Încrederea
La cîteva luni înainte de aderare, e moda să ne comparăm cu Europa şi cu europenii din Vest. Mă înscriu şi eu în acest obsedant curent, după o excursie prin vreo şase ţări din Vest. Ocazie cu care mi-am întărit observaţia că mulţi oameni de pe acolo seamănă cu unii dintre românii noştri. Îmi vine de exemplu în minte o autostradă în reparaţie din Austria, unde, printre "asfaltagiii" care lucrau numai cu pantalonii pe ei, era şi unul gras, echipat doar cu nişte chiloţi gri (care la origine fuseseră albi), un fel de coleg al vestitului Dorel, care muşca dintr-o chiflă, în timp ce se urca într-un utilaj uriaş. Autostrada făcută de el era însă altfel decît cele de pe la noi. Am dat de asemenea de recepţionere acre sau şmechere, dar şi de unele amabile, care, pe lîngă minimele informaţii legate de preţ, cameră şi breakfast, m-au întrebat dacă mai am nevoie de ceva. Indiferent însă de atitudinea lor, toate hotelurile erau curate şi civilizate. Am întîlnit poliţişti care mi-au dat informaţii greşite (adică m-au îndrumat în sens invers decît voiam eu să merg), dar şi unii care s-au oferit voluntar să-mi caute la miezul nopţii un hotel cu locuri libere. Fără să se pună evident problema vreunei recompense. Am simţit obrăznicia unui chelner de la Chamonix, după cum m-am bucurat de amabilitatea unor patroni de restaurant din Paris care mi-au oferit un desert gratuit, cel puţin echivalent cu bacşişul pe care-l dădusem eu. Mîncarea a fost însă bună şi la unii şi la ceilalţi. Standardele de viaţă sînt diferite, deşi oamenii par cam la fel peste tot, mai buni sau mai răi. Drept explicaţie se poate invoca, evident, istoria (mai bună în Vest şi mai rea în Est). Dar mi se pare că există şi o altă diferenţă esenţială (care derivă sau nu din istorie - asta e o altă discuţie). E vorba de încredere. În Occident, indivizii au mai multă încredere unul în celălalt, în instituţii, în bunul mers al societăţii, în propriile lor puteri şi pînă la urmă în viaţă şi în viitor. O atitudine care duce la afaceri, investiţii şi planuri politice sau administrative pe termen lung, serioase şi durabile, contrar a ceea ce se întîmplă la noi, unde afaceristul caută profitul imediat, iar alesul sau funcţionarul statului încearcă să-şi facă parte doar lui, cît de repede, pentru că nu are încredere în ce se va întîmpla mîine. Dar dacă observăm că occidentalii au altă încredere, am putea spune că au de fapt un alt fel de credinţă faţă de o bună parte a românilor, despre care ştim că au încredere exclusiv în Dumnezeu, pe care-l percep separat de orice alcătuire şi activitate lumească.
