Nu vă fie frică, euro nu pică

Corneliu HAREA
Publicat în Dilema Veche nr. 462 din 20-26 decembrie 2012
Nu vă fie frică, euro nu pică jpeg

„Zona euro e cu mult mai puternică decît se crede. Iar cînd se vorbeşte despre fragilitatea zonei euro, se subestimează capitalul politic investit în acest proiect“ – a spus Mario Draghi, preşedintele BCE, la o conferinţă din Londra în luna iulie. Remarca sa explică perfect de ce uniunea monetară continuă să existe, în ciuda prognozelor euroscepticilor. Draghi a mai declarat că „euro este ireversibil şi vom face orice este necesar pentru a-l păstra“, ceea ce a calmat considerabil bursele internaţionale pînă în ziua de azi.

Cînd a făcut aceste declaraţii, Draghi ştia că îşi pune credibilitatea în joc şi că nu avea dreptul la bluff. Iar în septembrie, s-a ţinut de cuvînt, lansînd un program nelimitat de cumpărare a obligaţiunilor de stat, în schimbul unei stricte condiţionalităţi privind asistenţa financiară. Cu acest plan, Draghi a admis ceea ce economiştii cereau deja de doi ani, şi anume ca BCE să devină creditor de ultim resort, pentru a evita atacurile speculative asupra statelor fragile şi asupra monedei unice.

Pînă în prezent, UE a fost foarte eficientă în a adopta reforme de convergenţă economică pe termen lung, în schimb a fost extrem de ineficientă în a aborda în mod urgent problemele acute ale crizei euro. În faţa acestei situaţii, BCE a decis în final să intervină pe cont propriu, în ciuda opoziţiei Germaniei.

Desigur, dacă acest program era lansat mai repede, probabil că astăzi UE n-ar mai fi intrat într-o nouă recesiune, şomajul nu ar fi la un nivel atît de înalt, iar băncile europene nu ar fi trecut prin acelaşi şoc ce le-a costat sute de miliarde, în lichidităţi pierdute. Totuşi, mai devreme decît niciodată, UE, prin intermediul BCE, a demonstrat din nou că nu e doar o simplă organizaţie, ci un proiect ireversibil, în care se investeşte în continuu.

Alături de programul BCE, care e un pas foarte important spre întărirea uniunii monetare, se află Pactul Fiscal, care a fost semnat de 25 din cei 27 membri ai UE. Această reformă ar fi primul pas spre o uniune fiscală în sînul UE. Desigur, deocamdată nu este vorba despre crearea unor taxe federale şi nici despre armonizarea sistemelor de impozitare. Însă Pactul Fiscal prevede crearea unui sistem centralizat de validare a bugetelor naţionale, cu sancţiuni automate în caz de excese. Ceea ce îl poate face un instrument eficient de luptă contra indisciplinei bugetare, de evitare pe viitor a repetării unui scenariu grec.

Pînă în acest moment, 8 ţări membre ale zonei euro, din 12 necesare, au finalizat procesul de ratificare a Pactului Fiscal. În Franţa, Estonia şi Irlanda, procesul de ratificare este în curs, existînd şanse foarte bune ca tratatul să intre în vigoare în ianuarie 2013. În România, deşi ratificarea a avut loc, din motive neclare aceasta încă nu a fost depusă la Bruxelles.

Însă pactul fiscal îşi are limitele sale, deja vizibile. Dacă acesta ar fi existat de la crearea zonei euro, state precum Spania ori Irlanda nu ar fi fost niciodată sancţionate pînă în 2009 – pentru că nu erau niciodată în deficit, ci, din contră, aveau venituri bugetare excedentare, stimulate în special de boom-ul imobilar. Or, liderilor politici nu le place să ţină cont de indicaţiile unui eurocrat cînd economia merge excelent. Iar pentru nerespecarea acestor recomandări, tratatul nu prevede nici un fel de sancţiuni.

Problemele Irlandei şi Spaniei sînt identice cu ale Islandei. Toate au fost disciplinate, cu bugetele publice puse în ordine. În schimb, sistemul bancar, ce a alimentat în ultimul deceniu o enormă bulă imobiliară, a intrat în colaps. Desigur, şi guvernele poartă o parte din vină, pentru că nu au ştiut să reglementeze industria bancară, doar au preferat să culeagă taxe din veniturile bancare excesive. Pentru a preveni acest gen de situaţii – în care statul flirtează cu băncile în timpuri bune şi trebuie să le salveze de la faliment în timpuri nefaste – se impune o uniune bancară la nivel european.

Despre o astfel de idee se discută din iunie, după ce oficialii germani au declarat în mod repetat că băncile spaniole ar putea fi finanţate direct de către MES doar în cazul unei uniuni bancare. Propunerile nu s-au lăsat mult aşteptate, Comisia Europeană fiind, ca de obicei, un iniţiator ambiţios. Propunerea iniţială era ca toate cele peste 6 mii de bănci din zona euro să treacă sub aripa BCE într-un mecanism unic de supraveghere. Într-o uniune bancară, reglementările privind capitalul şi lichiditatea, inclusiv schemele de protecţie a clienţilor, ar fi unice. Însă cel mai important, în caz de insolvabilitate, băncile vor fi recapitalizate nu din banii unui singur stat, ca în prezent, ci dintr-un fond special, cel mai probabil MES. Acest punct este esenţial, pentru că ar rupe cercul vicios prin care statul şi sistemul bancar se afectează reciproc: statul se împotmoleşte în datorii injectînd sute de miliarde în sistemul bancar, iar băncile se expun riscului suveran, fiind forţate să finanţeze împrumuturile statului.

O uniune bancară ar evita şi actuala fragmentare din zona euro. În ultimii doi ani, băncile germane au început să evite piaţa franceză, băncile franceze şi germane se retrag din Spania, băncile spaniole se retrag din Portugalia, iar din Grecia a plecat cam toată lumea. Aceste mişcări interne izolează tot mai mult zonele vulnerabile, împiedică circulaţia liberă a capitalului şi complică enorm obiectivul BCE de a avea o transmisiune monetară eficientă în toate statele zonei euro. Astfel, fragmentarea zonei euro duce de fapt la fragmentarea Pieţei Unice, un pilon esenţial al UE.

Propunerile ambiţioase ale Comisiei Europene vor fi cu siguranţă temperate de membrii mai reticenţi ai UE, precum Germania. Wolfgang Schäuble a declarat deja că Germania nu doreşte să cedeze controlul tuturor băncilor către BCE, invocînd dificultăţi de ordin administrativ, propunînd în schimb ca BCE să controleze doar băncile majore, adică între 20 şi 60 de bănci. În realitate, opoziţia germană e probabil mai mult motivată politic, băncile de economii regionale fiind foarte influente politic. În plus, este bine cunoscut că şi băncile mici pot crea probleme. În Spania, criza imobiliară a pornit nu de la jucătorii mari, Santander ori BBVA, ci de la casele mici, regionale, care, ironic, au obţinut finanţări masive de la landesbank-urile germane. În plus, o uniune bancară incompletă ar putea afecta încrederea investitorilor în băncile mici, ce nu vor fi reglementate la fel de sever.

Desigur, să monitorizezi eficient 6 mii de bănci nu e un lucru aplicabil în cîteva luni. Este nevoie de investiţii în sisteme, infrastructură şi cadre calificate, care, toate, necesită timp. Însă aceste dificultăţi nu trebuie să reducă din voinţa de reformare, mai ales cînd miza reformei este întărirea Pieţei Unice. Tocmai de aceea, Comisia Europeană prevede implementarea uniunii bancare în 3 faze: mecanismul trebuie definitivat pînă la finele acestui an; de la 1 iulie 2013 băncile mari să treacă sub controlul BCE; iar din 2014 BCE va prelua controlul asupra tuturor băncilor europene. În acelaşi timp, sarcinile administrative vor rămîne delegate instituţiilor locale, mai ales că BCE nu dispune încă de capacitatea logistică şi de personalul necesar pentru a le gestiona.

Germania doreşte, de asemenea, să aibă o mai mare putere de vot decît are în cadrul BCE (un stat = un vot), de frică să nu fie din nou ignorată, cum a fost recent în cadrul BCE. Suedia se îngrijorează despre dreptul de vot al statelor ce nu sînt membre ale zonei euro. Temeri similare au şi alte state non-membre a zonei euro, precum Cehia, Ungaria sau Polonia. Pentru a tempera aceste critici, un vot cu o majoritate calificată ar putea fi o soluţie de compromis. Luxemburg, de asemenea, ar putea să aibă mari rezerve faţă de o eventuală uniune bancară, avînd în vedere statul său special de centru financiar cu un cadru juridic atractiv. Multe bănci europene şi-au deschis filiale la Luxemburg pentru a crea montaje financiare ce ar fi imposibile în alte ţări. Pe de altă parte, Franţa şi Germania au interes deosebit de a vedea Luxemburgul în noua uniune bancară, pentru eliminarea unor avantaje de ordin fiscal şi juridic ce le poate oferi Marele Ducat.

Oponenţii ideii sînt aceiaşi. George Osborne, ministrul de Finanţe britanic, deşi susţine proiectul, a declarat că Marea Britanie nu va participa într-o uniune bancară ce ar obliga contribuabilii britanici să plătească pentru recapitalizarea băncilor europene. Nefiind parte din zona euro, nesemnatară a pactului fiscal şi deja ferm opusă noului proiect privind taxa pe tranzacţii financiare, Marea Britanie nu e interesată de acest proiect. Cerinţele Marii Britanii privind privilegii speciale pentru piaţa financiară londoneză, fără a suporta nici un cost, sînt, evident, inacceptabile pentru UE şi nici nu merită a fi discutate.

Încă e neclar dacă această reformă necesită o nouă modificare a tratatului UE – Comisia Europeană susţine că nu, Germania, Finlanda şi Olanda au altă opinie. De altfel, cele trei se opun în prezent şi unui ajutor retroactiv pentru băncile spaniole şi irlandeze. În orice caz, uniunea bancară, dacă e dusă cu bine la capăt, ar putea deveni cea mai importantă reformă financiară de la crearea euro. UE ar căpăta astfel autoritatea asupra supravegherii financiare şi ar scoate de sub povara statelor asigurarea stabilităţii bancare.

Astfel, convergenţa economică din sînul UE urmează a fi construită pe trei piloni: o uniune monetară în care BCE devine creditor de ultim resort, o uniune fiscală, ale cărei baze s-au pus recent, şi, în final, o uniune bancară, în care controlul băncilor este transferat de la nivel naţional la nivel european. Drumul către convergenţă nu e uşor, însă, după vorbele lui Draghi, nu trebuie subestimată voinţa şi capitalul politic investit în Uniune. De fapt, premiul Nobel obţinut de UE nu face decît să confirme cît de remarcabilă este această Uniune. După 50 de ani de pace şi stabilitate, UE este, probabil, cel mai de succes proiect politic de la crearea SUA. Acum, UE trebuie să demonstreze că poate deveni şi cel mai de succes proiect economic.

Corneliu Harea este colaboratorul Europuls pe chestiuni economice şi lucrează în prezent pentru Société Générale Paris în calitate de analist financiar pe sectorul pieţei monetare. Originar din Chişinău, a absolvit Masterul „Bănci şi Finanţe“ al Universităţii Paris-Dauphine, iar de curînd a devenit asistent universitar la Universitatea Panthéon-Assas.

Articol obţinut prin intermediul Foreign Policy România 

De unde vine gazul cînd nu mai vine de la ruși – și cu cine îl împărțim? jpeg
Ce aşteaptă un om de dreapta de la un nou partid de dreapta
Am fost invitat să ţin un discurs la lansarea noului partid M10 – condus de Monica Macovei. Am avut impresia, după aplauze în primul rînd, că sala a rezonat bine la ideile exprimate. Urez mult succes acestui nou partid şi mă gîndesc cu drag la prietenii care au făcut acest pas.
Moştenire jpeg
Moştenire
Cu mulţi ani în urmă, unul dintre cei mai buni prieteni ai mei a fost condamnat la închisoare. Fusese prins într-o afacere ilegală ce implica bani şi politică, în statul Maryland. Desigur, asta nu era ceva anormal pe-atunci – uitaţi-vă doar la povestea fostului vicepreşedinte Spiro Agnew, unul dintre prietenii lui.
"Ştiinţa şi filozofia vizează, ambele, domeniul existenţei obiective"   interviu cu Cristian COCOŞ jpeg
"Ştiinţa şi filozofia vizează, ambele, domeniul existenţei obiective" - interviu cu Cristian COCOŞ
Originar din România, Cristian Cocoş are o carieră reuşită în străinătate, lucrînd la Mayo Clinic din Minnesota, SUA, motiv pentru care Claudia Silaghi de la Romanian Education Foundation (organizaţie preocupată de facilitarea accesului românilor la educaţie în străinătate) i-a luat un interviu.
"Esticii au trecut prin experienţa incertitudinii  Transformarea şi sinteza culturală a Europei de azi trec prin Est"   interviu cu Bogdan SUCEAVĂ jpeg
"Esticii au trecut prin experienţa incertitudinii. Transformarea şi sinteza culturală a Europei de azi trec prin Est" - interviu cu Bogdan SUCEAVĂ
Aş putea specula faptul că Bogdan Suceavă e matematician, deşi nici cu scriitorii nu mi-e ruşine: cu ce simţ neştiut se ridică ei deasupra întîmplărilor, spre a distinge curentul istoriei? Aş putea specula faptul că trăieşte departe de România, dar ştiu că ţara natală îi este lipită, ca o cochilie de melc, de fiinţa călătoare.
Indiile galante   iradiantul gest inaugural jpeg
Indiile galante - iradiantul gest inaugural
Aceste notaţii întîrziate încearcă să descrie o experienţă. Una ireductibilă oricăror prejudecăţi. Experienţă a bucuriei pure. Relativa distanţare în timp poate fi benefică unui reportaj sui generis suportînd, fără preţiosul ambalaj bun la toate, reflexii subiective.
Un viol prezumtiv şi blocarea înjurăturilor jpeg
Un viol prezumtiv şi blocarea înjurăturilor
În Germania există, încă din 1956 – după modelul British Press Council, „Der Deutsche Presserat“ – Consiliul german al presei, alcătuit din jurnalişti, care supraveghează atît respectarea libertăţii presei, cît şi a unor deziderate etice elementare.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Diabolizarea ideologică a germanilor din România
Germanii din România au fost consideraţi, în totalitatea lor, nazişti, deci culpabili, astfel că, în viziunea liderilor Frontului Plugarilor, condus de Petru Groza, şi ai Partidului Comunist, orice măsură punitivă îndreptată împotriva întregului grup etnic capătă valoare silogistică.
Tradiţia tectonică jpeg
Tradiţia tectonică
Tectonica este ştiinţa alcătuirii, a articulării prin edificare într-un ansamblu a unor lucruri altminteri disparate, astfel încît ele să dea seama despre distribuţia corectă, armonioasă, a forţelor, a tensiunilor de pe pămînt. Arhitektonul este bătrînul, şeful echipei de tektoni, singurul care ştie de la început cum va arăta clădirea, edificiul încă neterminat.
De ce Europa are nevoie de parteneriate jpeg
De ce Europa are nevoie de parteneriate
Opinia publică românească are astăzi o percepţie mult mai critică asupra rolului Germaniei în depăşirea crizei, în comparaţie cu toamna anului 2011, cînd se solicita Germaniei un rol mai activ de conducere, stat considerat astăzi, de departe, drept cel mai influent al Uniunii Europene.
Diaconescu  Cristian sau Cristi? jpeg
Diaconescu. Cristian sau Cristi?
Ministru de externe în cabinetul Mihai Răzvan Ungureanu, Cristian Diaconescu a devenit cunoscut acum vreo zece ani, după ce, în 2000, devenise secretar de stat în acelaşi minister pe care îl conduce acum. Între aceste date, a pendulat de la Externe la Justiţie şi de la PSD la UNPR, cu graţie şi sex appeal. Cum a făcut el asta? Şi la ce fel de viitor îl predispune?
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Şansele revoluţiei ruse - interviu cu Lilit GEVORGYAN
Cu toate amplele proteste de după parlamentarele din decembrie, Putin n-a pierdut partida. Vor apărea însă mişcări politice noi şi contracandidaţi-surpriză – explică Lilit Gevorgyan, cercetătoare specializată în spaţiul ex-sovietic.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Verticala puterii - cum funcţionează putinismul
Structura instituţională a statului rus este astfel construită încît factorul principal în formarea percepţiei despre sine şi despre locul statului în lume vine de la autoritatea supremă cu puteri cvasimonarhice a preşedintelui şi administraţiei sale. Direcţia societăţii este în cea mai mare parte dirijată de elitele de la Kremlin.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Către eurorealism
Potrivit Eurobarometrului din primăvara trecută, 56% dintre români au o părere pozitivă despre Uniunea Europeană. În timp ce media europenilor care au o imagine bună despre UE a scăzut cu 7 procente faţă de 2009, ajungînd la 40%, la români media a crescut cu tot atît.
Cazul Fjordman jpeg
Cazul Fjordman
„Înţeleg că oamenii au nevoie de un ţap ispăşitor şi, acum, cînd Breivik este în spatele gratiilor, am şanse să devin ţapul ispăşitor la îndemînă, mai ales fiindcă sînt singurul norvegian pe care îl citează.“ Cel care a publicat zeci de articole online sub pseudonimul Fjordman, autorul cel mai citat de Breivik în „manifestul“ său şi indicat de terorist ca idol, s-a dus, după cum mărturiseşte, de bunăvoie la poliţie.
Elveţia şi România jpeg
Elveţia şi România
Identitatea naţională şi mitologia care contribuie la fondarea ei sînt concepte cu rădăcini vechi, dar ale căror ecloziune şi dezvoltare pot fi situate, pentru cea mai mare parte a ţărilor europene, în cea de-a doua jumătate a secolului al XVII-lea. În această epocă, elitele cantoanelor elveţiene, ca şi cele ale diferitelor entităţi, care formează România de azi, descoperă interesul faţă de istoria romană.
Scrisoare deschisă jpeg
Scrisoare deschisă
Sub ochii noştri ai tuturor, de ani de zile, Capitala (şi aşa traumatizată de stricăciunile vechiului regim) e victima unui insidios proces de falsă autodistrugere, cu acte în regulă, în urma căruia mafia cu mănuşi a speculei imobiliare îşi clădeşte imperiul kitsch. Dacă am socoti Bucureştiul o fiinţă, am putea compara această agresiune cu otrăvirea plămînilor prin care oraşul respiră.
"Gestul de a veni în întâmpinarea celuilalt, în căutarea lui, reprezintă un nivel mai profund al dezvoltării” jpeg
"Gestul de a veni în întâmpinarea celuilalt, în căutarea lui, reprezintă un nivel mai profund al dezvoltării”
François Farah este Reprezentant UNFPA (Fondul ONU pentru Populaţie) pentru România şi Director de Ţară pentru FRI Macedonia, Moldova şi Serbia şi, de asemenea, responsabil pe probleme de securitate ONU în România. Este doctor în demografie socială, a lucrat în multe ţări din lume pe probleme de dezvoltare şi iubeşte România pentru căldura locuitorilor săi.
Europa Liberă   fereastra spre România şi spre lume jpeg
Europa Liberă - fereastra spre România şi spre lume
Ross Johnson a fost director al Radio Europa Liberă între 1988 şi 2002. La Bucureşti, Ross Johnson a pledat pentru strîngerea de fonduri necesare digitalizării arhivelor REL. El a anunţat că este posibil un acord între Institutul Hoover şi IICCMER şi Arhivele Naţionale, pentru a aduce la Bucureşti copii ale arhivelor REL.
Șoapte pe hîrtie jpeg
Șoapte pe hîrtie
Anul trecut am luat parte la un spectacol neobişnuit. Un artist pe nume Tino Sehgal a îndepărtat toată „arta“ din Muzeul Guggenheim din New York, a strîns un grup de vorbitori buni şi le-a cerut să înceapă conversaţii cu vizitatorii muzeului despre „progres“ – ce consideră că este, dacă cred că acesta există măcar. Eu m-am numărat printre vorbitori.
Despre imagini culturale şi cuvinte tipărite – interviu cu Daniela ZECA BUZURA, jurnalistă şi scriitoare jpeg
Despre imagini culturale şi cuvinte tipărite – interviu cu Daniela ZECA-BUZURA, jurnalistă şi scriitoare
A absolvit Facultatea de Litere şi Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, în cadrul Universităţii Bucureşti. În calitate de realizator al Televiziunii Române, Daniela Zeca-Buzura a semnat peste 200 de emisiuni de autor, între care Cafeneaua artelor, Librăria pe roţi, Ceva de citit. Seria tematică Faţă în faţă cu autorul a fost distinsă de Uniunea Scriitorilor din România cu Premiul Special pentru reflectarea în programe de televiziune a vieţii literare româneşti şi cu Premiul Naţional
"Pălăria şi cuierul m au emoţionat întotdeauna"   interviu cu Constantin Abăluţă jpeg
"Pălăria şi cuierul m-au emoţionat întotdeauna" - interviu cu Constantin Abăluţă
Licenţiat în arhitectură, Constantin Abăluţă (n. 1938) a profesat arhitectura pînă la începutul anilor ’60. În 1964 a debutat cu volumul de poezie Lumina pămîntului, a publicat şi volume de dramaturgie, proză, critică şi istorie literară, şi a tradus din autori americani, francezi, belgieni (Baudelaire, Charles Cros, Werner Lambersy, Carl Norac, Vahe Godel, Stevens, Th. Roethke, Dylan Thomas, Frank O’Hara etc.). Ultimul volum de poezie, Cineva care nu mă cunoaşte umblă pe străzi, a apărut anul t
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Mîine în bătălie să te gîndeşti la mine
Preşedintele George W. Bush e cunoscut pentru că a proclamat drept punct Preşedintele George W. Bush e cunoscut pentru că

Adevarul.ro

image
Experiența nefericită a unui român într-un paradis turistic din Caraibe. „S-a mai întâmplat să nu apară sub nicio formă ”
Un român a povestit experiența neplăcută prin care a trecut în Bahamas, unul dintre paradisurile turistice din Caraibe. Practic, aceasta i-a pus în pericol întreg sejurul.
image
Dilema masculină: cu sau fără maiou pe sub cămașă. Ce spune creatoarea de modă Adina Buzatu VIDEO
Aceasta este întrebarea care îi macină pe bărbați, mai ales în sezonul cald. Designerul Adina Buzatu spune că obiectul vestimentar este necesar mai ales atunci când bărbații transpiră excesiv, pentru că absoarbe umiditatea.
image
Ce împiedică România să devină o forță regională. Expert român din SUA: „Avem și o problemă de feudalism local”
Expertul în securitate Marius Ghincea, lector la Syracuse University (SUA), explică, într-un interviu pentru „Adevărul”, ce-i lipsește României pentru a-și putea asigura securitatea și pentru a fi o forță de luat în calcul în regiune. El consideră că o piedică este „feudalismul local”.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.