Ce căuta neamțul la Primărie?

Tudor IORDĂCHESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 861 din 8 - 14 octombrie 2020
Ce căuta neamțul la Primărie? jpeg

Nu, nu este vorba de vreun candidat la vreo primărie de sector, nici măcar la cea a Capitalei. Dar este vorba, indirect, de Primăria Generală şi de cît de multe ştie, poate şi vrea să facă această instituţie pentru cetăţeanul obişnuit, locuitor pe aceste meleaguri mioritice...

Se întîmpla prin 2018, cu o jumătate de an înainte ca România să preia Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Vremuri de minunate amintiri, mai ales pentru tagma interpreţilor, obligaţi să presteze aproape zilnic, avînd în vedere dificultăţile de exprimare în limbi străine ale politicienilor de prim rang ai acelor zile (deşi nu aş vrea să dau naştere unei iluzii că lucrurile s-ar fi îmbunătăţit remarcabil între timp, însă pe această temă sper să am ocazia să revin, după alte alegeri...).

La Bucureşti soseşte, cu o misiune clar trasată de comisarul european numit de România la acel moment pentru a ocupa un portofoliu deosebit de sensibil şi cu un buget pe măsură, cel al dezvoltării regionale, un director din partea Comisiei Europene, pe care îl vom identifica în continuare cu prenumele Carsten, însă, cu siguranţă, cei care l-au cunoscut îşi vor aduce imediat aminte de pasiunea cu care vorbea şi muncea în sprijinul României. Carsten este danez, de fapt, „neamţ” prin educaţie şi atitudine, însă pentru noi toţi străinii sînt nemţi...

Pe Carsten îl cunoşteam de ceva vreme, de cînd devenise director de unitate în cadrul Comisiei, însărcinat cu supravegherea marilor proiecte de infrastructură desfăşurate din fondurile de coeziune în România şi începuse să ne viziteze ţara tot mai des. Am avut plăcerea să lucrez cu el, în calitate de interpret, de multe ori, în vizitele organizate la nivel de directori de minister sau secretar de stat, însă şi într-o serie întreagă de conferinţe, organizate de partea română. Unele dintre ele, aşa-numitele Comitete de monitorizare ale autorităţilor de management, reprezintă pentru funcţionarii din ministerele de linie minunate prilejuri de a se pune bine cu şefii politici, lăudîndu-se cu realizările neasemuite pe care le-au înregistrat în cheltuirea banilor europeni. La un astfel de comitet de monitorizare, Carsten a devenit funcţionarul meu european preferat, atunci cînd a luat la refec o întreagă garnitură de „specialişti”, care erau pe punctul de a rata complet o investiţie de aproape 140 de milioane de euro în aducţiuni de apă potabilă şi canalizare în judeţul Alba. Pe scurt, proiectele aferente uneia dintre localităţi erau complet greşite, adică apa nu ar fi putut să urce sub nici o formă la deal, aşa cum se gîndiseră nişte ingineri care făcuseră o treabă de mîntuială. Şi totuşi, proiectul mersese mai departe, fusese aprobat pe plan local, la nivel regional, ajunsese la Bucureşti, trecuse şi prin Ministerul Fondurilor Europene şi, ce să vezi, apa se încăpăţîna să nu urce la deal, iar ai noştri se încăpăţînau să ceară banii pe proiect, ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat. Din cabina de interpretariat, de unde aveam vizibilitate directă pînă la prezidiu, mă uitam, pe de o parte, la culorile vii care virau de la galben spre mov în obrajii înalţilor noştri funcţionari dojeniţi de Carsten, însă pe de altă parte, nu puteam să nu realizez absurdul situaţiei: trebuia să vină el, de la Bruxelles, să explice unei adunări de 150 de oameni, al căror singur rost în viaţă ar trebui să fie construirea unor strategii de absorbţie şi dezvoltare pe bani europeni a României, că nu „merge şi aşa”... Însă măcar o făcea cu mult simţ al umorului, încît, împreună cu colegul de cabină, ne era tot mai greu să ne menţinem morga necesară în astfel de ocazii în timp ce traduceam diatriba cruntă pe care danezul o arunca la adresa proverbialei inteligenţe strămoşeşti.

Revenind la vizita lui în Primărie, prima remarcă pe care a avut-o cînd a intrat în clădire, unde era aşteptat cu oarecare înfrigurare (pentru că atitudinea funcţionarului public, pus faţă în faţă cu vreun reprezentant al Comisiei, este întotdeauna una defensivă: ce nu am mai făcut de data asta...?), a fost legată de halul în care arată trotuarele Bucureştiului. Întrebarea lui a fost: oameni buni, dar de ce nu faceţi nimic cu toate maşinile astea parcate aiurea, de ce nu există „enforcement” (adică de ce nu sînt sînt ridicate maşinile sau de ce nu sînt amendaţi şoferii care le lasă în toate poziţiile şi locurile posibile), de ce nu se poate, în calitate de pieton, să circuli liniştit pe trotuarul tău, fără să trebuiască să faci echilibristică?

Răspunsul bîiguit de unul dintre mulţii funcţionari prezenţi din partea Primăriei (de la „city manager” la şefi de direcţie) a fost cel obişnuit în astfel de ocazii: vom face, vom drege, lucrurile se vor îndrepta, avem planuri, avem proiecte etc. A doua întrebare a fost legată de semaforizare: răspunsul, de data aceasta, a fost ceva mai aplicat – nu putem mai mult de atît, pentru că ne-a expirat contractul de management al traficului. Ce bucurie mai mare decît să auzi aşa ceva într-un oraş cu aproape trei milioane de locuitori?

Şi atunci Carsten s-a aşezat şi a început să treacă în revistă tot ce ar fi trebuit să însemne perspective de utilizare a banilor europeni pentru municipiul Bucureşti, un oraş care produce, totuşi, 30% din PIB-ul României şi unde venitul mediu este egal cu cel din Uniunea Europeană: transport, încălzire, apă potabilă, canalizare, managementul deşeurilor, metrou.

Prima rundă de discuţii s-a desfăşurat pe tema mijloacelor de transport în comun. Era imediat după lansarea licitaţiei prin care s-a suplimentat flota de autobuze a Bucureştiului şi toată lumea ştia că există o singură ofertă eligibilă rămasă în cursă, cea care a şi cîştigat, de altfel. Oarecum firesc, Carsten a avertizat oficialităţile că nu vor putea clama bani europeni pentru această achiziţie, atît timp cît cîştigătorul va fi din afara Uniunii. Şi a fost asigurat că nu este o problemă, avem noi buget pentru aşa ceva. Întrebarea următoare, oarecum logică, a fost cum ar putea totuşi să ajute Uniunea ca nişte sume din enorma alocare de care am fi putut beneficia la nivel naţional să fie cheltuite şi aici, la Bucureşti, mai ales în contextul în care România urma să preia Preşedinţia rotativă, iar o serie întreagă de oficialităţi ar fi urmat să se deplaseze la începutul anului 2019, să viziteze şi, cu aceeaşi ocazie, să îşi îmbunătăţească părerea despre Capitală. Pentru ca acest lucru să se poată întîmpla repede, era nevoie ca, în primul rînd, Primăria să dispună de proiecte într-un stadiu cît mai avansat, astfel încît finanţarea acestora să poată fi preluată sau ajutată cu bani europeni. Iar, în al doilea rînd, ar fi trebuit ca o serie de proiecte mari de infrastructură să avanseze suficient încît să devină vizibile şi să dea naştere, de ce nu, unui sentiment de apartenenţă la Uniune şi în rîndurile locuitorilor acestui oraş: linia de metrou care să lege Gara de aeroport, linia de tren cu aceeaşi destinaţie, linii noi de tramvai, achiziţii de noi mijloace de transport nepoluante, construcţii noi, dacă era cazul.

Din toate cele de mai sus, proiectul aflat în stadiul cel mai avansat era cel al unui depou de tramvaie. Nici acum nu ştiu dacă s-a realizat sau nu cu bani europeni, dar de discutat, s-a discutat. Şi a fost singurul subiect la capitolul „investiţii de la zero”, adică cele mai valoroase.

Cînd a venit vorba de achiziţii, Carsten a explicat că Uniunea preferă investiţiile verzi, în autobuze electrice sau troleibuze. Iar în legătură cu tramvaiele, ţin minte şi acum avertismentul lansat de danez la adresa RATB: auzise că în Bucureştii Noi, pînă la fostul Laromet, Primăria intenţiona să scoată liniile de tramvai şi să le înlocuiască cu un spaţiu verde pe mijlocul bulevardului. Nici acum nu îmi închipui cum ajunsese informaţia asta la urechile lui, dar a menţionat imaginea jalnică a maşinilor care stăteau parcate pe fosta şină de tramvai (fapt întru totul adevărat) din zonă. El, personal, credea că este ilogic ca, într-o capitală europeană sufocată de trafic şi fum de eşapament, să desfiinţezi o infrastructură pentru vehicule electrice. I s-a răspuns că se lucrează, că o să fie instalată o linie de troleibuz, că nu mai e nevoie de tramvai în zonă, acum locuitorii pot apela la metrou etc.

Carsten a plecat convins că obiceiul ăsta, de a dărîma înainte de a te asigura că ai tot ce îţi trebuie pentru a pune la loc cu cap o investiţie, nu ne va duce prea departe. Tramvaiul nu mai circulă pe bulevardul Bucureştii Noi, asta pot să vă spun cu siguranţă. Despre restul proiectelor, într-un episod viitor...

Tudor Iordăchescu este traducător și interpret.

973 23 arhiva personala G P  Volceanov jpg
„Sevraj 2 – back to the roots” – G.P. VOLCEANOV în dialog cu BITZĂ –
Asta cu poetul, pentru mine, e ceva „sacru” – cu ghilimelele de rigoare –, nu m-aş pune niciodată în aceeaşi categorie cu oameni pe care îi consider într-adevăr poeţi.
640px Haven Cefalu jpg
Eu și primarul din Cefalù
Care erau șansele să nimerim chiar la începutul ei în Cefalù?
p 21 Bruxelles WC jpg
Iarna vrajbei noastre
Problema, în această frază emblematică, constă în cuvîntul „Europa”.
p 23 Catedrala din Monreale WC jpg
Peripeții siciliene. Monreale
Dacă Sicilia avea șase pagini, sora situată mai la nord-vest, Sardinia, avea doar trei!
Vizual Masterclass Cronicari Digitali Cine asculta o casa 15 octombrie 2022 jpg
Cine ascultă o casă? – despre valorizarea patrimoniului arhitectural și industrial –
Situația clădirilor istorice ridică semne de întrebare de multă vreme, fiind privite în general ca un element desuet, care consumă bani, care ține „noul” pe loc.
Coperta Interviu Monica Onojescu FINAL jpg
„Programele școlare nu privilegiază lectura literaturii” – interviu cu Monica ONOJESCU –
E greu să te miști printr-un astfel de limbaj abstract și specializat și atunci poate l-aș traduce într-unul mai simplu, pe înțelesul tuturor.
3 jpg
Festivalul Povestirilor
 de pe Via Transilvanica
Vă așteptăm la Festivalul Povestirilor de pe Via Transilvanica, între 9-11 septembrie, la Muzeul Național al Țăranului Român.
7 jpg
Farmece
În basme și în tradiția populară, farmecele sînt legate de vrăjitoare și de magia provocată de om. Dar farmecele se nasc cîteodată doar umblînd pe o cărare. Una lungă de 1.400 de kilometri.
5 jpg
Amazonul Gastronomiei, Via Transilvanica
În multe locuri unde se poate mînca pe Via Transilvanica, dincolo de rețete, ingredientele care ajung pe masa ta au mari șanse să fi fost aduse din spatele casei.
958 23 Foto Catalin Soto1 jpg
„Profesorul de rap” – G.P. VOLCEANOV în dialog cu DOC –
Ca om de cuvinte, pot să îţi spun că, după douăzeci de ani de mînuire a lor şi de „stat cu ele în cameră”, am ajuns la concluzia că limbajul e limitat în a comunica, uneori, esenţa lucrurilor.
957 22 CConstantinescu2 jpg
Universul fascinant al Salonicului
Există o singură mare regulă: să te ferești de celălalt și, pe cît posibil, să nu intri în cel din stînga.
p 22 23 3 jpg
O experiență de vîrf în satul Piscu…
Nu mi-a venit să cred că, la doi pași de Capitală, a putut lua naștere o instituție de asemenea calibru, fără ca lumea culturală să ia notă, prompt și sonor, de prestigiul ei.
p 22 23 1 jpg
Meșteșugul redescoperit ca artă
Pedagogia se completează cu descoperirea de sine: întîlnirea nemijlocită cu lutul.
p 22 23 4 jpg
Tîlcul poveștii
„Casa Regală se apleca cu multă grijă asupra a tot ce însemna cultură țărănească, avînd multă prețuire față de meșteșuguri.“
952 21 22 Sodiq Adelakun foto Sophiyah Sulaimon Adelakun jpg
Fotojurnaliştii în epoca fake news – anchetă
Competiţia anuală World Press Photo recunoaşte fotojurnalismul de calitate şi premiază imagini şi poveşti din întreaga lume.
Rododendron jpg
Rododendronii din Leaota
Este preferabil totuși să fotografiezi rîurile roz de rododendroni decît să-i iei acasă, în sacoșă, pentru a face magiun sau ulei.
p 22 Cetatea Risnov  WC jpg
Munții din trecut și cum îi străbăteam
Drumul pînă la Brașov, la o aruncătură de băț, a fost parcurs în trei sferturi de oră, cu o viteză supersonică ce nu depășea 40 de kilometri pe oră.
p 21 AP 22067489059075 jpg
„În practică, adevărul este un diamant cu multe fațete” – interviu cu fotograful Vadim GHIRDĂ
„Eu cred în puterea și valoarea fotografiei: puterea de a schimba ceva în bine, valoarea unică de a opri timpul.”
Cenzura în Prahova după 23 august 1944 jpeg
Cenzura în Prahova după 23 august 1944
Pînă în august 1944, cenzura nu era atît de strictă, cea antonesciană rezumîndu-se la publicațiile legionare, după cum o arată documentele de arhivă.
Roma este eternă, noi – trecători (prin ea) jpeg
Roma este eternă, noi – trecători (prin ea)
Roma nu este doar un oraș-muzeu, care te lasă fără grai, înțesat cu biserici baroce, piațete și sute de obiective turistice, ci și un oraș tînăr.
File din activitatea ARLUS în Prahova jpeg
File din activitatea ARLUS în Prahova
„Pentru a duce la bun sfîrșit ceva se cere mai multă conștiință decît șovăială.“
11 lucruri care îmi lipsesc de cînd m am întors din Franța jpeg
11 lucruri care îmi lipsesc de cînd m-am întors din Franța
În Franța am constatat că am drepturi, nu a trebuit să mă gîndesc că aș avea, de la cele mai mărunte, de angajat, de client, de chiriaș, pînă la cele profunde, de om.
Cîte bordeie, atîtea Japonii jpeg
Cîte bordeie, atîtea Japonii
Munca era totul, zecile de obiceiuri și tradiții pe care familia le ținea erau obligatorii și nu era scuzată sub nici o formă absența.
Vulcan, mamă, ființă vie (o poveste despre Etna) jpeg
Vulcan, mamă, ființă vie (o poveste despre Etna)
Oamenii din Sicilia simt că Etna e parte intrinsecă a identității lor și a tot ce are și ce înseamnă Sicilia.

Adevarul.ro

shutterstock 2114384846 jpg
Tacticile de război ale Rusiei îi expun slăbiciunile militare. Cum le justifică oficialii ruși
După ce și-a văzut spulberate speranțele de a captura Kievul, Moscova a apelat la distrugerea totală a Ucrainei, doar că această tactică este doar o manifestare a neputinței, scrie The Guardian.
dani otil
Marea dilemă a lui Dani Oțil după ce i-au picat din cer 15.000 de euro: „O fi vreo moștenire?“
Dani Oțil, simpaticul prezentator TV, se ală în mare dilemă. Nu știe ce să facă după ce într-un cont de-al său au apărut 15.000 de euro. Nici banca nu a reușit să-l lămurească, motiv pentru care Dani se teme să se atingă de ei.
Submarin in Marea Neagra FOTO  webnovosti.info via zn.ua
Submarin nuclear depășit de un obiect neidentificat, care mergea cu o viteză mai mare decât cea a sunetului. Când a vut loc incidentul
Întâlnirea incredibilă, care a avut loc la sfârșitul anilor 1990, a ieșit la iveală după ce un om de știință aflat la bord a decis să vorbească pentru un canal de YouTube și să dezvăluie experiența sa terifiantă.

HIstoria.ro

image
Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor
Fără îndoială, una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor a fost scoaterea de sub cenușă a orașului roman Pompeii, redus la tăcere în vara lui 79 de erupția vulcanului Vezuviu.
image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.