Vechiul an şcolar
A început un nou an şcolar (în stil vechi) şi aşa cum scria un cotidian "Hărdău şi-a sunat singur clopoţelul", pentru că profesorii au organizat, ca şi anul trecut, un chiul în masă (oricum, începutul şcolii vinerea era o adevărată invitaţie la boicot). De fapt, n-a fost chiar aşa, multe şcoli au început la timp şi poate nu atît pentru că profesorii s-au gîndit la copii, ci pentru că le-a fost frică să nu-şi piardă din lefuri. Nişte salarii care - e adevărat - sînt de-a dreptul ruşinoase. Societatea are însă profesori de banii pe care-i dă, deşi nu cred că ar fi de aşteptat ca la salarii mai mari aceştia să se schimbe brusc (mă gîndesc, de exemplu, la judecători, care cîştigă mai mult şi despre care, în general vorbind, nu cred că se poate spune că sînt nici mai muncitori şi nici mai luminaţi decît profesorii). Cadrele didactice (care - aţi observat - de fiecare dată cînd au revendicări devin "dascăli") sînt însă perfect reprezentate de liderii lor de sindicat. Probabil, dacă ai lua toţi profesorii din toate şcolile din România şi i-ai pune într-un malaxor şi i-ai amesteca bine-bine şi ai scoate apoi un rezultat perfect mediu, acesta ar fi Aurel Cornea. La fel şi cu profesorii universitari, amestecaţi bine-bine, rezultatul final mediu ar fi un Răzvan Bobulescu (sper să nu se supere pe mine cei care sînt peste medie). Marea problemă e însă că foarte mulţi dintre "dascăli" abia dacă reuşesc să se ţină cu vreo doi paşi în urma tendinţelor şi cerinţelor societăţii, la fel ca şi manualele, făcute, evident, de oameni din aceeaşi breaslă. (Încă o dată: să mă ierte profesorii de treabă, de care sînt sigur că înţeleg la ce mă refer). E adevărat că Şcoala, ca şi Biserica, trebuie să fie un loc mai conservator, însă nu retrograd, aşa cum am impresia că este de multe ori. De altfel, cele două instituţii merg adesea mînă în mînă. La multe şcoli, anul a început cu o slujbă religioasă. Pare cea mai bine gîndită metodă de a demonetiza Biserica în ochii copiilor. Mulţi dintre aceştia, abia reîntîlniţi după vacanţă şi avînd multe de povestit, nu fac decît să-i ignore total pe oamenii în odăjdii. Alţii însă, mai rău, găsesc chiar o bună ocazie de a face bancuri pe seama "fonfăielilor" acestora (şi de ce o trebui să aibă unii tonuri aşa false cînd îl slujesc pe Dumnezeu?). Cam ceea ce făceam noi pe vremea cînd, la începutul şcolii, se ţineau discursuri cu citate din Ceauşescu. Astăzi însă, pe 15 septembrie, la şcoli ai ocazia să vezi demnitari pe viu, ţinînd discursuri. Fie că sînt de la Ministerul Educaţiei, fie că sînt de la Administraţia domeniului public, vorbesc în faţa elevilor care, de cele mai multe ori, nici n-aud ce se spune în faţă. Nu mai pomenesc de cei mici, din clasa întîi, acolo, care nici nu cunosc personajele respective şi nu înţeleg absolut nimic din ce se întîmplă. Ceremoniile inadecvate par a fi însă la noi un adevărat talent. Atunci cînd nu sînt boicotate.
