Despre frică și speranță

Publicat în Dilema Veche nr. 888 din 15 - 21 aprilie 2021
Despre frică și speranță jpeg

Cînd îți este frică te întorci în locul unde te-ai simțit ultima dată în siguranță. Singurătatea este o apropiere de moarte, iar moartea înseamnă iremediabilul. Vara trecută, în plină pandemie, am plecat într-o excursie solitară pe un munte din Creta. Într-un sat mărginaș din extrema estică a insulei, între Irapetra și Sitia, am locuit zece zile într-o căsuță dintr-un complex de construcții vechi de 300 de ani din piatră naturală, fără prize în cameră, fără Wi-Fi, cu excepția unui spațiu comun în care oamenii se adunau pentru a-și încărca telefoanele într-un prelungitor vechi cu opt prize și a primi o scurtă porție de Internet. Noaptea savuram bezna din mijlocul versanților și mersul poticnit și nesigur al cuplului de italieni care locuiau în căsuța de lîngă mine. Se îmbătau de trei seri încoace privind puzderia de stele de sub abisul nesfîrșit al cerului și căutau baia din cînd în cînd trecînd prin fața băncuței pe care stăteam. E amuzant să vezi un om beat încercînd să treacă nevăzut prin întuneric...

Sînt două tipuri de turiști: cei care se grăbesc să vadă cît mai multe locuri frumoase și cei care revin la unul singur. Turiștii care voiau să „atingă” cît mai multe puncte turistice importante petreceau maximum două zile în Aspros Potamos, apoi plecau „la mai bine”. Nu aveau acea tristețe care rămîne ca o dîră de parfum în urma celor care pleacă din locuri în care s-au simțit bine. Prea mare chinuială fără de toate la îndemînă. Era un astfel de loc în care reveneau cei care căutau neantul uitării de sine, reconectarea cu propriile instincte și poate un străin căruia să îi împărtășească un mare secret. Fiecare om avea o poveste de spus și cineva se găsea să-l asculte pentru ca apoi să uite pentru totdeauna povestea acelui loc.

Femeia era din Germania și se cunoștea foarte bine cu administratorii căsuțelor. Tunsă scurt, cu părul cărunt, purta ochelari cu ramă vernil, era subțirică și nu foarte înaltă. S-a îmbrățișat bucuroasă cu grecoaicele vesele de la cazare cînd s-au revăzut. Înțelegea greaca, dar răspundea în limba engleză. Ajunsese cu o zi în urmă după ce plătise 70 de euro taxiul din Heraklion (aproximativ două ore de mers din capitala insulei pînă în Aspros Potamos), spre uimirea grecoaicelor care enumerau cîte și mai cîte ar fi făcut ele cu banii ăia.

Ne-am reîntîlnit în ziua următoare la micul dejun pregătit de gazdele noastre, Dimitra și Eli. Aș fi putut să mă lipsesc, mai mîncasem un mic dejun pe faleză.

– Ai venit singur aici? mă întreabă curioasă una dintre ele.

– Da, este prima dată cînd călătoresc singur.

Observ că doamna din Germania își ridică privirea spre mine din cealaltă parte a mesei.

– Călătorești singur aici, la fel ca Eveli, mă înștiințaseră grecoaicele și astfel a început povestea.

– Întotdeauna! spune abrupt nemțoaica. 

– Cum întotdeauna? întreb, observînd verigheta. Soțul dumneavoastră unde este?

– Acasă, se bucură pentru mine, spune rîzînd. Fac asta în fiecare an, de zece ani încoace. L-am luat o singură dată cu mine ca să îi fac cunoștință cu fetele, să îi arat locurile mele „speciale”. Am vrut să vizualizeze locurile și oamenii despre care îi povestesc de fiecare dată la întoarcere.

– Mai iubești un om de lîngă care vrei în mod constant să pleci?

Nu știu ce a am zis asta. Întrebarea m-a surprins și pe mine, mi-a scăpat. Nu-mi stă în fire să dau buzna în spatele scenei, a fost ca un fulger din senin. Eveli și-a ridicat privirea, fixîndu-mă uimită. După cîteva ezitări a răspuns:

– Da. Cred că da.

Apoi s-a ridicat de la masă mulțumind pentru companie. Două zile mai tîrziu, mă trezesc și aduc pernele la aerisit pe băncuța din fața camerei, cînd Eveli se oprește lîngă mine. Îmi spune că s-a gîndit mult în ultimele zile la întrebarea pe care i-am adresat-o și că dorește să îmi spună ceva. Parcă era în transă. Determinarea ei m-a contrariat și m-am lăsat purtat în poveste.

– Acum 27 de ani eram însărcinată cu al doilea copil al nostru. Soțul meu m-a înșelat, știam și cu cine. M-a deranjat că bărbatul pe care îl vedeam ca pe un stîlp de sprijin pentru mine își cerea scuze în fiecare zi în loc să își asume cu demnitate greșeala pe care o făcuse. Devenise un om slab înaintea mea, omul acela nu era bărbatul meu. Am fost în stare de șoc un an de zile. Am dus sarcina pînă la capăt, dar copilul s-a născut cu probleme psihice. După un an de zbucium interior nu mai puteam să-mi fac gîndurile să tacă. Terapia nu m-a ajutat, mai rău m-a afundat în propriile-mi vinovății. Am știut că trebuie să iau o decizie. Linia dintre sănătate mintală și nebunie este foarte subțire, iar eu eram aproape de limită cînd am decis să rămîn cu el.

– De ce ați ales să rămîneți?

După o ezitare care masca o emoție puternică, își înghite lacrimile și-mi spune:

– Pentru că omul ăsta mă accepta așa cum eram!

Adesea, ceea ce numim „dragoste” este numai frică. Un orizont incontrolabil și imprevizibil. Dispare un reper și o vreme mergi fără busolă, nimic nu are legătură cu nimic. O inerție ciudată care nu-ți stă în putere te ține blocat într-o dimensiune amorfă. Cînd îți este frică te întorci în locul unde te-ai simțit ultima dată în siguranță, acolo unde știi că vei fi întotdeauna acceptat așa cum ești, lîngă persoana iubită, înapoi acasă, la ultima carte care ți-a alinat amărăciunea acum niște ani, la memoria celui care erai cîndva în tinerețe.

Întorcîndu-mă din satul pescăresc înapoi pe munte, eram amorțit și nostalgic la gîndul că în ziua următoare aveam să plec spre altă parte a insulei. Ieșeam din trista mea inerție cînd flacăra intermitentă a unei lumînări îmi atrage privirea, prin întuneric, spre camera vecină. Savuram un pahar de Metaxa privind nemișcat prin ușa din plasă la italienii care dormeau dezbrăcați și îmbrățișați ca și cum n-ar mai fi fost nimeni pe lume.

Alexandru Gheorghe este jurist, specialist în protecția datelor și implementare a programelor de securitate cibernetică.

Foto: Aspros Potamos (wikimedia commons)

Cenzura în Prahova după 23 august 1944 jpeg
Cenzura în Prahova după 23 august 1944
Pînă în august 1944, cenzura nu era atît de strictă, cea antonesciană rezumîndu-se la publicațiile legionare, după cum o arată documentele de arhivă.
Roma este eternă, noi – trecători (prin ea) jpeg
Roma este eternă, noi – trecători (prin ea)
Roma nu este doar un oraș-muzeu, care te lasă fără grai, înțesat cu biserici baroce, piațete și sute de obiective turistice, ci și un oraș tînăr.
File din activitatea ARLUS în Prahova jpeg
File din activitatea ARLUS în Prahova
„Pentru a duce la bun sfîrșit ceva se cere mai multă conștiință decît șovăială.“
11 lucruri care îmi lipsesc de cînd m am întors din Franța jpeg
11 lucruri care îmi lipsesc de cînd m-am întors din Franța
În Franța am constatat că am drepturi, nu a trebuit să mă gîndesc că aș avea, de la cele mai mărunte, de angajat, de client, de chiriaș, pînă la cele profunde, de om.
Cîte bordeie, atîtea Japonii jpeg
Cîte bordeie, atîtea Japonii
Munca era totul, zecile de obiceiuri și tradiții pe care familia le ținea erau obligatorii și nu era scuzată sub nici o formă absența.
Vulcan, mamă, ființă vie (o poveste despre Etna) jpeg
Vulcan, mamă, ființă vie (o poveste despre Etna)
Oamenii din Sicilia simt că Etna e parte intrinsecă a identității lor și a tot ce are și ce înseamnă Sicilia.
Un Crăciun vienez jpeg
Un Crăciun vienez
Prima măsură pe care am adoptat-o a fost să arunc toate cardurile de reduceri ale celor 25 sau 28 de lanțuri de farmacii din România.
Constanța, acest veșnic pacient în stare gravă jpeg
Constanța, acest veșnic pacient în stare gravă
Oamenii au acest drept: de a fi bine reprezentați la nivelul administrației publice locale.
E cool să postești jpeg
Țînțarul virtual și armăsarul real
Subiectul „generația 2010 este supusă bullying-ului” oferea, prin particularizare, un vad enorm de atenție.
Povestea fraților Popescu  sau despre ascunzătorile ingenioase gîndite de arhitecții moderniști jpeg
Povestea fraților Popescu sau despre ascunzătorile ingenioase gîndite de arhitecții moderniști
Blocul oprește lumina și scaldă într-o umbră permanentă o importantă zonă a bulevardului, acolo unde nici iarba nu crește.
Geneva  După douăzeci de ani jpeg
Geneva. După douăzeci de ani
La Geneva m-aș întoarce doar dacă mi s-ar propune poziția de șofer/căpitan de Mouette.
Cine poate spune cum începe? O călătorie la izvoarele disputate ale Dunării jpeg
Cine poate spune cum începe? O călătorie la izvoarele disputate ale Dunării
Dunărea are un izvor turistic în Donaueschingen și un izvor nominal, marcat ca atare pe hartă, în locul de unde Brigach și Breg se contopesc.
Cum vorbim despre arhitectură? jpeg
Cum vorbim despre arhitectură?
Arhitectura este adesea privată de un discurs capabil să o aducă aproape de inima publicului său.
Hai hui prin Zakynthos jpeg
Hai-hui prin Zakynthos
Din jurnalul pe care l-am ținut și în care am scris în fiecare seară, cînd se mai lăsa răcoarea, privind livada de măslini a lui Panagiotis, proprietarul impresionantei pensiuni (formată din trei corpuri de clădiri și avînd în total, vreo zece apartamente), reiau cîteva observații și întîmplări trăite pe Zakynthos.
Rafinament rural bucureștean jpeg
Rafinament rural bucureștean
Există anumite zone ale Bucureștiului care îi fascinează pe vizitatori, iar acestea sînt tocmai acele părți ale țesutului urban vechi ce conservă structura rurală a orașului.
Mai salvăm, uniți, Roșia Montană? jpeg
Mai salvăm, uniți, Roșia Montană?
Natura de la Roșia Montană, cu un peisaj fabulos, punctat de lacuri artificiale, era mai importantă, pe termen lung, decît puținătatea aurului care ar mai putea fi extras de acolo.
Mai mult decît un joc jpeg
Mai mult decît un joc
Dacă steagul Italiei ar avea o stemă, atunci mingea de fotbal ar trebui să apără undeva, în heraldica acesteia, la fel și azurul tricourilor.
Acum! jpeg
Acum!
Arhitectura rămîne principalul produs cultural care dă seama, cu acuratețe, de spiritul unei epoci, materializat în spațiu construit, capabil să modeleze viața celor cărora le este destinat.
Semnificațiile deșteptării noastre jpeg
Semnificațiile deșteptării noastre
Îndemnul lor la deșteptare este, cel mai adesea, însoțit de trimiterea la imnul național. Este ca o puternică justificare.
Zilele potopului jpeg
Zilele potopului
Provocarea nu este atît ploaia în sine, cît lipsa experienței gestionării unor astfel de cantități.
Orașul polar jpeg
Orașul polar
Îndemnul este să nu mai facem diferențe, cu atît mai puțin diferențe polare și antagonice.
De ce moare o rafinărie? jpeg
De ce moare o rafinărie?
Istoria Societății Steaua Română este bogată, exotică, dinamică, așa cum era și regatul român.
Bazaltul și asfaltul jpeg
Bazaltul și asfaltul
Tehnica pietruirii drumurilor s-a menținut și a luat un nou avînt după ce scoțianul McAdam a redescoperit tehnica romană.
Geografia mall urilor şi hypermarket urilor în Bucureşti jpeg
Geografia mall-urilor şi hypermarket-urilor în Bucureşti
În oraşele post-socialiste shopping mall-urile sînt cu 12% mai aproape de centru decît în cele vest-europene.

Adevarul.ro

image
Colosul cenuşiu. Ce ascunde muntele de zgură, una dintre cele mai mari halde din România VIDEO
În vecinătatea combinatului siderurgic din Hunedoara, se află una dintre cele mai mari halde de zgură din România.
image
Un şofer a rămas fără permis şi a fost amendat după ce a sunat la 112 ca să anunţe că este şicanat în trafic
Un apel la 112 a luat o turnură neaşteptată pentru un bărbat de 37 de ani. Acesta apelase serviciul de urgenţă ca să anunţe că un şofer îl şicanează în trafic, pe raza comunei brăilene Viziru.
image
Afacere de milioane de euro lângă un radar ce comunică direct cu baza Deveselu. „Nu s-a cerut avizul MApN”
MApN a dat in judecată Consiliul Judeţean Dolj după ce a autorizat construirea unui depozit in zona radarului din localitatea Cârcea. Instalaţia militară este importantă pentru apărarea aeriană a României. În spatele afacerii stă chiar primarul din Cârcea.