Fără piață nu exista viață

Publicat în Dilema Veche nr. 826 din 19 decembrie 2019 - 2 ianuarie 2020
Moșii jpeg

Iubesc piețele, iubesc cu patimă – bine, și ploile, dar acum nu este vorba despre ele, ci despre altele, mai serioase, mai dragi, mai nu-știu-cum-să-vă-zic că ar fi ele –, ei, da, iubesc piețele.

Și asta mi se trage de la Piața centrală din micul meu tîrg sudic de obîrșie. Ea a fost începutul tuturor lucrurilor.

Întîi, pentru că ajungeam invariabil, în hoarde dezlănțuite, în goana năpraznică pe care o aduceau jocurile bezmetice din copilărie, și printre tarabe – de unde șterpeleam necontrolat și compulsiv castraveți murați de pe capacele butoaielor, deși adevărata provocare era să fi furat chiar din butoi, dar șterpeleam și mere sau alte fructe, coapte sau necoapte, pe care le mîncam nesătui și nepotoliți, dobîndite fiind ele prin mijloace de nepovestit acasă. Apoi, pentru că piața se afla la o aruncătură de băț de fața blocului. Dar mai ales pentru că Piața era un loc în care totul – dincolo de mușterii, cenușii sau nu, că nu băgam de seamă, și de mărfuri, triste și fade cum vor fi fost ele în anii socialiști, dar nici asta nu se arăta ochilor noștri de copii-mînji, înspumați de joacă –, chiar totul ne atrăgea dincolo de puterea de înțelegere.

Pe noi, copiii care se jucau în fața blocului – loc sigur și îngăduit, sub oblăduirea părinților aflați după perdea sau ieșiți jumate pe ferestre pentru o supraveghere mai vigilentă –, Piața (vecină, e-adevărat, dar neîngăduită și nesigură) ne chema irezistibil, la o aventură cum nu se găsea alta mai bravă. Piața (chiar) era un alt tărîm, era din poveste, pentru că existau, doar am văzut cu ochii mei, următoarele ingrediente: vrajă dinspre butoaie, secrete în galantare, altfel goale, la derută, mai mult ca sigur, mistere în spatele prăvăliilor (pentru că acolo se găseau din cînd în cînd, pe lîngă brînză, și alte chestii care interesau vital părinții), frică-să-nu-te-prindă-cînd-furi-mai-ales-castraveți-murați, probe aferente de curaj, diverse ascunzișuri, intrînduri și ganguri, după cum existau și pericole, de la cai mascați – care apăreau la înmormîntări – la cîini colțați – veniți de nicăieri sau din fundul pămîntului –, de la bătrîne spurcate la gură la cucoane simandicoase prinse pentru vecie în taifas în mijlocul drumului, de la corvezi (saluturi necesare și dialoguri întîmplătoare cu oameni cunoscuți, tîrgul era mic) la lipsa de bani, că voiai să-ți cumperi și tu ceva, că deh.

Tot acolo, la piață, am văzut și altele, cumplite, cum a fost atunci, într-o vară, cînd mă trimisese mama în gang ca să iau borș, am văzut o femeie cu boala-copiilor, pentru ca ajunsă acasă, fără aer de la așa o grozăvie, să mi se țină un curs pe lung, cu denumiri științifice, simptome și intervenția de urgență. N-am uitat niciodată.

Dar tot acolo, în piața centrală a tîrgului meu de cîmpie, am învățat și ce înseamnă tihna unei lumi. Era o regulă nescrisă a viețuirii împreună, ca oamenii să vină la piață nu neapărat să cumpere ceva, nu prea erau multe de cumpărat, ci mai ales ca să se întîlnească, să vorbească despre nimic sau despre toate, să-și povestească diverse de peste zi sau de peste an, să se povestească, ca apoi să aibă de unde se întoarce. Era un fel de a-și ostoi greutatea vieții. Poate că viața era mai ușor de dus dacă o păcăleai cu tihna unui taifas. În Piață. O rămășiță de agora, vezi bine. Paradoxal, într-o lume fără produse vandabile, sau fără produse deloc, Piața din copilăria mea socialistă mima un spațiu de normalitate, printr-o momentană locuire împreună a unei lumi care nu avea – în anii ’70, apoi în anii ’80 – nici după ce bea apă.

Nu mi-am dat seama atunci, dar lumea asta stătea să apună. Știu astăzi că acolo, în piață, oamenii își construiau tihna, prin întîlnirea care prilejuia vorbitul despre nimic și despre tot. Prin bunăvoința și mai ales prin îngăduința acelei întîlniri. Viața, cu toate relele și lipsurile ei, se simțea în Piață mai puțin mașteră, pentru că oamenii găseau cu cale să o mai încetinească, să o mai păcălească prin vorbitul și statul împreună. Era ca și cînd îi dădeau pentru o vreme un bobîrnac, un fel de tiflă.

Și mi-e drag că Piața de care scriu aici mi-l păstrează în ritmul ei pe bunicul dinspre mamă. Negustor din tată-n fiu, dintr-o stirpe care cîndva prețăluia tabietul, bunicul ajunsese să trăiască vremuri tulburi, odată rămas fără prăvălie; rămăsese de atunci poate fără sens, dar nu și fără direcție. Pentru că bunicul Rupen mergea la piață în fiecare dimineață și în fiecare după-amiază. Cu sfințenie. După un orar fix, cam ca acela al lui Kant, după care localnicii și-ar fi potrivit orologiile mai nevoiașe. În fiecare zi. Dar nu pentru tîrguieli se ducea bunicul meu la piață, nu, ci din cu totul alte motive. Era o treabă cu dichis. La Piață, bunicul se întîlnea cu lumea lui de odinioară. Toți negustori. Turci, evrei, armeni, greci. Opreau vremea în loc. Poate că bunicul meu o punea la cale, cine știe, atunci învîrtea boabe de mătănii între degete.

Bucuria mea era că-l știam acolo, oricînd aș fi avut nevoie. Firește că nu prea aveam. Decît dacă era vorba despre cîțiva gologani pentru gogoși cu gaură sau pentru covrigi. Sau pentru film sau pentru cornete cu semințe. Sau pentru vreo revistă Pif (ajungeau rar și erau puține, nu prea apucam). Sau pentru vreo carte (nu se întîmpla prea des, trebuia să fii pe fază). Sau pentru vreo acadea de la colțu’ pieții. Sau pentru vreun măr-pe-băț. Sau pentru vreun cocoloș.

Papa Rupen era mereu acolo. Tare bunică-tu ăsta, mi se spunea. Îhî, răspundeam între două guri de cocoloș roz. Păi, da, Piața era Buricul Pămîntului. Toată suflarea era în piață.

Acolo era începutul tuturor lucrurilor.

Dar tot acolo a fost și sfîrșitul. Sfîrșitul unui timp, acela care ne salva și prin întîlnire, întîmplătoare sau nu, și prin taifasul în picioare. Prin răgazul pe care îl aveau oamenii, unul cu celălalt.

Și atunci, cum să nu iubesc eu piețele? Iubesc cu patimă piețele. Încă îmi caut răgaz pentru asta.

Ohara Donovetsky, absolventă a Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti, este doctor în filologie și scriitoare. Cea mai recentă carte publicată: Casting pentru ursitoare, Polirom, 2018.

Foto: wikimedia commons

1037 23 foto I  Cosman jpg
Valul a venit, apoi a trecut – tsunami în Maldive –
Oamenii au învățat să trăiască prezentul, fără să-și pună problema zilei de mîine.
image png
Analiza plagiatului de la vîrful Harvard
„Nu au fost constatate abateri de la standardele etice în activitatea de cercetare academică ale Harvard”
p 23 jpg
Despre prostie – sau cum am devenit inteligent
E o alegere inconștientă a ceea ce vrem să fim, dar care poate deveni conștientă datorită cunoașterii.
p 22 Barcelona WC jpg
Universul Barcelonei
Numai un prost l-ar distruge. Dar istoria este plină de alde d-ăștia.
image png
Pirgu vs. Montaigne
„Mă-nnebunesc după tot ce ţine de memorialistică: jurnale, memorii, corespondenţă, note de drum etc.”.
p 23 Andrei Scrima jpg
O întîlnire mirabilă – interviu cu filozoful și psihanalistul Virgil CIOMOȘ –
Domnul Profesor nu mi-a recomandat studii și cărți de logică și de filosofie, ci Patericul egiptean, mai întîi, și Spovedania unui pelerin rus, mai apoi.
image png
Hasdeu și regulamentul
Tot în 2023 s-au împlinit 333 de ani de la susținerea (la Universitatea din Leipzig) a primei teze de doctorat din lume dedicată jurnalismului.
image png
Casa Regală a României și palatele prefecturilor
O altă statuie a lui Ferdinand din Rezina (amplasată în 1938, sculptor Alexandru Plămădeală) a fost aruncată în Nistru de către barbarii bolșevici în 1940.
p 23 Cefalonia WC jpg
Aventuri estivale cefalonite
Încă nu am un răspuns clar. Cîți bani îmi mai trebuie pentru a termina odată Elada?
p 23 WC jpg
Librarii din vechiul București
Cum a ajuns, însă, un librar să aibă un parc botezat după numele lui, este o altă poveste, pe care, deși stau de aproape douăzeci de ani în acest cartier, am aflat-o mai tîrziu.
image png
Poze, nu vorbe!
Nu mai insist asupra faptului că, în absența cuvintelor, gîndirea conceptuală și gîndirea discursivă nu sînt posibile.
p 23 WC jpg
La Peleș – proprietari triști și administratori buni
Altfel, castelul Peleș rămîne o capodoperă a bunului gust.
p 21 Josephus Szabo, Diploma de magister philosophiae,1768 jpg
O descoperire majoră pentru istoria învățămîntului universitar din România
Era prima instituție de învățămînt superior universitar de pe teritoriul actual al țării.
p 23 Ministerul Finantelor WC jpg
Cît de mare este datoria noastră publică sau despre suveica numită România
Există deci un PIB care lucrează în favoarea bugetului nostru de stat și unul care lucrează în favoarea altora.
image png
Inspecția, acolo unde sînt îngrijiți oameni
Un timp prea scurt alocat controlului duce la concluzii superficiale.
p 21 jpg
Credință. Încredere. Clandestinitate – imagini din Dosarele Securității
Este bine să le gîndim procesual, ca instrumente care se schimbă în timpul facerii.
p 23 jpg
p 23 Metroul din Atena WC jpg
Atena, așa cum am descoperit-o eu
„Cîtă vreme avem ce povesti, nu ieșim la pensie”.
index jpeg webp
Am înnebunit de fericire – despre tristețea abisală și apeirokalia cea de toate zilele –
Mă întreb în final, cumva retoric, cine sînt mai periculoși pentru lumea în care locuim: mîrlanii sau cei care înnebunesc de fericire și tristețe, respectiv maniaco-depresivii?
p 23 jpg
Sindromul nou-născutului maculat
Dar de ce să procedăm așa cînd putem lăsa totul la îndemîna șmecherilor pe care îi invocam?
p 23 WC jpg
Paris, după douăzeci de ani și patru luni
Dar cum mereu am fost în trecere prin Paris, nostalgiile nu au fost deloc puternice și au lăsat loc curiozității de a redescoperi minunatul univers parizian.
p 19 WC jpg
Oameni capabili să devină medici
Observația privind „dezumanizarea” medicinei, îndrăzneață în urmă cu o jumătate de secol, este astăzi banală.
p 23 2 WC jpg
O fată sub dărîmături. Un bărbat neputincios
Două zile mai tîrziu, ceva ajutor a început să apară în centrele marilor oraşe. Dar pentru nenumăraţi oameni, este prea puţin şi prea tîrziu.
982 23 Huqqa de origine persana 1770 jpg

Parteneri

Istanbul Turcia Colaj
Capcana din mijlocul Istanbulului: hoți în robe negre atacă turiști în plină zi. Români pățiți trag semnalul de alarmă
Atenție în Istanbul! Turiști români avertizează despre hoți organizați care acționează în tramvaie aglomerate. Sfaturi utile pentru siguranță.
image png
La ce folosesc, de fapt, pietrele de sub șinele de tren. Joacă un rol crucial, nu sunt puse la întâmplare
La prima vedere, pietrele aflate sub șinele de tren – împrăștiate aparent haotic – par să fie doar un decor rustic sau un detaliu fără prea mare importanță. În realitate, acest strat de pietre, numit balast, este una dintre cele mai importante componente ale infrastructurii feroviare.
Rachete rusesti iskander FOTO EPA
Bloomberg: Amenințarea lui Putin cântărește mai greu pentru NATO decât se vede cu ochiul liber
În fața unui conflict prelungit în Ucraina și a pierderilor grele suferite de ambele părți, întrebarea care domină cercurile strategice occidentale nu mai este dacă Rusia ar putea ataca un stat membru NATO, ci unde și când.
image png
Drumul care leagă două țări. Oferă priveliști spectaculoase și traversează unele dintre cele mai înalte peisaje montane
Într-o lume în care drumurile ne apropie nu doar fizic, ci și cultural și emoțional, Autostrada Karakoram este mai mult decât o simplă șosea – este o epopee a naturii și a voinței umane.
contor energie electrica
Cum putem reduce consumul de energie electrică pe timpul verii. Sfaturi de la specialiști
Măsurile de plafonare-compensare a prețurilor la energia electrică expiră la data de 1 iulie, fiind de așteptat ca furnizorii să crească prețurile. Specialiștii în energie consultați de „Adevărul” au enumerat câteva metode cu ajutorul cărora românii pot reduce costul facturilor.
Rafal Trzaskowski și Karol Nawrocki (© x.com)
Alegeri pe muchie de cuțit la Varșovia. Cine câștigă prezidențialele din Polonia decide echilibrul în estul Europei
În ultimele zile ale unei campanii prezidențiale tensionate, Polonia se află, din nou, în fața unei alegeri istorice.
ziua mondiala a cancerelor de sance 2025   foto pacientul 2 0 jpg
Analizele de sânge pot salva vieți: de ce este crucial diagnosticul timpuriu în bolile hematologice. Ce șansă au pacienții din România
Analizele de sânge uzuale, făcute periodic, pot face diferența între un diagnostic precoce și o boală de sânge descoperită prea târziu, atrag atenția specialiștii. Șansele de supraviețuire s-au îmbunătățit remarcabil în ultimii 20 de ani, iar transplantul de celule hematopoietice joacă un rol cheie.
image png
La ce foloseau dacii banii și de ce nu îi utilizau în comerț? Misterele monedelor de aur Koson
Monedele de aur cu inscripția Koson descoperite în Sarmizegetusa Regia au ridicat numeroase semne de întrebare în rândul istoricilor și arheologilor.
drone ucraina jpg
Ucraina lansează în luptă „dronele-mamă” cu inteligență artificială. O nouă eră a războiului automatizat
Într-un conflict care a transformat Ucraina într-un laborator de testare pentru tehnologiile militare ale secolului XXI, un nou capitol se scrie acum: drone autonome, capabile să execute lovituri de precizie fără intervenție umană, la sute de kilometri în interiorul teritoriului controlat de Rusia.