Fără piață nu exista viață

Publicat în Dilema Veche nr. 826 din 19 decembrie 2019 - 2 ianuarie 2020
Moșii jpeg

Iubesc piețele, iubesc cu patimă – bine, și ploile, dar acum nu este vorba despre ele, ci despre altele, mai serioase, mai dragi, mai nu-știu-cum-să-vă-zic că ar fi ele –, ei, da, iubesc piețele.

Și asta mi se trage de la Piața centrală din micul meu tîrg sudic de obîrșie. Ea a fost începutul tuturor lucrurilor.

Întîi, pentru că ajungeam invariabil, în hoarde dezlănțuite, în goana năpraznică pe care o aduceau jocurile bezmetice din copilărie, și printre tarabe – de unde șterpeleam necontrolat și compulsiv castraveți murați de pe capacele butoaielor, deși adevărata provocare era să fi furat chiar din butoi, dar șterpeleam și mere sau alte fructe, coapte sau necoapte, pe care le mîncam nesătui și nepotoliți, dobîndite fiind ele prin mijloace de nepovestit acasă. Apoi, pentru că piața se afla la o aruncătură de băț de fața blocului. Dar mai ales pentru că Piața era un loc în care totul – dincolo de mușterii, cenușii sau nu, că nu băgam de seamă, și de mărfuri, triste și fade cum vor fi fost ele în anii socialiști, dar nici asta nu se arăta ochilor noștri de copii-mînji, înspumați de joacă –, chiar totul ne atrăgea dincolo de puterea de înțelegere.

Pe noi, copiii care se jucau în fața blocului – loc sigur și îngăduit, sub oblăduirea părinților aflați după perdea sau ieșiți jumate pe ferestre pentru o supraveghere mai vigilentă –, Piața (vecină, e-adevărat, dar neîngăduită și nesigură) ne chema irezistibil, la o aventură cum nu se găsea alta mai bravă. Piața (chiar) era un alt tărîm, era din poveste, pentru că existau, doar am văzut cu ochii mei, următoarele ingrediente: vrajă dinspre butoaie, secrete în galantare, altfel goale, la derută, mai mult ca sigur, mistere în spatele prăvăliilor (pentru că acolo se găseau din cînd în cînd, pe lîngă brînză, și alte chestii care interesau vital părinții), frică-să-nu-te-prindă-cînd-furi-mai-ales-castraveți-murați, probe aferente de curaj, diverse ascunzișuri, intrînduri și ganguri, după cum existau și pericole, de la cai mascați – care apăreau la înmormîntări – la cîini colțați – veniți de nicăieri sau din fundul pămîntului –, de la bătrîne spurcate la gură la cucoane simandicoase prinse pentru vecie în taifas în mijlocul drumului, de la corvezi (saluturi necesare și dialoguri întîmplătoare cu oameni cunoscuți, tîrgul era mic) la lipsa de bani, că voiai să-ți cumperi și tu ceva, că deh.

Tot acolo, la piață, am văzut și altele, cumplite, cum a fost atunci, într-o vară, cînd mă trimisese mama în gang ca să iau borș, am văzut o femeie cu boala-copiilor, pentru ca ajunsă acasă, fără aer de la așa o grozăvie, să mi se țină un curs pe lung, cu denumiri științifice, simptome și intervenția de urgență. N-am uitat niciodată.

Dar tot acolo, în piața centrală a tîrgului meu de cîmpie, am învățat și ce înseamnă tihna unei lumi. Era o regulă nescrisă a viețuirii împreună, ca oamenii să vină la piață nu neapărat să cumpere ceva, nu prea erau multe de cumpărat, ci mai ales ca să se întîlnească, să vorbească despre nimic sau despre toate, să-și povestească diverse de peste zi sau de peste an, să se povestească, ca apoi să aibă de unde se întoarce. Era un fel de a-și ostoi greutatea vieții. Poate că viața era mai ușor de dus dacă o păcăleai cu tihna unui taifas. În Piață. O rămășiță de agora, vezi bine. Paradoxal, într-o lume fără produse vandabile, sau fără produse deloc, Piața din copilăria mea socialistă mima un spațiu de normalitate, printr-o momentană locuire împreună a unei lumi care nu avea – în anii ’70, apoi în anii ’80 – nici după ce bea apă.

Nu mi-am dat seama atunci, dar lumea asta stătea să apună. Știu astăzi că acolo, în piață, oamenii își construiau tihna, prin întîlnirea care prilejuia vorbitul despre nimic și despre tot. Prin bunăvoința și mai ales prin îngăduința acelei întîlniri. Viața, cu toate relele și lipsurile ei, se simțea în Piață mai puțin mașteră, pentru că oamenii găseau cu cale să o mai încetinească, să o mai păcălească prin vorbitul și statul împreună. Era ca și cînd îi dădeau pentru o vreme un bobîrnac, un fel de tiflă.

Și mi-e drag că Piața de care scriu aici mi-l păstrează în ritmul ei pe bunicul dinspre mamă. Negustor din tată-n fiu, dintr-o stirpe care cîndva prețăluia tabietul, bunicul ajunsese să trăiască vremuri tulburi, odată rămas fără prăvălie; rămăsese de atunci poate fără sens, dar nu și fără direcție. Pentru că bunicul Rupen mergea la piață în fiecare dimineață și în fiecare după-amiază. Cu sfințenie. După un orar fix, cam ca acela al lui Kant, după care localnicii și-ar fi potrivit orologiile mai nevoiașe. În fiecare zi. Dar nu pentru tîrguieli se ducea bunicul meu la piață, nu, ci din cu totul alte motive. Era o treabă cu dichis. La Piață, bunicul se întîlnea cu lumea lui de odinioară. Toți negustori. Turci, evrei, armeni, greci. Opreau vremea în loc. Poate că bunicul meu o punea la cale, cine știe, atunci învîrtea boabe de mătănii între degete.

Bucuria mea era că-l știam acolo, oricînd aș fi avut nevoie. Firește că nu prea aveam. Decît dacă era vorba despre cîțiva gologani pentru gogoși cu gaură sau pentru covrigi. Sau pentru film sau pentru cornete cu semințe. Sau pentru vreo revistă Pif (ajungeau rar și erau puține, nu prea apucam). Sau pentru vreo carte (nu se întîmpla prea des, trebuia să fii pe fază). Sau pentru vreo acadea de la colțu’ pieții. Sau pentru vreun măr-pe-băț. Sau pentru vreun cocoloș.

Papa Rupen era mereu acolo. Tare bunică-tu ăsta, mi se spunea. Îhî, răspundeam între două guri de cocoloș roz. Păi, da, Piața era Buricul Pămîntului. Toată suflarea era în piață.

Acolo era începutul tuturor lucrurilor.

Dar tot acolo a fost și sfîrșitul. Sfîrșitul unui timp, acela care ne salva și prin întîlnire, întîmplătoare sau nu, și prin taifasul în picioare. Prin răgazul pe care îl aveau oamenii, unul cu celălalt.

Și atunci, cum să nu iubesc eu piețele? Iubesc cu patimă piețele. Încă îmi caut răgaz pentru asta.

Ohara Donovetsky, absolventă a Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti, este doctor în filologie și scriitoare. Cea mai recentă carte publicată: Casting pentru ursitoare, Polirom, 2018.

Foto: wikimedia commons

1037 23 foto I  Cosman jpg
Valul a venit, apoi a trecut – tsunami în Maldive –
Oamenii au învățat să trăiască prezentul, fără să-și pună problema zilei de mîine.
image png
Analiza plagiatului de la vîrful Harvard
„Nu au fost constatate abateri de la standardele etice în activitatea de cercetare academică ale Harvard”
p 23 jpg
Despre prostie – sau cum am devenit inteligent
E o alegere inconștientă a ceea ce vrem să fim, dar care poate deveni conștientă datorită cunoașterii.
p 22 Barcelona WC jpg
Universul Barcelonei
Numai un prost l-ar distruge. Dar istoria este plină de alde d-ăștia.
image png
Pirgu vs. Montaigne
„Mă-nnebunesc după tot ce ţine de memorialistică: jurnale, memorii, corespondenţă, note de drum etc.”.
p 23 Andrei Scrima jpg
O întîlnire mirabilă – interviu cu filozoful și psihanalistul Virgil CIOMOȘ –
Domnul Profesor nu mi-a recomandat studii și cărți de logică și de filosofie, ci Patericul egiptean, mai întîi, și Spovedania unui pelerin rus, mai apoi.
image png
Hasdeu și regulamentul
Tot în 2023 s-au împlinit 333 de ani de la susținerea (la Universitatea din Leipzig) a primei teze de doctorat din lume dedicată jurnalismului.
image png
Casa Regală a României și palatele prefecturilor
O altă statuie a lui Ferdinand din Rezina (amplasată în 1938, sculptor Alexandru Plămădeală) a fost aruncată în Nistru de către barbarii bolșevici în 1940.
p 23 Cefalonia WC jpg
Aventuri estivale cefalonite
Încă nu am un răspuns clar. Cîți bani îmi mai trebuie pentru a termina odată Elada?
p 23 WC jpg
Librarii din vechiul București
Cum a ajuns, însă, un librar să aibă un parc botezat după numele lui, este o altă poveste, pe care, deși stau de aproape douăzeci de ani în acest cartier, am aflat-o mai tîrziu.
image png
Poze, nu vorbe!
Nu mai insist asupra faptului că, în absența cuvintelor, gîndirea conceptuală și gîndirea discursivă nu sînt posibile.
p 23 WC jpg
La Peleș – proprietari triști și administratori buni
Altfel, castelul Peleș rămîne o capodoperă a bunului gust.
p 21 Josephus Szabo, Diploma de magister philosophiae,1768 jpg
O descoperire majoră pentru istoria învățămîntului universitar din România
Era prima instituție de învățămînt superior universitar de pe teritoriul actual al țării.
p 23 Ministerul Finantelor WC jpg
Cît de mare este datoria noastră publică sau despre suveica numită România
Există deci un PIB care lucrează în favoarea bugetului nostru de stat și unul care lucrează în favoarea altora.
image png
Inspecția, acolo unde sînt îngrijiți oameni
Un timp prea scurt alocat controlului duce la concluzii superficiale.
p 21 jpg
Credință. Încredere. Clandestinitate – imagini din Dosarele Securității
Este bine să le gîndim procesual, ca instrumente care se schimbă în timpul facerii.
p 23 jpg
p 23 Metroul din Atena WC jpg
Atena, așa cum am descoperit-o eu
„Cîtă vreme avem ce povesti, nu ieșim la pensie”.
index jpeg webp
Am înnebunit de fericire – despre tristețea abisală și apeirokalia cea de toate zilele –
Mă întreb în final, cumva retoric, cine sînt mai periculoși pentru lumea în care locuim: mîrlanii sau cei care înnebunesc de fericire și tristețe, respectiv maniaco-depresivii?
p 23 jpg
Sindromul nou-născutului maculat
Dar de ce să procedăm așa cînd putem lăsa totul la îndemîna șmecherilor pe care îi invocam?
p 23 WC jpg
Paris, după douăzeci de ani și patru luni
Dar cum mereu am fost în trecere prin Paris, nostalgiile nu au fost deloc puternice și au lăsat loc curiozității de a redescoperi minunatul univers parizian.
p 19 WC jpg
Oameni capabili să devină medici
Observația privind „dezumanizarea” medicinei, îndrăzneață în urmă cu o jumătate de secol, este astăzi banală.
p 23 2 WC jpg
O fată sub dărîmături. Un bărbat neputincios
Două zile mai tîrziu, ceva ajutor a început să apară în centrele marilor oraşe. Dar pentru nenumăraţi oameni, este prea puţin şi prea tîrziu.
982 23 Huqqa de origine persana 1770 jpg

Adevarul.ro

image
BBC: Unanimitate în guvernul israelian privind răspunsul la atacul iranian
Hanoch Milwidsky, vicepreședinte al parlamentului israelian și membru al Knessetului din partea Partidului Likud al premierului Netanyahu, a declarat pentru BBC că există unanimitate în guvernul israelian cu privire la faptul că ar trebui să existe un răspuns la atacul iranian.
image
Topul țărilor europene cu cei mai educați locuitori. Pe ce loc e România
Ponderea persoanelor cu studii superioare este mai mare în țările nordice și baltice, iar femeile sunt, în general, cele mai educate. România are cel mai mic procent din UE în ceea ce privește numărul de persoane cu studii superioare.
image
Televiziunea iraniană, fake news grosolan despre atacul asupra Israelului. Ce video a arătat populației ca fiind „lovitura de succes” VIDEO
Televiziunea de stat iraniană a difuzat duminică, în mod repetat, o înregistrare video cu un incendiu în Chile, susținând că este vorba de imagini cu rachete care au lovit cu succes ținte din Israel.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.