"Pălăria şi cuierul m-au emoţionat întotdeauna" - interviu cu Constantin Abăluţă

Andra ROTARU
Publicat în Dilema Veche nr. 307 din nr. 307
"Pălăria şi cuierul m au emoţionat întotdeauna"   interviu cu Constantin Abăluţă jpeg

Licenţiat în arhitectură, Constantin Abăluţă (n. 1938) a profesat arhitectura pînă la începutul anilor ’60. În 1964 a debutat cu volumul de poezie Lumina pămîntului, a publicat şi volume de dramaturgie, proză, critică şi istorie literară, şi a tradus din autori americani, francezi, belgieni (Baudelaire, Charles Cros, Werner Lambersy, Carl Norac, Vahe Godel, Stevens, Th. Roethke, Dylan Thomas, Frank O’Hara etc.). Ultimul volum de poezie, Cineva care nu mă cunoaşte umblă pe străzi, a apărut anul trecut la Editura Limes din Cluj. În 2008 a fost inclus în antologiile Poésies de langue française – 144 poètes autour du monde (Editions Seghers) şi Douze poètes roumains (Editions l’Harmattan), iar în Belgia i-a apărut ediţia bilingvă (olandezo-română) a romanului Intrusul/De Indringer. Recent, sub egida Slovenski PEN, a participat la The 41st International Writers’ Meeting, unde a ţinut o comunicare, intitulată „Issa şi drumul yin înlăuntrul Marii Naturi“, despre figura femeii în haiku-ul clasic japonez.

Ce părere aveţi despre autorii care scriu cu „un picior în lumea de aici şi cu un picior în lumea cealaltă“? Vi se potriveşte sintagma?

Lumea cealaltă? Nu, nici vorbă! Ci lumile multiple. Dubla mea înzestrare, plastică şi literară, m-a făcut întotdeauna să tînjesc spre mai multe lumi. Contradicţiile şi interferenţele celor două domenii şi-au căutat varii modalităţi de expresie lirică şi astfel am publicat pînă în 1997 circa 20 de volume neasemănătoare. Am bulversat într-atît critica literară, încît aceasta m-a pedepsit aruncîndu-mă în boxa suprarealiştilor. În 1997, odată cu volumul Drumul furnicilor, am spart graniţele acestei etichetări, trecînd cu arme şi bagaje în libertatea minimalismului cotidian (în fapt, altă etichetare).

Cărţile ce-au urmat (proză, poezie, teatru) nu mă fac, în nici un caz, un biped sondînd doar două lumi, ci mai curînd o fiinţă marină cu mai multe braţe sensibil atrase de mereu alte fluxuri. Mie însumi mi-e greu să mă prind, mereu am alte propensiuni. Evadez mereu în alte direcţii. Acum cîţiva ani făcusem schiţa regizorală şi scenografică a unei piese de Vişniec. De patru-cinci ani expun regulat grafică la Galeria Galateca, în cadrul unei expoziţii de grup. De vreun deceniu, în scurte perioade, am inspiraţie direct în limba franceză. Cine ştie ce-mi mai aduce viitorul.

Multe poeme ale mele au o scenografie anume, exemplele de dinainte cred că sînt grăitoare. Obiectele, oamenii, elementele naturii şi ale imaginaţiei îşi găsesc o anume configuraţie sugestivă.

Scriaţi într-un poem: „Nu mai pot îndura, / nu mă mai pot suporta nici măcar pe mine însumi. / Aş vrea să nu fi existat niciodată / în această lume sau în alta“. Pînă unde merge dorinţa autodistructivă a poetului?

Adesea, eurile multiple se duşmănesc reciproc. Nu se suportă între ele. Şi, desigur, nu acceptă lumea meschină care le-a născut. Iar despre versurile citate trebuie să spun că ele au fost scrise cu zece ani înaintea apariţiei în volum. Întîmplarea face ca mesajul lor anticomunist să fie actual şi în epoca economiei de tarabă. De altfel, temele increatului şi scîrbei de-a trăi mi-au fost întotdeauna aproape, căci ele constituie zestrea genetică a celui singuratic.

Nu e aici nimic dintr-o dorinţă autodistructivă, ci doar tînjirea după puritate a celui ce ar fi putut alege limbul (în loc să mă nasc la şapte luni, aş fi putut să mă nasc mort). Şi, de altfel, e acel triş poetic care te face să agreezi ceea ce-ţi iese mai bine. Eşti ceea ce fac cuvintele din tine, şi dacă cuvintele nihiliste se potrivesc mai bine singurătăţii tale, te laşi ales de ele. Dicteul e suveran în toată creaţia mea. Recent, am scris un poem de 300 de versuri în circa trei ore: „Creierul meu nu duce nicăieri“. Cuvintele mi se dictau şi eu le ordonam pe hîrtie cu infime pauze de, n-aş zice de gîndire, ci de bricolaj textual. Nu ştiu ce impuls îmi spunea să evit aici neologismul, să pun dincolo un accent de culoare etc. „Dicteu minim ghidat“ ar fi sintagma acestui gen de plutire lirică, de reverie a tuturor simţurilor.

Aţi găsit, în unele obiecte din jurul dvs., surse de inspiraţie pe care le-aţi învestit cu atribute umane? Pălării, tirbuşoane…

Amintitul Drum al furnicilor este un catalog de obiecte şi situaţii curente, dar şi insolite. Ori ceea ce numesc eu poezie memorabilă/memorizabilă. Poeme ce se pot rezuma, căci cuprind un mic story. De exemplu: poemul cu piatra-care-străpunge-cele-două-geamuri-ale-compartimentului-şuieră-pe-lîngă-urechile-mele-şi-dispare. Moartea m-a survolat. Cele două găuri în geam rămîn mărturie, ţintuindu-mă ca pupilele unui sfînt. E aici o lapidaritate, o esenţialitate care mizează pe paradoxul întîmplării ca destin. Mircea Eliade vorbea de sacrul deghizat în profan, de revelaţia primului în cele mai insignifiante fapte. Nu trebuie în nici un caz să se creadă că îmi scriu poeziile ghidat de anume teorii. Tot ce poţi face într-un interviu e o analiză a posteriori. La cald – cum spuneam – poemul se scrie singur. Subconştientul îl scoate la iveală cuvînt după cuvînt şi imagine după imagine. Pălăria, da, şi cuierul m-au emoţionat întotdeauna. Căci metonimicul e calea cea mai scurtă ce ne leagă, neemfatic, de om, de omul viu, cu patimi şi metehne, cu porniri nestăvilite. Adevărul metonimic e fluid, liric în sine.

Mulţi scriitori au populat cu pisici operele lor. Bulgakov, Nora Iuga, Denisa Comănescu, dvs… Ce-i cu „pisica albastră“?

În poemul omonim, pisica mea albastră e, de fapt, imprimată pe-un prosop agăţat pe-o frînghie, sus, pe terasa blocului. Cum celelalte rufe au fost de mult strînse, pisica albastră stă de zile şi nopţi întregi acolo şi flutură în vînt, tristă că nimeni nu şi-o revendică. Simbol al neputinţei, al zădărniciei, al morţii? Poate puţin din toate.

E genul de situaţii dramatice pe care îl intuiesc atunci cînd lucrez cu obiecte: caut să le dau aceeaşi deschidere ca indefinibilul suflet uman. Alte multe pisici din versurile mele îmbrăţişează posturi diferite, dar, în cele din urmă, siluetele ori urmele lor (întipărite în betonul trotuarului din jurul casei, înainte ca părinţii mei să se fi cunoscut: citat aproximativ din poemul „Pisica întemeietoare“) sugerează cumva un rol fatic ori măcar extatic (ca un mic Buddha: comparaţie explicită într-un alt poem). În fond, pisica nu se deosebeşte de alte figuri ale realului din versurile mele (perete, uşă, broască ţestoasă etc.): polisemia este statutul lor intrinsec. De aici şi greutatea pe care o au criticii leneşi în a pătrunde o astfel de poezie, căci ea nu spune nimic „clar“, nimic „răspicat“, ci sugerează prin imagini lax legate între ele.

„Poemele mele au o scenografie anume“

Eugen Negrici afirma că aţi avea intuiţia „cumulului de banalităţi şcareţ deschid o cale miraculoasă spre grotescul fantastic şi halucinant“. Există vreo înclinaţie spre scenografie în normalitatea în care vă plasaţi subiectele?

Multe poeme ale mele au o scenografie anume, exemplele de dinainte cred că sînt grăitoare. Obiectele, oamenii, elementele naturii şi ale imaginaţiei îşi găsesc o anume configuraţie sugestivă. În acest sens, Gheorghe Grigurcu a făcut o observaţie esenţială şi anume, că un spirit demonic mă împinge să tratez elementele de decor drept elemente principale şi figurile preajmei să le topesc în fundal. Această inversare infuzează o energie nebănuită poemului. Ceea ce a fost la început un simplu joc ori subterfugiu formal devine cu încetul o întreţesere de semnificaţii, căci în drum spre noile lor poziţii, ca pe banda lui Moebius, toate elementele îşi schimbă parametrii, dreapta devine stînga, susul devine jos, deruta simţurilor trece lin în lirism genuin.

Am pregătite şi cîteva premiere, căci binevoitoarea inspiraţie îmi dăruieşte cel puţin două unităţi textuale pe an. Volume cu titluri ca Totul despre nimic, În bucătăria mea coboară seara, Străzile nu duc nicăieri stau frumos rînduite în fişierele computerului meu. Aşteaptă timpuri mai favorabile: edituri generoase, sponsori sublimi...

V-a atras vreodată folclorul? 

Volumul Poeme primitive stă mărturie că da. Chiar dacă aici avem de-a face cu un amalgam de credinţe şi ritualuri aparţinînd multiplelor rase umane (reale sau inventate). Unele motive sînt inspirate din Frazer ori Eliade, dar forja care le-a distilat a fost formată din creierul şi simţurile mele. Am simţit că poezia e un flux primitiv, primordial, genuin, copilăresc. Nu sînt nicidecum jocuri, ci mai curînd stări de comuniune cu marele necunoscut din noi şi dimprejurul nostru. Enunţul e simplu şi paradoxal. Repetiţiile, onomatopeele, aspectul ritualic induc imaginilor reale o anume ancestralitate care face poemul vibratil şi misterios.

Cît de eretic sînteţi în poezie?

Poemele suprarealiste (cele ce-au rezistat timpului) grupate în volumul Statuia care vomită, ori în mai recentul Ţipătul meu castrat din faşă, publicat de revista Ramuri anul trecut, stau mărturie a iconoclastiei mele lirice. Uneori mînia care mă face să scriu porneşte şi de la un necaz personal, recte de la un nume – aşa că cei care-mi fac rău să se ferească, să nu fie însemnaţi pe veci ca „oameni negri“. În memorii, de va fi să produc astfel de texte, voi dezvălui dedicaţiile ascunse ale poemelor eretice. Glumesc, desigur. Poemul odată sfîrşit, îngusta lui motivaţie pămînteană se dizolvă în neant. Revolta e una ontologică: sînt furios pe ingratitudinea condiţiei umane, pămînteşti, cetăţeneşti. Să fii locatar al unei case, pe-o stradă anume, să ai vecini cu maşini şi copii: te-apucă groaza! Stări de exaltare şi nihilism care trec repede, şi mă înscriu apoi cuminte în normalitatea noastră cea de toate zilele.

Eraţi convins, cînd aţi debutat, de destinul literar pe care-l aveaţi în faţă?

Descoperind fructul interzis prin ultimele clase de liceu (Bacovia, ascuns în singura bibliotecă neepurată, cea a Relaţiilor culturale cu străinătatea), m-am apucat să-l pastişez, aşa, într-o doară. Şi vedeţi ce-a ieşit! Cred că nimeni nu-şi cunoaşte dinainte destinul. Ori poate doar cu mine s-a întîmplat aşa?

Dacă aţi fi într-un acvariu, aşezat pe biroul lui Constantin Abăluţă, ce i-aţi spune?

„Uşurel, bătrîne, uşurel… Lasă-i pe alţii să se bată pe glorie, posturi şi privilegii. Rămîi alături de mine, un peştişor singuratic, înotînd în eternitatea apei. Nu te nelinişti dacă, în ochii unora, ai devenit invizibil, căci invizibilitatea e doar miezul activ al vizibilului de mîine.“

a consemnat Andra ROTARU.

De unde vine gazul cînd nu mai vine de la ruși – și cu cine îl împărțim? jpeg
Ce aşteaptă un om de dreapta de la un nou partid de dreapta
Am fost invitat să ţin un discurs la lansarea noului partid M10 – condus de Monica Macovei. Am avut impresia, după aplauze în primul rînd, că sala a rezonat bine la ideile exprimate. Urez mult succes acestui nou partid şi mă gîndesc cu drag la prietenii care au făcut acest pas.
Moştenire jpeg
Moştenire
Cu mulţi ani în urmă, unul dintre cei mai buni prieteni ai mei a fost condamnat la închisoare. Fusese prins într-o afacere ilegală ce implica bani şi politică, în statul Maryland. Desigur, asta nu era ceva anormal pe-atunci – uitaţi-vă doar la povestea fostului vicepreşedinte Spiro Agnew, unul dintre prietenii lui.
"Ştiinţa şi filozofia vizează, ambele, domeniul existenţei obiective"   interviu cu Cristian COCOŞ jpeg
"Ştiinţa şi filozofia vizează, ambele, domeniul existenţei obiective" - interviu cu Cristian COCOŞ
Originar din România, Cristian Cocoş are o carieră reuşită în străinătate, lucrînd la Mayo Clinic din Minnesota, SUA, motiv pentru care Claudia Silaghi de la Romanian Education Foundation (organizaţie preocupată de facilitarea accesului românilor la educaţie în străinătate) i-a luat un interviu.
Nu vă fie frică, euro nu pică jpeg
Nu vă fie frică, euro nu pică
„Zona euro e cu mult mai puternică decît se crede. Iar cînd se vorbeşte despre fragilitatea zonei euro, se subestimează capitalul politic investit în acest proiect“ – a spus Mario Draghi, preşedintele BCE, la o conferinţă din Londra în luna iulie.
"Esticii au trecut prin experienţa incertitudinii  Transformarea şi sinteza culturală a Europei de azi trec prin Est"   interviu cu Bogdan SUCEAVĂ jpeg
"Esticii au trecut prin experienţa incertitudinii. Transformarea şi sinteza culturală a Europei de azi trec prin Est" - interviu cu Bogdan SUCEAVĂ
Aş putea specula faptul că Bogdan Suceavă e matematician, deşi nici cu scriitorii nu mi-e ruşine: cu ce simţ neştiut se ridică ei deasupra întîmplărilor, spre a distinge curentul istoriei? Aş putea specula faptul că trăieşte departe de România, dar ştiu că ţara natală îi este lipită, ca o cochilie de melc, de fiinţa călătoare.
Indiile galante   iradiantul gest inaugural jpeg
Indiile galante - iradiantul gest inaugural
Aceste notaţii întîrziate încearcă să descrie o experienţă. Una ireductibilă oricăror prejudecăţi. Experienţă a bucuriei pure. Relativa distanţare în timp poate fi benefică unui reportaj sui generis suportînd, fără preţiosul ambalaj bun la toate, reflexii subiective.
Un viol prezumtiv şi blocarea înjurăturilor jpeg
Un viol prezumtiv şi blocarea înjurăturilor
În Germania există, încă din 1956 – după modelul British Press Council, „Der Deutsche Presserat“ – Consiliul german al presei, alcătuit din jurnalişti, care supraveghează atît respectarea libertăţii presei, cît şi a unor deziderate etice elementare.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Diabolizarea ideologică a germanilor din România
Germanii din România au fost consideraţi, în totalitatea lor, nazişti, deci culpabili, astfel că, în viziunea liderilor Frontului Plugarilor, condus de Petru Groza, şi ai Partidului Comunist, orice măsură punitivă îndreptată împotriva întregului grup etnic capătă valoare silogistică.
Tradiţia tectonică jpeg
Tradiţia tectonică
Tectonica este ştiinţa alcătuirii, a articulării prin edificare într-un ansamblu a unor lucruri altminteri disparate, astfel încît ele să dea seama despre distribuţia corectă, armonioasă, a forţelor, a tensiunilor de pe pămînt. Arhitektonul este bătrînul, şeful echipei de tektoni, singurul care ştie de la început cum va arăta clădirea, edificiul încă neterminat.
De ce Europa are nevoie de parteneriate jpeg
De ce Europa are nevoie de parteneriate
Opinia publică românească are astăzi o percepţie mult mai critică asupra rolului Germaniei în depăşirea crizei, în comparaţie cu toamna anului 2011, cînd se solicita Germaniei un rol mai activ de conducere, stat considerat astăzi, de departe, drept cel mai influent al Uniunii Europene.
Diaconescu  Cristian sau Cristi? jpeg
Diaconescu. Cristian sau Cristi?
Ministru de externe în cabinetul Mihai Răzvan Ungureanu, Cristian Diaconescu a devenit cunoscut acum vreo zece ani, după ce, în 2000, devenise secretar de stat în acelaşi minister pe care îl conduce acum. Între aceste date, a pendulat de la Externe la Justiţie şi de la PSD la UNPR, cu graţie şi sex appeal. Cum a făcut el asta? Şi la ce fel de viitor îl predispune?
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Şansele revoluţiei ruse - interviu cu Lilit GEVORGYAN
Cu toate amplele proteste de după parlamentarele din decembrie, Putin n-a pierdut partida. Vor apărea însă mişcări politice noi şi contracandidaţi-surpriză – explică Lilit Gevorgyan, cercetătoare specializată în spaţiul ex-sovietic.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Verticala puterii - cum funcţionează putinismul
Structura instituţională a statului rus este astfel construită încît factorul principal în formarea percepţiei despre sine şi despre locul statului în lume vine de la autoritatea supremă cu puteri cvasimonarhice a preşedintelui şi administraţiei sale. Direcţia societăţii este în cea mai mare parte dirijată de elitele de la Kremlin.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Către eurorealism
Potrivit Eurobarometrului din primăvara trecută, 56% dintre români au o părere pozitivă despre Uniunea Europeană. În timp ce media europenilor care au o imagine bună despre UE a scăzut cu 7 procente faţă de 2009, ajungînd la 40%, la români media a crescut cu tot atît.
Cazul Fjordman jpeg
Cazul Fjordman
„Înţeleg că oamenii au nevoie de un ţap ispăşitor şi, acum, cînd Breivik este în spatele gratiilor, am şanse să devin ţapul ispăşitor la îndemînă, mai ales fiindcă sînt singurul norvegian pe care îl citează.“ Cel care a publicat zeci de articole online sub pseudonimul Fjordman, autorul cel mai citat de Breivik în „manifestul“ său şi indicat de terorist ca idol, s-a dus, după cum mărturiseşte, de bunăvoie la poliţie.
Elveţia şi România jpeg
Elveţia şi România
Identitatea naţională şi mitologia care contribuie la fondarea ei sînt concepte cu rădăcini vechi, dar ale căror ecloziune şi dezvoltare pot fi situate, pentru cea mai mare parte a ţărilor europene, în cea de-a doua jumătate a secolului al XVII-lea. În această epocă, elitele cantoanelor elveţiene, ca şi cele ale diferitelor entităţi, care formează România de azi, descoperă interesul faţă de istoria romană.
Scrisoare deschisă jpeg
Scrisoare deschisă
Sub ochii noştri ai tuturor, de ani de zile, Capitala (şi aşa traumatizată de stricăciunile vechiului regim) e victima unui insidios proces de falsă autodistrugere, cu acte în regulă, în urma căruia mafia cu mănuşi a speculei imobiliare îşi clădeşte imperiul kitsch. Dacă am socoti Bucureştiul o fiinţă, am putea compara această agresiune cu otrăvirea plămînilor prin care oraşul respiră.
"Gestul de a veni în întâmpinarea celuilalt, în căutarea lui, reprezintă un nivel mai profund al dezvoltării” jpeg
"Gestul de a veni în întâmpinarea celuilalt, în căutarea lui, reprezintă un nivel mai profund al dezvoltării”
François Farah este Reprezentant UNFPA (Fondul ONU pentru Populaţie) pentru România şi Director de Ţară pentru FRI Macedonia, Moldova şi Serbia şi, de asemenea, responsabil pe probleme de securitate ONU în România. Este doctor în demografie socială, a lucrat în multe ţări din lume pe probleme de dezvoltare şi iubeşte România pentru căldura locuitorilor săi.
Europa Liberă   fereastra spre România şi spre lume jpeg
Europa Liberă - fereastra spre România şi spre lume
Ross Johnson a fost director al Radio Europa Liberă între 1988 şi 2002. La Bucureşti, Ross Johnson a pledat pentru strîngerea de fonduri necesare digitalizării arhivelor REL. El a anunţat că este posibil un acord între Institutul Hoover şi IICCMER şi Arhivele Naţionale, pentru a aduce la Bucureşti copii ale arhivelor REL.
Șoapte pe hîrtie jpeg
Șoapte pe hîrtie
Anul trecut am luat parte la un spectacol neobişnuit. Un artist pe nume Tino Sehgal a îndepărtat toată „arta“ din Muzeul Guggenheim din New York, a strîns un grup de vorbitori buni şi le-a cerut să înceapă conversaţii cu vizitatorii muzeului despre „progres“ – ce consideră că este, dacă cred că acesta există măcar. Eu m-am numărat printre vorbitori.
Despre imagini culturale şi cuvinte tipărite – interviu cu Daniela ZECA BUZURA, jurnalistă şi scriitoare jpeg
Despre imagini culturale şi cuvinte tipărite – interviu cu Daniela ZECA-BUZURA, jurnalistă şi scriitoare
A absolvit Facultatea de Litere şi Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, în cadrul Universităţii Bucureşti. În calitate de realizator al Televiziunii Române, Daniela Zeca-Buzura a semnat peste 200 de emisiuni de autor, între care Cafeneaua artelor, Librăria pe roţi, Ceva de citit. Seria tematică Faţă în faţă cu autorul a fost distinsă de Uniunea Scriitorilor din România cu Premiul Special pentru reflectarea în programe de televiziune a vieţii literare româneşti şi cu Premiul Naţional
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Mîine în bătălie să te gîndeşti la mine
Preşedintele George W. Bush e cunoscut pentru că a proclamat drept punct Preşedintele George W. Bush e cunoscut pentru că

Adevarul.ro

image
Farmacia din grădină. Rolul legumelor în prevenirea unor boli foarte grave, explicat de un renumit cercetător român
Legumele și verdețurile din grădină au efect terapeutic, cu atât mai puternic cu cât ele sunt produse în sistem tradiţional. O spun specialiştii în horticultură care s-au convins, în urma unor studii, că organismul uman preia din roadele pământului o gamă largă de substanţe care ne menţin sănătatea
image
Motivul incredibil pentru care au fost terorizați niște români în Mexic. „I-au adus pe unii agitați, cu arme”
Mexic e o destinație exotică la care visează numeroși români, dar fără să știe riscurile la care se expun. În primul rând, de multe ori vameșii mexicani le interzic accesul și îi expulzează imediat ce coboară din avion. Când totuși le este permis să viziteze țara, au parte de surprize neplăcute
image
Eroarea celor care plâng după industria comunistă. Economist: „Avem una dintre cele mai complexe economii din lume”
Contrar nostalgicilor care plâng după baza industrială moștenită din comunism, România astăzi una dintre cele mai complexe economii din lume, susține economistul Radu Nechita, citând un studiu de la Harvard. El explică de ce industria comunistă era una falimentară

HIstoria.ro

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.
image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.
image
Un proces pe care CIA l-a pierdut
În toamna lui 1961, CIA se mută din Washington în noul şi splendidul sediu de la Langley, Virginia.