Marea de gunoi
Este incredibil cît de multe lucruri ne trebuie pe plajă: șezlonguri, umbrele, cearșafuri, măsuțe, telefoane, cărți, țigări, scrumiere, mîncare, băutură, șepci, loțiuni de plajă, ochelari de soare, bani, prosoape, haine de schimb, papuci, eșarfe, cărți de joc, table, tunuri cu apă, mingi. Din neglijență, am omis multe dintre accesoriile de primă folosință, fără de care confortul unei zile de bronzat ne-ar fi serios periclitat. Căci nu te duci la mare ca să te privezi de confort, nu? Chiar și așa, cu toate cele utile la îndemînă, siesta îndestulată este mereu amenințată de familii numeroase care vin și se inserează între umbreluțe, la limita distanței de 2 m, sau de fumători care fumează toți deodată, ca să trăiască bucuria inhalării de nicotină împreună. Nu mai vorbim de melomani care ascultă manele în telefon sau de copiii care aleargă și împrăștie nisip exact după ce te-ai cremuit științific cu crema factor 30. Supărători sînt și vecinii de cearșaf care sînt amîndoi experți în resurse umane și care sînt la un fel de competiție în stăpînirea domeniului, în timp ce terasa pune muzică de bubuie, iar oameni feluriți străbat regulat plaja cu colaci, scoici, nămol. De aceea, pentru că ai venit la mare cu nervii în piuneze, iar aici nimeni nu ți-i menajează, este nevoie de multe lucruri care să te facă, cu adevărat, fericit și să te ajute să te bucuri de vacanța pe care o meriți pe deplin.
La sfîrșitul zilei, cînd soarele la amurg colorează apa Mării Negre cu o paletă incredibilă, cînd omenirea se împuținează și terasele au închis, poți contempla, în liniștea punctată de țipetele pescărușilor, valurile. Pur și simplu, valurile. Doar că această bucurie simplă este maculată de mizeria pe care marea încearcă să o returneze posesorilor. Fiece val aduce cu sine ambalaje dintre cele mai diverse, colorate strident. Înapoiază lopățele și găletușe, forme de locomotivă și rățuște, fragmente de plastic care au fost ochelari de înot, pungi, saci, șnururi. Capace și dopuri punctează nisipul, alături de recipiente din plastic și aluminiu, caserole de mîncare și rămășițe de tacîmuri albe, de unică folosință. În zona sălbatică a plajei, o ușă de frigider împrăștie la fiecare val spumă poliuretanică, alături de tuburi ruginite și aproape de a se desface în toate din care au fost, odinioară, alcătuite. Plasticul înfruntă însă mult mai bine apa sărată a mării, iar garnituri de tot felul, bidoane de detergent, flacoane de loțiune de plajă, colăcei și aripioare gonflabile arată ca noi, deși produsele respective nu se mai comercializează de ani buni.
Și chiar atunci cînd credeai că le-ai văzut pe toate și că altceva nu mai poate apărea, un val îți aduce la picioare un pantof de muncitor, cu talpa și bombeul tari și care, judecînd după scoicile care s-au lipit de el, a stat în mare cel puțin un an. Arată foarte bine și, chiar și cu scoici, ar putea face față cu succes rigorilor unui șantier. O sută de metri mai încolo, un alt pantof, alt model, alt număr.
Nimic din ce aduce marea la țărm nu este de valoare. De fapt, majoritatea obiectelor sînt de unică folosință sau ambalaje care oricum se aruncă atunci cînd conținutul este consumat. Nivelul de trai ne permite să aruncăm, să ne debarasăm de lucrurile devenite inutile, pentru a putea cumpăra altele, și altele. Ne actualizăm mereu, din ce în ce mai rapid, pentru a fi în ton cu ultima modă, pentru a fi validați. Iar atunci cînd vedem pe plajă un pui de delfin mort, pe care îl ciugulesc pescărușii, întoarcem capul și ne îndreptăm spre balansoarul din trunchi de mesteacăn, în jurul căruia se încolăcește o iederă de plastic. Acolo, în lumina fabuloasă a apusului, fotografia de profil ne izbutește cel mai bine. Însă, dacă am privi mai atent delfinul, am vedea că din gură îi iese o pungă de plastic și atunci, cine știe, poate că iedera sintetică ni s-ar părea nepotrivită, nelalocul ei, la fel ca tot gunoiul colorat care ne face viața mai confortabilă, în fiecare zi.
Lorin Niculae este profesor la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu“ din București.
Foto: wikimedia commons
