinţă din mass-media ar trebui să-l recupereze aşa cum merită.
Marina Dumitrescu este jurnalistă la Radio România.
