De ce Europa are nevoie de parteneriate

Andreas von METTENHEIM
Publicat în Dilema Veche nr. 425 din 5-11 aprilie 2012
De ce Europa are nevoie de parteneriate jpeg

- România şi Germania astăzi şi mîine -

Ovidiu Nahoi, corespondentul de la Bruxelles al ziarului Adevărul, un bun cunoscător al chestiunilor europene, care publică şi în această revistă, foloseşte des termenul „axă“ atunci cînd se referă la relaţiile bilaterale, uneori făurind componenţa axei în funcţie de respectiva situaţie actuală, alteori întrevăzînd ruperea acesteia, astfel încît avem cîteodată impresia că axa este o baghetă balansată la înălţimi înfiorătoare deasupra hărţii Europei: uneori în formula Bucureşti-Berlin, alteori Bucureşti-Londra sau chiar şi Paris-Berlin. În vremurile Congresului de la Berlin, căruia România îi datorează independenţa sa statală, termenul axă ar fi fost cu siguranţă unul cît se poate de potrivit. Or, astăzi, acest termen are o încărcătură istorică negativă. Axele încheiate înainte de Al Doilea Război Mondial n-au adus nimic bun omenirii.

Într-o formulare ceva mai birocratică, întrebarea este dacă în marea Construcţie Europeană mai e de fapt loc pentru alianţe secundare specifice sau dacă acestea contrazic categoric ideea europeană. Voi reveni asupra acestui punct.

Poate mai înţelept ar fi să conştientizăm a priori provocările care ne aşteaptă la nivel geopolitic. Nu e cazul să interpretăm cuvîntul „geopolitic“ ca fiind unul pretenţios, ci se impune să-i percepem adevăratul sens. În ultimele decenii, Europa s-a dezvoltat din ce în ce mai mult dintr-un proiect intern într-unul extern. Ordinea mondială este într-o perpetuă transformare. În ţările emergente ale căror societăţi parcurg o creştere efervescentă, capătă formă noi nuclee economice şi politice. Cu treizeci de ani în urmă, Germania exporta de zece ori mai multă marfă decît China; în 2009 China ne-a declasat de pe poziţia de „campion mondial la exporturi“. În douăzeci de ani, India va avea aproximativ de trei ori mai mulţi locuitori decît Uniunea Europeană. Statele europene îşi vor pierde importanţa relativă pe care o are fiecare ţară în parte. Nici un stat european nu va face faţă singur provocărilor cu care ne confruntăm ca urmare a acestor modificări ale raporturilor de forţă în lume. Acest fenomen este valabil pentru Germania în egală măsură ca şi pentru România. Pentru România, de pildă, pericolul de a rămîne în urmă din cauza atracţiei crescînde de care se bucură ţările emergente mari şi cele recent apărute în concurenţa pentru cote de piaţă şi pentru afirmare politică este cît se poate de real.

Şi, pe deasupra, acum trebuie şi să ne facem singuri ordine în propria casă europeană, pe plan politic, dar şi economic. Din punct de vedere politic: se reactivează vechi resentimente şi prejudecăţi. Pare-se că des invocata comunitate a valorilor nu mai este un lucru de la sine înţeles. Din punct de vedere economic: criza datoriilor suverane ne pune faţă în faţă cu provocări despre care nu se poate spune, cu siguranţă, că le vom depăşi cu succes.

Am considerat pînă acum că am capacitatea de a mă transpune, cu succes, în sfere de interes străine, ca un soi de „déformation professionnelle“. Şi totuşi, modul în care presa internaţională, nu doar cea românească, prezintă rolul german în cadrul tentativei de depăşire a crizei m-a lăsat aproape fără replică. Ori sîntem criticaţi pentru reacţia noastră considerată prea timidă la urmările crizei, ori, în acelaşi timp, pentru că le-am impus altor state membre accepţiunea noastră într-un mod necuviincios. Oricum nu poate fi corect să faci ambele lucruri concomitent; personal, consider ambele reacţii eronate.

Acolo unde, ca în tragedia clasică greacă, mînia zeilor se pogoară asupra omenirii, izbucneşte o luptă, o luptă împotriva destinului nedrept, condusă, ce-i drept, cu măreţie, dar sortită eşecului. Spre deosebire de eroul tragic antic, care la final se purifică din propria-i frică de zeităţi şi din mila acestora, anticipez, pentru noi, dimpotrivă, un final pozitiv al crizei actuale.

Opinia publică românească are astăzi o percepţie mult mai critică asupra rolului Germaniei în depăşirea crizei, în comparaţie cu toamna anului 2011, cînd se solicita Germaniei un rol mai activ de conducere, stat considerat astăzi, de departe, drept cel mai influent al Uniunii Europene. De la Consiliul European din decembrie 2011, unde s-a decis „Uniunea stabilităţii“, s-au înteţit însă temerile legate de o poziţie dominantă a Germaniei. Filozoful Andrei Cornea blamează politica britanică, pe care o consideră aflată într-o defensivă fără ieşire şi care nu face altceva decît să lase lucrurile în seama Europei Continentale, în timp ce „etatismul franco-german“ ar obliga la asumarea „ordinii contabilităţii germane, fără crîcnire“. Alţii afirmă că Germaniei i-a fost atribuit rolul de „administrator al crizei economice la propria dorinţă“.

Şi Tom Gallagher, expertul britanic pentru România, se lamenta recent de „dominaţia colosală“ a „duopolului franco-german“, fără ca el sau vreun alt critic să explice cine ar trebui să înlocuiască tandemul franco-german chemat să salveze Europa aflată la ananghie cu întreaga responsabilitate în soluţionarea unor crize de amploare inerentă greutăţii celor două ţări. Şi faptul că, într-o situaţie de criză, partenerii mai mari acţionează cu fermitate, nu în ultimul rînd graţie puterii pe care o deţin, este nu doar scuzabil, ci imperios, şi, de altfel, aşteptat.

Riscul de nerambursare a unor credite pentru guvernul federal se cifrează actualmente la peste 100 de miliarde de euro. Pentru a folosi o expresie germană la modă, cu efect împăciuitor al enunţului lexical, este de la sine înţeles că guvernul german participă activ la conceptul de salvare.

Încă din 2009 România păşeşte pe calea consolidării fiscale, din proprie convingere şi în folos propriu. Nici mediul politic, inclusiv opoziţia, nici mass-media nu pun sub semnul întrebării participarea României la pactul fiscal. Germania nutreşte un respect major pentru România pentru că ştie ce înseamnă pentru oamenii din această ţară faptul că România se implică atît de ferm în consolidarea bugetului de stat. Nu poate fi nicidecum vorba de o politică bugetară după „model german“, căreia ţări membre UE „mai puţin bogate“ nu ar fi pregătite să-i facă faţă, aşa cum reiese din unele comentarii publicate.

În mod regretabil se mai vehiculează şi supoziţia că ţările „puternice“ ale Europei ar putea să profite de situaţia actuală pentru a „reseta“ Europa şi pentru a-şi direcţiona problemele economice şi sociale spre cele mai slabe. Germaniei i se reproşează că ar sufoca statele membre mai slabe cu excedentul său de export şi competitivitatea sa. Nici acest reproş nu este just.

În pofida diverselor prejudecăţi, nu neglijăm componenta de creştere a managementului crizei. Tematica „creşterii“ ocupă un loc prioritar pe agenda de politică europeană a guvernului federal. Important este faptul că, la 1 martie, Consiliul European a adoptat, în afara deciziei de continuare a strategiei de consolidare în Europa, şi o serie de măsuri concrete privind promovarea creşterii şi sporirea competitivităţii. Consiliul European a trasat numeroase sarcini care vor trebui acum implementate.

Să nu uităm că a face economii ţine şi de propriul grad de competitivitate. Nu degeaba Germania este locomotiva creşterii în zona euro: profităm acum de pe urma eforturilor noastre pentru reformă şi a limitărilor autoimpuse, de exemplu în ceea ce priveşte cheltuielile sociale şi moderarea creşterilor salariale. Germania contribuie astăzi în mod substanţial la reechilibrarea economiei europene. Consumul este în creştere în Germania. Germania a fost cea care a împiedicat, o dată în plus, descreşterea în zona euro, în ultimul trimestru.

În cazul criticilor exprimate, în care teama de ameninţări se întrepătrunde dezastruos cu argumente de fond, este vorba despre dezbaterea privind politica economică corectă. Ţări diferite, aflate în situaţii istorice diferite, au nevoie de politici fiscale diferite? Oare economisind putem ajunge la însănătoşire economică? Cine formulează aceste întrebări dă naştere la suspiciunea de a nu fi înţeles fie principiul monedei comune, fie căderea Greciei. Nu pot detalia aici acest aspect. Dar chiar şi în cazul unei politici bazate mai mult pe cerere – aşa cum susţine candidatul francez la alegerile prezidenţiale, François Hollande –, cetăţeanul ar constata uimit că nici aceasta nu va putea fi concepută şi aplicată, par la force des choses, decît împreună cu puterile economice din cadrul UE.

Nu mai există cale de întoarcere – nici pentru noi, şi nici pentru partenerii noştri. Am fi cu toţii puternic loviţi de un eşec al proiectului european. De aceea, Europa fără frontiere este un concept indiscutabil. Germania este situată în centrul Europei. Timp de secole a suferit cînd Europa era în conflict. Chiar dacă economia noastră este foarte dinamică, noi depindem de Europa în aceeaşi măsură ca şi celelalte state membre. Tocmai de aceea ne asumăm responsabilitatea să dezvoltăm în continuare proiectul european, împreună cu vecinii noştri şi chiar şi în condiţii fiscale dificile. Însă cheia soluţionării nu poate consta în faptul că Germania trebuie să exporte mai puţin şi să consume mai mult. Acum este rîndul ţărilor cu deficit bugetar să-şi îmbunătăţească competitivitatea. Germania nu poate achiziţiona mai multe produse din sudul Europei decît într-o anumită măsură, însă poate ajuta statele din această regiune să investească mai mult în educaţie şi să intre pe pieţele internaţionale cu produse calitativ superioare.

Constat că Germania şi România merg, în general, în toate aceste privinţe, pe acelaşi drum.

Germania îşi recapătă încrederea în ideea europeană. În realitatea românească, aşteptările de la „Europa“ (că doar facem parte din aceasta!) au scăzut. Pe de altă parte, încrederea în instituţiile europene este mare.

Faptul că singura dezbatere publică pe teme europene din România tratează accesarea fondurilor UE este regretabil şi umbreşte uşor realizarea îmbucurătoare a Guvernului României de a-şi orienta politica externă, în contextul unor deziderate de politică europeană şi a unor necesităţi atlantice ale politicii sale externe, în favoarea politicii europene.

Cum trebuie, însă, să ne imaginăm mecanica acestei politici europene?

Trenul nu rulează doar pe o singură axă. Similar, şi în cadrul proiectului european se formează şi se schimbă, în funcţie de temă, alianţe, prietenii şi aşa-numite parteneriate strategice care corespund diferitelor interese din domeniul respectiv. Fiecare stat membru pune accente diferite în relaţia cu Rusia, fiecare stat membru cîntăreşte în mod diferit importanţa creşterii economice faţă de protecţia mediului, nu fiecare stat membru este, spre exemplu, dispus să reducă subvenţiile pentru agricultură în favoarea unor politici de creştere şi inovare, şi nu fiecare stat membru are aceeaşi poziţie faţă de recunoaşterea internaţională a Kosovo. Este adeseori vorba despre eforturi pentru obţinerea unor poziţii comune, însă şi statele membre mai mari sînt obligate la compromisuri, acordînd atenţie celor mai mici. Există, deci, multe axe, şi este foarte firesc să fie aşa.

Relaţia politicii europene cu cele 27 de state membre în contextul relaţiilor bilaterale existente între acestea este complexă, reciprocă, complementară, paralelă, este cum doriţi dumneavoastră, dar fără să se excludă una pe cealaltă.

Europa parcurge, în prezent, cea mai gravă criză de încredere a existenţei sale, iar acest lucru se răsfrînge şi asupra relaţiei de încredere între statele membre. Numai dacă vom reconsidera capitalul de încredere pentru fiecare ţară în parte, vom înţelege mai bine motivele şi acţiunile fiecărui partener, lucru la care, fireşte, va trebui să contribuie fiecare, vom putea recîştiga şi încrederea în marele proiect european. Iar Germania vrea să fie şi ea bine înţeleasă. Şi noi avem, la rîndul nostru, probleme cu aşa-zisul „rol de lider“. De aceea avem nevoie şi de parteneriate între noi. Ele constituie biotopul politic în care se poate dezvolta încrederea între statele membre.

În timp ce, pentru noi, „Bruxelles-ul“ este hotărîtor, în România tendinţa de a face şi a înţelege politica europeană în oglinda relaţiilor cu fiecare ţară membră în parte este mai accentuată. Şi aici poate să apară neînţelegerea cu privire la „axe“. În acest sens atît politica, economia şi cultura, cît şi relaţiile dezvoltate de-a lungul istoriei joacă un rol important.

Să luăm spre exemplu Franţa: prezenţa ei puternic civilizatoare în România, aşa cum se manifestă ea în limbă, cultură şi arhitectură, contează în autopercepţia românească mai mult decît toate punctele comune la nivel UE. Faptul că, atunci cînd se ajunge la conflicte, iritarea este deosebit de mare – aşa cum s-a întîmplat recent – nu face decît să confirme acest diagnostic.

În nobila competiţie pentru „afinitatea spirituală“, şi Germania poate ocupa aici, în ţara dumneavoastră, un loc respectabil. În acest sens, minoritatea germană, cu întrepătrunderile ei familiale în ambele ţări, precum şi apropierea de limba şi cultura germană în Bucovina, Transilvania şi Banat joacă un rol care depăşeşte cu mult prezenţa numerică a acestei minorităţi. La acestea se adaugă – şi nu vă spun nici o noutate – influenţele intelectuale care gravitează în jurul unor personalităţi ca Eminescu, Caragiale, germanofilii, precum şi colaborarea remarcabil de strînsă în domeniul şcolar şi universitar. O industrie germană fiabilă şi dornică de investiţii care intră în joc şi acolo unde alţii au plecat, lăsînd un loc gol, precum şi – în cele din urmă – o mare răspîndire a limbii noastre ca limbă străină sînt elemente care rotunjesc această imagine. Depăşirea sistemelor comuniste în anii de destin 1989-1990 îi leagă pe români de germani pînă în ziua de astăzi, în pofida premiselor şi a efectelor diferite, dacă le privim în detaliu. În acest sens, amintim – în lumina recentului eveniment – faptul că nu mai puţin decît însuşi preşedintele Republicii Federale Germania, Joachim Gauck, a avut la sfîrşitul anilor ’90, în fosta sa funcţie de şef al autorităţii care se ocupa de dosarele STASI, o contribuţie însemnată la înfiinţarea CNSAS.

Contactele noastre bilaterale pur şi simplu există, avînd propria lor valenţă şi raţiune de a fi. Ele dau viaţă „relaţiilor“ noastre, fie în plan politic, economic, cultural sau emoţional, şi nu au nevoie de stabilirea unui scop în politica europeană. În acelaşi timp însă, ele ne oferă şi şansa de a aduce o veritabilă contribuţie la opera de unificare a Europei, aşa cum există numai în relaţiile româno-germane. Partenerii noştri români ar trebui să ştie să valorifice această şansă, mai bine decît au făcut-o pînă acum.

● La originea densei noastre reţele de instituţii educaţionale şi culturale, unice în Europa de Est, care permite României o apropiere a elitelor sale de Europa, se află minoritatea germană. Eforturile noastre în domeniul pregătirii profesionale, unul dintre articolele noastre de export în plan spiritual, ţin mai degrabă de prezent. Împreună cu firmele germane dorim să contribuim la îmbunătăţirea pregătirii forţei de muncă specializate.

● Germania creează locuri de muncă mai mult ca oricare alt stat membru UE, lucru pentru care firmele germane sînt, de altfel, serios criticate la ele acasă.

● Creşterea economică a Germaniei consolidează exportul românesc mai mult decît oricare alt stat membru.

România contribuie, la rîndul său, la crearea unor relaţii politice mai strînse, bazate pe încredere. Frumoasa mea ţară-gazdă este un partener puternic, bine conectat în Europa de Sud-Est, cu care merită în orice privinţă să dialoghezi pe probleme de migraţie, extindere, securitate, dar şi de transfer de energie. Datorită poziţiei sale expuse cu mai multe frontiere externe ale UE, a bunelor sale relaţii cu ţările Parteneriatului Estic, cu cele din Balcanii de Vest şi cu Turcia, precum şi datorită poziţiei sale geostrategice la Marea Neagră, ea poate avea o contribuţie majoră într-un asemenea dialog de politică externă. Agenda relaţiilor româno-germane este, deci, plină. În folosul ţărilor noastre şi în folosul Europei, exact aşa cum prevede Tratatul de prietenie româno-german, care împlineşte luna viitoare 20 de ani şi pe care dorim să-l aniversăm.

Nicolae Iorga spunea cîndva că rădăcina convingerilor este experienţa. De aceea, construind pe experienţa acumulată în cooperarea româno-germană din ultimele decenii, nu avem de ce să ne temem pentru viitorul ţărilor noastre într-o Europă unită. 

Acest articol are la bază discursul ţinut de ambasadorul Germaniei, Andreas von Mettenheim, în 26 martie 2012, la Institutul de Studii Germane al Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca.

De unde vine gazul cînd nu mai vine de la ruși – și cu cine îl împărțim? jpeg
Ce aşteaptă un om de dreapta de la un nou partid de dreapta
Am fost invitat să ţin un discurs la lansarea noului partid M10 – condus de Monica Macovei. Am avut impresia, după aplauze în primul rînd, că sala a rezonat bine la ideile exprimate. Urez mult succes acestui nou partid şi mă gîndesc cu drag la prietenii care au făcut acest pas.
Moştenire jpeg
Moştenire
Cu mulţi ani în urmă, unul dintre cei mai buni prieteni ai mei a fost condamnat la închisoare. Fusese prins într-o afacere ilegală ce implica bani şi politică, în statul Maryland. Desigur, asta nu era ceva anormal pe-atunci – uitaţi-vă doar la povestea fostului vicepreşedinte Spiro Agnew, unul dintre prietenii lui.
"Ştiinţa şi filozofia vizează, ambele, domeniul existenţei obiective"   interviu cu Cristian COCOŞ jpeg
"Ştiinţa şi filozofia vizează, ambele, domeniul existenţei obiective" - interviu cu Cristian COCOŞ
Originar din România, Cristian Cocoş are o carieră reuşită în străinătate, lucrînd la Mayo Clinic din Minnesota, SUA, motiv pentru care Claudia Silaghi de la Romanian Education Foundation (organizaţie preocupată de facilitarea accesului românilor la educaţie în străinătate) i-a luat un interviu.
Nu vă fie frică, euro nu pică jpeg
Nu vă fie frică, euro nu pică
„Zona euro e cu mult mai puternică decît se crede. Iar cînd se vorbeşte despre fragilitatea zonei euro, se subestimează capitalul politic investit în acest proiect“ – a spus Mario Draghi, preşedintele BCE, la o conferinţă din Londra în luna iulie.
"Esticii au trecut prin experienţa incertitudinii  Transformarea şi sinteza culturală a Europei de azi trec prin Est"   interviu cu Bogdan SUCEAVĂ jpeg
"Esticii au trecut prin experienţa incertitudinii. Transformarea şi sinteza culturală a Europei de azi trec prin Est" - interviu cu Bogdan SUCEAVĂ
Aş putea specula faptul că Bogdan Suceavă e matematician, deşi nici cu scriitorii nu mi-e ruşine: cu ce simţ neştiut se ridică ei deasupra întîmplărilor, spre a distinge curentul istoriei? Aş putea specula faptul că trăieşte departe de România, dar ştiu că ţara natală îi este lipită, ca o cochilie de melc, de fiinţa călătoare.
Indiile galante   iradiantul gest inaugural jpeg
Indiile galante - iradiantul gest inaugural
Aceste notaţii întîrziate încearcă să descrie o experienţă. Una ireductibilă oricăror prejudecăţi. Experienţă a bucuriei pure. Relativa distanţare în timp poate fi benefică unui reportaj sui generis suportînd, fără preţiosul ambalaj bun la toate, reflexii subiective.
Un viol prezumtiv şi blocarea înjurăturilor jpeg
Un viol prezumtiv şi blocarea înjurăturilor
În Germania există, încă din 1956 – după modelul British Press Council, „Der Deutsche Presserat“ – Consiliul german al presei, alcătuit din jurnalişti, care supraveghează atît respectarea libertăţii presei, cît şi a unor deziderate etice elementare.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Diabolizarea ideologică a germanilor din România
Germanii din România au fost consideraţi, în totalitatea lor, nazişti, deci culpabili, astfel că, în viziunea liderilor Frontului Plugarilor, condus de Petru Groza, şi ai Partidului Comunist, orice măsură punitivă îndreptată împotriva întregului grup etnic capătă valoare silogistică.
Tradiţia tectonică jpeg
Tradiţia tectonică
Tectonica este ştiinţa alcătuirii, a articulării prin edificare într-un ansamblu a unor lucruri altminteri disparate, astfel încît ele să dea seama despre distribuţia corectă, armonioasă, a forţelor, a tensiunilor de pe pămînt. Arhitektonul este bătrînul, şeful echipei de tektoni, singurul care ştie de la început cum va arăta clădirea, edificiul încă neterminat.
Diaconescu  Cristian sau Cristi? jpeg
Diaconescu. Cristian sau Cristi?
Ministru de externe în cabinetul Mihai Răzvan Ungureanu, Cristian Diaconescu a devenit cunoscut acum vreo zece ani, după ce, în 2000, devenise secretar de stat în acelaşi minister pe care îl conduce acum. Între aceste date, a pendulat de la Externe la Justiţie şi de la PSD la UNPR, cu graţie şi sex appeal. Cum a făcut el asta? Şi la ce fel de viitor îl predispune?
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Şansele revoluţiei ruse - interviu cu Lilit GEVORGYAN
Cu toate amplele proteste de după parlamentarele din decembrie, Putin n-a pierdut partida. Vor apărea însă mişcări politice noi şi contracandidaţi-surpriză – explică Lilit Gevorgyan, cercetătoare specializată în spaţiul ex-sovietic.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Verticala puterii - cum funcţionează putinismul
Structura instituţională a statului rus este astfel construită încît factorul principal în formarea percepţiei despre sine şi despre locul statului în lume vine de la autoritatea supremă cu puteri cvasimonarhice a preşedintelui şi administraţiei sale. Direcţia societăţii este în cea mai mare parte dirijată de elitele de la Kremlin.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Către eurorealism
Potrivit Eurobarometrului din primăvara trecută, 56% dintre români au o părere pozitivă despre Uniunea Europeană. În timp ce media europenilor care au o imagine bună despre UE a scăzut cu 7 procente faţă de 2009, ajungînd la 40%, la români media a crescut cu tot atît.
Cazul Fjordman jpeg
Cazul Fjordman
„Înţeleg că oamenii au nevoie de un ţap ispăşitor şi, acum, cînd Breivik este în spatele gratiilor, am şanse să devin ţapul ispăşitor la îndemînă, mai ales fiindcă sînt singurul norvegian pe care îl citează.“ Cel care a publicat zeci de articole online sub pseudonimul Fjordman, autorul cel mai citat de Breivik în „manifestul“ său şi indicat de terorist ca idol, s-a dus, după cum mărturiseşte, de bunăvoie la poliţie.
Elveţia şi România jpeg
Elveţia şi România
Identitatea naţională şi mitologia care contribuie la fondarea ei sînt concepte cu rădăcini vechi, dar ale căror ecloziune şi dezvoltare pot fi situate, pentru cea mai mare parte a ţărilor europene, în cea de-a doua jumătate a secolului al XVII-lea. În această epocă, elitele cantoanelor elveţiene, ca şi cele ale diferitelor entităţi, care formează România de azi, descoperă interesul faţă de istoria romană.
Scrisoare deschisă jpeg
Scrisoare deschisă
Sub ochii noştri ai tuturor, de ani de zile, Capitala (şi aşa traumatizată de stricăciunile vechiului regim) e victima unui insidios proces de falsă autodistrugere, cu acte în regulă, în urma căruia mafia cu mănuşi a speculei imobiliare îşi clădeşte imperiul kitsch. Dacă am socoti Bucureştiul o fiinţă, am putea compara această agresiune cu otrăvirea plămînilor prin care oraşul respiră.
"Gestul de a veni în întâmpinarea celuilalt, în căutarea lui, reprezintă un nivel mai profund al dezvoltării” jpeg
"Gestul de a veni în întâmpinarea celuilalt, în căutarea lui, reprezintă un nivel mai profund al dezvoltării”
François Farah este Reprezentant UNFPA (Fondul ONU pentru Populaţie) pentru România şi Director de Ţară pentru FRI Macedonia, Moldova şi Serbia şi, de asemenea, responsabil pe probleme de securitate ONU în România. Este doctor în demografie socială, a lucrat în multe ţări din lume pe probleme de dezvoltare şi iubeşte România pentru căldura locuitorilor săi.
Europa Liberă   fereastra spre România şi spre lume jpeg
Europa Liberă - fereastra spre România şi spre lume
Ross Johnson a fost director al Radio Europa Liberă între 1988 şi 2002. La Bucureşti, Ross Johnson a pledat pentru strîngerea de fonduri necesare digitalizării arhivelor REL. El a anunţat că este posibil un acord între Institutul Hoover şi IICCMER şi Arhivele Naţionale, pentru a aduce la Bucureşti copii ale arhivelor REL.
Șoapte pe hîrtie jpeg
Șoapte pe hîrtie
Anul trecut am luat parte la un spectacol neobişnuit. Un artist pe nume Tino Sehgal a îndepărtat toată „arta“ din Muzeul Guggenheim din New York, a strîns un grup de vorbitori buni şi le-a cerut să înceapă conversaţii cu vizitatorii muzeului despre „progres“ – ce consideră că este, dacă cred că acesta există măcar. Eu m-am numărat printre vorbitori.
Despre imagini culturale şi cuvinte tipărite – interviu cu Daniela ZECA BUZURA, jurnalistă şi scriitoare jpeg
Despre imagini culturale şi cuvinte tipărite – interviu cu Daniela ZECA-BUZURA, jurnalistă şi scriitoare
A absolvit Facultatea de Litere şi Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, în cadrul Universităţii Bucureşti. În calitate de realizator al Televiziunii Române, Daniela Zeca-Buzura a semnat peste 200 de emisiuni de autor, între care Cafeneaua artelor, Librăria pe roţi, Ceva de citit. Seria tematică Faţă în faţă cu autorul a fost distinsă de Uniunea Scriitorilor din România cu Premiul Special pentru reflectarea în programe de televiziune a vieţii literare româneşti şi cu Premiul Naţional
"Pălăria şi cuierul m au emoţionat întotdeauna"   interviu cu Constantin Abăluţă jpeg
"Pălăria şi cuierul m-au emoţionat întotdeauna" - interviu cu Constantin Abăluţă
Licenţiat în arhitectură, Constantin Abăluţă (n. 1938) a profesat arhitectura pînă la începutul anilor ’60. În 1964 a debutat cu volumul de poezie Lumina pămîntului, a publicat şi volume de dramaturgie, proză, critică şi istorie literară, şi a tradus din autori americani, francezi, belgieni (Baudelaire, Charles Cros, Werner Lambersy, Carl Norac, Vahe Godel, Stevens, Th. Roethke, Dylan Thomas, Frank O’Hara etc.). Ultimul volum de poezie, Cineva care nu mă cunoaşte umblă pe străzi, a apărut anul t
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Mîine în bătălie să te gîndeşti la mine
Preşedintele George W. Bush e cunoscut pentru că a proclamat drept punct Preşedintele George W. Bush e cunoscut pentru că

Adevarul.ro

image
Cât de mult ne influențează emoțiile destinul. Psiholog: „Cine le stăpânește, își controlează cu adevărat viața”
Nu punem mare preț pe forța emoțiilor, considerând că, de fapt, gândurile și programele mentale sunt cele care ne controlează destinul. Acest lucru este adevărat doar într-o anumită măsură, pentru că stările pe care le experimentăm zilnic au un rol determinant în viața personală și profesională.
image
Cel mai mare inamic al speciei umane. Are numai 6 mm, dar ucide anual aproape un milion de oameni
Cel mai mare inamic al umanității este de fapt o insectă banală, pe care o întâlnim inclusiv în România. Țânțarul este responsabil de moartea a 830.000 de oameni anual, iar specialiștii consideră că această insectă prin efectele produse a schimbat efectiv istoria umanității.
image
Tânăra care a făcut un scop în viață din a-i ajuta pe alții. Bistro-ul ei social, loc de întâlnire al celor ce vor să ajute
Când dorința de a face bine întâlnește inteligența umană, iese un bistro social. O tânără din Baia Mare a pus bazele unei astfel de afaceri tocmai din dorința de a face bine. Despre inteligența ei ne-a convins în momentul în care a început să vorbească despre această afacere, făcută pentru a ajuta

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.