Green Deal va aduce un val de euroscepticism în estul Europei (I)

Publicat în Dilema Veche nr. 836 din 27 februarie - 4 martie 2020
Gînduri pe invers despre migraţie jpeg

A trecut recent în Parlamentul European (încă) un text legat de schimbările climatice. Într-un amendament era vorba despre faptul că PE îndeamnă la interzicerea oricăror subvenții pentru combustibili fosili în… 2020. Inițial, am crezut că e o greșeală de tipar. Doar 2020 e anul acesta. Subvenții pentru combustibili fosili e un termen vag care poate acoperi și ajutoare pentru încălzire sau pentru transport urban (mai puțin poluant decît mașina personală, dar în esență tot pe combustibili fosili funcționează). Deci PE îndeamnă la interzicerea imediată a ceva foarte vag, care acoperă atît de multe realități încît textul nu are nici o semnificație practică. Dar arată o dedicare pentru cauză, semnalizează o virtute anume.

Ludovic Orban a zis recent la o conferință în București: „La ora actuală, la Bruxelles, cel puţin la nivelul Comisiei Europene, dar nu numai, este o adevărată religie cu Green Deal şi aproape orice argument încerci să pui în discuţie este respins ab initio“. Are dreptate. De multe ori, discuția asta cu Green Deal are în esență un pattern religios. Te lepezi de fosili? Crezi în Green? Eram aproape sigur că amendamentul cu interzicerea în 2020 e genul de jucărie a grupului Verde. Amendamentul a trecut însă la votul în plen. Mă întîlnesc apoi cu o colegă dintr-o țară nordică, europarlamentar PPE. Îi zic: „Ăsta e un amendament care nu are nici un efect, doar ne facem de rîs“. Ea răspunde nervoasă: „Eu votez contra la tot ce e cu fosil, din principiu, urăsc combustibilii fosili“.

Acest gen de dialog e destul de frecvent în discuțiile informale. Acesta e momentul cînd discuția se desprinde de logică, de politici, de schimbare reală și trece în tărîmul lui „eu cred“ / „eu mă lepăd“ / trebuie să semnalez că sînt o persoană virtuoasă. Cu acea ardoare pe care bunica mea ar fi înțeles-o complet, pentru că, într-o lume complexă și înfricoșătoare, e bine să simplificăm totul. Să știm clar cine e bun, cine e rău și ce ritual trebuie să performăm pentru ca lumea noastră să își regăsească echilibrul. Scuipi în sîn și zici: „Îngerul Greta să ne aibă în pază“.

Ce propune Green Deal ca politici concrete nu sînt lucruri prea noi. UE era și pînă acum cel mai ambițios continent în ceea ce privește lupta cu schimbările climatice. Bugetul multianual propus de Comisia Juncker deja schimba masiv focusul din politicile tradiționale (agricultură și coeziune) spre alocări minimale (30%) către politici verzi. Bani noi nu prea aduce, dar Green Deal ridică miza și așteptările. Este o trecere brutală uneori din zona de discuție pragmatică despre cum facem din Europa un continent mai verde către dezbateri menite să semnalizeze virtutea unora și indicarea inamicului de care trebuie să te lepezi. Ca să zic altfel: Green Deal schimbă foarte puțin la nivel practic, dar încălzește retorica și atmosfera politică la niveluri periculoase.

Știți deja că nu putem face autostrada Sibiu-Pitești din cauză că UE e obsedată de un gîndac pe care vrea să îl protejeze pentru că… Green Deal? Știți deja că europenii nu ne lasă să facem autostrăzi pentru că sînt obsedați de niște gîndaci, pentru că nu le pasă de dezvoltarea românilor, de fapt? Sau chiar că vor să ne țină în subdezvoltare?

Dacă nu știți deja, veți ști curînd, pentru că autostrada și gîndacul sînt deja actorii unui narativ care va rămîne cu noi mulți ani. Povestea reală e complicată. România s-a angajat cu entuziasm să facă zone naturale protejate cam o treime din țară, atunci cînd am intrat în UE.

Au crezut autoritățile noastre cînd ne-au spus că asta e așa o mare chestie, că vom primi bani de la UE cu lopata doar ca să fim verzi. Apoi nu prea am fost capabili să avem o politică reală de protejare a acelor arii. Însă, fiind oficial „arii naturale protejate“, e mai greu de construit acolo infrastructură. Se poate, dar trebuie să ai strategii și planuri concrete de protejare a naturii.

Și așa, în plină harababură administrativă, unii de la o direcție a Comisiei Europene care se simt frustrați că țările din Est tratează cam cu picioarele chestia cu ariile protejate s-au gîndit să facă un exemplu din România. Are vreo legătură asta cu Green Deal-ul? Nu prea. Are legătură cu prostia politică și administrativă de la București și cu îngustimea de minte a unora de la Comisie care nu vorbesc cu alții de la Comisie. Dar duhul narativ „gîndac versus autostradă“ a ieșit din lampă. Noi, pro-europenii din România, ne vom lupta cu el mult și bine de acum înainte. Dacă am învățat ceva din politică e că narativele simple bat întotdeauna narativele complicate. Așa că românii înclinați spre UE vor continua să fie așa în ciuda poveștii cu gîndacul, pe care nu o pot explica simplu și, oricum, sună ca naiba, așa că ne facem că nu o vedem. Iar cei anti-UE vor avea un exemplu ușor de spus la bere și la TV despre cum ne oropsește UE și cum ne omoară Green Deal-ul. Pentru că e atît de multă vorbărie despre Green Deal încît va deveni, în imaginarul public, similar cu UE.

Dar nu e o problemă doar a României. Știți că tot deranjul cu „vestele galbene“ a plecat de la faptul că guvernul francez a vrut să pună o taxă pe combustibil? O asistentă medicală care făcea naveta la țară a zis că s-a săturat ca unii de la Paris, care beau caffe latte în metrou spre job, să decidă chestii care pe ea o costă enorm, pînă într-atît încît nu mai merită să facă naveta. A scris asta pe Facebook și a chemat lumea la protest într-o intersecție. Așa a început.

Politicile verzi au în practică un defect care schimbă destul de mult liniile politice tradiționale: cu cît ești mai sărac, cu atît te afectează mai mult. Se creează astfel o nouă lume a resentimentelor. Pe de o parte, elitele urbane, mobile, educate, pentru care a fi verde e un mod de viață, înseamnă a crede în ceva și a te lepăda de altceva și sînt dispuse să plătească taxe pe subiect. De cealaltă parte, cei care se simt disprețuiți pentru că nu cred destul, nu li se pare o prioritate să se lepede de un mod de viață la care au aspirat și care acum le este furat. Această realitate are efecte dramatice în politica internă a statelor din vestul Europei. UE a decis acum să preia steagul retoric. Ca discuția să nu fie doar despre acțiuni concrete și bugete green (astea existau deja), ci UE să devină sinonimă cu green în imaginarul politic. Ești „european“, deci ești green. Și invers. „Vestele galbene“ și Frontul Național vor fuziona, Alternativa pentru Germania va deveni tot mai anti-green pe măsură ce UE devine mai green. Partidul Finlandezilor (fost Partidul Finlandezilor Adevărați) a făcut campanie pe subiectul anti-green și a ajuns al doilea partid ca pondere electorală.

Și noi, pro-europenii, care credem că UE ar trebui să fie despre dezvoltare? Dezvoltare în sensul ăla pe care l-am învățat la școala de politici europene: apă, canal, școală, spital. Și autostrăzi.

Așa cum asistenta franceză care aspira doar să fie în clasa de mijloc cu job-ul ei, statele din Est care tocmai aspirau să fie în media europeană primesc un nou șut fix în aceste aspirații. Costurile Green Deal pentru ele sînt mai mari (nu ca bani per se, ci ca efort necesar versus buget și renunțat la alte necesități). Green Deal vine cu puțini bani, dar cu multe restricții și ținte, de care statele din Est sînt mult mai departe. Am așa un sentiment că Viktor Orbán e pe cale să devină și el foarte anti-green. Deja, în Polonia, PiS este furibund pe subiect.

În România, jumătate din locuitori se încălzesc cu lemne, care intră la regenerabile în statistici. Doar că românii ar vrea și ei să se încălzească cu gaz. Dacă trecem pe gaz, stricăm ținta de energie regenerabilă. Sau, ca să zic altfel, ca să fim green la încălzire, ar trebui să le zicem la jumătate din români: voi trageți fum pe nas în continuare iarna și sărim peste ce aveau nemții încă de-acum 70 de ani, vedem dacă prindeți următoarea revoluție tehnologică (ea deocamdată nu există), dar băgăm bani în cercetare și sîntem optimiști, așteptați vreo 30 de ani și mai vedem. Ne chinuim acum din PE să ținem cumva posibilitatea de a finanța rețele de gaz din fonduri europene. Doar că gazul a devenit și el parte din Rău și trebuie să ne lepădăm și de el. În acest timp, România cheltuiește prost fondurile europene pentru obiectivele alea tradiționale, astfel încît nu ne prea reușesc autostrăzile sau lupta cu sărăcia și accesul la teste anticancer (otaracaafara.eu pentru detalii). Dar cum UE crede că astea sînt probleme ale trecutului, zice: hai să folosiți banii pe care vi-i dăm ca să fiți verzi. Pentru că intrăm într-o spirală de așteptări diferite și de așteptări care devin înșelate. România nu și-a rezolvat problemele vechi și i se cere să folosească banii primiți de la UE cu prioritate pentru unele noi. Ceea ce sună ca dracu’. Și dacă nu spunem noi asta – proeuropenii –, o vor spune antieuropenii. Și vor avea dreptate. Urmarea în episodul următor.

Cristian Ghinea este europarlamentar din partea Alianței USR-PLUS. Opiniile sale sînt exprimate în nume personal.

1037 23 foto I  Cosman jpg
Valul a venit, apoi a trecut – tsunami în Maldive –
Oamenii au învățat să trăiască prezentul, fără să-și pună problema zilei de mîine.
image png
Analiza plagiatului de la vîrful Harvard
„Nu au fost constatate abateri de la standardele etice în activitatea de cercetare academică ale Harvard”
p 23 jpg
Despre prostie – sau cum am devenit inteligent
E o alegere inconștientă a ceea ce vrem să fim, dar care poate deveni conștientă datorită cunoașterii.
p 22 Barcelona WC jpg
Universul Barcelonei
Numai un prost l-ar distruge. Dar istoria este plină de alde d-ăștia.
image png
Pirgu vs. Montaigne
„Mă-nnebunesc după tot ce ţine de memorialistică: jurnale, memorii, corespondenţă, note de drum etc.”.
p 23 Andrei Scrima jpg
O întîlnire mirabilă – interviu cu filozoful și psihanalistul Virgil CIOMOȘ –
Domnul Profesor nu mi-a recomandat studii și cărți de logică și de filosofie, ci Patericul egiptean, mai întîi, și Spovedania unui pelerin rus, mai apoi.
image png
Hasdeu și regulamentul
Tot în 2023 s-au împlinit 333 de ani de la susținerea (la Universitatea din Leipzig) a primei teze de doctorat din lume dedicată jurnalismului.
image png
Casa Regală a României și palatele prefecturilor
O altă statuie a lui Ferdinand din Rezina (amplasată în 1938, sculptor Alexandru Plămădeală) a fost aruncată în Nistru de către barbarii bolșevici în 1940.
p 23 Cefalonia WC jpg
Aventuri estivale cefalonite
Încă nu am un răspuns clar. Cîți bani îmi mai trebuie pentru a termina odată Elada?
p 23 WC jpg
Librarii din vechiul București
Cum a ajuns, însă, un librar să aibă un parc botezat după numele lui, este o altă poveste, pe care, deși stau de aproape douăzeci de ani în acest cartier, am aflat-o mai tîrziu.
image png
Poze, nu vorbe!
Nu mai insist asupra faptului că, în absența cuvintelor, gîndirea conceptuală și gîndirea discursivă nu sînt posibile.
p 23 WC jpg
La Peleș – proprietari triști și administratori buni
Altfel, castelul Peleș rămîne o capodoperă a bunului gust.
p 21 Josephus Szabo, Diploma de magister philosophiae,1768 jpg
O descoperire majoră pentru istoria învățămîntului universitar din România
Era prima instituție de învățămînt superior universitar de pe teritoriul actual al țării.
p 23 Ministerul Finantelor WC jpg
Cît de mare este datoria noastră publică sau despre suveica numită România
Există deci un PIB care lucrează în favoarea bugetului nostru de stat și unul care lucrează în favoarea altora.
image png
Inspecția, acolo unde sînt îngrijiți oameni
Un timp prea scurt alocat controlului duce la concluzii superficiale.
p 21 jpg
Credință. Încredere. Clandestinitate – imagini din Dosarele Securității
Este bine să le gîndim procesual, ca instrumente care se schimbă în timpul facerii.
p 23 jpg
p 23 Metroul din Atena WC jpg
Atena, așa cum am descoperit-o eu
„Cîtă vreme avem ce povesti, nu ieșim la pensie”.
index jpeg webp
Am înnebunit de fericire – despre tristețea abisală și apeirokalia cea de toate zilele –
Mă întreb în final, cumva retoric, cine sînt mai periculoși pentru lumea în care locuim: mîrlanii sau cei care înnebunesc de fericire și tristețe, respectiv maniaco-depresivii?
p 23 jpg
Sindromul nou-născutului maculat
Dar de ce să procedăm așa cînd putem lăsa totul la îndemîna șmecherilor pe care îi invocam?
p 23 WC jpg
Paris, după douăzeci de ani și patru luni
Dar cum mereu am fost în trecere prin Paris, nostalgiile nu au fost deloc puternice și au lăsat loc curiozității de a redescoperi minunatul univers parizian.
p 19 WC jpg
Oameni capabili să devină medici
Observația privind „dezumanizarea” medicinei, îndrăzneață în urmă cu o jumătate de secol, este astăzi banală.
p 23 2 WC jpg
O fată sub dărîmături. Un bărbat neputincios
Două zile mai tîrziu, ceva ajutor a început să apară în centrele marilor oraşe. Dar pentru nenumăraţi oameni, este prea puţin şi prea tîrziu.
982 23 Huqqa de origine persana 1770 jpg

Adevarul.ro

image
Cât vor plăti turiștii pentru o noapte de cazare în Mamaia, de 1 Mai: prețurile concurează cu cele din Dubai
Pentru minivacanța de 1 Mai, cele mai căutate stațiuni rămân Mamaia Nord și Vama Veche. Hotelierii și comercianții au majorat prețurile, concurând cu destinațiile de lux de pe planetă.
image
Penurie de alimente și creșteri de prețuri fără precedent în Marea Britanie din cauza vremii nefavorabile. „Piețele s-au prăbușit”
Marea Britanie se confruntă cu penuria de alimente și cu creșterea prețurilor, deoarece vremea extremă legată de schimbările climatice provoacă producții scăzute în fermele locale și în străinătate, potrivit The Guardian.
image
Kremlinul cumpără Găgăuzia folosind o schemă sovietică
Într-o analiză pentru CEPA Irina Borogan, jurnalistă de investigații, și Andrei Soldatov, expert în serviciile secrete ruse arată mecanismul prin care regimul Putin cumpără în mod deschis influență în țările vecine.

HIstoria.ro

image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.
image
Un proces pe care CIA l-a pierdut
În toamna lui 1961, CIA se mută din Washington în noul şi splendidul sediu de la Langley, Virginia.
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.