Iarna vrajbei noastre

Publicat în Dilema Veche nr. 971 din 17 noiembrie – 23 noiembrie 2022
Bruxelles © wikimedia commons
Bruxelles © wikimedia commons

Iată ce scrie Desmond Morris în The Naked Ape, cea mai cunoscută carte a lui, publicată în 1967 (eu am la îndemînă doar ediția americană din 1999, dar textul e tot ăla, Morris n-a revenit asupra celor scrise): „Europe is now virtually denuded of all large forms of carnivores, save for a great seething mass of naked apes” (pagina 223, pentru cine vrea să mă verifice). În traducere, ar veni așa: „Europa este practic golită de toate speciile carnivore mari, cu excepția unei enorme mase colcăitoare de maimuțe goale” (adică „oameni” – nota mea)

Sincer, nu mă interesează părerile lui Moș Morris, care mai are puțin și face suta de ani; a fost un om valoros la vremea lui, dar vremea lui a trecut. Problema, în această frază emblematică, constă în cuvîntul „Europa”. Desmond Morris era un zoolog mult prea priceput ca să nu știe că ursul brun este o „specie carnivoră mare”; și atunci, ce a vrut el să zică? Cum adică, nu mai e nici un urs în Europa („practic golită”)? Păi, în Carpați, în Caucaz, în Scandinavia și-n Balcani, urșii colcăie (ca să folosesc și eu frumosul termen al autorului), de nu mai au loc gospodarii de dînșii – ba, mai nou, nici orășenii! Culmea, am aflat de curînd că pînă și-n Estonia, care-i plată ca o masă, mișună vreo cîteva sute de urși, lupi și rîși! Cum a putut, deci, un savant ca Morris să scrie o asemenea tîmpenie?!

Repet: cheia este „Europa”. Și mai e o cheiță: Desmond Morris era britanic pînă-n măduva oaselor; gîndea, vorbea și scria ca un adevărat brit, iar pentr-un brit, Europa înseamnă Belgia și-atît. Asta vrea să pară o glumă, dar nu prea e, sau mai exact este, dar numai parțial: timp de o sută de ani, cam între Waterloo și Mons, Belgia a fost destinația preferată a celor din Imperiul Britanic. Cum avea bani de spart, britanicul trecea Canalul Englez să se prăjească la soare, la Ostende, că soarele de la Brixton nu era bun, nu știu de ce (cam așa se întîmplă și acum, cu românii noștri care fac plajă-n Bulgaria). Dacă e o țară pe care britanicii o cunosc într-adevăr (și pentru care s-au băgat în două războaie mondiale, în treacăt fie spus), apoi Belgia este aceea. M-am mirat, venind aici, cum de nu-i nevoie să clămpănesc pe franțuzește; toată lumea, de la vlădică la opincă, vorbește engleza – habar n-aveam că oamenii acestei țări studiază engleza de vreo șase generații, așa c-o au în sînge. Sau în „pachetul de bază”, la care voi reveni imediat. 

Și, da, Belgia corespunde perfect descrierii: țara este categoric denuded of all large forms of carnivores, save for a great seething mass of naked apes, așa că Desmond Morris nu le-a spus nimic ciudat cititorilor săi britanici. Mie, însă, mi-a spus!

Pentru că Europa nu-i denuded. Dar care Europă? Păi, în mintea lui, Europa se termina la Cortina de Fier. Dincolo de ea se întindea (la propriu, în manualele de geografie ale copiilor) o imensă pată roșie, care desemna „Uniunea Sovietică”. Atît. Habar n-aveau. Generații de elevi ai Vechii Europe au fost educați în acest sistem, în acest pachet de bază, iar azi cred că le-am zice „spălați pe creier”: Europa sîntem noi, dincolo de Stettin-Trieste sînt rușii. Păi, ce treabă avem noi cu rușii?! Ei cu teritoriul lor, cu problemele lor – iar noi cu ale noastre! Salve et I!

Și a venit 1989. Și a venit Extinderea. Pentru politicienii din Vest și pentru noi (români, polonezi, baltici, croați etc.) a fost o simplă reparație, absolut firească, a unui accident istoric nefericit; dar pentru oamenii obișnuiți ai Vestului a fost o imensă surpriză neplăcută: „Ce face?! De cînd sînt românii... europeni? Ce fel de glumă proastă faceți aici? De ce-i așezați pe străinii ăștia la masa noastră?”. 

Mi-a luat trei ani de Belgia ca să pricep cîte ceva, iar ceea ce am priceput pînă acum mi-a căzut greu la rînză. Pe de altă parte, am serioasa bănuială că ceea ce voi afla de acum înainte are să-mi cadă și mai greu. Prima mea reacție a fost să-i blamez pe inocenții de belgieni („Fir-ați ai dracu’ de tîmpiți!”) și, prin extensiune, pe toți Vechii Europeni, inclusiv pe britanici, care-s cei mai chitiți dintre toți... dar apoi am șezut și-am cugetat. Cugetarea mi-a dat, cum să spun, cu rest. Din păcate!

În 2019 am ajuns, într-o călătorie ciudată, în Kîrgîzstan și-n Tadjikistan. Despre care nu știam nimic, doar că făcuseră parte, pe vremea mea, din imensa pată roșie care se întindea de la Gdansk la Sulina și care se numea „Uniunea Sovietică” (sau, mai pe scurt, „rușii”). Învățasem eu ceva, la școală, despre oamenii care locuiau acolo? Păi, învățasem exact cît învățaseră și belgienii despre mine, adică nimic. Cu bezna asta în cap, am descoperit stupefiat că kirghizii trăiesc într-o democrație sărăcuță, dar reală și funcțională, pe cînd tadjicii au parte de o dictatură personalizată, un ceaușism local, un fel de național-securism (capitala lor e împînzită de bărbați în costum, plasați penibil pe trotuarele marilor bulevarde, exact ca-n vorba strămoșească: „Mai răsfirați, băieți, mai răsfirați!”). Nu mă consider mai prost – sau mai prost informat – decît orice român obișnuit, dar ajuns acolo, pe teren, am avut cît se poate de clar senzația de inadecvare. Cunoștințele mele erau categoric inadecvate. Crezusem că știu, și nu știam. Eram un prost. 

Poate că una dintre cele mai simple explicații ale indiferenței Vechii Europe pentru războiul din Ucraina este chiar asta: necunoașterea. Oamenii de aici din Bruxelles, la fel ca cei din Londra, din Paris sau din Torino, sînt pur și simplu ignoranți. Nu au primit informații esențiale despre Europa de Est în timp util (adică atunci cînd erau la studii, fie universitare, fie de grădiniță), iar acum au alte probleme pe cap, nu să se pună la punct cu istoriile esticilor (care, din păcate, parcă-s special scrise ca să se bată cap în cap!). Au arătat pentru Ucraina cîtă bunăvoință au putut, cu entuziasm moderat, așa cum arată ei pentru diferite „cauze” promovate la televizor – salvarea urșilor panda, energia verde, discriminarea pozitivă, lupta pentru emanciparea femeii etc. –, dar nu au simțit nici pe departe frica, furia și ura celor direct vizați de acest război: baltici, polonezi, finlandezi, români, slovaci. Iar acum, în prag de iarnă, bunăvoința lor este pusă la grea încercare, la foarte grea încercare: cresc facturile. Nu știu cu cît la sută, nu am de unde să știu, dar aud discuțiile din jurul meu, și ce aud mă deprimă. Oamenii sînt ferm deciși să „nu se lase jecmăniți” (cam asta e percepția publică în privința valului de scumpiri care urmează). Cît a fost vorba de donații benevole, de iluminat clădiri în galben și albastru, de proteste ale intelectualilor, mă rog, mai treacă-meargă. Dar acum, cînd modul lor confortabil de viață este pus în discuție, se schimbă calimera. 

Și ar mai fi ceva. Un articol de genul ăsta, în care autorul face pe atotștiutorul și îi arată cu degetul pe alții („oamenii”, „ei”, „lor”)... greu să convingă pe cineva. Pentru că iarna nu vine numai peste alții, vine peste toți, așa că singura mea posibilitate e să deslușesc de ce vorbesc despre „alții”, de parcă eu n-am facturi de plătit. E simplu, dar neintuitiv: aici, în Belgia, nivelul de trai este considerabil mai mare decît în România, iar pretențiile cetățenilor au tot crescut, de-a lungul timpului. Cine și-a permis – adică foarte, foarte mulți oameni – s-a mutat la casă, mai exact la vilă cu grădină. (Poate sînt invidios. Nu poate, sigur!) Cheltuielile sînt foarte mari, neverosimil de mari, iar o astfel de gospodărie nu prea reușește să economisească bani, aproape tot venitul se duce pe facturi. Vara! De obicei, dintr-o iarnă obișnuită se iese cu datorii. Din iarna asta nu știu cum se va ieși. De unde să știu? Eu stau la bloc, într-un apartamențel cu două camere (în România aveam trei). În primăvara asta, statul mi-a dat bani înapoi, la regularizare. Ca să vezi!

Mihai Buzea este scriitor și locuiește în Belgia. Cea mai recentă carte publicată: Frunza, Editura Polirom 2022.

2021 10 21 jpg
Sinele, între atac de panică și criză de anxietate – interviu cu psihoterapeutul de orientare psihanalitică Tiberiu SEEBERGER –
Din păcate, adevărul este că, în România, legătura dintre psihologie și medicină este aproape inexistentă.
WhatsApp Image 2022 12 07 at 15 37 25 jpeg
Budapesta, azi – consemnări despre un mic fragment de Mitteleuropa sub asediu –
Spiritul central-european al Budapestei a rămas un construct manipulat economic și destinat turismului, din care poporul lui Orbán lipsește azi cu desăvîrșire.
973 23 arhiva personala G P  Volceanov jpg
„Sevraj 2 – back to the roots” – G.P. VOLCEANOV în dialog cu BITZĂ –
Asta cu poetul, pentru mine, e ceva „sacru” – cu ghilimelele de rigoare –, nu m-aş pune niciodată în aceeaşi categorie cu oameni pe care îi consider într-adevăr poeţi.
640px Haven Cefalu jpg
Eu și primarul din Cefalù
Care erau șansele să nimerim chiar la începutul ei în Cefalù?
p 23 Catedrala din Monreale WC jpg
Peripeții siciliene. Monreale
Dacă Sicilia avea șase pagini, sora situată mai la nord-vest, Sardinia, avea doar trei!
Vizual Masterclass Cronicari Digitali Cine asculta o casa 15 octombrie 2022 jpg
Cine ascultă o casă? – despre valorizarea patrimoniului arhitectural și industrial –
Situația clădirilor istorice ridică semne de întrebare de multă vreme, fiind privite în general ca un element desuet, care consumă bani, care ține „noul” pe loc.
Coperta Interviu Monica Onojescu FINAL jpg
„Programele școlare nu privilegiază lectura literaturii” – interviu cu Monica ONOJESCU –
E greu să te miști printr-un astfel de limbaj abstract și specializat și atunci poate l-aș traduce într-unul mai simplu, pe înțelesul tuturor.
3 jpg
Festivalul Povestirilor
 de pe Via Transilvanica
Vă așteptăm la Festivalul Povestirilor de pe Via Transilvanica, între 9-11 septembrie, la Muzeul Național al Țăranului Român.
7 jpg
Farmece
În basme și în tradiția populară, farmecele sînt legate de vrăjitoare și de magia provocată de om. Dar farmecele se nasc cîteodată doar umblînd pe o cărare. Una lungă de 1.400 de kilometri.
5 jpg
Amazonul Gastronomiei, Via Transilvanica
În multe locuri unde se poate mînca pe Via Transilvanica, dincolo de rețete, ingredientele care ajung pe masa ta au mari șanse să fi fost aduse din spatele casei.
958 23 Foto Catalin Soto1 jpg
„Profesorul de rap” – G.P. VOLCEANOV în dialog cu DOC –
Ca om de cuvinte, pot să îţi spun că, după douăzeci de ani de mînuire a lor şi de „stat cu ele în cameră”, am ajuns la concluzia că limbajul e limitat în a comunica, uneori, esenţa lucrurilor.
957 22 CConstantinescu2 jpg
Universul fascinant al Salonicului
Există o singură mare regulă: să te ferești de celălalt și, pe cît posibil, să nu intri în cel din stînga.
p 22 23 3 jpg
O experiență de vîrf în satul Piscu…
Nu mi-a venit să cred că, la doi pași de Capitală, a putut lua naștere o instituție de asemenea calibru, fără ca lumea culturală să ia notă, prompt și sonor, de prestigiul ei.
p 22 23 1 jpg
Meșteșugul redescoperit ca artă
Pedagogia se completează cu descoperirea de sine: întîlnirea nemijlocită cu lutul.
p 22 23 4 jpg
Tîlcul poveștii
„Casa Regală se apleca cu multă grijă asupra a tot ce însemna cultură țărănească, avînd multă prețuire față de meșteșuguri.“
952 21 22 Sodiq Adelakun foto Sophiyah Sulaimon Adelakun jpg
Fotojurnaliştii în epoca fake news – anchetă
Competiţia anuală World Press Photo recunoaşte fotojurnalismul de calitate şi premiază imagini şi poveşti din întreaga lume.
Rododendron jpg
Rododendronii din Leaota
Este preferabil totuși să fotografiezi rîurile roz de rododendroni decît să-i iei acasă, în sacoșă, pentru a face magiun sau ulei.
p 22 Cetatea Risnov  WC jpg
Munții din trecut și cum îi străbăteam
Drumul pînă la Brașov, la o aruncătură de băț, a fost parcurs în trei sferturi de oră, cu o viteză supersonică ce nu depășea 40 de kilometri pe oră.
p 21 AP 22067489059075 jpg
„În practică, adevărul este un diamant cu multe fațete” – interviu cu fotograful Vadim GHIRDĂ
„Eu cred în puterea și valoarea fotografiei: puterea de a schimba ceva în bine, valoarea unică de a opri timpul.”
Cenzura în Prahova după 23 august 1944 jpeg
Cenzura în Prahova după 23 august 1944
Pînă în august 1944, cenzura nu era atît de strictă, cea antonesciană rezumîndu-se la publicațiile legionare, după cum o arată documentele de arhivă.
Roma este eternă, noi – trecători (prin ea) jpeg
Roma este eternă, noi – trecători (prin ea)
Roma nu este doar un oraș-muzeu, care te lasă fără grai, înțesat cu biserici baroce, piațete și sute de obiective turistice, ci și un oraș tînăr.
File din activitatea ARLUS în Prahova jpeg
File din activitatea ARLUS în Prahova
„Pentru a duce la bun sfîrșit ceva se cere mai multă conștiință decît șovăială.“
11 lucruri care îmi lipsesc de cînd m am întors din Franța jpeg
11 lucruri care îmi lipsesc de cînd m-am întors din Franța
În Franța am constatat că am drepturi, nu a trebuit să mă gîndesc că aș avea, de la cele mai mărunte, de angajat, de client, de chiriaș, pînă la cele profunde, de om.
Cîte bordeie, atîtea Japonii jpeg
Cîte bordeie, atîtea Japonii
Munca era totul, zecile de obiceiuri și tradiții pe care familia le ținea erau obligatorii și nu era scuzată sub nici o formă absența.

Adevarul.ro

image
Ce îi distrează la culme pe americani în România. „Nu eram pregătit pentru asta, dar n-a fost așa rea pe cât aș fi crezut” VIDEO
Americanii de la Lifey au realizat pe Youtube un top cu 22 de lucruri pe care ei le consideră amuzante și despre care spun că sunt specifice României. Este vorba, spun ei, despre „șocuri culturale românești”, povești haioase sau tradiții fascinante
image
Băiatul unei românce a fost aruncat de colegi sub tren, în Italia. Imagini cu puternic impact emoțional VIDEO
Un băiat în vârstă de 15 ani, fiul unei românce, a fost atacat de câțiva colegi în Italia. Tânărul a fost victima unei tentative de omor la care a supraviețuit în mod miraculos după ce a fost aruncat sub un tren.
image
Cum și-a pierdut Florina Cercel marea iubire. Artista și bărbatul care a cucerit-o au murit de aceeași boală, la jumătate de veac distanță VIDEO
Artista Florina Cercel a povestit într-un interviu drama trăită la vârsta de 29 de ani, când a pierdut o sarcină iar, la scurt timp, iubirea vieții ei s-a îmbolnăvit și a murit.

HIstoria.ro

image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.
image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.