Statul şi nesimţirea
Acum cîţiva ani, la o manifestaţie a FNI-ştilor care-şi cereau înapoi banii garantaţi de CEC, un demonstrant de vreo 45 de ani mi-a spus că vrea să înceapă să lupte cumva, cît "mai eficient şi mai violent" împotriva statului român. Era disperat şi povestea cum de fiecare dată cînd a avut ceva de-a face cu statul, a fost tras pe sfoară. Nu mai suporta ideea de stat şi zicea că numai cînd aude de el, simte că face urticarie. Mai de curînd, am stat cîteva ore bune la o secţie de poliţie, ca să declar o mică zgîrietură la maşină. Era o sală de aşteptare jalnică, cu tot feluri de afişe pe pereţi despre "siguranţă şi încredere", honour et lex şi aşa mai departe. Pe un perete era poza unei maşini de poliţie şi sub ea scria "sîntem în slujba dumneavoastră". În dreptul numărului maşinii, cineva scrisese cu pixul "jaf". Pe formularele afişate pe pereţi, drept exemple pentru cei care începeau să completeze declaraţii, scria tot aşa, cu pixul: "MUIE". Nici unul dintre poliţişti nu văzuse sau nu catadicsise să şteargă. În birou era un agent gras şi aparent amabil. Îşi făcea şi el meseria aşa cum putea, completînd declaraţii şi adrese, încet încetişor, scărpinîndu-se din cînd în cînd în cap. În acea sală de aşteptare am avut imaginea nesimţirii monumentale a unei instituţii de stat. Şi se pare că nu numai eu, pentru că la un moment dat, unul dintre cei care aşteptau la rînd, de cîteva ore, şi-a pierdut răbdarea şi a început să înjure statul "cu toţi funcţionarii lui". Se întreba de ce privaţii se pot organiza eficient, de ce reuşesc să rezolve orice, în vreme ce în toate instituţiile de stat, lucrurile se împotmolesc imediat. Observaţia e valabilă - cum bine ştim - şi în multe alte instituţii ale statului: administraţia financiară, registrul comerţului, vama, spitale, primării, tribunale, servicii de paşapoarte, cadastrale şi orice fel de locuri de unde se dau autorizaţii. Ba chiar şi în instituţii recent privatizate. Spiritul nesimţirii continuă în unele bănci, pînă mai ieri, de stat. Sau, la Romtelecom, unde ultima dată cînd am intrat să plătesc factura, n-am apucat bine să mă uimesc de noua amenajare a sediului (stil modern, occidental, cum s-ar spune), că m-am lovit de o coadă interminabilă, iar în faţă, de la ghişeu se auzea o ceartă aprinsă între un cetăţean şi funcţionara care-i răspundea obraznic. "Aceeaşi Mărie cu altă pălărie." Probabil că la unele instituţii mai aglomerate, funcţionarii nu rezistă decît dacă sînt ori obraznici, ori total insensibili. Ar trebui poate inventat un tip de anunţ: "angajăm nesimţiţi!". De bună seamă însă, selecţia se face automat. Ar fi de-a dreptul caraghios să crezi că există cineva care să se angajeze într-o astfel de funcţie, din dorinţa de a se face util societăţii. Şi nici pentru salariu nu se duce nimeni la stat. Persoana în cauză, ori n-are de ales, ori speră să-şi completeze veniturile cu ceva mită, ori pur şi simplu se bucură la ideea că are autoritate asupra altora. Încă e o excepţie ca angajaţii statului să fie motivaţi sau responsabilizaţi. În aceste condiţii, avem de-a face cu un sistem inert, de la care cetăţeanul nu se poate aştepta la nimic bun. Statul birocratic totalitar, inventat de comuniştii care visau la viitorul de aur fără stat, e încă în picioare. Putrezeşte, dar nu se prăbuşeşte. Stă în calea oamenilor şi nu m-aş mira să apară vreo mişcare anarhistă care să promoveze desfiinţarea statului şi dreptul oamenilor de a se autoguverna liber, particular şi voluntar, fără apăsarea autorităţilor.
