Florin Stoican (n. 1976) este președintele asociațiilor Kogayon și Parcul Natural Văcărești, care au făcut studiile și demersurile pentru înființarea Parcului Național Buila-Vînturarița și a Parcului Natural Văcărești, precum și directorul Geoparcului aspirant UNESCO Oltenia de sub Munte, situat în județul Vîlcea, între Horezu și Băile Olănești. Florin Stoican este și membru al Grupului Român de Sedimentologie, precum și al Societății Geologice din România.

 

Care-i povestea Geoparcului aspirant UNESCO Oltenia de sub Munte de care, în ultima vreme, se vorbește tot mai mult?

Ne bucură interesul tot mai mare pentru proiectul Geoparcului UNESCO Oltenia de sub Munte. Interesul naște discuții, discuțiile scot la iveală idei și oportunități. Proiectul nostru este unul al societății civile locale (Asociația Kogayon din Costești), proiect de dezvoltare sănătoasă a locurilor dragi, printr-un model testat și aplicat deja cu succes în alte 161 de geoparcuri din 44 de țări.

Conceptul de geoparc este cel despre care noi credem, după ce am studiat mai multe din lume, că se potrivește cel mai bine cu specificul regiunii noastre și mai ales cu ceea ce ne dorim noi de la aceasta ca viitor mai bun pentru comunitățile locale, pentru vizitatori și pentru patrimoniul ei. Oltenia de sub Munte a fost, e și va fi la locul ei, indiferent cum o numim și împărțim noi. Întrebarea e ce facem cu ea.

Ce înseamnă, de fapt, un geoparc și ce întrebări ridică un asemenea statut?

Geoparcul este mai mult un concept de dezvoltare decît o zonă cuprinsă în niște hotare. Pînă la urmă, ce sînt granițele? Niște convenții omenești. Dacă vrem să avem o viață sănătoasă, prosperă și cu viitor, noi, oamenii, trebuie să înțelegem că sîntem parte a naturii, nu stăpînitorii ei. Tot modelînd natura și extrăgînd resurse din aceasta, am cam uitat că și noi, Homo sapiens, sîntem o specie parte a biodiversității și că aceasta e clădită pe geodiversitate. Iar acestea sînt pe-aici de sute de milioane de ani înainte ca noi să ne fi pus primele haine pe noi. Iar plantelor și animalelor vii sau fosile nu cred că le prea pasă de granițele noastre, indiferent de care sînt acestea: geografice, politice, economice, sociale, etnice, culturale, religioase. Așa că rămîne doar întrebarea referitoare la noi: ce facem noi cu ele, cu granițe sau fără? Noi credem că ar trebui să învățăm și să dărîmăm granițele, chiar dacă am muncit atîta să le construim și fortificăm. De cine ne despărțim prin ele? Doar pe noi pe despărțim, unii de alții!

Geoparcul este despre istoria pămîntului, despre rezultatele evoluției lui din ultimele sute de milioane de ani, despre viețuitoarele care-l populează la ora actuală și, nu în ultimul rînd, despre oameni și interacțiunea lor cu geodiversitatea și biodiversitatea. De asta ne și place acest concept, fiindcă e unul integrator.


„Împreună cu natura”

Ce presupune, concret, constituirea unui geoparc?

Geoparcul se bazează în primul rînd pe inițiative și parteneriate locale, adică pe adunarea oamenilor locului la aceeași masă, pentru a găsi împreună cele mai bune soluții pentru ei, oaspeți și locurile gazdă pentru toți. La asta lucrăm de aproape 20 de ani, fiindcă lucrăm cu oamenii locului – încet, dar sigur. Nu credem în impunere, a trecut vremea urîtă a colectivizării forțate.

Am construit încet un parc național: Buila-Vînturarița este cel mai mic din cele 13 ale țării, dar este parcul nostru, deci pentru noi este cel mai minunat din universul cunoscut. Este al tuturor celor ai locului care se mîndresc cu el și al celor care vin să-l vadă și se bucură de el. Da, are granițe și reguli, dar astea sînt fiindcă mai avem de învățat cum să trăim împreună cu natura, nu în luptă cu ea. Am făcut zona mai cunoscută decît era, am deschis o fereastră nouă iubitorilor de natură, am creat o nouă șansă și o perspectivă de dezvoltare a regiunii, au apărut oportunități pentru comunități de a face și întrezări ceva acasă la ei, în loc să plece în lume.

Ce este în neregulă cu regiunea și ce s-ar putea face?

Noi simțim că zona se pustiește, comunitățile îmbătrînesc, monumentele cad în paragină, poveștile se pierd. Am adus oameni din toate colțurile lumii să ne vadă locurile, să ne cunoască și să ne asculte poveștile, ne-am găsit sprijin în foarte mulți prieteni, am atras experți și parteneri care ne sprijină în crezul nostru, am pus umărul la educația copiilor locului, a viitorului zonei. Vrem să punem numele Oltenia de sub Munte acolo unde îi e locul, între destinațiile de top ale României, ca exemplu de comunitate dezvoltată prin cunoașterea, evaluarea, promovarea și valorificarea deșteaptă și sănătoasă a patrimoniului natural și cultural local.

Deși sîntem inimoși și curajoși, facem ce putem, cu cine putem. Știm că geologic, geografic, biogeografic, istoric și cultural, Oltenia de sub Munte ține de la Olt și pîn’ la Jiu, din Carpați la Dunăre și chiar dincolo de ele. Și noi am vrea să facem mult mai multe, mult mai bine și mult mai repede, dar asta ține de noi toți, de cît de mulți ne așezăm la masa oltenească, cea joasă, rotundă și cu trei picioare, de ce punem pe ea și de cum ne înțelegem să folosim spre binele comun ce avem împreună.

Care sînt, de fapt, limitele geografice ale Olteniei de sub Munte?

Pînă una-alta, granițele puterilor noastre se limitează la partea vîlceană a Olteniei de sub Munte, la 41 de sate situate între două orășele (Horezu și Băile Olănești) și cele patru comune (Vaideeni, Costești, Bărbătești și Stoenești) de la poalele Căpățînilor, cu parcul național în mijloc. Nu am trasat hotare noi pentru geoparc, pentru că el nu este arie protejată și nu impue reguli și restricții, el este în limitele administrative ale celor șase localități, adică 63.558 ha, de aproape 15 ori mai mare decît parcul național.

Care sînt cifrele definitorii ale acestui geoparc?

În aceste localități viețuiesc (în scriptele oficiale) 24.366 de suflete, iar ce vrem noi să facem va influența în bine alți 33.695 de oameni din cele 11 localități din jur, la fel de olteni de sub munte ca și ceilalți. Cu toții se bucură de privilegiul de a trăi în mijlocul unei bogății uriașe: 40 de geosituri identificate, de la chei și peșteri la trovanți și situri paleontologice cu faună de 150 milioane de ani, zeci de situri pentru biodiversitate, de la păduri primare neatinse de secure, peisaje de-ți taie răsuflarea, cotloane cu specii rare la nivel european și 65 de situri cultural-istorice de valoare, printre care deja două mîndrii locale UNESCO: mănăstirea și ceramica de Horezu. E mult, e puțin? Noi atîta putem duce și așteptăm cu brațele și mintea deschise pe oricine dorește să ni se alăture.

În ce termeni se poartă dialogul/negocierea cu UNESCO?

Cei la UNESCO, unde am trimis scrisoarea de intenție, ne-au spus că e mai ușor să extinzi un geoparc, dacă oamenii care-l susțin dovedesc că merită asta, decît să-l înființezi. Ei vor veni să evalueze dacă sîntem în stare să îndeplinim criteriile – multe, dar sănătoase – pentru a ne alătura deja marii familii de geoparcuri internaționale UNESCO. Statutul acesta e unul global, deci care nu ține de efemeritatea legilor și politicilor naționale, evaluat foarte obiectiv de către experți internaționali, deci fără subiectivismul mîndriei locale pe cîntar și nici nu e bătut în cuie, trebuind să dovedim la fiecare patru ani că merităm să rămînem în această rețea.

Iar ca să ajungem acolo trebuie în primul rînd să dovedim că ne dorim asta, că știm să ne prețuim patrimoniul în integralitatea lui, că lucrăm împreună la și cu o strategie de dezvoltare a regiunii, că vrem să ne promovăm ca destinație într-un mod unitar și că știm să ne valorificăm cît mai sustenabil ceea ce avem de la natură și de la strămoși. Restul vine de la sine din partea UNESCO: recunoaștere, etichetă de încredere, sprijin, exemple, modele, promovare, deschidere, parteneriate, oportunități.

De ce e important statutul de Geoparc Internațional UNESCO?

De fapt, pentru noi este mai important traseul de ajungere la statutul de Geoparc Internațional UNESCO Oltenia de sub Munte, fiindcă acest parcurs ne va arăta cine sîntem, cîți sîntem și ce vrem la aceeași masă. Important însă este și ce facem mai departe cu acest statut. Fiindcă geoparcul e o convenție, la fel ca granițele lui. Pînă la urmă, chiar dacă raportăm totul numai la oameni, orice lucru de pe lumea asta are valoarea pe care noi, oamenii, i-o dăm. Deci și Geoparcul Oltenia de sub Munte va avea valoarea pe care noi dorim să i-o dăm. El e deja acolo. Ce facem însă noi cu el?

Cine și cum poate sprijini acest demers de obținere a statutului?

O poate face oricine donînd 3,5% din impozitul pe salariu. Nu știm ce ar face statul cu acest impozit, dar știm ce vom face noi: conservarea, promovarea și dezvoltarea zonei în folosul comunităților locale, vizitatorilor zonei și naturii. Pînă acum, din aceste donații am înființat parcul Buila-Vînturarița, am construit două refugii turistice și am amenajat infrastructura parcului, am educat peste 5.000 de copii în programul Ranger Junior, am protejat pădurea virgină Comarnici, introducînd-o în catalogul național, am scos vînătoarea din pacurile naționale ale României.

Cine vrea să ne ajute să facem mai multe, mai bine și mai repede poate accesa http://kogayon.ro/ro/doneaza-2 unde va găsi formularul, detaliile de completare și depunere.

interviu realizat de Marius CHIVU

Foto: Florin Stoican, arhiva personală