"Mari români": veselie, băşcălie sau jale?
Dragii mei cititori, ştiu că v-am promis alte personaje dragi mie care au scris istoria acestei ţări, iar astăzi sînt cu totul uitaţi şi închişi bine între pagini de cronici. Dar citind clasamentul de pe www.mariromâni.ro, nu m-am putut abţine să nu mă "joc" cu datele oferite, avînd ca referinţe personalităţile dominante în clasamentele din Marea Britanie, SUA, Franţa şi Germania. Opţiunile compatrioţilor mei m-au amuzat la început, dar apoi m-au întristat teribil. Sîntem un popor vesel aşa că de ce să nu regăsim printre personalităţi pe Bulă, Păcală, Mătuşa Tamara, Rîmaru, Terente, Harap-Alb, Buzdugan, Papură Vodă, Greuceanu, împăratul Iulian, Hagi Tudose, "Cel mai Bun", Dracula, Tetelu, Moş Crăciun şi iată că Dumnezeu, Isus Cristos şi Sfîntul Ilie sînt tot români la fel de prezenţi în top. Ce să mai zic de Mihail Gorbaciov sau Vladimir Voronin? Dar preferinţele se îndreaptă cu precădere nu spre "personalităţi" în adevăratul sens al cuvîntului, spre "români" care şi-au pus amprenta pozitiv asupra istoriei acestei ţări, ci spre vedetele de-o noapte ce domină scena mediatică, politică şi mai ales efemeritatea aşa-zisului divertisment. Dacă englezii îl au în frunte pe Winston Churchill (personalitatea mea preferată, de altfel), românii nu se dezmint şi se îndreaptă spre ceea ce văd: Andreea Marin, Dan Negru, Cătălin Măruţă, Hagi, Iftimoaie, Monica Gabor sau Irinel Columbeanu, Mircea Radu sau Mircea Badea, Pepe sau Oana Zăvoranu, Andreea Esca şi Mihaela Rădulescu. Să nu uit, maneliştii au loc de cinste, iar de la Nicolae Guţă la Florin Salam, de la Carmen Şerban şi Vali Vijelie sînt cu toţii acolo printre "marii români". Trist să constaţi că li se alătură oameni care n-ar avea ce căuta într-un astfel de clasament, oameni care ar trebui să facă parte din cealaltă parte a topului, "răii", dar nu, ei ne bîntuie ca stafiile încălzind sufletele nostalgicilor, cam mulţi, ce votează de cîte ori se poate Corneliu Zelea Codreanu, Nicolae Ceauşescu, Emil Bodnăraş, Elena Ceauşescu, Corneliu Mănescu, Ana Pauker sau Gheorghe Gheorghiu-Dej. De la naftalină sînt scoşi Florin Piersic şi Stela Popescu, Corina Chiriac şi Angela Similea, Irina Loghin, Gică Petrescu, Dan Spătaru, Sergiu Nicolaescu şi Gil Dobrică. Alţii, generoşi, votează cu largheţe "Paşoptiştii", "Şcoala Ardeleană", "Ţăranul român", "Poporul român" sau "Soldatul necunoscut", "Erou Necunoscut". Dintre personalităţi, bineînţeles nume vehiculate în manualele şcolare, de la Mihai Viteazul la Ştefan cel Mare, de la Constantin Brâncoveanu (că tot l-a preferat Dan C. Mihăilescu), pînă la Vlad Ţepeş, de la Deceneu la Dromihetes, de la Moş Ion Roată la Decebal şi Matei Basarab. Plus zeci sau poate sute de oameni de care n-am auzit niciodată. Oare românul narcisist din fire s-a autopropus? Păi, dacă Neagu, nenea Popa sau moş Gheorghe se numără printre personalităţi, de ce nu s-ar trece şi alţii? Nu-s tot români? Şi pînă la proba contrarie sînt şi buni, şi mari. M-a bucurat că i-am regăsit pe Gheorghe Dinică, după părerea mea cel mai mare actor român în viaţă, pe Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, Horia-Roman Patapievici, dar credeţi-mă, oricît de mult farmec ar avea Pleşu, oricîte idei în dialog ar lansa Patapievici, oricîte "apeluri către lichele" va scrie Liiceanu, ei n-au şansa de a ajunge în frunte pentru că le lipseşte acel "ceva" înduioşător, regăsit numai în ochii Andreei Marin, "vocea de aur" a lui Adrian Copilul Minune, "tristeţea profundă" din versurile lui Vali Vijelie, "picioarele lungi" ale Monicăi Gabor, "care este" al lui Vanghelie (încă neprezent în top. Să mă mir?!) Clasamentul are şi o rubrică cu "români răi", aşa că dacă ai pus gînd rău cuiva îl treci pe lista neagră. Se pare că Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Ana Aslan, Nicolae Steinhardt, Dimitrie Cantemir şi chiar marele Eminescu au cam supărat pe mulţi. Dar cu mama lui Ştefan cel Mare ce-or fi avut? Că l-a ţinut la poartă? Altul şi mai supărat a trecut la rubrica cu pricina "Românul". Chiar şi celebrul "Mitică" devine personaj negativ. Valorile sînt amestecate, apele sînt tulburi, iar clasamentele aşijderea. Aşa că dacă englezii sînt mîndri de Winston Churchill, francezii de Charles de Gaulle, germanii de Konrad Adenauer, americanii de Ronald Reagan, s-ar putea ca la noi în top să ajungă nici mai mult, nici mai puţin decît împuşcatul pe care vom fi nevoiţi să-l scoatem din mormînt pentru a-l premia. Mă întreb însă cu cîtă seriozitate se implică românii în aprecierea personalităţilor care îi reprezintă? Eu am impresia că-i cam multă băşcălie ce te pune pe gînduri. Săracu' Ienăchiţă Văcărescu, de ar şti el pe mîinile cui a lăsat "creşterea limbii române/ şi-a patriei cinstire", ar reveni să ne ţină o lecţie despre responsabilitatea de care avem atîta nevoie.
