Orașul-vitrină

Andreea APOSTU
Publicat în Dilema Veche nr. 745 din 31 mai - 6 iunie 2018
Orașul vitrină jpeg

Trăim astăzi într-un oraș văduvit de vitrine. Altădată, ele constituiau o elaborată punere în scenă a prăvăliilor din București și a Bucureștiului în sine, un adevărat spectacol în care creativitatea comercianților lua forme dintre cele mai originale. Pasiunea aceasta ținea, cred eu, de o cultură a privirii care se dezvoltase considerabil în mediul urban și care se reflecta în preocuparea edililor de a crea un oraș mai rațional, mai plăcut, cu linii armonioase și cu spații publice curate și ordonate. Asta cel puțin în zona centrală, pentru că periferia reprezenta încă o imensă provocare, pe care interbelicii nu au mai apucat să o descîlcească, deși existau planuri de sistematizare încă de pe atunci. Între timp, opt decenii mai tîrziu, sîntem parcă din ce în ce mai indiferenți față de peisajul din jur, orașul devenind invizibil, un simplu loc de tranzit pentru activitățile noastre zilnice. Nu mai privim exteriorul, ca să nu ne afecteze aspectul său dezolant, și ne vedem liniștiți de treburile desfășurate în spațiul închis și protector al birourilor moderne. Urbanismul a încetat să îi preocupe atît pe edili, cît și pe locuitori. Ne-am obișnuit să nu mai avem pretenții estetice. 

În perioada interbelică, lucrurile stăteau altfel. Nu doar bulevardele erau luminoase, curate, disciplinate, ci și vitrinele căutau să îmbie trecătorii să le cumpere produsele. Așadar, pe lîngă primărie, comercianții încercau, în scopuri ceva mai bănoase, să contribuie la estetica propriei prăvălii și, indirect, la cea a orașului. Preocuparea era atît de vie, încît Realitatea ilustrată a organizat în 1932 un concurs de vitrine. De-a lungul mai multor numere, revista a publicat imagini cu magazinele bucureștene și fantezia lor debordantă. Aceasta, de altfel, se exprimase încă de la începuturi, prin denumirile alese de proprietari: La Papagal, La Vulturul de mare cu peștele în ghiare, La Moș Crăciun, Pomul de Aur,  Turnul de aur, Ursul alb, Cronometrul, Hercule, Colibri etc. Existau și magazine cu nume mai puțin spectaculoase, dar renumite: Luca I. Niculescu, Lyon’s, Gaston Mihăilescu, Aeroclub, Chic de Paris, Cent mille chemises, Fin de siècle, Dortheimer, Royal Shoe, Solavici, Cehoslovaca etc. Cînd m-am uitat prima dată la fotografiile din revistă, la bogăția de modele, de stofe, la aranjamentele simetrice, teancurile aliniate de covoare și covorașe, pălăriile parcă plutitoare, suspendate în cîrlige de sus pînă jos, rîndurile suprapuse și interminabile de pantofi, m-am gîndit imediat la romanul Au Bonheur des Dames și la descrierile aproape decadente făcute de Zola magazinului cu același nume, un infinit de nimicuri feminine, delicate și rafinate pînă la extrem, situat în mijlocul Parisului. Nici produsele masculine nu se aflau mai prejos în Bucureștiul interbelic, cu zeci de modele de pălării, stofe pentru costume, pantofi de lac și cămăși. De altfel, unul dintre magazine se numea chiar Cent mille chemises – așadar, o sută de mii de cămăși… Aveai de unde alege!

O întreagă lume en détail își expunea capriciile cumpărătorilor nehotărîți sau trecătorilor visători. Astăzi, orașul pare grosolan și nepriceput, cu magazine baricadate în mall-uri și fără nici o arteră comercială de felul celor care subzistă încă în orașele occidentale. Primăria a ratat ocazia de a reînvia Centrul vechi, făcînd din el doar o zonă a cluburilor, a meselor care împiedică circulația și a muzicilor cacofonice, ce se suprapun și se întrec care să se audă mai tare. Ideală ar fi fost o soluție mixtă, care să păstreze natura comercială elegantă a zonei, cu mici și mari negustori, și să ofere în același timp cumpărătorilor ocazia să se răcorească cu o limonadă sau o bere și să ia o gustare. Seara ar fi putut să deschidă porțile cluburilor pentru tineri, lăsînd totodată străzile libere, cu mai puține mese, pentru a încuraja plimbările. Din păcate, însă, Centrul vechi se află în prezent mai degrabă sub spectrul cantității decît sub cel al calității. Formula mixtă, de magazine en détail, cafenele de zi și baruri de noapte, ar fi fost benefică nu doar prin păstrarea parțială a memoriei locurilor, ci și prin diversificarea activităților economice, creînd o zonă activă pe tot parcursul zilei.

Printre lucrurile pe care nu le voi putea ierta niciodată comunismului se află și uciderea spiritului negustoresc individual, a inițiativei private și a tradiției. În Franța, de pildă, unele vitrine sînt aproape neschimbate de cîteva generații, iar afacerea e transmisă din tată-n fiu sau de la meșter la ucenic. Mi-au plăcut cel mai mult zilele petrecute în Bordeaux, privind vitrinele nenumărate și încercînd să prind toate detaliile amuzante inserate de comercianți pentru cumpărătorii vigilenți. În nici un alt oraș nu m-am plimbat în zona comercială cu un asemenea elan, delectîndu-mă cu festivalul de vitrine și de mici afaceri, de la ceasornicării la magazine de modă, decorațiuni interioare, jucării, genți, mănuși, rechizite școlare și ciocolată. Pentru toate magazinele și buticurile exista un model respectat de toată lumea, pe care îl puteau personaliza fără exagerare: nu erau folosite culori stridente, nici panouri de plastic în exces, iar forma veche a prăvăliilor, cu vitrină amplă și placaj de lemn, era păstrată aproape pretutindeni.

Mă plimbam astfel cu nesaț pe micile străzi, pline de prăvălii cu nume la fel de jucăușe ca acelea interbelice de la noi, cum ar fi L’Instant poétique sau Arsenic des dentelles, Nous les libellules, Bonendroi, La chaise longue, pentru că privirea acestor vitrine devenise cumva terapeutică – mă relaxa. Și nu vorbesc prostii, serios! Au spus-o și alții, cum ar fi Mircea Eliade, în Întoarcerea din rai: „Străzile miros întotdeauna altfel. Fiecare stradă are mirosul ei special și parcă lumina lor e felurită, e personală; sînt oameni care par mai frumoși, sau mai tineri, pe anumite străzi. Sînt străzi bune, altele rele; sînt unele cu prezențe fantastice, altele frivole. Și vitrinele au fiecare un strigăt al lor, neînțeles de toată lumea. (…) A nimerit o stradă bună, asta e.  O stradă pe care pot vorbi, o stradă care să-mi descopere deodată ceva de care să mă pot agăța. Și o vitrină în fața căreia voi putea reflecta“. În perioada interbelică, de la vitrinele pline cu stofe sau pălării ale micilor negustori de pe Lipscani la amplele structuri de sticlă ale magazinelor de mașini de lux de pe bulevardele Magheru-Bălcescu, pe atunci Take Ionescu-Brătianu, totul era transparență și reflexie. Dar și reflecție și meditație, pentru că, așa cum scria și Eliade, o vitrină era pretextul ideal pentru a reflecta. În fața ei, pierdut în multitudinea de obiecte expuse, gîndul putea hoinări nestingherit prin cotloanele minții.

Cu ordinea ei meticuloasă, vitrina putea fi așadar un fel de mandala mercantilă, care-ți permitea să te concentrezi și să te afunzi în gîndurile tale. Poate chiar să iei o decizie capitală. De ce am abandonat cu totul clădirile negustorești ale orașului, sluțindu-le, mutilîndu-le, ornîndu-le cu plastic roz sau albastru electric? Întregi artere au dispărut de pe harta economică a Bucureștiului, cum ar fi Calea Moșilor, Calea Călărașilor sau Calea Griviței. Mi-ar fi plăcut teribil să mă plimb pe lîngă prăvăliile din aceste zone și să admir meticuloasa așezare a mărfurilor, a tinichelelor, oalelor, măturilor, coliviilor pentru păsări, a lingurilor și polonicelor, care se ofereau privirii nu doar în magazin, ci și în afara lor, pe ziduri. Spre deosebire de luxul Lipscaniului, aici întîlneai o lume mai măruntă, dar nu mai puțin pricepută la afaceri. Pentru zonele istorice menționate, nu există din păcate nici inițiative de revitalizare inteligentă (care să nu fie o simplă pastișă) a vechilor prăvălii, nici un regulament al fațadelor, care să interzică folosirea anumitor culori sau modificarea clădirii și folosirea unor materiale improprii. 

De ce s-a apucat ARCEN să numere, să analizeze și să noteze toate clădirile din zonele istorice ale orașului și problemele lor? În cazul fostelor artere comerciale, platforma interactivă „Catalog București“, realizată de ARCEN în urma inventarului din cele 98 de zone protejate, va putea fi un punct de plecare pentru proiectele menite să recupereze ce a mai rămas din fostele prăvălii și să le reinventeze. Municipalitatea ar putea facilita, de pildă, întregul proces, printr-un sprijin financiar acordat celor ce doresc să-și deschidă un mic magazin sau atelier în fostele cartiere negustorești. Posibilitățile sînt nenumărate, numai voință și viziune să fie, pentru a readuce normalitatea în zonele astăzi crepusculare ale vechiului București.

Platforma „Catalog București“ va permite, prin urmare, analizarea acestor posibilități, lansarea unor inițiative private sau publice, identificarea țesuturilor cu potențial comercial sau cultural, crearea unor regulamente noi privind fațadele etc. Starea în care se află  orașul este cauzată și de necunoașterea realității din teren: numărul de clădiri, istoria și aspectul lor, starea de degradare sau mutilare. Cînd vom ști cu exactitate de unde plecăm, vom ști și unde vom ajunge. Sperăm doar să existe dorința ca Bucureștiul să ajungă (într-)un loc mai bun, mai îngrijit și mai fericit decît în prezent.

Andreea Apostu este membră ARCEN și doctorandă a Universității din București (Facultatea de Limbi și Literaturi Străine) și a Universității din Poitiers.

1037 23 foto I  Cosman jpg
Valul a venit, apoi a trecut – tsunami în Maldive –
Oamenii au învățat să trăiască prezentul, fără să-și pună problema zilei de mîine.
image png
Analiza plagiatului de la vîrful Harvard
„Nu au fost constatate abateri de la standardele etice în activitatea de cercetare academică ale Harvard”
p 23 jpg
Despre prostie – sau cum am devenit inteligent
E o alegere inconștientă a ceea ce vrem să fim, dar care poate deveni conștientă datorită cunoașterii.
p 22 Barcelona WC jpg
Universul Barcelonei
Numai un prost l-ar distruge. Dar istoria este plină de alde d-ăștia.
image png
Pirgu vs. Montaigne
„Mă-nnebunesc după tot ce ţine de memorialistică: jurnale, memorii, corespondenţă, note de drum etc.”.
p 23 Andrei Scrima jpg
O întîlnire mirabilă – interviu cu filozoful și psihanalistul Virgil CIOMOȘ –
Domnul Profesor nu mi-a recomandat studii și cărți de logică și de filosofie, ci Patericul egiptean, mai întîi, și Spovedania unui pelerin rus, mai apoi.
image png
Hasdeu și regulamentul
Tot în 2023 s-au împlinit 333 de ani de la susținerea (la Universitatea din Leipzig) a primei teze de doctorat din lume dedicată jurnalismului.
image png
Casa Regală a României și palatele prefecturilor
O altă statuie a lui Ferdinand din Rezina (amplasată în 1938, sculptor Alexandru Plămădeală) a fost aruncată în Nistru de către barbarii bolșevici în 1940.
p 23 Cefalonia WC jpg
Aventuri estivale cefalonite
Încă nu am un răspuns clar. Cîți bani îmi mai trebuie pentru a termina odată Elada?
p 23 WC jpg
Librarii din vechiul București
Cum a ajuns, însă, un librar să aibă un parc botezat după numele lui, este o altă poveste, pe care, deși stau de aproape douăzeci de ani în acest cartier, am aflat-o mai tîrziu.
image png
Poze, nu vorbe!
Nu mai insist asupra faptului că, în absența cuvintelor, gîndirea conceptuală și gîndirea discursivă nu sînt posibile.
p 23 WC jpg
La Peleș – proprietari triști și administratori buni
Altfel, castelul Peleș rămîne o capodoperă a bunului gust.
p 21 Josephus Szabo, Diploma de magister philosophiae,1768 jpg
O descoperire majoră pentru istoria învățămîntului universitar din România
Era prima instituție de învățămînt superior universitar de pe teritoriul actual al țării.
p 23 Ministerul Finantelor WC jpg
Cît de mare este datoria noastră publică sau despre suveica numită România
Există deci un PIB care lucrează în favoarea bugetului nostru de stat și unul care lucrează în favoarea altora.
image png
Inspecția, acolo unde sînt îngrijiți oameni
Un timp prea scurt alocat controlului duce la concluzii superficiale.
p 21 jpg
Credință. Încredere. Clandestinitate – imagini din Dosarele Securității
Este bine să le gîndim procesual, ca instrumente care se schimbă în timpul facerii.
p 23 jpg
p 23 Metroul din Atena WC jpg
Atena, așa cum am descoperit-o eu
„Cîtă vreme avem ce povesti, nu ieșim la pensie”.
index jpeg webp
Am înnebunit de fericire – despre tristețea abisală și apeirokalia cea de toate zilele –
Mă întreb în final, cumva retoric, cine sînt mai periculoși pentru lumea în care locuim: mîrlanii sau cei care înnebunesc de fericire și tristețe, respectiv maniaco-depresivii?
p 23 jpg
Sindromul nou-născutului maculat
Dar de ce să procedăm așa cînd putem lăsa totul la îndemîna șmecherilor pe care îi invocam?
p 23 WC jpg
Paris, după douăzeci de ani și patru luni
Dar cum mereu am fost în trecere prin Paris, nostalgiile nu au fost deloc puternice și au lăsat loc curiozității de a redescoperi minunatul univers parizian.
p 19 WC jpg
Oameni capabili să devină medici
Observația privind „dezumanizarea” medicinei, îndrăzneață în urmă cu o jumătate de secol, este astăzi banală.
p 23 2 WC jpg
O fată sub dărîmături. Un bărbat neputincios
Două zile mai tîrziu, ceva ajutor a început să apară în centrele marilor oraşe. Dar pentru nenumăraţi oameni, este prea puţin şi prea tîrziu.
982 23 Huqqa de origine persana 1770 jpg

Adevarul.ro

image
Câți ani de pușcărie riscă românul acuzat de trădare
Conform articolului 394 din Codul Penal, Alexandru Piscan, care este acuzat că a desfășurat activități de spionaj în beneficiul Federației Ruse, vizând obiective militare românești și NATO, poate înfunda pușcăria ani grei.
image
Anchetă extinsă în cazul Coldea: sunt vizați și Alexander Adamescu și Mihai Tufan. „Șeful cel mare”, fondator al „statului paralel”
Anchetă a fost extinsă în dosarul generalilor SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, fiind cercetate fapte de corupție în legătură cu firme controlate de către oamenii de afaceri Bogdan Alexander Adamescu și de către milionarul Mihai Tufan.
image
Pățania ciudată a unui șofer băut din Neamț. A făcut accident exact în momentul în care polițiștii îi făceau semn să tragă pe dreapta
Acţiunile poliţiştilor din Neamţ, pentru combaterea evenimentelor nedorite din traficul rutier, s-au soldat cu depistarea mai multor şoferi care erau băuţi la volan, întocmindu-se dosare penale

HIstoria.ro

image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.
image
Cadoul de nuntă primit de Zoia Ceaușescu de la părinți
Fabricat în Franța, la o comandă specială a familiei Ceaușescu în anul 1983, automobilul Fuego GTS a fost facturat de către Renault (Service des Ventas Speciales Exportation) pe numele Ceaușescu Elena Zoia, unul dintre copiii familiei prezidențiale, care l-a primit cadou de nuntă de la părinți.
image
O tentativă de sinucidere în închisoarea Pitești: Povestea dramatică a lui Nicolae Eșianu
Nicolae Eșianu s-a născut la Cluj în 1923. Tatăl, director la Banca Ardeleană, iar mama, profesoară. Școala primară o face la Sibiu și apoi Liceul Militar la Târgu Mureș. În 1942 își dă bacalaureatul la Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu.