Scene
L a coada de la caseria unui supermarket, un tip de vreo 40 de ani, îmbrăcat în uniformă albastră de bodyguard, cu însemne galbene, împinge alene un cărucior. Păr lung, brunet, ciupituri de vărsat pe faţă. O faţă de mare scîrbă. Bocanci enormi cu talpa dezlipită. Periodic bagă mîna în buzunar de unde scoate seminţe. Scuipă cojile pe unde se nimereşte. La un moment dat, întoarce capul după consoarta sa, care încearcă să-şi facă loc să ajungă la el cu două suluri de hîrtie higienică în mînă. "Mai stăteai mult, fă!", zice individul scuipînd seminţe. Ea e mică, blondă, rotunjoară, chiar drăguţă, într-un cojoc foarte nostim. Are întipărit pe faţă un zîmbet absent şi enigmatic. Probabil o formă de apărare împotriva bădărăniei; care începe să se reverse în valuri din gura contorsionată a bărbatului. Buzele lui clămpăne, parcă simetric cu talpa dezlipită a bocancului. "Fire-ai a dracului cu tîmpeniile tale cu tot." Lumea întoarce capul surprinsă. "Vaca dracului, cu creier de găină proastă ce eşti. Mai stăteai mult? Voiai să mă laşi fără bani la casă?" Femeia afişază acelaşi zîmbet imperturbabil, părînd să ignore cuvintele individului. Aruncă uşor sulurile de hîrtie în coş, se scotoceşte apoi prin geantă şi-i întinde un portofel. "Să moară mă-ta dacă o să-ţi mai las vreodată portofelul pe mînă, vaca dracului ce eşti! Păi, la ce te-ai mai zgîit, fă tîmpito, atîta vreme. La rimeluri, f... g... mă-tii?". Lumea din jur e deja scandalizată, dar nimeni nu îndrăzneşte să se pună cu mitocanul. Mă întreb deja dacă nu cumva există vreo linie de urgenţă feministă. Să apară femeile dure, cu săbii ninja, s-o scape pe nenorocită şi să-l castreze pe mitocan. Răspunsul femeii îmi întrerupe însă viziunea: "Nu, nu m-am uitat la rimeluri", zice simplu, mimînd chiar că ar fi amuzată de presupunerile bărbatului. El continuă însă în acelaşi registru, uneori ridicînd chiar mîna ameninţător, pînă cînd iese din magazin şi nu se mai aude ce spune. Ea îl urmează cu paşi uşori, parcă plutind pe rîurile lui de insulte. Îmi vine atunci în minte vorba de la Biserică: "şi la bine şi la rău". Altă scenă. Într-o parcare, un bărbat subţire, cu ochelari, păr şi barbă gri, tipul de inginer aproape de pensie, aranjază o pereche de schiuri pe portbagajul de sus al unei maşini. După ce le-a instalat, le leagă meticulos cu o chingă. Deodată, uşa din dreapta a maşinii se deschide violent şi o femeie de vreo 45 de ani, cu părul negru şi creţ, roşie la faţă, iese afară spumegînd cu o voce ascuţită: "Mai pornim odată, Mihai? Ce dracu' te tot mocăi atîta, ştii doar că te aşteaptă fiică-ta acasă". Bărbatul nu răspunde şi începe să fluiere uşor o melodie. Femeia se aprinde şi mai tare: "N-auzi ce-ţi spun eu, nenorocit ce eşti?!" Se foieşte cu mişcări iuţi şi războinice, neştiind cum să-l atragă în discuţie. El fredonează şi tot înfăşoară chinga în jurul schiurilor. Ea-şi pune mîinile-n şolduri: "M-am măritat cu un bleg. Ai merita să mă duc dracului". Bărbatul se opreşte brusc din treabă şi o fixează cu privirea. "Sigur că da", zice cu o voce calmă. Femeia ia foc de-a dreptul şi începe să-l facă în toate felurile. Omul se urcă la volan. Cucoana îl urmează. În maşină gesticulează violent întoarsă către el. E ca o bufniţă zburlită. Îl bodogăne şi-l ameninţă întruna, dar nu se mai aude ce spune. Filmul e deja mut. Bărbatul întoarce uşor volanul şi se uită în spate să vadă dacă are drum liber să iasă din parcare. Porneşte încet şi calm sub potopul de vorbe al femeii. Ce viaţă au unii!...
