Diabolizarea ideologică a germanilor din România

Dorin PETRIŞOR şi Daniel CREŢU
Publicat în Dilema Veche nr. 454 din 25-31 octombrie 2012
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Face parte deja din antrenamentul de bază al oricărui recenzor care se respectă şi, mai ales, îşi respectă cititorii că nu este lucru de şagă prezentarea succintă şi lizibilă a unei colecţii de eseuri şi studii istorice, cum este cel coordonat de universitarii sibieni Vasile Ciobanu, Flavius Solomon şi Sorin Radu (Partide politice şi minorităţi naţionale din România în secolul XX, volumul IV, coordonatori Vasile Ciobanu, Flavius Solomon şi Sorin Radu, Editura Kriterion, Cluj-Napoca, 2001, volum finanţat de Departamentul pentru Relaţii Interetnice al Guvernului României). Aceasta chiar dacă studiile sînt grupate în două mari secţiuni: „Minorităţile naţionale din România în perioada regimului comunist“ şi „Discurs istoric, diplomaţie şi minorităţi etnice în Europa de Est (sfîrşitul secolului XIX – secolul XX)“.

Cum spuneam, încercarea de a „reistorisi“ toate aceste mici istorii, riguros documentate fiecare, în condiţiile economiei severe impuse de critica de întîmpinare nu doar că ar nedreptăţi în mod egal fiecare studiu component al prezentului volum, cît mai ales ar descumpăni eventualul cititor, frustrat printr-o informaţie prolixă, deci neconvingătoare. Astfel încît ne-am luat libertatea de a ne referi strict la studiile care privesc prigoana abătută asupra germanilor din România în perioada instalării regimului comunist. Aceasta din simplul motiv că problematica respectivă este mai puţin familiară publicului educat, dar nespecialist. În oglindă, holocaustul românesc a fost relativ amplu dezbătut în România ultimelor două decenii, despre prigoana suportată de minoritatea roma se scriu iarăşi studii consistente în ultimii ani, iar relaţiile cu maghiarii poartă pecetea ambivalenţei, cînd destinse, cînd încordate.

În cazul germanilor din România se disting cîteva particularităţi. În primul rînd, pînă în 1944 nu au existat animozităţi majore între români, ca populaţie majoritară, şi această minoritate etnică asumînd o weltanschauung de tip „splendid isolation“. Astfel, „ura de stat“ propagată de aparatul comunist în România sfîrşitului anilor ’40 a apărut oarecum ex nihilo, fiind circumstanţiată doar de ravagiile produse de nazism. Pentru prima dată în mitologia ideologică românească, o întreagă naţiune face obiectul „luptei de clasă“ (cu antisemitismul interbelic lucrurile sînt ceva mai nuanţate, întrucît avea la bază o îndelungată tradiţie a intoleranţei religioase, răspîndite, de altfel, deşi la intensităţi diferite, pe tot cuprinsul Europei).

Germanii din România au fost consideraţi, în totalitatea lor, nazişti, deci culpabili, astfel că, în viziunea liderilor Frontului Plugarilor, condus de Petru Groza, şi ai Partidului Comunist, orice măsură punitivă îndreptată împotriva întregului grup etnic capătă valoare silogistică. „În februarie 1945, prin Statutul naţionalităţilor minoritare se fixau drepturile acestora şi egalitatea lor cu românii, dar germanii au fost excluşi în mod brutal de la beneficiile acestei legi, fiind socotiţi in corpore colaboratori cu inamicul, hitlerişti“ (pag. 33, studiu care citează lucrarea Germanii din România, 1944-1956. Documente, de Hannelore Baier). De altfel, autorii studiului, Vasile Ciobanu şi Sorin Radu, citează, în aceeaşi pagină, din programul Frontului Naţional Democrat lansat la 24 septembrie 1944, la care a aderat şi Frontul Plugarilor, (program în care) se preconiza „confiscarea tuturor bunurilor nemţeşti. Arestarea hitleriştilor saşi şi şvabi şi confiscarea averilor lor“. Apreciere cu atît mai uluitoare cu cît nici măcar sovieticii, inspiratorii acestei prigoane, nu au catalogat întrega populaţie a Germaniei ocupate drept „hitleristă“ sau colaboraţionistă.

Explicaţia acestei atitudini, de o tectonică mai profundă, faţă de germanii din România anilor ’40 este doar sugerată de autorii studiului. Culmea ironiei, acest tip de „lumpenweltanschauung“ a fost anticipat cu două secole în urmă de un romantic german, Friedrich Schiller, cu drama sa Wallenstein. Miza prigonirii saşilor şi a şvabilor – deposedarea completă a acestora de prosperele lor ferme – era uneori deschis asumată de activiştii politici ai vremii. Un anume Ştefan Cleja, fruntaş al Frontului Plugarilor din judeţul Sibiu, recunoaşte fără prea multe scrupule că „noi am procedat la înfăptuirea legii de reformă agrară şi am expropriat aşa cum scrie la regulament, în întregime, pe toţi Saşii Hitlerişti, care au colaborat cu inamicul. Am expropriat în multe comune din acestea săseşti, comune bogate (subl. n.), comune care aveau cîte 400 de gospodării şi deabea cîte 80-100 sau maxim 200 de gospodării de plugari români“ (pag. 35). Cum românii localnici nu erau în număr suficient pentru a ocupa toate proprietăţile confiscate de la saşi, acelaşi Cleja propune strămutarea altor români, din alte zone. Aceasta, în speranţa unei „soluţii finale“, expulzarea tuturor saşilor în Germania, pe modelul brevetat de Cehoslovacia cu germanii sudeţi, model al cărui „export“ în alte ţări cu regimuri de „democraţie populară“ a fost refuzat de sovietici. „După unele estimări, la începutul anului 1947, la nivelul întregii ţări au fost expropriate 143.000 de familii germane, cu un total de 804.000 de iugăre (pag. 39)“, deci, practic, întreaga naţiune germană din România a fost pauperizată sub pretexte ideologice. De un umor negru sînt propunerile aceloraşi activişti ai vremii de a fi amînată această confiscare totală pînă după „perioada însămînţărilor“, pentru că cineva trebuia, în definitiv, să şi lucreze în acele prospere ferme, or, cine erau mai potriviţi decît proprietarii acestora?

Volumul urmăreşte nu doar prima fază, a brutalităţii primitive, adică confiscarea tuturor bunurilor germanilor din România, petrecută în perioada incipientă a regimului comunist, ci radiografiază convingător toate etapele „soluţiei finale“ aplicate acestui grup etnic: deportarea la muncă forţată, diabolizarea lor, prin asumarea programat ideologică a falsei identităţi conceptuale „german egal nazist“, şi, în a doua etapă a comunismul românesc, de după venirea la putere a lui Nicolae Ceauşescu, prin vînzarea saşilor şi şvabilor guvernului Republicii Federale Germane.

Mecanismul prin care întreaga naţiune germană din România a fost asimilată propagandistic naţional-socialismului a fost declanşat imediat după război, chiar înaintea instalării guvernului comunist Petru Groza. Astfel, volumul citează un „document trimis de către administraţia locală către conducerea Ministerului de Interne în 23 septembrie 1945 (…) în care se preciza că «nu există riscul de acuze de sentimente rasiale» în acest caz, din cauza colaborării cu nazismul a acestei minorităţi“ (pag. 137). Corneliu Pintilescu, autorul studiului, dezvoltă consideraţiile asupra evoluţiei conceptului propagandistic „german egal nazist“, devenit o constantă a ideologiei Securităţii pe tot parcursul existenţei acestei structuri represive. „Conceptul de «naţionalişti germani» a devenit astfel, la sfîrşitul anilor ’40, unul din conceptele cadru pentru întreaga perioadă de funcţionare a Securităţii, prin prisma sa fiind percepuţi de către Securitate toţi membrii comunităţii germane din România, indiferent dacă avuseseră sau nu legături cu mişcarea nazistă“ (pag. 137). Primul pas a constat în schimbarea, operată de Comitetul Central al PMR, în iulie 1948, a denumirii Serviciului „Naţionalităţi, Culte şi Secte“ din cadrul Direcţiei I Informative a Securităţii, în „Naţionalişti, Culte şi Secte“.

Pintilescu identifică în studiul său cîteva repere temporale în istoria prigonirii etnicilor germani din România de către regimul comunist: „anul 1945, deportarea în URSS; anii 1948-1949, întoarcerea în etape a populaţiei deportate în URSS; anul 1956, revoluţia din Ungaria şi începutul celui de-al doilea val de represiune în România; anii 1962-1964, eliberarea deţinuţilor politici şi creşterea importanţei activităţii informative în acţiunea de control asupra minorităţii germane şi nu numai; anul 1968, negocierea între reprezentanţii neoficiali ai RFG-ului şi ai statului român a emigrării în masă a minorităţii germane, în schimbul plăţii de către Republica Federală a unor sume de bani“ (pag. 139).

A doua etapă, cea de după anii 1948-1949, ar fi trebuit să convingă conducerea comunistă că minoritatea germană era cea mai puţin periculoasă pentru stabilitatea regimului. „Regionala Braşov (a Securităţii, n.n) menţiona abuzurile unui Comitet Local al Frontului Plugarilor dintr-o comună din regiune, abuzuri ce accentuaseră starea de nemulţumire a populaţiei germane din localitate. Temerile legate de o nouă deportare explică într-un fel cazurile rare de opoziţie făţişă faţă de regimul comunist şi, în consecinţă, numărul redus de procese politice intentate membrilor minorităţii germane în această perioadă, comparativ cu populaţia majoritară sau cu alte minorităţi etnice“ (pag. 139). Împrejurarea că, într-adevăr, o parte a germanilor din România a aderat la ideologia naţional-socialistă (cum s-a întîmplat, de altfel, şi cu o parte a românilor) le oferă liderilor comunişti prilejul de a-i acuza in corpore. „Faptul că participarea etnicilor germani la aceste formaţiuni de masă (în principal Grupul Etnic German, n.n) a avut adesea un caracter formal, fără activităţi politice concrete, nu a redus, în viziunea regimului, vinovăţia publică a acestor persoane, fixată deja în fişele lor personale“ (pag. 141). Corneliu Pintilescu conchide de aici că regimul comunist din România a procedat doar la „denazificarea superficială“, operată cu mijloacele propagandei, „spre deosebire de societatea germană din RFG care a trecut printr-o evaluare profundă a trecutului nazist în contextual dezbaterilor publice dintr-o societate liberală“, în care doar culpa individuală este luată în calcul, similar procedurilor juridice veritabile.

Pînă la urmă, sancţionarea politică, morală sau juridică a aderenţilor la regimuri totalitare s-a făcut, în regimurile liberale care le-au succedat, strict individual şi întemeiată pe acţiuni concrete sau declaraţii publice precis identificabile. Regimul comunist, venit în consecuţia celor de extremă dreaptă (termen încetăţenit, însă nu mai puţin ilicit, întrucît doar mişcările de mase au generat totalitarisme, nu dreapta pedantă normativ şi susţinătoare a individualismului), a judecat „colaboraţionismul“ fără a se mai „încurca“ cu proceduri subsumate principiului prezumţiei de nevinovăţie. Simpla apartenenţă la grupul etnic german transforma automat, ideologic, persoana respectivă în nazist. Securitatea nu se împiedica nici măcar în propriile contradicţii cînd era vorba de catalogarea ideologică a etnicilor germani din România. De pildă, o caracterizare citată de autorul studiului enunţa că „susnumitul este un element care nu prezintă pericol pentru actualul regim întrucît din manifestările sale nu reiese să aibă ostilitate faţă de actuala conducere democratică“. Sau, despre alt german: „Este un element fricos, nu se manifestă pe faţă (sic! – n.n.) contra regimului, îl preocupă educarea copiilor în spirit religios, cu priză la mase, foarte inteligent, singuratic, fără anturaj, se ocupă tot timpul de religie“. Caracterizare care se încheia, cum altfel, că respectivul etnic german era „ostil regimului democrat“ (pag. 141).

Însă nu doar foştii membrii ai Grupului Etnic German au fost asimilaţi de Securitate colaboraţioniştilor naţional-socialismului, ci chiar şi germanii din România născuţi după colapsul regimului nazist. Regimul comunist privea „nazismul“ oricărui vorbitor nativ de germană ca pe un soi de mutaţie genetică. Astfel, Pintilescu citează „un bilanţ statistic al problemei «naţionaliştilor germani» din 1985 numit «Prevenirea acţiunilor cu caracter Naţional-Fascist întreprinse de elemente din rîndul Naţionalităţii conlocuitoare germane»“ (pag. 147). Aceasta chiar dacă evidenţa populaţiei germane din România avea miză schimbată în anii ’80, faţă de începuturile regimului comunist. În anii din urmă, deposedarea de bunuri a germanilor era aproape completă (unii îşi mai păstraseră încă mîndrele case specifice saşilor), deci regimul purcedea la ultima etapă: deposedarea lor de trupuri, prin vînzarea către RFG, cu preţuri stabilite în funcţie de „valoarea de piaţă“ a acestora, mai precis de calificările dobîndite şi demonstrate în România („grilă“ aplicată şi evreilor). Sub firave pretexte ideologice, statul român şi-a tîlhărit efectiv una din naţiunile sale. Timp de mai bine de o jumătate de secol.

De unde vine gazul cînd nu mai vine de la ruși – și cu cine îl împărțim? jpeg
Ce aşteaptă un om de dreapta de la un nou partid de dreapta
Am fost invitat să ţin un discurs la lansarea noului partid M10 – condus de Monica Macovei. Am avut impresia, după aplauze în primul rînd, că sala a rezonat bine la ideile exprimate. Urez mult succes acestui nou partid şi mă gîndesc cu drag la prietenii care au făcut acest pas.
Moştenire jpeg
Moştenire
Cu mulţi ani în urmă, unul dintre cei mai buni prieteni ai mei a fost condamnat la închisoare. Fusese prins într-o afacere ilegală ce implica bani şi politică, în statul Maryland. Desigur, asta nu era ceva anormal pe-atunci – uitaţi-vă doar la povestea fostului vicepreşedinte Spiro Agnew, unul dintre prietenii lui.
"Ştiinţa şi filozofia vizează, ambele, domeniul existenţei obiective"   interviu cu Cristian COCOŞ jpeg
"Ştiinţa şi filozofia vizează, ambele, domeniul existenţei obiective" - interviu cu Cristian COCOŞ
Originar din România, Cristian Cocoş are o carieră reuşită în străinătate, lucrînd la Mayo Clinic din Minnesota, SUA, motiv pentru care Claudia Silaghi de la Romanian Education Foundation (organizaţie preocupată de facilitarea accesului românilor la educaţie în străinătate) i-a luat un interviu.
Nu vă fie frică, euro nu pică jpeg
Nu vă fie frică, euro nu pică
„Zona euro e cu mult mai puternică decît se crede. Iar cînd se vorbeşte despre fragilitatea zonei euro, se subestimează capitalul politic investit în acest proiect“ – a spus Mario Draghi, preşedintele BCE, la o conferinţă din Londra în luna iulie.
"Esticii au trecut prin experienţa incertitudinii  Transformarea şi sinteza culturală a Europei de azi trec prin Est"   interviu cu Bogdan SUCEAVĂ jpeg
"Esticii au trecut prin experienţa incertitudinii. Transformarea şi sinteza culturală a Europei de azi trec prin Est" - interviu cu Bogdan SUCEAVĂ
Aş putea specula faptul că Bogdan Suceavă e matematician, deşi nici cu scriitorii nu mi-e ruşine: cu ce simţ neştiut se ridică ei deasupra întîmplărilor, spre a distinge curentul istoriei? Aş putea specula faptul că trăieşte departe de România, dar ştiu că ţara natală îi este lipită, ca o cochilie de melc, de fiinţa călătoare.
Indiile galante   iradiantul gest inaugural jpeg
Indiile galante - iradiantul gest inaugural
Aceste notaţii întîrziate încearcă să descrie o experienţă. Una ireductibilă oricăror prejudecăţi. Experienţă a bucuriei pure. Relativa distanţare în timp poate fi benefică unui reportaj sui generis suportînd, fără preţiosul ambalaj bun la toate, reflexii subiective.
Un viol prezumtiv şi blocarea înjurăturilor jpeg
Un viol prezumtiv şi blocarea înjurăturilor
În Germania există, încă din 1956 – după modelul British Press Council, „Der Deutsche Presserat“ – Consiliul german al presei, alcătuit din jurnalişti, care supraveghează atît respectarea libertăţii presei, cît şi a unor deziderate etice elementare.
Tradiţia tectonică jpeg
Tradiţia tectonică
Tectonica este ştiinţa alcătuirii, a articulării prin edificare într-un ansamblu a unor lucruri altminteri disparate, astfel încît ele să dea seama despre distribuţia corectă, armonioasă, a forţelor, a tensiunilor de pe pămînt. Arhitektonul este bătrînul, şeful echipei de tektoni, singurul care ştie de la început cum va arăta clădirea, edificiul încă neterminat.
De ce Europa are nevoie de parteneriate jpeg
De ce Europa are nevoie de parteneriate
Opinia publică românească are astăzi o percepţie mult mai critică asupra rolului Germaniei în depăşirea crizei, în comparaţie cu toamna anului 2011, cînd se solicita Germaniei un rol mai activ de conducere, stat considerat astăzi, de departe, drept cel mai influent al Uniunii Europene.
Diaconescu  Cristian sau Cristi? jpeg
Diaconescu. Cristian sau Cristi?
Ministru de externe în cabinetul Mihai Răzvan Ungureanu, Cristian Diaconescu a devenit cunoscut acum vreo zece ani, după ce, în 2000, devenise secretar de stat în acelaşi minister pe care îl conduce acum. Între aceste date, a pendulat de la Externe la Justiţie şi de la PSD la UNPR, cu graţie şi sex appeal. Cum a făcut el asta? Şi la ce fel de viitor îl predispune?
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Şansele revoluţiei ruse - interviu cu Lilit GEVORGYAN
Cu toate amplele proteste de după parlamentarele din decembrie, Putin n-a pierdut partida. Vor apărea însă mişcări politice noi şi contracandidaţi-surpriză – explică Lilit Gevorgyan, cercetătoare specializată în spaţiul ex-sovietic.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Verticala puterii - cum funcţionează putinismul
Structura instituţională a statului rus este astfel construită încît factorul principal în formarea percepţiei despre sine şi despre locul statului în lume vine de la autoritatea supremă cu puteri cvasimonarhice a preşedintelui şi administraţiei sale. Direcţia societăţii este în cea mai mare parte dirijată de elitele de la Kremlin.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Către eurorealism
Potrivit Eurobarometrului din primăvara trecută, 56% dintre români au o părere pozitivă despre Uniunea Europeană. În timp ce media europenilor care au o imagine bună despre UE a scăzut cu 7 procente faţă de 2009, ajungînd la 40%, la români media a crescut cu tot atît.
Cazul Fjordman jpeg
Cazul Fjordman
„Înţeleg că oamenii au nevoie de un ţap ispăşitor şi, acum, cînd Breivik este în spatele gratiilor, am şanse să devin ţapul ispăşitor la îndemînă, mai ales fiindcă sînt singurul norvegian pe care îl citează.“ Cel care a publicat zeci de articole online sub pseudonimul Fjordman, autorul cel mai citat de Breivik în „manifestul“ său şi indicat de terorist ca idol, s-a dus, după cum mărturiseşte, de bunăvoie la poliţie.
Elveţia şi România jpeg
Elveţia şi România
Identitatea naţională şi mitologia care contribuie la fondarea ei sînt concepte cu rădăcini vechi, dar ale căror ecloziune şi dezvoltare pot fi situate, pentru cea mai mare parte a ţărilor europene, în cea de-a doua jumătate a secolului al XVII-lea. În această epocă, elitele cantoanelor elveţiene, ca şi cele ale diferitelor entităţi, care formează România de azi, descoperă interesul faţă de istoria romană.
Scrisoare deschisă jpeg
Scrisoare deschisă
Sub ochii noştri ai tuturor, de ani de zile, Capitala (şi aşa traumatizată de stricăciunile vechiului regim) e victima unui insidios proces de falsă autodistrugere, cu acte în regulă, în urma căruia mafia cu mănuşi a speculei imobiliare îşi clădeşte imperiul kitsch. Dacă am socoti Bucureştiul o fiinţă, am putea compara această agresiune cu otrăvirea plămînilor prin care oraşul respiră.
"Gestul de a veni în întâmpinarea celuilalt, în căutarea lui, reprezintă un nivel mai profund al dezvoltării” jpeg
"Gestul de a veni în întâmpinarea celuilalt, în căutarea lui, reprezintă un nivel mai profund al dezvoltării”
François Farah este Reprezentant UNFPA (Fondul ONU pentru Populaţie) pentru România şi Director de Ţară pentru FRI Macedonia, Moldova şi Serbia şi, de asemenea, responsabil pe probleme de securitate ONU în România. Este doctor în demografie socială, a lucrat în multe ţări din lume pe probleme de dezvoltare şi iubeşte România pentru căldura locuitorilor săi.
Europa Liberă   fereastra spre România şi spre lume jpeg
Europa Liberă - fereastra spre România şi spre lume
Ross Johnson a fost director al Radio Europa Liberă între 1988 şi 2002. La Bucureşti, Ross Johnson a pledat pentru strîngerea de fonduri necesare digitalizării arhivelor REL. El a anunţat că este posibil un acord între Institutul Hoover şi IICCMER şi Arhivele Naţionale, pentru a aduce la Bucureşti copii ale arhivelor REL.
Șoapte pe hîrtie jpeg
Șoapte pe hîrtie
Anul trecut am luat parte la un spectacol neobişnuit. Un artist pe nume Tino Sehgal a îndepărtat toată „arta“ din Muzeul Guggenheim din New York, a strîns un grup de vorbitori buni şi le-a cerut să înceapă conversaţii cu vizitatorii muzeului despre „progres“ – ce consideră că este, dacă cred că acesta există măcar. Eu m-am numărat printre vorbitori.
Despre imagini culturale şi cuvinte tipărite – interviu cu Daniela ZECA BUZURA, jurnalistă şi scriitoare jpeg
Despre imagini culturale şi cuvinte tipărite – interviu cu Daniela ZECA-BUZURA, jurnalistă şi scriitoare
A absolvit Facultatea de Litere şi Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, în cadrul Universităţii Bucureşti. În calitate de realizator al Televiziunii Române, Daniela Zeca-Buzura a semnat peste 200 de emisiuni de autor, între care Cafeneaua artelor, Librăria pe roţi, Ceva de citit. Seria tematică Faţă în faţă cu autorul a fost distinsă de Uniunea Scriitorilor din România cu Premiul Special pentru reflectarea în programe de televiziune a vieţii literare româneşti şi cu Premiul Naţional
"Pălăria şi cuierul m au emoţionat întotdeauna"   interviu cu Constantin Abăluţă jpeg
"Pălăria şi cuierul m-au emoţionat întotdeauna" - interviu cu Constantin Abăluţă
Licenţiat în arhitectură, Constantin Abăluţă (n. 1938) a profesat arhitectura pînă la începutul anilor ’60. În 1964 a debutat cu volumul de poezie Lumina pămîntului, a publicat şi volume de dramaturgie, proză, critică şi istorie literară, şi a tradus din autori americani, francezi, belgieni (Baudelaire, Charles Cros, Werner Lambersy, Carl Norac, Vahe Godel, Stevens, Th. Roethke, Dylan Thomas, Frank O’Hara etc.). Ultimul volum de poezie, Cineva care nu mă cunoaşte umblă pe străzi, a apărut anul t
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Mîine în bătălie să te gîndeşti la mine
Preşedintele George W. Bush e cunoscut pentru că a proclamat drept punct Preşedintele George W. Bush e cunoscut pentru că

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.